2ra-1559/18 — încasarea datoriei

Dosar nr. 2ra-1559/18

Prima instanță: Judecătoria Bălți (jud. Adrian Cerbu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: A. Toderaș, A. Albu, A. Gheorghieș)

Î N C H E I E R E

15 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul: Tatiana Vieru

judecătorii: Victor Burduh

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Eduard Plăcintă,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Incaso” împotriva lui Eduard Plăcintă cu privire la încasarea

datoriei,

împotriva deciziei din 26 septembrie 2017 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă:

La 5 septembrie 2016, Societatea cu Răspundere Limitată „Incaso” a depus cerere

de chemare în judecată împotriva lui Eduard Plăcintă cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii a indicat că, prin decizia nr. 11/57 din 28 noiembrie 2013 a

Consiliului municipal Bălți s-a aprobat tariful pentru serviciile de salubrizare prestate

pe teritoriul mun. Bălți, pentru populație reieșind din calculul lunar pentru o persoană

ce locuiește în fondul locativ amenajat, în mărime de 15,75 de lei lunar și sectorul

privat 26,50 de lei lunar.

A indicat că, în baza contului personal Societatea cu Răspundere Limitată „Terra

Salubritate”, în calitate de operator investită de Primăria mun. Bălți în baza contractului

de concesiune, a prestat în mod continuu, cantitativ și calitativ serviciile publice de

evacuare a deșeurilor la adresa xxxxx, care îi aparține cu drept de proprietate/folosință

lui Eduard Plăcintă. Pentru neachitarea facturilor de plată pentru serviciile de evacuare

a deșeurilor, pârâtul a acumulat o datorie în mărime de 2 892,40 de lei, iar pentru

neachitarea la data scadentă a sumei, în temeiul art. 585 și 619 Cod civil, pârâtului i-a

fost calculată dobânda de întârziere în sumă de 874,10 lei.

A indicat că, în baza contractului de cesiune nr.32/8857 din 1 octombrie 2014

încheiat între Societatea cu Răspundere Limitată „Terra Salubritate” și Societatea cu

Răspundere Limitată „Incaso”, prima a transmis reclamantei dreptul de creanță față de

debitorul Plăcintă Eduard.

A solicitat Societatea cu Răspundere Limitată „Incaso” admitere acțiunii,

încasarea datoriei în sumă de 3 766,50 de lei, 270 de lei taxa de stat și 1 000 de lei

cheltuielile de asistență juridică.

1

Prin hotărârea din 6 decembrie 2016 a Judecătoriei Bălți, acțiunea a fost admisă

parțial; s-a încasat de la Eduard Plăcintă în beneficiul Societății cu Răspundere Limitată

„Incaso” parțial datoria în sumă de 238,50 de lei pentru perioada ianuarie 2014 –

septembrie 2016; parțial dobânda de întârziere în sumă de 70,41 de lei pentru perioada

1 octombrie 2014 – 16 aprilie 2016; 270 de lei taxa de stat și parțial cheltuielile pentru

asistență juridică în sumă de 500 de lei; s-a încasat de la Societatea cu Răspundere

Limitată „Incaso” în beneficiul lui Eduard Plăcintă cheltuielile de asistență juridică în

sumă de 1 000 de lei.

Prin decizia din 26 septembrie 2017 a Curții de Apel Bălți, s-a admis apelul

declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Incaso”, s-a casat parțial hotărârea din

6 decembrie 2016 a Judecătoriei Bălți în partea în care acțiunea s-a respins și s-a

pronunțat în această parte o nouă hotărâre prin care s-a încasat de la Eduard Plăcintă în

beneficiul Societății cu Răspundere Limitată „Incaso” datoria în sumă de 2 653,90 de

lei, 803 lei dobânda de întârziere, 500 de lei cheltuielile de asistență juridică și 203 lei

taxa de stat. În rest, hotărârea s-a menținut.

La 19 februarie 2018, Eduard Plăcintă a declarat recurs împotriva deciziei din 26

septembrie 2017 a Curții de Apel Bălți.

În motivarea cererii de recurs a indicat că, până la înaintarea acțiunii în instanța

de judecată, nu a fost somat și nu s-a respectat procedura prealabilă, iar plata pentru

serviciile de salubritate în mărime de 185 de lei este una considerabilă din

considerentul că se calculează pentru 7 persoane, însă, în această locuință locuiește de

unul singur.

A menționat că, urmau a fi aplicate prevederile art. 267 alin. (1) Cod civil,

deoarece datoria în sumă de 1 222,90 de lei care era la data de 1 ianuarie 2014, urma a

fi respinsă ca neîntemeiată și ilegală de către instanța de apel.

Instanța de apel neîntemeiat a încasat cheltuielile de asistență juridică în baza unui

act de predare-primire a serviciilor, fără a fi prezentat un bon de plată.

A solicitat Eduard Plăcintă admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel

cu menținerea hotărârii primei instanțe.

Examinând admisibilitatea recursului declarat de Eduard Plăcintă, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează

următoarele.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 9 iulie 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei copia

cererii de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

Însă, intimata Societatea cu Răspundere Limitată „Incaso” nu a depus referință

prin care să-și expună opinia asupra motivelor invocate în recursul declarat de Eduard

Plăcintă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție, examinând temeiurile invocate în cererea de recurs declarată de

Eduard Plăcintă, în raport cu materialele cauzei civile, consideră că acesta este

inadmisibil din următoarele considerente.

2

În conformitate cu art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Din actele cauzei se constată că, decizia din 26 septembrie 2017 a Curții de Apel

Bălți a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 24 ianuarie 2018

(f.d.102). Cererea de recurs a fost depusă la data de 19 februarie 2018 (f.d.133). Astfel,

recursul declarat de Eduard Plăcintă, este în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate de Eduard Plăcintă în

cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu

constituie temei de casare a deciziei recurate.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în

fapt.

Totodată completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție accentuează că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă

că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

3

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa a constatat că, dreptul de acces la instanța

de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că,

modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic

superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut

cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor

ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva Norvegiei, hotărâre

din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot

fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991,

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Eduard

Plăcintă, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Eduard Plăcintă, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul: Tatiana Vieru

Judecătorii: Victor Burduh

Nicolae Craiu

4