2rac-47/19 — repunerea în termen a acțiunii, încasarea datoriei și dobânzii de întârziere
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repunerea în termen a acţiunii, încasarea datoriei şi dobânzii de întârziere
- Temei legal
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului, recurs depus împotriva unui act ce nu se supune recursului
2rac-47/19 — repunerea în termen a acțiunii, încasarea datoriei și dobânzii de întârziere (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2rac-47/19
Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Centru) E. Badan-Melnic
Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Budăi, A. Minciuna, I. Muruianu
ÎNCHEIERE
16 ianuarie 2019 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă
judecătorii Mariana Pitic
Dumitru Mardari
examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Corneliu Pleșca în
interesele companiei nerezidente „AF Entreprise Association Incorporated”
(Statele Unite ale Americii),
în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Corneliu
Pleșca în interesele companiei nerezidente „AF Entreprise Association
Incorporated” (Statele Unite ale Americii) împotriva Societății cu Răspundere
Limitată „Pacific Motors Moldova” cu privire la repunerea în termen, încasarea
datoriei și dobânzii de întârziere,
împotriva deciziei din 9 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care
s-a respins recursul declarat de avocatul Corneliu Pleșca în interesele companiei
nerezidente „AF Entreprise Association Incorporated” (Statele Unite ale Americii)
și s-a menținut încheierea din 2 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
c o n s t a t ă:
La 20 noiembrie 2017, avocatul Pleșca Corneliu, reprezentant al „AF
Entreprise Association Incorporated” (SUA) a depus cerere de chemare în judecată
împotriva SRL „Pacific Motors Moldova” solicitând repunerea în termen a
acțiunii, încasarea datoriei contractuale în sumă de 118 579,26 de dolari SUA și a
dobânzii de întârziere pentru perioada 2 septembrie 2007 - 5 iunie 2017 în mărime
de 166 103,55 de lei.
Prin încheierea din 27 noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
nu s-a dat curs cererii de chemare în judecată, și s-a comunicat reclamantului
despre necesitatea înlăturării neajunsurilor, acordându-i pentru aceasta un termen
de 10 zile, calculate din momentul recepționării copiei încheierii.
Prin încheierea din 22 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
s-a primit spre examinare cererea de chemare în judecată depusă de avocatul
Corneliu Pleșca în interesele „AF Entreprise Association Incorporated” împotriva
1
SRL „Pacific Motors Moldova” și s-a stabilit ședința de prăgătire a cauzei pentru
dezbateri judiciare pentru data de 24 aprilie 2018.
Prin încheierea din 2 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a
respins ca fiind neîntemeiată cererea depusă de avocatul Corneliu Pleșca în
interesele „AF Entreprise Association Incorporated” cu privire la repunerea în
termenul de înaintare a acțiunii și s-a respins ca fiind tardivă cererea de chemare în
judecată depusă de avocatul Corneliu Pleșca în interesele „AF Entreprise
Association Incorporated” împotriva SRL „Pacific Motors Moldova” cu privire la
încasarea datoriei și dobânzii de întârziere.
La 16 iulie 2018 avocatul Corneliu Pleșca, în interesele „AF Entreprise
Association Incorporated”, a declarat recurs împotriva încheierii din 2 iulie 2018 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea
încheierii și restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de fond, în același
complet de judecată.
Prin decizia din 9 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins
recursul declarat de avocatul Corneliu Pleșca în interesele „AF Entreprise
Association Incorporated”.
S-a menținut încheierea din 2 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Centru.
La 12 noiembrie 2018, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 149), avocatul
Corneliu Pleșca, în interesele „AF Entreprise Association Incorporated”, a declarat
recurs solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei din 9 octombrie 2018 a Curții
de Apel Chișinău și a încheierii din 2 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Centru, cu restituirea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Chișinău, sediul Centru,
în același complet de judecată.
În motivarea recursului s-a invocat că decizia din 9 octombrie 2018 a Curții
de Apel Chișinău și încheierea din 2 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Centru sunt neîntemeiate și pasibile de a fi casate.
În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,
după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității
recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea
despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data
primirii acesteia.
Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor
invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit
în conformitate cu alin. (2).
Examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Corneliu Pleșca în
interesele „AF Entreprise Association Incorporated”, completul Colegiului civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține
următoarele.
În conformitate cu art. 440 din Codul de procedură civilă, în cazul în care se
constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3
judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra
inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu
conține nici o referire cu privire la fondul recursului.
2
Încheierea privind inadmisibilitatea recursului se plasează pe pagina web a
Curții Supreme de Justiție la data emiterii și se transmite tuturor participanților la
proces și reprezentanților acestora.
Asupra admisibilității recursului se decide fără prezența participanților la
proces sau a reprezentanților acestora, prin emiterea unei încheieri nemotivate
despre care se face o mențiune pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.
În corespundere cu art. 433 lit. a1 ) din Codul de procedură civilă, cererea de
recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care, recursul este depus împotriva unui
act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5).
Totodată, art. 424 alin. (1) din Codul de procedură civilă, stipulează că Curțile
de apel examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de
judecătorii.
Iar, în conformitate cu art. 428 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decizia
instanței de recurs emisă după examinarea recursului împotriva încheierii rămâne
irevocabilă din momentul emiterii.
În sensul prevederilor legale menționate supra, este de înțeles că recursul
declarat împotriva încheierii emise de către prima instanță se examinează de
Curțile de apel, iar deciziile emise după examinarea recursurilor împotriva
încheierii rămân irevocabile din momentul emiterii.
Conform art. 429 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă, pot fi atacate
cu recurs deciziile pronunțate de curțile de apel în calitatea lor de instanțe de apel,
cît și hotărârile pronunțate de curțile de apel.
Nu pot fi atacate cu recurs:
a) deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare care nu se supun niciunei căi de
atac;
b) hotărârile în privința cărora apelul a fost retras în modul prevăzut la
art.374;
c) deciziile emise de instanța de apel, fără drept de recurs.
Astfel, art. 429 din Codul de procedură civilă prevede exhaustiv lista actelor
emise de curțile de apel care pot fi atacate cu recurs.
Cu privire la acest aspect, instanța de judecată notează că decizia din 9
octombrie 2018 a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău în calitate de instanță
de recurs, ceea ce face inaplicabile prevederile art. 429 alin. (1) din Codul de
procedură civilă.
Drept consecință, instanța de judecată conchide că decizia din 9 octombrie
2018 a Curții de Apel Chișinău nu poate fi contestată în procedură de recurs, iar
completul de judecată al Curții Supreme de Justiție nu este competent de a examina
cererea de recurs declarată de avocatul Corneliu Pleșca în interesele „AF
Entreprise Association Incorporated”.
În acest context și în lipsa unor împuterniciri exprese, Colegiul judiciar relevă
că soluția completului de judecată se limitează doar la dreptul de a considera
inadmisibilă cererea de recurs în baza prevederilor art. art. 433 lit. a1) și art. 440
din Codul de procedură civilă.
Având în vedere circumstanțele menționate, Colegiul decide în mod unanim
că recursul declarat de către avocatul Corneliu Pleșca în interesele „AF Entreprise
3
Association Incorporated” nu poate fi acceptat spre examinare, urmând a fi
considerat inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a1) și art. 440 din Codul de procedură
civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție
d i s p u n e:
Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Corneliu Pleșca în
interesele companiei nerezidente „AF Entreprise Association Incorporated”
(Statele Unite ale Americii).
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă
judecătorii Marian Pitic
Dumitru Mardari
4