2ra-2408/18 — repunerea în termen a acțiunii, încasarea datoriei și dobânzii de întârziere, compensarea cheltuielilor de judecată

2ra-2408/18 — repunerea în termen a acțiunii, încasarea datoriei și dobânzii de întârziere, compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-2408/18

Prima instanță - (Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău) V. Chisilița

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Simciuc, I. Țurcan, I. Cotruță

D E C I Z I E

12 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Svetlana Filincova

Nicolae Craiu

Victor Burduh

Dumitru Mardari

examinând recursul declarat de Iacob Cecîrlan,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Constantin Ilieș împotriva lui Iacob Cecîrlan cu privire la repunerea în termen a

acțiunii, încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 16 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 13 mai 2016 Constantin Ilieș a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Iacob Cecîrlan, prin care a solicitat: repunerea în termenul de

înaintare a acțiunii, încasarea de la Iacob Cecîrlan a datoriei în sumă de 160 000 lei

și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul Constantin Ilieș a

indicat că la 31 martie 2013 i-a oferit cu împrumut lui Iacob Cecîrlan suma de

160 000 lei, în acest sens fiind întocmită o recipisă prin care pârâtul s-a obligat să

restituie împrumutul până la data de 30 aprilie 2013.

Astfel, Constantin Ilieș a invocat că în pofida stipulării acestor obligații,

pârâtul nu a restituit împrumutul, iar toate solicitările de restituire a datoriei au fost

respinse.

A menționat că în scopul soluționării pe cale extrajudiciară a litigiului,

pârâtului i-a fost expediată somația din 22 aprilie 2016, care, la fel, a fost ignorată.

Referitor la cererea privind repunerea în termenul de prescripție, reclamantul

a indicat că, în conformitate cu art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul civil, cursul

prescripției extinctive se întrerupe în cazul intentării unei acțiuni în modul stabilit.

Conform art. 279 din Codul civil, în cazuri excepționale, dacă instanța de

judecată constată că termenul de prescripție extinctivă nu este respectat datorită

unor împrejurări legate de persoana reclamantului, dreptul încălcat al persoanei

este apărat. Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea și-a exercitat

dreptul la acțiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, calculat din ziua

1

în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică

depășirea termenului de prescripție.

În sensul dat, a menționat că până la expirarea termenului de prescripție de 3

ani a recipisei în cauză, la 26 aprilie 2016 a depus la Judecătoria Buiucani, mun.

Chișinău o cerere de eliberare a ordonanței judecătorești privind încasarea de la

pârât a datoriei de 160 000 lei.

Însă, la 12 mai 2016 a primit încheierea din 5 mai 2016 a Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău, prin care s-a refuzat eliberarea ordonanței judecătorești,

pe motivul existenței unui litigiu de drept.

În drept, acțiunea a fost întemeiată în baza prevederilor art. 20 din Constituție,

art. 277 alin. (1) lit. a), 279, 512, 572 alin. (2), 867 alin. (1), 871 alin. (1) și 872

alin. (1) din Codul civil, art. 85 alin. (4) 166-167 și 174-157 din Codul de

procedură civilă.

Prin hotărârea din 22 septembrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Constantin Ilieș.

S-a încasat de la Iacob Cecîrlan în beneficiul lui Constantin Ilieș suma de

160000 lei cu titlu de datorie, 4 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru

achitarea taxei de stat și 2 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru serviciile

de asistență juridică.

La 19 decembrie 2016, Iacob Cecîrlan a declarat apel împotriva hotărârii

primei instanțe, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, casarea

hotărîrii, cu emiterea unei noi hotărâri prin care a acțiunea să fie respinsă ca

neîntemeiată.

Prin încheierea din 21 martie 2017 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis

cererea și s-a repus Iacob Cecîrlan în termenul de declarare a apelului împotriva

hotărîrii din 22 septembrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău.

La 16 mai 2018, în cadrul ședinței de judecată, avocatul Oleg Grosu în

interesele lui Constantin Ilieș a depus cerere, prin care, în temeiul art. 372 alin. (3)

din Codul de procedură civilă, a solicitat încasarea de la Iacob Cecîrlan a dobânzii

de întârziere pentru perioada 22 septembrie 2016-16 mai 2016, în sumă de

44 804,38 de lei, a cheltuielilor pentru plata taxei de stat în sumă de 1 344,13 lei și

pentru asistență juridică în sumă de 5 000 lei.

Prin decizia din 16 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Iacob Cecîrlan, s-a menținut hotărârea din 22 septembrie 2016 a

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău și s-a încasat de la Iacob Cecîrlan în

beneficiul lui Constantin Ilieș 44 804,38 de lei cu titlu de dobândă de întârziere,

1 344,13 lei cu titlu de taxă de stat și 5 000 lei cheltuieli pentru asistență juridică.

La 14 august 2018 Iacob Cecîrlan a declarat recurs, prin care a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei din 16 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău și

a hotărârii din 22 septembrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, cu

emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă ca fiind tardivă și

neîntemeiată.

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel nu a aplicat legea care

trebuia aplicată și a examinat cauza formal, fără a analiza toate argumentele expuse

în apel.

În acest sens, referitor la fondul cauzei, recurentul consideră că instanța de

apel incorect și neîntemeiat a respins probele privitor la achitarea datoriei.

2

La fel, a relatat că instanța de apel a aplicat eronat prevederile art. 119, art.

120, art. 121 și art. 122 din Codul de procedură civilă. Intimatul nu a combătut

probele referitoare la achitarea datoriei. Instanța de apel nu a dezbătut argumentele

aduse și nu s-a expus asupra faptului ca datoria a fost achitata integral intimatului.

Totodată, recurentul a invocat că instanța nu a dat apreciere faptului omiterii

termenului de prescripție la etapa primirii cererii de chemare în judecată, și anume,

nu s-a expus referitor la cererea intimatului privind repunerea în termenul de

intentare a acțiunii în instanța de judecată.

Astfel, a menționat că împrumutul a fost acordat cu scadență până la data de

30 aprilie 2013, iar intimatul s-a adresat in judecata doar la 13 mai 2016.

Prin urmare, recurentul consideră acțiunea este prescrisă, având în vedere că

de la momentul cînd urma să fie executată obligația și până la momentul depunerii

cererii a expirat termenul de prescripție de 3 ani.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost

expediată în adresa participanților la proces la 25 iunie 2018 (f.d. 184), iar în

cererea de recurs, recurentul a menționat că a recepționat decizia la 2 iulie 2018,

fapt confirmat prin ștampila de pe plic (f.d. 192).

Din aceste considerente, Colegiul consideră că recurentul s-a conformat

prevederilor legale și recursul înregistrat la 24 august 2018, se consideră declarat în

termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 5 decembrie 2018 recursul

declarat de către Iacob Cecîrlan a fost considerat admisibil.

Conform art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este

considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Conform art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

Potrivit art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra

oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a

se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

Verificând materialele cauzei, în raport cu argumentele invocate în recurs și în

coroborare cu normele de drept aplicabile la caz, Colegiul consideră recursul

întemeiat și care urmează a fi admis, cu casarea integrală a deciziei din 16 mai

2018 a Curții de Apel Chișinău și remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel,

din următoarele considerente.

3

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură

dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din suportul probatoriu prezent la materialele cauzei, Colegiul constată că la

13 mai 2016 Constantin Ilieș a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui

Iacob Cecîrlan, solicitând încasarea de la Iacob Cecîrlan a datoriei în sumă de

160 000 lei și compensarea cheltuielilor de judecată.

Totodată, prin acțiunea înaintată, Constantin Ilieș a solicitat repunerea în

termenul de înaintare a acțiunii în instanța de judecată.

Judecând cauza, prima instanță prin hotărârea din 22 septembrie 2016 a admis

cererea de chemare în judecată și a încasat de la Iacob Cecîrlan în beneficiul lui

Constantin Ilieș suma de 160 000 lei cu titlu de datorie, 4 800 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată pentru achitarea taxei de stat și 2 000 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată pentru serviciile de asistență juridică.

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, la 19 decembrie 2016, Iacob

Cecîrlan a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe.

Ulterior, în cadrul ședinței de judecată din 16 mai 2018, în temeiul art. 372

alin.(3) din Codul de procedură civilă, avocatul Oleg Grosu, în interesele

reclamantului Constantin Ilieș, a depus cerere prin care a solicitat încasarea de la

Iacob Cecîrlan a dobânzii de întârziere pentru perioada 22 septembrie 2016-16 mai

2016 în sumă de 44 804,38 de lei, a cheltuielilor pentru plata taxei de stat în sumă

de 1 344,13 lei și pentru asistență juridică în sumă de 5 000 lei.

Ca urmare a examinării cererii de apel, instanța de apel, prin decizia din 16

mai 2018, a respins apelul declarat de Iacob Cecîrlan, a menținut hotărârea din 22

septembrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău și a încasat de la Iacob

Cecîrlan în beneficiul lui Constantin Ilieș 44 804,38 de lei cu titlu de dobândă de

întârziere, 1 344,13 lei cu titlu de taxă de stat și 5 000 lei cheltuieli pentru asistență

juridică.

Judecând recursul, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Art. 118 alin. (3) din Codul de procedură civilă stipulează că, circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei sînt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

instanța judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe

cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor

probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

4

Conform art. 239 din Codul de procedură civilă, hotărîrea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărîrea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de

judecată.

La rândul său, art. 240 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă prevede

că, la deliberarea hotărârii, instanța judecătorească apreciază probele, determină

circumstanțele care au importantă pentru soluționarea pricinilor, care au fost sau nu

stabilite, caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării

pricinii și admisibilitatea acțiunii.

Instanța judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretențiilor înaintate de

reclamant.

Prin prisma art. 241 alin. (1-6) din Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească adoptă hotărîrea în numele legii.

Hotărîrea judecătorească constă din partea introductivă și partea dispozitivă.

În cazurile prevăzute la art. 236 alin. (5), hotărîrea judecătorească constă din partea

introductivă, partea descriptivă, motivare și dispozitiv. Fiecare parte a hotărîrii se

evidențiază separat în textul acesteia.

În partea introductivă se indică locul și data adoptării, denumirea instanței

care o pronunță, numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al

părților și al celorlalți participanți la proces, al reprezentanților, obiectul litigiului și

pretenția înaintată judecății, mențiunea despre caracterul public sau închis al

ședinței.

În partea descriptivă se indică succint pretențiile reclamantului, obiecțiile

pârâtului și explicațiile celorlalți participanți la proces.

În motivare se indică: circumstanțele cauzei, constatate de instanță, probele pe

care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele

invocate de instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța.

Dispozitivul cuprinde concluzia instanței judecătorești privind admiterea sau

respingerea integrală sau parțială a acțiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată,

calea și termenul de atac al hotărîrii.

În altă ordine de idei Colegiul notează că Codul de procedură civilă consacră

principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată și

să reprezinte premisa pentru soluția din dispozitiv. Aceasta dispoziție este edictată

atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire

justițiabililor, cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla

judecata primelor instanțe.

Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate

motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele

constatate și dovezile care au determinat-o.

Astfel, pentru ca hotărârea judecătorească să corespundă acestor cerințe,

instanța de judecată, primordial, trebuie să identifice obiectul acțiunii civile, care-l

formează pretențiile reclamantului față de pârât, adresate instanței de judecată în

scopul apărării propriilor drepturi și care reies din raportul material-litigios și în

privința cărora instanța de judecată urmează să se expună prin hotărâre.

Respectiv, instanței de judecată îi revine o deosebită atenție de a determina

raportul material-litigios dintre părți întru constatarea corectă a specificului

obiectului acțiunii civile și temeiului acestuia.

5

Subsecvent identificării raporturilor dintre părți, instanța de judecată urmează

să stabilească obiectul probațiunii în pricina dedusă judecății, circumstanță care

presupune în sine conturarea faptelor juridice prin care se justifică pretențiile și

obiecțiile părților și fără de care este imposibilă soluționarea justă a litigiului.

La capitolul legalității hotărârilor instanței de judecată, CtEDO a statuat în

repetate rânduri necesitatea motivării hotărârilor, unde funcția unei decizii

motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Dreptul de a fi auzit

include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o

obligație corespunzătoare a instanței de a arăta motivele pentru care anumite

argumente au fost acceptate sau respinse. CtEDO a menționat că este motivată în

mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor

de a face apel (Hirvisaari vs. Finlanda).

În acest sens se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în

mod sigur și expres la toate cerințele și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce

în speță lipsește.

Colegiul remarcă că omiterea aspectului dat constituie o încălcare a art. 6 § 1

din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, care garantează oricărei persoane dreptul la judecarea în mod

echitabil a cauzei sale.

Instanțele judecătorești sunt obligate să-și motiveze soluțiile și concluziile, să

furnizeze toate răspunsurile la întrebările care sunt pertinente pentru rezultatul

procesului și necesită un răspuns special în hotărâre.

În prezenta cauză, toate solicitările au fost expuse de reclamant în cererea de

chemare în judecată și instanțele inferioare urmau să se expună asupra fiecăreia în

parte.

Astfel, din conținutul pretențiilor formulate de către Constantin Ilieș în

cererea de chemare în judecată, Colegiul menționează că ultimul a solicitat, în

temeiul prevederilor art. 279 din Codul civil, și repunerea în termenul de înaintare

a acțiunii în instanța de judecată.

Mai mult, pe parcursul examinării cauzei, conform materialelor dosarului și

procesului-verbal al ședinței de judecată din 22 septembrie 2016 (f.d.34),

reclamantul nu a renunțat la această pretenție, indicând că susține integral cererea

de chemare în judecată.

Verificând decizia contestată și memoriul care a format poziția instanței de

apel cu privire la soluția adoptată, Colegiul atestă că instanțele inferioare nu s-au

expus asupra tuturor pretențiilor solicitate de către Constantin Ilieș instanței de

judecată.

Astfel, referitor la capitolul dat, instanța de recurs constată că în speță

mențiunile recurentului își găsesc confirmare, or instanțele au omis să se expună

asupra capătului de cerere privind repunerea în termenul de intentare a acțiunii în

instanța de judecată.

Colegiul consideră, că circumstanța descrisă supra denotă faptul că instanța de

apel nu a preluat decât concluziile primei instanțe, fără a le verifica prin prisma

normelor de drept procedural pertinente speței, omițând aspectul dat.

În acest sens, instanța de apel, preluând concluziile primei instanțe, a opinat

doar că acțiunea reclamantului a fost depusă în judecată în termen, având în vedere

6

că pe parcursul examinării cauzei pârâtul nu a invocat omiterea termenului de

prescripție.

Însă, instanța de recurs consideră insuficient argumentul adus în acest sens.

Or, instanța de apel trebuia ă verifice și să dea apreciere corespunzătoare tuturor

împrejurărilor sus menționate, dat fiind că reclamantul a solicitat expres repunerea

în termen a acțiunii.

În circumstanțele enunțate și contextul normelor de drept citate supra,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție conchide, că hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele ierarhic

inferioare nu satisfac criteriile legalității și temeiniciei unui act judecătoresc

deoarece nu relevă concluzia instanțelor asupra pretenției cu privire la repunerea în

termen a acțiunii, deși aceasta a fost înaintată și susținută în judecată de către

reclamant.

Totodată, se reține că prin emiterea unor hotărâri superficiale, poate fi pusă în

pericol însăși substanța dreptului individului la un proces echitabil în aspectul

accesului la justiție garantat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului,

prerogativă care prezumă dreptul la o hotărâre motivată, instanța judecătorească

fiind obligată a se expună asupra tuturor pretențiilor invocate de către acesta.

Or, în cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit la cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat

acțiunea posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau

respins, acest fapt se va considera o încălcare a dreptului la un proces echitabil

(cauza CEDO Hiro Balani vs. Spania, hotărârea din 9 decembrie 1994).

Corelând circumstanțele expuse cu normele legale citate, instanța de recurs

ajunge la concluzia că la judecarea apelului, instanța de apel a omis acest aspect,

circumstanță ce a generat adoptarea unei soluții greșite și nemotivate.

Colegiul conchide că aspectele abordate supra au fost ignorate de instanțele

inferioare, iar instanța de recurs este în imposibilitate de a le corecta, motiv din

care cauza necesită rejudecare.

La fel, la caz este de observat că în conformitate cu art. 372 alin. (3) din

Codul de procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea procedurală a

părților, temeiul sau obiectul acțiunii și nici nu pot fi înaintate noi pretenții. Se pot

cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri apărute

după emiterea hotărîrii în primă instanță, se poate solicita o compensație legală.

Conform art. 373 alin. (1), (2), (3) și (5) din Codul de procedură civilă,

instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor

înaintate, legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărîrea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță

pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. În cazul în care

motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de apel se

pronunță în fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanță. Instanța de

apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Respectiv, având în susținere normele enunțate, Colegiul remarcă faptul că

efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în

7

prima instanță, iar controlul efectuat de instanța de apel asupra hotărârii instanței

de fond, nu poate avea în vedere noi pretenții care nu au format obiectul examinării

în prima instanță. Altfel s-ar încălca grav principiul dublului grad de jurisdicție.

Legea stabilește că în apel nu se poate schimba obiectul acțiunii și nici nu pot

fi înaintate noi pretenții. În același timp, pot fi cerute dobânzi, rate, venituri ajunse

la termen și orice alte despăgubiri apărute după emiterea hotărârii în prima

instanță.

Deci, reclamantul poate solicita doar ajustarea cuantumului dobânzii de

întârziere, pentru perioada adițională cuprinsă între data adoptării hotărârii primei

instanțe și data emiterii deciziei instanței de apel, în cazul când o astfel de cerință a

fost înaintată și în instanța de fond, și care a fost obiect al dezbaterilor judiciare.

La caz, Colegiul evidențiază că respectivele pretenții (încasarea dobânzii de

întârziere) nu au constituit obiectul examinării în instanța de fond.

Aspectul dat urmează a fi verificat de instanța de apel la rejudecarea cauzei.

Distinct de cele menționate, Colegiul reține că la caz prezintă relevanță și

prevederile art. 267 alin. (1) din Codul civil în conformitate cu care, termenul

general în interiorul căruia persoana poate să-și apere, pe calea intentării unei

acțiuni în instanță de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani.

Conform art. 271 din Codul civil, acțiunea privind apărarea dreptului încălcat

se respinge în temeiul expirării termenului de prescripție extinctivă numai la

cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripția, depusă până la încheierea

dezbaterilor în fond. În apel sau în recurs, prescripția poate fi opusă de îndreptățit

numai în cazul în care instanța se pronunță asupra fondului.

În contextul normelor de drept citate, Colegiul reține că, persoana în favoarea

căreia a curs prescripția, este în drept să invoce expirarea termenului acesteia

inclusiv și în cererea de recurs, chiar dacă nu a invocat-o anterior în prima instanță.

Colegiul menționează că, declarând recurs împotriva deciziei instanței de

apel, recurentul Iacob Cecîrlan a invocat scurgerea termenului de prescripție

extinctivă de 3 ani, în interiorul căruia intimatul Constantin Ilieș poate să-și apere

dreptul pretins.

Respectiv, dat fiind faptul că prin prezenta cerere de recurs sunt ridicate

chestiuni noi în fața instanței ierarhic superioare, care nu au fost înaintate în fața

instanțelor inferioare de judecată, Colegiul consideră necesar de a trimite cauza

spre rejudecare în instanța de apel.

Ținând cont de imposibilitatea instanței de recurs de a corecta respectivele

omisiuni de procedură și accentuând inexistența temeiurilor legale pentru a remite

pricina spre rejudecare în instanța de fond (art.432 alin. (3) lit. d) și f) din Codul de

procedură civilă), Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție concluzionează asupra necesității admiterii recursului,

casării deciziei din 16 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău și remiterii cauzei spre

rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

La rejudecare, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate, să

verifice circumstanțele cauzei, probele administrate și reexaminând cauza să emită

o hotărâre legală și întemeiată, respectând dreptul garantat al părților la un proces

echitabil.

8

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Iacob Cecîrlan.

Se casează decizia din 16 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă

intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Constantin Ilieș împotriva lui

Iacob Cecîrlan cu privire la repunerea în termen a acțiunii, încasarea datoriei,

dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată, cu trimiterea cauzei

spre rejudecare în instanța apel, la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Svetlana Filincova

Nicolae Craiu

Victor Burduh

Dumitru Mardari

9