2ra-2412/18 — partajul averii în devălmășie

Dosarul nr. 2ra-2412/18 prima instanță: Judecătoria Botanica, mun. Chișinău (jud.: S. Dimitriu) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai) Î N C H E I E R E 05 decembrie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Svetlana Filincova Victor Burduh examinând admisibilitatea recursului declarat de Gheorghe Granaci, reprezentat de avocatul Veaceslav Ropot, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Anastasia Granaci împotriva lui Gheorghe Granaci, intervenient accesoriu Lilia Stoleru cu privire la partajul averii comune în devălmășie și cererea reconvențională depusă de Gheorghe Granaci împotriva Anastasiei Granaci cu privire la partajul averii comune în devălmășie, împotriva deciziei din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins cererea de apel depusă de Gheorghe Granaci și s-a menținut hotărârea din 25 martie 2014 a Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău, c o n s t a t ă : La 30 noiembrie 2012, Anastasia Granaci a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gheorghe Granaci, intervenient accesoriu Lilia Stoleru cu privire la partajul averii comune în devălmășie. În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că la 23 septembrie 1995 a fost înregistrată căsătorită cu pîrîtul Gheorghe Granaci, din care sau născut copiii Denis Granaci și Carolina Granaci. Reclamanta a menționat că după desfacerea căsătoriei în baza hotărârii din 06 decembrie 2012 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, devenită irevocabilă la 05 martie 2013, a apărut necesitatea de a partaja bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei. Anastasia Granaci a susținut că din averea comună fac parte următoarele bunuri imobile, apartamentul nr. 47 situat în mun.

Chișinău, str. Cuza Vodă, bl. 38/2, și apartamentul nr. 513 situat în mun. Chișinău, bd. Decebal, bl. 1. Reclamanta a specificat că în timpul căsătoriei de către părți au fost dobândite și bunuri mobile cum ar fi, remorca de model „Fermier” PF-01, șasiu nr. 20004218, număr de înmatriculare CAO 353 și automobilul de model „VAZ 21213”, motorul nr. 7104351, caroserie nr. XTA21213021682536, număr de înmatriculare CBY 373. Totodată, a relatat că potrivit contractului de împrumut încheiat la 25 iunie 2010 1 între Anastasia Granaci și Lilia Stoleru, ultima i-a împrumutat reclamantei 8000 euro pentru procurarea apartamentului nr. 47 din str. Cuza Vodă, bl. 38/2, mun. Chișinău. Ulterior, după achiziționarea imobilului care a avut loc la 25 iunie 2010, reclamanta a restituit împrumutul parțial în sumă totală de 3450 de euro, iar restanța la moment fiind de 4550 de euro.

Anastasia Granaci a solicitat partajul bunurilor dobîndite de părți în timpul căsătoriei, după cum urmează: Anastasiei Granaci să-i fie atribuit în proprietate exclusivă apartamentul nr. 47, din str. Cuza Vodă, bl. 38/2, mun. Chișinău, cu suprafață totală de 32,6 m2; lui Gheorghe Granaci să-i fie atribuit în proprietate exclusivă apartamentul nr. 513 din. bd. Decebal, bl.1, mun. Chișinău, cu suprafața totală de 24,1 m2. Pe parcursul examinării cauzei, reprezentantul reclamantei avocatul Mariana Martalog a formulat cerere de concretizare a acțiunii, prin care a solicitat suplimentar atribuirea în proprietate lui Gheorghe Granaci, remorca de model „Fermier” PF-01 cu numărul de înmatriculare CAO353, automobilul de model „VAZ 21213” cu numărul de înmatriculare CBY373 și partajarea datoriilor comune restante în sumă de 4550 de euro, conform contractului de împrumut din 25 iunie 2010 încheiat între Anastasia Granaci și Lilia Stoleru.

La 09 aprilie 2013, în cadrul ședinței de judecată, Gheorghe Granaci a înaintat cerere reconvențională împotriva Anastasiei Granaci cu privire la partajul averii comune în devălmășie. În motivarea acțiunii, a indicat că în timpul căsătoriei, pînă la divorț, au fost dobîndite un șir de bunuri, care se află în apartamentul nr. 47 din str. Cuza Vodă 38/2, mun. Chișinău și anume: divan în valoare de 4000 de lei; set de mobilă „Albina” în valoare de 4000 de lei; masă de birou în valoare de 2000 de lei; computer „Samsung” - de 10000 lei; televizor „Samsung” – 3000 de lei; trei covoare 3x2 – 3000 de lei; set mobilă de bucătărie – 10000 de lei; frigider „Indezit” – 5000 de lei; aragaz „Zanussi” – 3000 de lei; antreu – 4000 de lei, iar în total bunuri în valoare de 48000 de lei.

Reclamantul-pîrîtul a susținut că în apartamentul nr. 47 din str. Cuza Vodă 38/2, mun. Chișinău, cu suprafața de 32,6 m2, au fost efectuate lucrări de reparație și este mobilat, însă ap. 513 din bd. Decebal, bl. 1 din mun. Chișinău, cu suprafața de 24,1 m2, nu este reparat, nu este mobilat și este amplasat în sediul unui fost cămin. Gheorghe Granaci a menționat că din cauza reclamantei-pîrîte, nu are acces în apartamentul nr. 47 din str. Cuza Vodă 38/2, mun. Chișinău. Avînd în vedere că, aceasta a plecat peste hotarele țării, și-a creat altă familie și a lăsat copiii în voia sorții. Gheorghe Granaci a solicitat stabilirea cotelor părți din apartamentul nr. 47, din str. Cuza Vodă, bl. 38/2, mun.

Chișinău și din apartamentul nr. 513 din. bd. Decebal, bl.1, mun. Chișinău; să fie incluse în șirul bunurilor dobîndite în timpul căsătoriei și partajat costul bunurilor din apartamentul nr. 47, din str. Cuza Vodă, bl. 38/2, mun. Chișinău în sumă totală de 48000 de lei; încasarea din contul Anastasiei Granaci în beneficiul său a sumei de 24000 de lei, ce constituie ½ cotă parte din bunurile menționate; dispunerea efectuării expertizei în scopul evaluării apartamentul nr. 47, din str. Cuza Vodă, bl. 38/2, mun. Chișinău și scutirea sa de la plata taxei de stat. La 01 august 2018, în cadrul ședinței de judecată, reprezentatul pîrîtului Veaceslav Ropot a înaintat cerere de majorare a cuantumului pretențiilor din acțiune, 2 prin care a solicitat partajarea averii comune în devălmășie, după cum urmează: lui Gheorghe Granaci să-i fie atribuit în proprietate exclusivă apartamentul nr. 47, din str. Cuza Vodă, bl.

38/2, mun. Chișinău, iar Anastasiei Granaci să-i fie atribuit în proprietate exclusivă apartamentul nr. 513 din. bd. Decebal, bl.1, mun. Chișinău și scutirea sa de la plata taxei de stat. În cadrul judecării cauzei, reclamanta-pîrîta Anastasia Granaci, reprezentată de avocatul Mariana Martalog a depus referință în întâmpinarea cererii de chemare în judecată reconvențională, prin care a cerut respingerea acțiunii, ca neîntemeiată (f.d. 99-101). Prin încheierea din 12 decembrie 2018 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău a fost atrasă în proces Lilia Stoleru, în calitate de intervenient accesoriu de partea reclamantei. Prin hotărârea din 25 martie 2014 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, acțiunea formulată de Anastasia Granaci a fost admisă parțial.

S-a dispus partajarea averii comune în devălmășie a foștilor soți, după cum urmează. S-a dispus atribuirea în proprietatea exclusivă Anastasiei Granaci, apartamentul nr. 47, din str. Cuza Vodă, bl. 38/2, mun. Chișinău. S-a dispus atribuirea în proprietate exclusivă lui Gheorghe Granaci, apartamentul nr. 513 din. bd. Decebal, bl.1, mun. Chișinău, remorca de model „Fermier” PF-01 și automobilul de model VAZ 2123, înregistrate după Gheorghe Granaci. S-a dispus respingerea cererii inițiale în partea partajării datoriilor comune și integral cererea reconvențională concretizată înaintată de Gheorghe Granaci împotriva Anastasiei Granaci cu privire la partajul averii comune în devălmășie a foștilor soți, ca neîntemeiată.

S-a constatat scutirea parțială a părților în proces de la plata taxei de stat, neachitată pe parcursul examinării cauzei. Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a constatat că partajarea în natură a bunurilor care aparțin cu drept de proprietate comună în devălmășie a foștilor soți este posibilă prin atribuirea fiecăruia din bunurile supuse partajării, având în vedere că reclamanta are la întreținere doi copii minori și necesită un spațiu mai mare pentru amplasarea acestora. Împotriva acestui act judecătoresc, Gheorghe Granaci, reprezentat de avocatul Veaceslav Ropot, a declarat apel în termenul legal (f.d. 132-133, 145-149, 234-236). În apărare, Anastasia Granaci și Lilia Stoleru nu a formulat o referință, pentru a-și expune poziția referitor la apelul declarat.

Prin decizia din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, cererea de apel depusă de Gheorghe Granaci, a fost respinsă și menținută hotărârea din 25 martie 2014 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău. Referitor la procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a constatat situația de fapt prezentată de reclamanta-pîrîta Anastasia Granaci în cererea de chemare în judecată și de reclamantul-pîrît Gheorghe Granaci în cererea reconvențională și stabilită de prima instanță. Curtea de Apel Chișinău a considerat că prima instanță a examinat cauza sub toate aspectele, stabilind cu certitudine caracterul raportului juridic litigios și circumstanțele de fapt real existente. Totodată, instanța de apel a concluzionat că în 3 cadrul judecării cauzei, prima instanță a creat participanților la proces condiții obiective și echitabile pentru exercitarea drepturilor și obligațiunilor procedurale.

La 18 septembrie 2018, Gheorghe Granaci, reprezentat de avocatul Veaceslav Ropot, a declarat recurs împotriva deciziei din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii din 25 martie 2014 a primei instanței, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care: să fie atribuit în proprietate exclusivă lui Gheorghe Granaci apartamentul nr. 47, din str. Cuza Vodă, bl. 38/2, mun. Chișinău, să fie atribuit în proprietate exclusivă Anastasiei Granaci apartamentul nr. 513 din. bd. Decebal, bl.1, mun. Chișinău, încasarea din contul lui Gheorghe Granaci în beneficiul Anastasiei Granaci, diferența din valoarea apartamentelor supuse partajării în sumă de 132450 de lei, să fie atribuite în proprietate exclusivă Anastasiei Granaci, bunurile mobile comune a soților în sumă totală de 48000 de lei, cu încasarea din contul lui Gheorghe Granaci în beneficiul Anastasiei Granaci ½ cotă parte din bunurile menționate.

În același timp a solicitat casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care: să fie atribuit în proprietate exclusivă lui Gheorghe Granaci apartamentul nr. 513 din. bd. Decebal, bl.1, mun. Chișinău, în proprietate exclusivă Anastasiei Granaci să fie atribuit apartamentul nr. 47, din str. Cuza Vodă, bl. 38/2, mun. Chișinău, încasarea din contul Anastasiei Granaci în beneficiul lui Gheorghe Granaci, diferența din valoarea apartamentelor supuse partajării în sumă de 132 450 de lei, atribuirea în proprietate exclusivă Anastasiei Granaci, bunurile mobile comune a soților în sumă totală de 48000 de lei, cu încasarea din contul lui Gheorghe Granaci în beneficiul Anastasiei Granaci ½ cotă parte din bunurile menționate.

O altă variantă propusă a fost, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău și a hotărârii Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, cu dispunerea scoaterii cererii de pe rol în temeiul art. 267, lit. f) sau lit. g) din Codul de procedură civilă. Or, potrivit recurentului, avocatul reclamantei nu a avut împuterniciri legale pentru reprezentarea acesteia. Totodată, a solicitat și casarea deciziei din 10 mai 2018 a instanței de apel și a hotărârii din 25 martie 2014 a Judecătorie Botanica, mun. Chișinău, cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de fond în temeiul art. 432 alin (3), lit. b) din Codul de procedură civilă. Or, în viziunea sa, reclamanta nu a fost citată legal. În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a afirmat că instanța de apel a interpretat în mod eronat legea fără a lua cunoștință integral cu materialele cauzei, făcând referire la art. 432 alin (2), lit. b) din Codul de procedură civilă.

La 25 octombrie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs intimatei Anastasia Granaci și intervenientului accesoriu Lilia Stoleru, informând că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu este prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia (vol-II, f.d. 21). La 19 noiembrie 2018, intimata Granaci Anastasia, reprezentată de avocatul Mariana Martalog a depus o referință în întâmpinarea recursului, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil. Totodată, instanța de recurs menționează că referința depusă nu este semnată și drept consecință argumentele invocate nu vor fi examinate.

4 Lilia Stoleru nu a depus referință, prin care să-și exprime pozițiile cu privire la recursul declarat. Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Gheorghe Granaci este inadmisibilă, pentru motivele ce succed. În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a se vedea Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32, Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, parag. 24). În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi efectuată și analizată prin prisma articolului sus - citat, care cuprinde, în mod particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Instanța de recurs observă că dreptul de acces la un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere. În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie 2016, parag. 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64; Samardžić vs Croația, 20 iulie 2017, parag. 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, parag.

82). La început, judecătorul raportor a făcut un raport verbal în fața completului de judecată instituit în corespundere cu articolul 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Așadar, în conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de procedură civilă, instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi atacat cu recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în termen. Prin urmare, obiectul prezentei cererii se referă la decizia din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În baza cercetării materialelor cauzei, completul de judecată nu a identificat faptul că recursul a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile articolului 430 din Codul de procedură civilă, cu privire la subiecții abilitați cu dreptul de a depune recurs. Mandatul nr. 1202611 din 18 septembrie 2018, dovedește faptul că avocatul Veaceslav Ropot a fost împuternicit în mod legal să atace hotărârea judecătorească și să reprezinte interesele lui Gheorghe Granaci, care este subiectul abilitat cu dreptul 5 de a declara prezentul recurs (vol-II, f.d. 11) în acord cu dispozițiile articolului 430 din Codul de procedură civilă. În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi restabilit. Această limită temporală este esențială pentru a asigura buna administrare a justiției și, în special, principiul securității juridice (a se vedea Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Tence vs Slovenia, 31 mai 2016, parag. 31). La 30 iulie 2018, Curtea de Apel Chișinău, prin intermediul poștei electronice a expediat participanților la proces copia deciziei integrale din 10 mai 2018 (vol-I, f.d. 249). Astfel, potrivit extrasului din poșta electronică a avocatului Veaceslav Ropot, se atestă că ultimul a primit copia de pe actul contestat la 30 iulie 2018, iar recursul a fost înregistrat la grefa Curții Supreme de Justiție la 18 septembrie 2018. Prin urmare, completul de judecată constată că cererea de recurs a fost depusă în cadrul termenului prevăzut supra.

În continuare, completul de judecată a audiat raportul verbal al judecătorului raportor, cu privire la esența și temeiurile recursului, inclusiv dacă argumentele recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate întrunesc criteriile formale din articolul 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. Articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă dictează regula principală, potrivit căreia, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. La acest capitol, alin. (2) și (3) din articolul 432 din Codul de procedură civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat.

Iar, alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Mai mult, modul de prezentare și formulare a chestiunilor de drept a fost explicitat în punctele 22 – 27 din Hotărârea explicativă nr. 5 din 11 noiembrie 2013 a Plenului Curții Supreme de Justiție (a se vedea similar Trevisanato vs Italia; 16 decembrie 2016, parag.

22 – 23, 36). În mod corespunzător, instanța de recurs notează că reglementările referitoare la rigorile impuse de articolul 432 alin. (1) - (4) din Codul de procedură civilă sunt redactate suficient de clar și îndeplinesc criteriul de previzibilitate. Mai mult, scopul acestui articol este, atât de a proteja interesul recurentului de a obține, după caz, casarea sau modificarea deciziei atacate, cât și de a păstra rolul Curții Supreme de Justiție de a se ocupa numai de probleme de o importanță semnificativă specificat în articolul 1 alin. (2) din Legea nr. 789-XIII din 26 martie 1996 (a se vedea Zubac, ibidem, parag. 83, 105 - 106). În consecință, limitările impuse de articolul 432 alin. (2) – (4) din Codul de procedură civilă urmăresc un scop legitim, respectând în același timp cerințele securității juridice și bunei administrări a justiției (a se vedea Beniamin Nersesyan vs Armenia, 19 ianuarie 2010, parag.

22; Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen, 6 ibidem, parag. 67; Sturm vs Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36; Zubac, ibidem, parag. 98). Persoanele vizate trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea Ronald Vermeulen vs Belgia, 17 iulie 2018, parag. 44). Astfel, instanța de judecată conchide că judecarea recursului, exercitat conform rigorilor impuse de articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai pentru problemele de drept material și procedural. Curtea Supremă de Justiție verifică doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În acest caz, instanța de recurs nu cercetează cum a fost reflectată realitatea obiectivă a faptelor determinate de instanțele ierarhic inferioare, cu excepția situației în care constatările pot fi considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

În speță, completul de judecată nu a identificat niciun indiciu care, la prima vedere, ar putea ridica probleme de drept prin prisma articolului 432 alin. (2), lit. b) și c) din Codul de procedură civilă. Instanța de judecată observă că recurentul Gheorghe Granaci a criticat decizia din 10 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău în baza articolului 432 alin. (2), lit. b) și c) din Codul de procedură civilă. Totuși, în virtutea principiului jura novit curia, instanța de recurs are competența de a decide asupra caracterului juridic al argumentelor inserate în cererea de recurs, prin examinarea lor, în lumina temeiurilor articolului 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă. Instanța de recurs relevă că recurentul a pretins, într-un mod abstract, că instanța de apel a încălcat normele de drept material și procedural și a ignorat probele, fără a invoca argumente referitoare la ilegalitatea deciziei atacate.

În acest context, dacă instanța ar purcede la examinarea cererii de recurs motivate într-o asemenea manieră, atunci s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici împotriva actului judecătoresc, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu și ar pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea completului de judecată. Or, un atare exercițiu este inadmisibil în condițiile în care, prin prisma articolului 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului, precum și argumentul ilegalității deciziei atacate. În orice caz, completul de judecată observă că recurentul, asistat de un avocat la alegerea lui, a formulat prezenta cerere după ce a beneficiat de o procedură contradictorie în fața instanțelor ierarhic inferioare.

De altfel, acesta a avut ocazia de a-și prezenta elementele de probă și de a-și apară cauza în mod liber, fiind audiat de o primă instanță și de o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept invocate de părți și relevante litigiului (a se vedea A. Menarini Diagnostics S.R.L. vs Italia, 27 septembrie 2011, parag. 59; Akaki Tchaghiashvili, 2 septembrie 2014, parag. 34, Samardžić, ibidem, parag. 31, Gohe și alții vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 41 - 43). Pe baza celor prezentate, completul de judecată constată că încălcările invocate, exprimate sub forma unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu conțin exclusiv chestiuni de drept și nu permit încadrarea lor în temeiurile prevăzute la articolul 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă.

Deci, în mod evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de drept pusă în discuție pentru a identifica esența cererii de recurs și ilegalitatea deciziei contestate, impuse de articolul 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă (a se vedea, inter alia, Petrovic vs Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm, ibidem, parag. 32). 7 Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată de a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a instanței de recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor juridice și bunei administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței supreme de a interpreta uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul aplicării legilor, în raport cu obiecțiile formulate în recurs.

Deci, în opinia instanței, normele de drept nu au format un obstacol care să afecteze esența dreptului recurentului de acces la un tribunal. Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de articolul 6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile speciale ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs Franța, 10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). În concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag.

24; Papaioannou vs Grecia, 2 iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46; Guelfucci vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun direct în cazul de față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății, inclusiv și argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate sau a procedurii în ansamblu. Având în vedere circumstanțele care preced, completul de judecată decide în mod unanim că recursul declarat de către Gheorghe Granaci nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinare în fond, urmând a fi considerat inadmisibil. În conformitate cu articolul 270, articolul 433 lit. a) și articolul 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Gheorghe Granaci, reprezentat de avocatul Veaceslav Ropot.

Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Svetlana Filincova Victor Burduh 8