3ra-1330/18 — anularea ordinului, restabilirea in functie

Dosarul nr. 3ra-1330/18

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Central) N. Șova

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) N. Simciuc, Iu. Cotruță, I. Țurcan

Î N C H E I E R E

21 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Melega Vitalie,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Melega Vitalie

împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de

încetare a raportului de serviciu și restabilirea la locul de muncă,

împotriva deciziei din 02 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Melega Vitalie și s-a menținut hotărârea din 01 februarie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 01 august 2017 Melega Vitalie a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la anularea ordinului de

încetare a raportului de serviciu și restabilirea la locul de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul Melega Vitalie a menționat că la data de 04

iulie 2017 i-a fost adus la cunoștință ordinul Inspectoratului General al Poliției

nr. 288 ef cu privire la încetarea raportului de serviciu.

Reclamantul a relatat că drept temei pentru emiterea ordinului respectiv a servit

demersul Biroului de probațiune Călărași nr. 930 din 21 iunie 2017, prin care

Inspectoratul General al Poliției a fost informat despre faptul că prin decizia din 28

aprilie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost recunoscut vinovat în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (2) lit. b) din Codul penal și condamnat la

pedeapsă cu amendă în mărime de 4 000 unități convenționale, cu privarea dreptului

de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani.

La fel reclamantul a specificat că pârâtul a făcut referire la prevederile art. 38

alin. (1) lit. m) și alin. (3) al Legii privind statutul funcționarului public cu statut

special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 288 din 16 decembrie 2016, care

prevede că raportul de serviciu al funcționarului public cu statut special încetează în

1

cazul condamnării în baza sentinței judecătorești definitive, în circumstanțe ce nu

depind de voința părților.

Reclamantul a invocat ilegalitatea ordinului nr. 288 ef din 04 iulie 2017 din

următoarele considerente.

A susținut că la 26 septembrie 2016 în temeiul ordinului nr. 527 ef, i-a fost

acordat concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului și deci în temeiul art. 76 alin.

(1) lit. a) Codul muncii, raporturile de serviciu cu pârâtul au fost suspendate începând

cu data de 26 septembrie 2016 până la data de 22 iunie 2019.

La caz a invocat că în temeiul art. 86 alin. (2) Codul muncii, nu se admite

concedierea salariatului în perioada aflării lui în concediu medical, în concediu de

odihnă anual, în concediu de studii, în concediu de maternitate, în concediu parțial

plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, în concediu suplimentar

neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 4 ani, în perioada îndeplinirii

obligațiilor de stat sau obștești, precum și în perioada detașării, cu excepția cazurilor

de lichidare a unității.

Reclamantul a solicitat anularea ordinului nr. 288 ef din 04 iulie 2017 și

restabilirea în funcția de ofițer superior al Serviciului poliției judecătorești Călărași al

Inspectoratului General al Poliției.

Prin hotărârea din 01 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de Melega Vitalie.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că prin ordinul nr. 527 ef din 26 septembrie 2016, lui Melega Vitalie i-a fost

acordat concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului.

Totodată, prima instanță a constatat că reclamantul nu a solicitat prin careva

înscrisuri suspendarea contractului individual de muncă, or în acest sens nu au fost

emise careva ordine de către angajator.

La fel, prima instanță a stabilit că prin decizia din 28 aprilie 2017 a Curții de

Apel Chișinău, a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 326 alin. (2) lit. b) din Codul penal și condamnat la pedeapsă cu amendă în

mărime de 4 000 unități convenționale, cu privarea dreptului de a ocupa funcții

publice pe un termen de 5 ani.

Astfel, prima instanță a concluzionat că temeiul în cauză a servit pentru emiterea

ordinului nr. 288 ef din 04 iulie 2017 cu privire la încetarea raportului de serviciu,

care a fost emis în corespundere cu art. 38 alin. (1) lit. m și alin. (3) al Legii privind

statutul funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor

Interne nr. 288 din 16 decembrie 2016.

Prin decizia din 02 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Melega Vitalie și s-a menținut hotărârea din 01 februarie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

La 02 iulie 2018 prin intermediul oficiului poștal, Melega Vitalie a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel cu restituirea cauzei la rejudecare.

Recurentul Melega Vitalie, în motivarea recursului a menționat că instanța de

apel și-a motivat soluția pe prevederile art. 38 alin. (3) al Legii privind statutul

funcționarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

2

nr. 288 din 16 decembrie 2016, încetarea raportului de serviciu al funcționarului

public cu statut special în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), m)-s) v) și w).

Recurentul a invocat că astfel instanța de apel a interpretat eronat normele de

drept material și prin urmare i-a fost încălcat dreptul de acces la justiție.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 02 mai 2018,

însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele

cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 02 iulie 2018, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

3

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Melega Vitalie, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, Completul colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Melega Vitalie.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

4