Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.11.2018
inadmisibil

3ra-1570/18 — anularea deciziei si obligarea inregistrarii dreptului de proprietate

HOTĂRÂRE
28.11.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea deciziei si obligarea inregistrarii dreptului de proprietate
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
3ra-1570/18 — anularea deciziei si obligarea inregistrarii dreptului de proprietate (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosar nr. 3ra-1570/18 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani jud: Gh. Mîțu instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău jud: N. Simciuc, I. Țurcan, I. Cotruță Î N C H E I E R E 28 noiembrie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Nina Vascan examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea Comercială „Famtex Impex” Societatea cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Ghenadie Tatarciuc, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă Societatea Comercială „Famtex Impex” Societatea cu Răspundere Limitată împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, Natalia Ergheledji, Primăria satului Egoreni cu privire la anularea deciziei, obligarea înregistrării dreptului de proprietate, obligarea introducerii modificărilor în baza de date, recunoașterea ilegalității acțiunilor Primăriei satului Egoreni, raionul Soroca, obligarea Primăriei satului Egoreni, r-nul Soroca să stabilească hotarele fixe a terenului la fața locului, împotriva deciziei din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins cererea de apel declarată de Societatea Comercială „Famtex Impex” Societatea cu Răspundere Limitată și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 15 februarie 2017, c o n s t a t ă: La 23 aprilie 2015, SC „Famtex Impex” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Cadastru” cu privire la anularea deciziei,

obligarea înregistrării dreptului de proprietate, obligarea introducerii modificărilor în baza de date, recunoașterea ilegalității acțiunilor Primăriei satului Egoreni, raionul Soroca, obligarea Primăriei satului Egoreni, r-nul Soroca să stabilească hotarele fixe a terenului la fața locului. În motivarea acțiunii, reclamanta SC „Famtex Impex” SRL a invocat că în conformitate cu contractul nr. 05 din 29 august 2008 de vânzare-cumpărare a obiectului la licitație cu strigare, încheiat între Primăria satului Egorovca, raionul Soroca și SC „Famtex Impex” SRL, reclamantul a devenit proprietar al terenului neproductiv cu altă destinație de cât cea agricolă cu suprafața de xxx ha și numărul 1 cadastral xxxxxxxxxxx.

La 10 noiembrie 2008 dreptul de proprietate a fost înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Soroca a Întreprinderii de Stat „Cadastru”. Reclamanta SC „Famtex Impex” SRL a menționat că potrivit contractului nr. 13 din 18 aprilie 2012 de vânzare-cumpărare a obiectului la licitația cu strigare, încheiat între Primăria satului Egorovca, raionul Soroca și SC „Famtex Impex” SRL reclamantul a mai procurat un teren neproductiv cu suprafața de x2 ha și numărul cadastral xxxxxxxxxxxx, care se mărginea cu primul procurat în anul 2008. În legătură cu ultima tranzacție au fost întocmite planurile geometrice ale ambelor terenuri, cu indicarea coordonatelor acestora, care au fost aprobate de primarul localității.

Reclamanta SC „Famtex Impex” SRL, a indicat că, la 26 ianuarie 2015 SC „Famtex Impex” SRL a depus cerere la Oficiul Cadastral Teritorial Soroca a Întreprinderii de Stat „Cadastru” privind înregistrarea dreptului de proprietate asupra terenului cu numărul cadastral xxxxxxxxxxxx, procurat potrivit contractului din 18 aprilie 2012. Reclamanta SC „Famtex Impex” SRL a relatat că prin decizia din 03 februarie 2015 Oficiul Cadastral Teritorial Soroca a Întreprinderii de Stat „Cadastru” registrator Natalia Ergheledji, a fost refuzată înregistrarea bunului imobil din motiv că datele din documentele prezentate nu corespund datelor din cadastru. Drept argument s-a prezentat un plan cadastral din 02 februarie 2015 al bunului imobil ce le aparține cu numărul cadastral xxxxxxxxxx, nu un plan geometric cu indicarea coordonatelor, cu care s-ar suprapune bunul imobil înregistrarea căruia este solicitată.

Reclamanta SC „Famtex Impex” SRL, a menționat că la examinarea vizuală a planului cadastral din 02 februarie 2015, se observă că bunul imobil ce îi aparține cu numărul cadastral xxxxxxxxxxxx, a fost deplasat înspre sud, în raport cu planurile geometrice pe care reclamantul le deține în privința terenurilor xxxxxxxxxx și xxxxxxxxxxxx. Actele deținute mărturisesc despre faptul că datele din cadastru privind hotarele terenurilor proprietate a SC „Famtex Impex” SRL, au fost modificate fară acordul proprietarului.

În astfel de condiții constată încălcarea alin. (5) art. 18 al Legii cadastrului bunurilor imobile, potrivit căruia „...la modificarea planului cadastral și/sau geometric în cazul prevăzut la alin. (4) lit. a), specialistul de lucrări cadastrale va întocmi actul de constatare pe teren, de un model aprobat de Agenție, în care vor fi descrise modificările efectuate în plan, inclusiv modificările de suprafață, cauzele necesității de modificare și se va notifica îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor prevăzute pentru acest caz. Actul de constatare pe teren, planul cadastral sau geometric nou și acordul scris al titularilor de drepturi ale căror interese sânt atinse se anexează la documentul ce confirmă drepturile asupra bunului imobil, constituind parte componentă a acestuia...”.

Reclamanta SC „Famtex Impex” SRL, consideră decizia din 03 februarie 2015 a Oficiul Cadastral Teritorial Soroca și registratorului din cadrul ÎS „Cadastru” din 18 martie 2015 ilegale în fond, fiind emise contrar prevederilor legii. Reclamanta SC „Famtex Impex” SRL a solicitat admiterea acțiunii, anularea deciziei cu privire la refuzul înregistrării bunurilor imobile și a drepturilor asupra lor, emisă de registratorul Oficiul Cadastral Teritorial Soroca a Întreprinderii de Stat 2 „Cadastru” din 03 februarie 2015, adoptată pe marginea cererii nr. 7801/15/1304 din 26 ianuarie 2015 și decizia registratorului din cadrul ÎS „Cadastru” din 18 martie 2015 ca fiind ilegale în fond fiind emise contrar prevederilor legii, obligarea Oficiul Cadastral Teritorial Soroca să înregistreze dreptul de proprietate a SC „Famtex Impex” SRL asupra terenului cu numărul cadastral xxxxxxxxxx, în conformitate cu planul geometric întocmit de OCT Soroca și aprobat de Primăria satului Egorovca.

Pe parcursul examinării cauzei, reclamanta SC „Famtex Impex” SRL și-a modificat și concretizat cerințele din acțiune prin care a solicitat anularea deciziei cu privire la refuzul înregistrării bunurilor imobile și a drepturilor asupra lor, emisă de registratorul Oficiul Cadastral Teritorial Soroca a ÎS ”Cadastru” din 03 februarie 2015, adoptată pe marginea cererii nr. 7801/15/1304 din 26 ianuarie 2015 și decizia registratorului din cadrul ÎS Cadastru din 18 martie 2015, ca fiind ilegale în fond și fiind emise contrar prevederilor legii, obligarea Oficiul Cadastral Teritorial Soroca prin intermediul ÎS ”Cadastru” să înregistreze dreptul de proprietate a SC „Famtex Impex” SRL asupra terenului cu numărul cadastral xxxxxxxxxxx, în conformitate cu planul geometric întocmit de Oficiul Cadastral Teritorial Soroca și aprobat de Primăria satului Egorovca, raionul Soroca, încuviințarea Oficiul Cadastral Teritorial Soroca prin intermediul ÎS ”Cadastru” să introducă modificări în baza de date grafică și juridică restabilind amplasarea bunului cu numărul cadastral xxxxxxxxxx, conform coordonatelor din sistemul de coordonate MR 99 indicate în planul geometric din 10 ianuarie 2012, obligarea Oficiul Cadastral Teritorial Soroca să introducă modificări în baza de date grafică și juridică restabilind amplasarea bunului cu numărul cadastral xxxxxxxxxxxx,

conform coordonatelor din sistemul de coordonate MR 99 indicate în planul geometric din 13 iulie 2012, recunoașterea ca fiind ilegale inacțiunile pârâtei Primăriei Egoreni, obligarea Primăriei satului Egoreni raionul Soroca să stabilească hotarele fixe la fața locului, ale terenului cu numărul cadastral 7xxxxxxxxx9, conform coordonatelor din sistemul de coordonate MR 99 indicate în planul geometric din 13 iulie 2012 cu întocmirea actului de stabilire a hotarelor.

Prin hotărârea din 15 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată depusă de SC „Famtex Impex” SRL împotriva IP „Agenția Servicii Publice”, registratorul Ergheledji Natalia, Primăria satului Egoreni, raionul Soroca cu privire la anularea deciziei, obligarea înregistrării dreptului de proprietate, obligarea introducerii modificărilor în baza de date, recunoașterea ilegalității acțiunilor Primăriei satului Egoreni, raionul Soroca, obligarea Primăriei satului Egoreni, r-nul Soroca să stabilească hotarele fixe a terenului la fața locului.

Prin decizia din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de SC „Famtex Impex” SRL și s-a menținut hotărârea din 15 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SC „Famtex Impex” SRL împotriva IP „Agenția Servicii Publice”, registratorul Ergheledji Natalia, Primăria satului Egoreni, raionul Soroca cu privire la anularea deciziei, obligarea înregistrării dreptului de proprietate, obligarea introducerii modificărilor în baza de date, recunoașterea ilegalității 3 acțiunilor Primăriei satului Egoreni, raionul Soroca, obligarea Primăriei satului Egoreni, r-nul Soroca să stabilească hotarele fixe a terenului la fața locului.

În consolidarea soluției adoptate instanța de apel a reținut că la 29 august 2008 între Primăria satului Egoreni, raionul Soroca, în calitate de vânzător și SRL ”Famtex-Impex” în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 05 a bunului imobil cu numărul cadastral xxxxxxxxxx, care a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile la 10 noiembrie 2008. Ulterior, la 18 aprilie 2012 între Primăria satului Egoreni, raionul Soroca, în calitate de vânzător și SRL ”Famtex-Impex” în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul nr. 13 de vânzare-cumpărare a obiectului la licitația cu strigare prin negocieri directe. Din prevederile pct. 2 din contract, rezultă că cumpărătorului i s-a adjudecat lotul nr. xxxxxxxxxxxxxx cu suprafața de 2x ha.

La fel instanța de apel a constatat că, reclamantul a depus o cerere de înregistrare a bunului imobil și dreptului de proprietate asupra lui, situat în r-nul Soroca, sat. Egoreni, extravilan, cu nr. cadastral xxxxxxxxxxxxxx, prin Decizia cu privire la refuzul înregistrării bunurilor imobile și drepturilor asupra lor din 03 februarie 2015 s-a refuzat în înregistrarea bunurilor imobile și drepturilor asupra lor. Reclamantul a contestat cu plângere Decizia cu privire la refuzul înregistrării bunurilor imobile și drepturilor asupra lor din 03 februarie 2015, iar prin Decizia registratorului din cadrul ÎS ”Cadastru” din 18 martie 2015 s-a refuzat în admiterea plângerii.

Instanța de apel a reținut că din Decizia cu privire la refuzul înregistrării bunurilor imobile și drepturilor asupra lor din 03 februarie 2015 și Decizia registratorului din cadrul ÎS ”Cadastru” din 18 martie 2015 privind refuzul înregistrării dreptului de proprietate asupra terenului indicat în contractul nr. 13 de vânzare-cumpărare a obiectului la licitația cu strigare prin negocieri directe, a fost fundamentat pe faptul că, referitor la bunul imobil cu numărul cadastral xxxxxxxxxxx nu este deschis Registrul bunurilor imobile, iar administrația publică locală satul Egoreni, care figurează în contract în calitate de vânzător nu și-a înregistrat dreptul de proprietate asupra bunului imobil în conformitate cu prevederile art. 26 și 28 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998. Contrariul nu a fost probat de către reclamant, în condițiile și măsura în care din prevederile art. 290 alin. (2) Cod civil rezultă expres că înregistrarea de stat a drepturilor asupra bunurilor imobile este publică, iar organul care efectuează înregistrarea de stat este obligat să elibereze oricărei persoane informații despre toate drepturile și grevările înregistrate asupra oricărui imobil.

Instanța de apel a reținut că, obiectul contractului nr. 13 de vânzare-cumpărare a obiectului la licitația cu strigare prin negocieri directe nu se află în circuitul civil, nu este determinat sau determinabil cel puțin în specia sa, acest fapt datorându-se neînregistrării bunului imobil respectiv și a drepturilor asupra lui în Registrul bunurilor imobile. În aceste condiții, contractul nr.13 de vânzare-cumpărare a obiectului la licitația cu strigare (prin negocieri directe) este nul, în temeiul art. 220 alin.(1), raportat la art. 61 Cod funciar, care prevede că dreptul de proprietate neînregistrat asupra sectorului de teren se va considera nul în relațiile cu terții, inclusiv cu statul, care nu știu de existența acestui drept.

4 Instanța de apel a respins argumentul apelantului precum că, prima instanță a adoptat hotărârea peste limitele solicitărilor înaintate de părțile procesului, or, nulitatea absolută a actului juridic, instanța de judecată o invocă din oficiu. Instanța de apel a reținut că, în procesul examinării cauzei în instanța de fond, reprezentantul-administrator al reclamantului nu a solicitat în prealabil, de la ÎS ”Cadastru” informații referitor la statutul juridic al bunului indicat în pct. 2 din contractul nr. 13 de vânzare-cumpărare a obiectului la licitația cu strigare prin negocieri directe, deși putea și trebuia să solicite aceste informații. Instanța de apel a respins argumentul apelantului precum că la caz, urmau a fi aplicate prevederile art. 371 din Legea cadastrului bunurilor imobile, or, refuzul a fost fundamentat pe faptul că referitor la bunul imobil cu nr. cadastral xxxxxxxxxxx nu este deschis Registrul bunurilor imobile, iar administrația publică locală sat.

Egoreni, care figurează în contract în calitate de vânzător nu și-a înregistrat dreptul de proprietate asupra bunului imobil, în conformitate cu prevederile art. 26 și 28 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25 februarie 1998, astfel pentru a înregistra bunul cedat succesiv, proprietarul primar urma să-și fi înregistrat dreptul de proprietate mai întâi.

Având în vedere faptul că capetele de cerere din pct. 2 și 3 din cererea de chemare în judecată sunt accesorii capătului de cerere nr. 1, în condițiile și măsura în care a fost respins ca nefondat capătul de cerere nr. 1, pe cale de consecință, prima instanță corect a dispus și respingerea capetelor de cereri nr. 2 și 3 privind obligarea Oficiul Cadastral Teritorial Soroca, prin intermediul ÎS ”Cadastru” să înregistreze dreptul de proprietate a SC „Famtex Impex” SRL asupra terenului cu nr. cadastral xxxxxxxxxxx, în conformitate cu planul geometric întocmit de OCT Soroca și aprobat de Primăria satul Egorovca, raionul Soroca și încuviințarea Oficiul Cadastral Teritorial Soroca, prin intermediul ÎS ”Cadastru” să introducă modificări în baza de date grafică și juridică restabilind amplasarea bunului cu nr. Cadastral xxxxxxxxxxxxx, conform coordonatelor din sistemul de coordonate MR 99 indicate în planul geometric din 10 ianuarie 2012. Instanța de apel consideră întemeiată concluzia primei instanțe precum că ÎS ”Cadastru”, filiala Oficiul Cadastral Teritorial Soroca nu poate fi obligată să introducă modificări în baza de date grafică și juridică, restabilind amplasarea bunului cu nr. cadastral xxxxxxxxxxxx conform coordonatelor din sistemul de coordonate MR 99 indicate în planul geometric din 13 iulie 2012, în condițiile în care acest plan geometric este cu conținut greșit,

din care considerente și acest capăt de cerere just a fost respins ca nefondat. Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat recunoașterea ilegală a inacțiunilor pârâtului Primăria Egoreni și obligarea Primăriei satului Egoreni raionul Soroca să stabilească hotarele fixe la fața locului, ale terenului cu numărul cadastral xxxxxxxxxxxx, conform coordonatelor din sistemul de coordonate MR 99 indicate în planul geometric din 13 iulie 2012 cu întocmirea actului de stabilire a hotarelor, instanța de apel a reținut că, în condițiile și măsura în care s-a constatat cu certitudine că planul geometric din 13 iulie 2012 este cu conținut greșit, pârâtul respectiv nu poate fi obligat să stabilească hotarele fixe la fața locului ale terenului cu numărul cadastral xxxxxxxxxxx, conform coordonatelor din sistemul de coordonate MR 99 indicate în planul geometric din 13 iulie 2012, cu 5 întocmirea actului de stabilire a hotarelor.

Or, aceasta ar însemna obligarea acestui pârât să stabilească greșit hotarele, deoarece însăși conținutul planul geometric din 13 iulie 2012 este unul greșit.

Instanța de apel consideră că instanța de fond corect a constatat lipsa temeiurilor de nulitate a deciziilor contestate, lipsa de temeinicie a celorlalte capete de cereri din cuprinsul cererii de chemare în judecată, din care considerente, raportînd faptele constatate în procesul examinării cauzei la prevederile legale sus- menționate, just a concluzionat că cererea de chemare în judecată înaintată de SRL ”Famtex Impex” către ÎS ”Cadastru”, registratorul Natalia Ergheledji din cadrul Oficiul Cadastral Teritorial Soroca a ÎS ”Cadastru” și Primăria satului Egoreni, raionul Soroca privind anularea deciziei, obligarea înregistrării dreptului de proprietate, obligarea introducerii modificărilor în baza de date, recunoașterea ilegalității acțiunilor Primăriei satului Egoreni și obligarea Primăriei satului Egoreni r-nul Soroca să stabilească hotarele fixe la fața locului este nefondată și urmează să fie respinsă.

Instanța de apel a reținut că apelantul nu a prezentat probe pertinente, concludente și admisibile în susținerea apelului care ar dovedi ilegalitatea hotărârii instanței de fond și ar servi ca temei de casare a acesteia cu admiterea apelului înaintat, or, aceasta este întemeiată, adoptată în conformitate cu prevederile legale, iar cererea de apel este o expunere directă a cererii de chemare în judecată. Prin urmare instanța de apel consideră că hotărîrea primei instanțe este întemeiată și legală, iar motivele invocate de către apelant sunt neîntemeiate, prin urmare ajunge la concluzia de a respinge apelul declarat și de a menține hotărârea primei instanțe.

La 24 septembrie 2018, SC „Famtex Impex” SRL, reprezentată de avocatul Ghenadie Tatarciuc, a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărârii, de admitere a acțiunii depuse de SC „Famtex Impex” SRL. În motivarea cererii de recurs recurenta SC „Famtex Impex” SRL a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de apel și hotărârea primei instanței, le consideră ilegale și neîntemeiate care urmează a fi casate, din motiv că au fost adoptate cu aplicarea eronată a normelor de drept material, instanța de apel a interpretat în mod eronat legea.

Recurenta SC „Famtex Impex” SRL a indicat că instanța de apel a interpretat în mod eronat legea și anume prevederile art. 61 Cod funciar, în care este stipulat că dreptul de proprietate neînregistrat asupra sectorului de teren se va considera nul în relațiile cu terții, inclusiv cu statul, care nu știu de existența acestui drept. Recurenta SC „Famtex Impex” SRL a invocat că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și anume nu au fost aplicate prevederile art. 371 Legea cadastrului bunurilor imobile care prevede că dreptul de proprietate este valabil fără înregistrarea în registrul bunurilor imobile, dacă provine din succesiune, accesiune sau vânzare/transmitere silită ori este dobândit prin efectul unui act normativ, prin expropriere sau în temeiul hotărârii judecătorești ori actului executorului judecătoresc.

Excepția dată se aplică și dreptului de proprietate 6 confirmat de titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren eliberat la atribuirea gratuită a terenurilor. Recurenta SC „Famtex Impex” SRL a indicat că soluția instanței de fond nu conține o analiză și o argumentare clară a tuturor circumstanțelor cauzei și nu dă răspuns la toate argumentele formulate de debitor, în mod necesar o hotărâre trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care în mod necesar trebuie să se raporteze, pe de o parte la susținerea și apărările părților, iar pe de altă parte la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator și legal.

Motivarea este așa dar un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară, a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigentă a art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Recurenta SC „Famtex Impex” SRL a invocat că după elaborarea planului geometric al terenului, inginerul cadastral fără a respecta normele legale a efectuat modificarea arbitrară, fără acordul proprietarului, a caracteristicilor terenului, fapt ce a subminat securitatea raporturilor juridice.

Nu poate organul înregistrării bunurilor imobile, în mod unilateral, fără acordul titularului de drept, cu încălcarea competenței și în lipsa deciziei registratorului să modifice caracteristicile imobilului, în lipsa unei hotărîri a instanței de judecată. Recurenta SC „Famtex Impex” SRL a indicat că greșelile din cadastru se corectează numai în temeiul deciziei registratorului. Greșelile care nu au caracter tehnic, indicarea greșită a tipului de drept, a denumirii titularului de drepturi, componența bunului imobil, denaturarea mărimii cotelor în proprietatea comună, a coordonatelor hotarelor, exceptând transformarea coordonatelor punctelor de hotar dintr-un sistem de coordonate în altul, și alte greșeli care lezează drepturile și interesele legitime ale tutelarilor de drepturi sau ale altor persoane, se corectează cu consimțământul exprimat în scris al fiecărui titular de drepturi, ale cărui interese sânt atinse sau în temeiul hotărârii judecătorești irevocabile.

Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. După cum denotă materialele cauzei, copia deciziei motivate din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost expediată recurentului, la 18 iulie 2018, conform scrisorii nr. 7997 (f.d. 39 vol. II), însă dovada recepționării acesteia la materialele cauzei, lipsește, iar recurenta SC „Famtex Impex” SRL în cererea de recurs a indicat că a recepționat decizia instanței de apel la data de 24 iulie 2018 (f.d. 49 vol. II). În aceste circumstanțe, instanța de recurs precizează că recursul a fost depus de către SC „Famtex Impex” SRL, la 24 septembrie 2018, cu respectarea termenului indicat la art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă.

7 La 17 octombrie 2018, în adresa intimaților IP „Agenția Servicii Publice”, Primăria satului Egoreni, Natalia Ergheledji au fost expediate copiile recursului declarat de SC „Famtex Impex” SRL,, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței. Intimații IP „Agenția Servicii Publice”, Primăria satului Egoreni, Natalia Ergheledji nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv, și nu au depus referințe în termenul stabilit, la cererea de recurs declarată de SC „Famtex Impex” SRL. Examinând temeiurile recursului declarat de SC „Famtex Impex” SRL, în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SC „Famtex Impex” SRL, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat de SC „Famtex Impex” SRL se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul, exercitat conform secțiunii a II-a, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute la art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură 8 civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii, sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii, doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor, stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera inadmisibil recursul declarat de SC „Famtex Impex” SRL.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 alin. 1 Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat Societatea Comercială „Famtex Impex” Societatea cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Ghenadie Tatarciuc împotriva deciziei din 20 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă Societatea Comercială „Famtex Impex” Societatea cu Răspundere Limitată împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, Natalia Ergheledji, Primăria satului Egoreni cu privire la anularea deciziei, obligarea înregistrării dreptului de proprietate, obligarea introducerii modificărilor în baza de date, recunoașterea ilegalității acțiunilor Primăriei satului Egoreni, raionul Soroca, obligarea Primăriei satului Egoreni, r-nul Soroca să stabilească hotarele fixe a terenului la fața locului.

Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Nina Vascan 9

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-10-03
0,94
3ra-888/18 — recunoașterea ilegalității refuzului de a înregistra dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile
Dosarul nr. 3ra-888/18 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (L. Holeviţcaia) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru) DECIZIE 03 octombrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2018-06-20
0,94
3r-105/18 — anularea deciziei, obligarea de a admite cererea si a inregistra bunurile imobile
Dosar nr. 3r-105/18 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani Judecător: A. Miron Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru D E C I Z I E 20 iunie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, com
CSJ 2018-09-12
0,94
3r-182/18 — anularea deciziei O.C.T. Chisinau al I.S. Cadastru si obligarea inregistrarii bunurilor imobile si a drepturilor asupra acestora
Dosarul nr. 3r-182/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (judecător A. Miron) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători A. Bostan, A. Pahopol și V. Negru) D E C I Z I E 12 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul
CSJ 2018-11-21
0,94
3ra-1246/18 — cu privire la anularea deciziei si obligarea inregistrarii dreptului de proprietate
Dosarul nr. 3ra-1246/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – L. Holevițcaia Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău – I. Muruianu, V. Efros, N. Budăi DECIZIE 21 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2019-04-17
0,94
2ra-719/19 — cu privire la modificarea titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren și anularea actelor administrative
Dosarul nr. 2ra-719/19 Instanţa de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani – L.Holeviţcaia Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău – A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru ÎNCHEIERE 17 aprilie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă