2ra-2399/18 — cu privire la constatarea faptului folosirii terenului cu titlu de superficie, stabilirea redevenței pentru folosirea cu titlu de superficie a terenului, încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată

Dosarul nr. 2ra-2399/18

Prima instanță: Judecătoria Strășeni sediul Central (jud. T. Andronic)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol)

ÎNCHEIERE

5 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Dumitru Mardari

Galina Stratulat

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Valeriu

Croitor

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Croitor

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Cronid - Com” cu privire la

constatarea faptului folosirii terenului cu titlu de superficie, stabilirea redevenței

pentru folosirea cu titlu de superficie a terenului, încasarea datoriei și a

cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei din 27 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de Valeriu Croitor și menținută hotărârea din

16 mai 2017 a Judecătoriei Strășeni sediul Central, prin care a fost respinsă

acțiunea

constată:

La 22 decembrie 2016, Valeriu Croitor a depus cerere de chemare în

judecată împotriva SRL „Cronid - Com” cu privire la constatarea faptului folosirii

terenului cu titlu de superficie, stabilirea redevenței pentru folosirea cu titlu de

superficie a terenului, încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că pe terenul ce-i aparține cu nr. cadastral

8001117263 cu suprafața totală de 0,1014 ha situat în or. XXXXX str. XXXXX

sunt amplasate două construcții cu nr. cadastrale XXXXX și XXXXX, pe o

suprafață de teren de 272 m2, care aparțin SRL „Cronid - Com”.

A menționat că dânsul și Nicolae Sîrbu sunt fondatorii SRL „Cronid - Com”

cu o cotă-parte de 50 % fiecare, iar bunurile imobile menționate au destinație

comercială și anume, bar-pizzerie din activitatea căruia întreprinderea realizează

profit.

1

A solicitat administratorului Nicolae Sîrbu să încheie un contract de

locațiune prin care să fie stabilite raporturile cu privire la terenul folosit de

SRL „Cronid - Com”, inclusiv plata pentru folosirea terenului, însă fără niciun

rezultat.

Astfel, una din propuneri a avut loc în luna februarie 2013, când a solicitat

pârâtului semnarea unui contract de locațiune, datat cu 13 februarie 2013, prin care

a propus ca suma chiriei pentru terenul cu suprafața de 272 m2, ocupată de

construcțiile cu nr. cadastral XXXXX și nr. cadastral XXXXX, să fie de 5,38

lei/m2 pe lună, în sumă totală de 1463 de lei lunar.

Ca răspuns la ofertă, pârâtul i-a înmânat un alt proiect de contract de

locațiune din 9 decembrie 2013 în care neîntemeiat a indicat suprafața terenului de

doar 139,2 m2, acceptând suma chiriei de 5,38 lei/ m2 lunar în sumă totală de 748,9

de lei lunar.

Ulterior, toate încercările de a soluționa problema apărută nu au dat rezultat,

iar la scrisoarea din 11 noiembrie 2016, prin care a propus pârâtului să efectueze

plata pentru folosirea terenului, ultimul nu a dat răspuns.

A relatat că la momentul construirii imobilelor menționate în anul 2002,

împreună cu pârâtul au convenit asupra dreptului SRL „Cronid - Com” de a se

folosi de terenul menționat, astfel, a fost încheiat un act juridic în formă verbală în

sensul art. 195, 208 alin. (3) și 209 Cod civil, în baza căruia a apărut dreptul de

superficie.

Prin schimbul de înscrisuri care a avut loc în luna decembrie 2013 părțile au

convenit asupra redevenței în mărime de 5,38 lei/m2.

Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 11, 444, 448, 514, 572 Cod

civil, art. 5, 40, 166-167 CPC.

A solicitat admiterea acțiunii, constatarea faptului folosirii de către

SRL „Cronid - Com” cu titlu de superficie a suprafețe de 272 m2 din terenul cu

nr. cadastral XXXXX, cu suprafața totală de 0,1014 ha, situat în or. XXXXX

str. XXXXX ce-i aparține cu drept de proprietate, pentru exploatarea construcțiilor

cu nr. cadastral XXXXX și nr. cadastral XXXXX ce aparțin SRL „Cronid - Com”,

stabilirea unei redevențe în mărime de 5,38 lei/ m2 pe lună în sumă totală de 1463

de lei pe care SRL „Cronid - Com” urmează să o achite, încasare din contul

SRL „Cronid - Com” în beneficiul său a datoriei în sumă de 4389 de lei pentru

folosirea cu titlu de superficie a suprafeței de 272 m2 din terenul cu nr. cadastral

XXXXX pentru exploatarea construcțiilor cu nr. cadastral XXXXX și nr. cadastral

XXXXX pentru perioada 9 decembrie 2013 – 9 decembrie 2016, precum și a

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 16 mai 2017 a Judecătoriei Strășeni sediul Central, a fost

respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia din 27 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Valeriu Croitor și menținută hotărârea primei instanțe.

La 21 iunie 2018, Valeriu Croitor a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei recurate

2

și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să

fie admisă integral.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată,

considerând-o ilegală și neîntemeiată, deoarece instanța nu a aplicat legea care

trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea, a admis alte încălcări care

au dus la soluționarea greșită a pricinii și a dat o apreciere arbitrară a probelor.

A remarcat că existența dreptului de superficie a fost dovedită pe deplin, iar

prin prezentarea proiectelor contractelor de locațiune dânsul a intenționat să

dovedească nu dreptul de superficie, ci faptul că părțile, prin schimbul de proiecte

de contracte, au convenit asupra sumei redevenței.

Astfel, proiectele contractelor de locațiune pe care le-a anexat la cererea de

chemare în judecată nu au statutul unor contracte de locațiune, ci sunt înscrisuri în

sensul art. 137 CPC care dovedesc faptul că mărimea redevenței pentru superficie a

fost stabilită de către părți.

Prin urmare, prima instanță și instanța de apel au dat o apreciere arbitrară

probelor din dosar.

A obiectat că argumentul instanțelor de judecată ierarhic inferioare precum

că pentru valabilitatea sa dreptul de superficie urma să fie înregistrat în Registrul

bunurilor imobile contravine prevederilor legale.

Având în vedere prevederile art. 443 alin. (1) și 444 alin. (1) Cod civil, a

evidențiat că înregistrarea dreptului de superficie în Registrul bunurilor imobile

este o condiție pentru opozabilitatea față de terți, nu și o condiție de valabilitate a

actului juridic.

Drept urmare, instanța de apel nu a aplicat art. 443 Cod civil și a interpretat

greșit art. 444 alin. (1) Cod civil.

Totodată, a precizat că este neîntemeiată și contrară probatoriului și

afirmația instanței de apel potrivit căreia dânsul nu a prezentat probe în vederea

confirmării mărimii chiriei stabilite pe piață pentru a putea fi stabilită mărimea

redevenței.

Or, în prima instanță dânsul a solicitat acordarea unui termen pentru a

prezenta probe care ar dovedi mărimea chiriei pentru terenuri în or. Strășeni

stabilite pe piață, așa cum este prevăzut de art. 448 alin. (1) Cod civil. Instanța de

judecată însă a respins cererea lui și a finalizat cercetarea judecătorească.

În instanța de apel a fost prezentat raportul de evaluare nr. 1208 din

1 decembrie 2017 întocmit de firma de audit și consultații SRL „Diuada – Audit”,

potrivit căruia mărimea chiriei stabilite pe piață pentru terenul cu suprafața de

272 m2, ocupată de construcțiile cu nr. cadastral XXXXX și nr. cadastral XXXXX,

ce aparțin intimatului, este de 1558 lei/lunar.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată

în adresa părților la 31 mai 2018, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire

3

(f. d. 154), însă careva date care ar indica la recepționarea acesteia de către

recurent la materialele dosarului lipsesc.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul la 21 iunie 2018 în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Valeriu Croitor nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul

declarat de Valeriu Croitor, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Valeriu Croitor ca inadmisibil.

4

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

dispune:

Recursul declarat de Valeriu Croitor se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Dumitru Mardari

Galina Stratulat

5