2r-14/19 — declararea nulă a contractului de împrumut
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- declararea nulă a contractului de împrumut
- Temei legal
- reprezentarea în instanţa de judecată, împuternicirile reprezentantului în judecată
2r-14/19 — declararea nulă a contractului de împrumut (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2r-985/18 nr.2r-14/19 Prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central (A. Bostan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (B. Bîrca, M. Moraru, S. Iorgov) DECIZIE 16 ianuarie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat examinând recursul declarat de către Chiril Ududovici în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Chiril Ududovici împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Bric” cu privire la încasarea împrumutului, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată și acțiunea reconvențională depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Bric” împotriva lui Chiril Ududovici, intervenient accesoriu Ion Gheorghiță cu privire la declararea nulă a contractului de împrumut și a recipisei, împotriva încheierii din 05 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Chiril Ududovici, reprezentat de avocatul Andrei Durnea, c o n s t a t ă: La 22 iunie 2017 Chiril Ududovici a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Bris” cu privire la încasarea împrumutului în sumă de 53 000 de euro, a penalității în mărime de 28 080 de euro, a dobânzii de întârziere în sumă de 21 806 de euro și a cheltuielilor de judecată.
La 11 ianuarie 2018 SRL „Bric” a depus acțiune reconvențională împotriva lui Chiril Ududovici, intervenient accesoriu Ion Gheorghiță cu privire la declararea nulă a contractului de împrumut din 27 octombrie 2006 și a recipisei din 30 octombrie 2006. Prin hotărârea din 15 august 2018 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central s-a respins acțiunea înaintată de Chiril Ududovici și s-a admis acțiunea reconvențională depusă de SRL „Bric”; s-a declarat nul contractul de împrumut din 27 octombrie 2006 și recipisa din 30 octombrie 2006; s-a încasat de la Chiril Ududovici în beneficiul SRL „Bric” cheltuieli de judecată în sumă de 37 563, 20 lei; s-a anulat măsura de asigurarea, interdicția de înstrăinare a bunurilor imobile ce aparțin SRL „Bric”, instituită prin încheierea din 17 iulie 2017 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central.
1 La data de 07 septembrie 2018, Chiril Ududovici, reprezentat de avocatul Andrei Durnea a declarat apel împotriva hotărârii din 15 august 2018 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central. Prin încheierea din 05 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit cererea de apel a lui Chiril Ududovici, reprezentat de avocatul Andrei Durnea ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel. La data de 15 noiembrie 2018 Chiril Ududovici a declarat recurs împotriva încheierii din 05 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii instanței de apel cu constatarea faptului că cererea de apel este depusă de o persoană împuternicită.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea instanței de apel, considerând-o neîntemeiată, deoarece instanța a restituit cererea de apel depusă de Chiril Ududovici, reprezentat de avocatul Andrei Durnea, însă nu luat în considerare că în mandat este indicat expres că „ avocatul este împuternicit cu semnarea și depunerea de cereri și demersuri altele decât cererea de chemare în judecată, în instanțe, or, de aici se înțelege că acesta este împuternicit să înainteze orice cerere inclusiv și cererea de apel. A mai relatat că între avocatul Andrei Durnea și Chiril Ududovici a fost încheiat contractul de prestarea serviciilor juridice, în baza căruia a fost eliberat mandatul de reprezentare din 20 august 2018, mandat care conține pe verso toate drepturile procesual speciale și generale și care urma a fi prezentat la ședințele de judecată din instanța de apel.
În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la data de 05 octombrie 2018. Recurentul Chiril Ududovici a recepționat încheierea instanței de apel la 05 noiembrie 2018, fapt confirmat prin scrisoarea anexată la recurs (vol.II, f.d.51). Astfel, recursul, declarat la data de 15 noiembrie 2018, este în termen. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Materialele cauzei atestă că la 07 septembrie 2018 avocatul Andrei Durnea, în interesele lui Chiril Ududovici a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 15 august 2018 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii contestate cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admisă acțiunea depusă de Chiril Ududovici și respinsă acțiunea reconvențională depusă de SRL „Bric”. Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 05 octombrie 2018 a restituit cererea de apel înaintată de avocatul Andrei Durnea, în interesele lui Chiril Ududovici ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să o declare.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție verificând legalitatea încheierii instanței de apel, în raport cu motivele 2 recursului și cadrul legal aplicabil speței, ajunge la concluzia că instanța de apel corect a restituit cererea de apel depusă de Chiril Ududovici, reprezentat de avocatul Andrei Durnea, ca fiind depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel. În susținerea acestei opinii, se rețin prevederile art. 360 al. (1) lit. b) din Cod de procedură civilă, care stabilesc că, sunt în drept să declare apel reprezentantul în interesul apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege. În conformitate cu art.75 alin. (1) din Cod de procedură civilă, în proces civil, persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar.
În conformitate cu art.80 alin. (7) Cod de procedură civilă, împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat și certificat de avocat. Conform art. 60 alin. (1) și (2) al Legii nr. 1260-XV din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură cu modificările și completările ulterioare, avocatul acordă asistență juridică clientului în baza contractului de asistență juridică, încheiat în formă scrisă. Împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar se confirmă prin mandat. Formularul mandatului este un document de strictă evidență. Conținutul, forma și modul de utilizare a mandatului se aprobă de către Guvern.
Conform pct. 6 alin. (2) lit. a), a1 ), b) și pct. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar, în redacția Hotărârii nr. 931 din 12 noiembrie 2014, formularul mandatului avocatului conține următoarele elemente obligatorii: pe verso se inserează împuternicirile avocatului; numele și prenumele clientului; semnătura clientului sau, după caz, a avocatului. Împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar în procesul civil, stabilite conform art. 81 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, urmează a fi consemnate pe versoul mandatului sau, după caz, în procura întocmită la cererea clientului, în modul stabilit de lege.
Articolul 81 Cod de procedură civilă, stabilește că împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepția dreptului de a semna cererea și de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru soluționarea litigiului, de a renunța total sau parțial la pretențiile din acțiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenții, de a modifica temeiul sau obiectul acțiunii, de a o recunoaște, de a recurge la mediere, de a încheia tranzacții, de a intenta acțiune reconvențională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eșalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătorești, drept care trebuie menționat expres, sub sancțiunea nulității, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
Reieșind din cele menționate, se constată că la materialele cauzei este anexat mandatul Seria MA nr. 1068341 din 05 iunie 2017 eliberat de către avocatul Andrei Durnea, pe versoul căruia sunt indicate următoarele împuterniciri: cu drepturile prevăzute de art.56 și 60 CPC RM, de a semna cereri și demersuri, inclusiv cererea de chemare în judecată și a le depune instanței de judecată sau altor organe abilitate în scopul executării mandatului respectiv; a susține respectiva cauză civilă în lipsa mea- Chiril Ududovici; a ridica hotărârea și titlul executor cu depunerea acestuia spre executare”. 3 Astfel, instanța de apel corect a constatat că cererea de apel depusă la 07 septembrie 2018 de către avocatul Andrei Durnea în interesele lui Chiril Ududovici, este depusă de o persoană care nu era în drept să o declare, or, din mandat nu reiese că Chiril Ududovici l-ar fi împuternicit pe avocatul Andrei Durnea cu dreptul de a contesta hotărârea primei instanțe.
Deci, prin neindicarea împuternicirilor cuvenite în mandat sau prin neprezentarea mandatului cu împuternicirile necesare, care oferă avocatului Andrei Durnea dreptul de a exercita calea de atac în numele lui Chiril Ududovici, acesta a manifestat o lipsă de diligență nejustificată și nescuzabilă. În aceste sens, admiterea cererii de apel din 07 septembrie 2018 depusă de o persoană care nu are dreptul de a o declara ar constitui o violarea a art.6 din CtEDO. Respectiv, nu poate fi reținut argumentul recurentului precum că la 20 august 2018 a încheiat contractul de prestarea serviciilor juridice cu avocatul Andrei Durnea și că mandatul eliberat în baza contractului urma a fi prezentat pe parcursul examinării cauzei în instanța de apel, deoarece, cererea de apel a fost depusă la 07 septembrie 2018, adică când mandatul deja era eliberat - 20 august 2018, iar avocatul a avut posibilitatea să prezinte împuternicirile legale.
Sub aspectul celor relatate este cert că cererea de apel din 07 septembrie 2018 împotriva hotărârii din 15 august 2018 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central a fost depus de o persoană care nu este în drept să declare apel, în conformitate cu prevederile legale. Față de cele ce preced, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Chiril Ududovici și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427, lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Chiril Ududovici.
Se menține încheierea din 05 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Chiril Ududovici împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Bric” cu privire la încasarea împrumutului, penalității, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată și acțiunea reconvențională depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Bric” împotriva lui Chiril Ududovici, intervenient accesoriu Ion Gheorghiță cu privire la declararea nulă a contractului de împrumut și a recipisei. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.