2ra-2053/18 — rezilierea contractului de colaborare ș.a.

2ra-2053/18 — rezilierea contractului de colaborare ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-2053/18

prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău (Dorin Dulghieru)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Vladislav Clima, Ala Malîi, Ecaterina Palanciuc)

ÎNCHEIERE

12 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Valerii Tretiatcenco,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Valerii

Tretiatcenco împotriva societății comerciale „Alantex” societate cu răspundere

limitată cu privire la rezilierea contractului de colaborare,

împotriva deciziei din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Valerii Tretiatcenco și s-a menținut hotărârea din 17

februarie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, prin care s-a respins ca

fiind neîntemeiată acțiunea depusă de Valerii Tretiatcenco,

constată:

La 23 octombrie 2013, Valerii Tretiatcenco a depus cerere de chemare în

judecată împotriva societății comerciale „Alantex” societate cu răspundere

limitată (denumirea prescurtată SC „Alantex” SRL) cu privire la rezilierea

contractului de colaborare.

În motivarea acțiunii a menționat că, în baza hotărârilor din 15 decembrie

2008 și 15 iunie 2009 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău, a devenit proprietar

al loturilor de teren amplasate în XXXXX

La 06 septembrie 2012, a încheiat cu SC „Alantex” SRL un contract de

colaborare. Conform acestuia, Valerii Tretiatcenco a transmis loturile de teren

nominalizate supra în posesia SC „Alantex” SRL, iar cea din urmă și-a asumat

obligația de a organiza și executa lucrările de construcție a unor blocuri locative ce

ar ocupa nu mai puțin de 70% din teren și cu o înălțime de nu mai puțin de 9 etaje.

Reclamantul a relevat că, prin contractul de colaborare, nu a fost stabilit

termenul de executare, care dealtfel urma a fi una din clauzele esențiale ale

contractului. Astfel, în aceste condiții, nu este stabilit momentul când

SC „Alantex” SRL trebuie să-și execute obligațiile sale născute în baza acestui

contract.

La fel, reclamantul a invocat că, SC „Alantex” SRL nu l-a informat despre

acțiunile sale în privința executării contractului de colaborare, iar din

comportamentul acesteia rezultă că nu are intenții de a-și executa obligațiile

născute în baza acestui contract. Astfel, la 12 septembrie 2013, a expediat în adresa

1

SC „Alantex” SRL notificare despre rezilierea contractului de colaborare din 06

septembrie 2012, însă, din motive necunoscute, aceasta nu a fost recepționată.

În această ordine de idei, reclamantul Valerii Tretiatcenco a solicitat rezilierea

contractului de colaborare încheiat la 06 septembrie 2012 cu SC „Alantex” SRL, și

obligarea SC „Alantex” SRL să-i restituie în natură loturile de teren amplasate în

XXXXX.

Prin hotărîrea din 19 februarie 2014 a Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău,

(vol. I, f.d. 55, 61-65) s-a admis acțiunea depusă de Valerii Tretiatcenco; s-a

reziliat contractul de colaborare încheiat la 06 septembrie 2012 între Valerii

Tretiatcenco și SC „Alantex” SRL și s-a obligat SC „Alantex” SRL să restituie în

natură lui Valerii Tretiatcenco loturile de teren amplasate în XXXXX.

Prin decizia din 16 septembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău (vol. I, f.d.110,

111-112) s-a admis apelul declarat de SC „Alantex” SRL și s-a casat hotărîrea din

19 februarie 2014 a Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău, cauza fiind restituită spre

rejudecare la Judecătoria Buiucani, mun.Chișinău, conform competenței.

Prin hotărârea din 17 februarie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău,

(vol. I, f.d. 254; vol. II, f.d. 1-6) s-a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea depusă

de Valerii Tretiatcenco.

Prin decizia din 25 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d. 146, 147-

153) s-a respins apelul declarat de Valerii Tretiatcenco și s-a menținut hotărârea

din 17 februarie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău.

Prin decizia din 15 noiembrie 2017 a Curții Supreme de Justiție (vol. II,

f.d. 195-203), s-a admis recursul declarat de Valerii Tretiatcenco, s-a casat decizia

din 25 mai 2017 a Curții de Apel Chișinău și s-a remis cauza la rejudecare în

Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecători.

În consolidarea soluției sale, instanța de recurs a reținut că, instanța de apel a

judecat cauza în lipsa avocatului apelantului, care a înștiințat instanța despre

imposibilitatea sa de a se prezenta la ședința instanței de apel, din motiv de boală,

și a solicitat pentru prima dată amânarea examinării apelului.

Prin decizia din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. III, f.d. 8, 9-

19) s-a respins apelul declarat de Valerii Tretiatcenco și s-a menținut hotărârea din

17 februarie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău.

Prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile adoptate pe

dispozițiile art. 709-711, art.731, art. 734, art. 735, art. 737, art. 738, 741-748 din

Codul civil; art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 721 din 02 februarie 1996 privind

calitatea în construcții, art. 3 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 163 din 09 iulie

2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție.

În consolidarea soluțiilor sale, Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, și Curtea

de Apel Chișinău au constatat că, SC „Alantex” SRL a încheiat la 17 septembrie

2012 cu SA „Coloana mecanizată mobilă” contractul de colaborare nr. 389,

conform căruia, ultima trebuia să execute lucrările de proiectare, montare și

construcție pe loturile de teren litigioase. Concomitent, la 20 decembrie 2012, a

încheiat cu SRL „Geocadgrup” contractul nr. 16/c privind executarea lucrărilor

cadastrale, conform căruia ultima trebuia să execute lucrările necesare pentru

formarea prin comasare într-un singur lot de teren a loturilor de teren amplasate în

XXXXX

La fel, pentru obținerea documentației permisive de construcție,

SC „Alantex” SRL urma să obțină certificatul de urbanism, care se eliberează în

2

baza documentelor de confirmare a dreptului de proprietate și altor acte de rigoare

în acest sens, prin care și actul de predare-primire. În acest sens, instanțele

inferioare au notat că Valerii Tretiatcenco nu a transmis SC „Alantex” SRL actele

necesare în sensul demarării lucrărilor de perfectare a documentației permisive de

construcție întru inițierea propriu-zisă a lucrărilor de construcție.

La capitolul dat s-a constatat că, Valerii Tretiatcenco nu a dovedit faptul că a

transmis loturile de teren vizate în contract. Iar, în lipsa actului de primire-predare

este imposibilă executarea obligațiunilor asumate de către pârâtă.

Mai mult decât atât, instanțele inferioare au remarcat că, la 25 aprilie 2013,

Valerii Tretiatcenco a pierdut dreptul de proprietate asupra loturilor de teren care

au format obiectul contractului de colaborare din 06 septembrie 2012.

În această ordine de idei, s-a ajuns la concluzia că executarea în continuare a

contractului de colaborare din 06 septembrie 2012 nu a fost posibilă din motive ce

țin exclusiv de personalitatea reclamantului Valerii Tretiatcenco și sub niciun

aspect nu au depins de voința SC „Alantex” SRL. Or, imposibilitatea de a asigura

executarea obligațiilor asumate de către SC „Alantex” SRL prin contractul vizat

este ghidată atât de comportamentul reclamantului, cât și de alte circumstanțe

independente de voința pârâtei.

La 08 august 2018, Valerii Tretiatcenco a declarat recurs împotriva deciziei

din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, care a fost completat prin cererea

depusă la 13 septembrie 2018 (vol. III, f.d. 23-26, 46-50).

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel a interpretat în mod

eronat legea și a apreciat arbitrar probele, iar drept consecință a dat o apreciere

greșită circumstanțelor de fapt.

În acest sens, recurentul a menționat că contractul nr. 16/c privind executarea

lucrărilor cadastrale încheiat la 20 decembrie 2012 cu SRL „Geocadgrup” nu poate

servi drept dovadă a faptului că SC „Alantex” SRL și-a executat obligațiile

conform contractului de colaborare din 06 septembrie 2012. Or, beneficiar al

contractului nr. 16/c din 20 decembrie 2012 privind executarea lucrărilor cadastrale

este Valerii Tretiatcenco și nicidecum SC „Alantex” SRL.

Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că lucrările cadastrale efectuate de

către SRL „Geocadgrup”, au avut loc în baza cererii lui Valerii Tretiatcenco și au

fost achitate tot de către acesta.

Mai mult decât atât, Valerii Tretiatcenco a comasat, fără concursul

SC „Alantex” SRL, loturile de teren într-un teren unic.

Recurentul a opinat că, la fel, nu poate servi drept mijloc de probă și

contractul de colaborare nr. 389 încheiat la 17 septembrie 2012 cu SA „Coloana

mecanizată mobilă”. Or, conform acestuia, SC „Alantex” SRL a cesionat în

favoarea SA „Coloana mecanizată mobilă” toate drepturile și obligațiile sale în

baza contractului de colaborare din 06 septembrie 2012. Însă, contractul de

colaborare nr. 389 încheiat la 17 septembrie 2012 cu SA „Coloana mecanizată

mobilă” nu i-a fost adus la cunoștință lui Valerii Tretiatcenco și nici nu a fost

coordonat cu acesta, circumstanță care contravine pct. 10.1 al contractului de

colaborare din 06 septembrie 2012.

Mai mult decât atât, contractul de colaborare nr. 389 încheiat la 17 septembrie

2012 cu SA „Coloana mecanizată mobilă” nu a produs niciun efect juridic și nu a

fost executat nici măcar în parte, iar ulterior a fost reziliat unilateral de către

SA „Coloana mecanizată mobilă”, din motiv că SC „Alantex” SRL înregistrează

3

datorii față de bugetul de stat, lipsa experienței în domeniul construcțiilor, precum

și lipsa personalului și utilajului necesar pentru asemenea lucrări.

Succesiv, recurentul a considerat neîntemeiată concluzia instanței de apel,

precum că Valerii Tretiatcenco nu a transmis SC „Alantex” SRL actele necesare în

sensul demarării lucrărilor de perfectare a documentației permisive de construcție

întru inițierea propriu-zisă a lucrărilor de construcție. Or, aceste acte i-au fost

transmise intimatei chiar la încheierea contractului de colaborare din 06 septembrie

2012, în fața notarului, care și l-a autentificat. Acest fapt este confirmat chiar prin

acțiunile SC „Alantex” SRL, și anume de înregistrare a contractului de colaborare

la OCT Chișinău, încheierea acordului adițional din 14 martie 2013 la contractul de

societate civilă nr. 6215 din 06 septembrie 2013.

La fel, a relevat ca nu a pierdut dreptul de proprietate asupra bunurilor

imobile ce constituiau obiectul contractului de colaborare și nu a fost radiat din

Registrul bunurilor imobile, dreptul său de proprietate fiind afectat doar de o

grevare sub formă de sechestru, aplicată de instanța de judecată. Însă, această

circumstanță nu a perturbat în careva mod executarea contractului de colaborare

din 06 septembrie 2012.

Finalmente, recurentul a indicat că SC „Alantex” SRL nu a probat faptul că a

purces la executarea obligațiunilor sale născute în baza contractului de colaborare

din 06 septembrie 2012.

În această ordine de idei, recurentul Valerii Tretiatcenco a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a

hotărârii din 17 februarie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, cu

pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie admisă integral acțiunea sa.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

4

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Instanța de recurs atestă că, în speță, calea de atac a fost demarată în interiorul

termenului legal, deoarece din materialele cauzei nu poate fi stabilită data când

decizia din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost comunicată” Valerii

Tretiatcenco, iar drept consecință nu poate fi stabilit momentul când începe să

curgă termenul de exercitare a dreptului acestuia de a ataca hotărârea

judecătorească.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și

temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările

recurentului, propunerile respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depuse de Valerii Tretiatcenco,

completul de admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în recurs, în

esența lor, sunt similare alegațiilor inserate în cererea de apel (vol. II, f.d. 28-33).

Astfel se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din

cererea de apel. Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de

5

admisibilitate, deoarece recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de

atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurentul nu a evidențiat în

cererea de recurs formulată memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate,

limitându-se doar la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în

ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla

expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului

cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea

lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul

de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din

punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent,

recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate

instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate

în cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386

alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu

se regăsesc în art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului. Ba mai

mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de

apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile

de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Valerii Tretiatcenco nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanțele

inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Valerii Tretiatcenco nu s-a

bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia

recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a

fost depusă după ce Valerii Tretiatcenco a avut posibilitatea de a fi auzit de o

instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină

jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva

6

Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Valerii Tretiatcenco împotriva deciziei din 18 aprilie 2018 a

Curții de Apel Chișinău, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca

fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Valerii Tretiatcenco împotriva

deciziei din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă

intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Valerii Tretiatcenco

împotriva societății comerciale „Alantex” societate cu răspundere limitată cu

privire la rezilierea contractului de colaborare.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

7