3ra-1584/18 — contestarea actului administrativ

3ra-1584/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra-1584/18

Prima instanță - (Judecătoria Orhei, sediul central) E. Buzu

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) L. Bulgac, G. Dașcehvici, S. Gîrbu

ÎNCHEIERE

21 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Valentina Ceaglei

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ,

împotriva deciziei din 13 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a respins apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a

menținut hotărârea din 26 martie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul central,

c o n s t a t ă :

La 7 noiembrie 2017 Valentina Ceaglei a depus cerere de chemare în judecată

împotriva CNAS, solicitând anularea deciziei CTAS Telenești nr. 34/2017/17494

din 1 august 2017 și obligarea CNAS de a-i stabili pensia de funcționar public

conform stagiului de cotizare, cu includerea în stagiul serviciului public a perioadei

de activitate în funcția grefier al instanței judecătorești de la 29 octombrie 1986

până la 24 noiembrie 2003.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că potrivit înscrierii din carnetul de

muncă, stagiul ei de funcționar public este mai mare de 30 de ani.

Beneficiind de dreptul de pensionare ca funcționar public, s-a adresat la

CTAS Telenești cu cerere pentru stabilirea pensiei de funcționar public.

Însă, prin decizia CTAS Telenești privind refuzul stabilirii pensiei nr.

34/2017/17494 din 1 august 2017, cererea sa a fost respinsă, motivându-se că

stagiul de cotizare în serviciul public constituie 12 ani și 9 luni, necesar fiind 15

ani și că, perioada de activitate în funcția de grefier se consideră activitate în

funcție publică doar începând cu 24 noiembrie 2003.

Reclamanta a menționat că CTAS Telenești, i-a comunicat că refuzul este în

conformitate cu pct. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 412 din 22 aprilie 2004 despre

aprobarea unor acte normative ce țin de stabilirea și plata pensiilor funcționarilor

publici, deoarece asigurații cu statut de funcționar public, care la 1 ianuarie 2017

1

au realizat un stagiu de cotizare de 33 de ani pentru bărbați și de 30 de ani pentru

femei și de cel puțin 15 ani în serviciul public, au dreptul la pensie în conformitate

cu prevederile capitolelor V și VI din Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998

privind pensiile de asigurări sociale de stat.

Valentina Ceaglei a relatat că ulterior, la 12 octombrie 2017, a primit

răspunsul nr. C- 1658/17 din 6 octombrie 2017, prin care CNAS a refuzat în

admiterea cerințelor înaintate.

Considerând decizia CTAS Telenești nr. 34/2017/17494 din 1 august 2017

neîntemeiată și ilegală, reclamanta a depus prezenta acțiune în judecată.

Totodată a menționat că a activat în funcția de grefier al instanței judecătorești

începând cu 29 octombrie 1989, conform ordinului Președintelui Judecătoriei nr.

14/2 din 23 octombrie 1989. Din data angajării a activat numai în această funcție și

astfel stagiul total de cotizare la data de 1 ianuarie 2017 în serviciul public era mai

mare de 30 de ani.

De asemenea, a indicat că potrivit Clasificatorului unic al funcțiilor publice,

perioada de activitate în funcția de grefier al instanței judecătorești se include în

stagiul de cotizare în serviciul public. Art. 48 alin. (3) din Legea privind

organizarea judecătorească 514-XI1I din 6 iulie 1995, în redacția Legii nr. 191-XV

din 8 mai 2003, prevede că grefierii instanței judecătorești au statut de funcționar

public.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1399 din 24 noiembrie 2003, funcția de grefier

al instanței judecătorești a fost inclusă în Clasificatorul unic al funcțiilor publice,

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 151 din 23 februarie 2001.

Conform art. 29 alin. (2) din Legea serviciului public nr. 433-X1I1 din 4 mai

1995, în vechimea în muncă în serviciul public se includ de asemenea perioadele

de activitate în autoritățile administrației publice, care au funcționat pe teritoriul

RM până la punerea în aplicare a prezentei Legi.

Cu trimitere la prevederile art. 47 lit. b) din Legea nr. 156 din 14 octombrie

1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, stagiul de cotizare în serviciul

public, include perioadele de activitate în funcții publice care, până la data intrării

în vigoare a Legii serviciului public au activat pe teritoriul RM conform

nomenclatorului autorităților publice și al funcționarilor publici din cadrul lor,

aprobat de Guvern.

Reclamanta a mai indicat că prevederi similare se conțin și la pct. 13 lit. b)

din Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plata pensiilor funcționarilor

publici, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 412 din 22 aprilie 2004.

Prin hotărîrea din 26 martie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul central, s-a

admis cererea de chemare în judecată înaintată de Valentina Ceaglei împotriva

CNAS cu privire la contestarea actului administrativ.

S-a anulat decizia CTAS Telenești nr. 34/2017/17494 din 1 august 2017

privind refuzul stabilirii pensiei reclamantei, Valentina Ceaglei.

S-a obligat CTAS Telenești să-i stabilească reclamantei, Valentina Ceaglei,

pensia de funcționar public conform stagiului de cotizare cu includerea în stagiul

serviciului public a perioadei de activitate în funcția de grefier al instanței

judecătorești de la 29 octombrie 1986 până la 24 noiembrie 2003.

2

La 18 aprilie 2018, CNAS a declarat apel împotriva hotărârii instanței de

fond, solicitând casarea hotărîrii contestate și emiterea unei noi hotărîri de

respingere a acțiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia din 13 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins

apelul declarat de CNAS și s-a menținut hotărârea din 26 martie 2018 a

Judecătoriei Orhei, sediul central.

În motivarea deciziei, instanța de apel a conchis că reclamanta Valentina

Ceaglei are dreptul la pensia de funcționar public, realizând un stagiu de cotizare

ca funcționar public de 30 ani.

Astfel, instanța de apel la remarcat că prima instanță corect și întemeiat a

statuat că, la emiterea deciziei nr. 34/2017/17494 din 1 august 2017 privind refuzul

stabilirii pensiei reclamantei, Ceaglei Valentina, CTAS Telenești eronat a aplicat

prevederile legale și nu a inclus în perioada de cotizare perioada de activitate a

reclamantei în funcția de grefier al instanței judecătorești de la 29 octombrie 1986

până la 24 noiembrie 2003.

Instanța de apel a constatat că prima instanță fiind investită cu judecarea

cauzei în speță, reieșind din temeiurile și obiectul acțiunii, cu aplicarea corectă a

legii materiale, care guvernează raportul juridic litigios, stabilind circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei și având la bază cumulul de

probe prezentate de părți, corect a ajuns la concluzia admiterii acțiunii.

În sensul dat a reținut că în jurisprudența sa, CtEDO a statuat cu valoare de

principiu că, pensia constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 al

Primului Protocolul la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale și se constată o discriminare în sensul articolului 14 din

Convenție, dacă lipsește o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea

patrimoniului reclamantului (cauza Gaygusuz c. Austriei, 1996).

La fel, a menționat că potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, un drept

social poate fi obiectul protecției constituționale garantate de art. 46 și respectiv,

art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană numai în cazul când dreptul

social respectiv este dobândit și are o valoare economică.

La 5 octombrie 2018 CNAS a declarat recurs împotriva deciziei instanței de

apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din 13 septembrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău, cu emiterea unei noi decizii prin care cererea de chemare

în judecată să fie respinsă ca nefondată.

În motivarea recursului s-a invocat că la emiterea deciziei instanța de apel nu

a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru

soluționarea cauzei și a aplicat eronat normele de drept material și procedural.

S-a relatat că prin Legea nr. 290 din 16 decembrie 2016 pentru modificarea și

completarea unor acte legislative, a fost abrogat capitolul VI din Legea nr. 156-

XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, care

prevedea condițiile de stabilire a pensiilor pentru unele categorii de cetățeni.

Prevederile Legii nr. 290 din 16 decembrie 2016 nu se aplică funcționarilor

publici care, la momentul intrării în vigoare a legii (1 ianuarie 2017), au realizat

stagiul de cotizare de 30 de ani pentru femei și de cel puțin 15 ani în serviciul

public. Funcționarii publici, care realizează condițiile menționate la data de 1

ianuarie 2017, își vor exercita dreptul la pensie în conformitate cu prevederile

3

capitolelor V și VI din Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind sistemul

public de pensii, până la momentul adoptării prezentei legi.

S-a menționat că la calcularea stagiului de cotizare în serviciul public se ia în

considerare activitatea în autoritățile publice în funcțiile asupra cărora se extinde

sfera de acțiune a Legii serviciului public prevăzute în Nomenclatorul autorităților

publice, care au activat până la punerea în vigoare a Legii serviciului public nr.

443-XIII din 4 mai 1995 (1 ianuarie 1996) al funcțiilor publice în cadrul lor,

aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 412 din 22 aprilie 2004, cu modificările

aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 611 din 29 mai 2006 și în funcțiile publice

prevăzute în Clasificatorul unic al funcțiilor publice, aprobat prin Hotărîrea

Guvernului nr. 151 din 23 februarie 2001, cît și în Legea nr. 155 din 21 iulie 2011

pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice.

Potrivit art. 48 alin. (3) din Legea nr. 514 din 6 iulie 1995 privind organizarea

judecătorească, în redacția Legii nr. 191 din 8 mai 2003, era prevăzut expres că

grefierul instanței judecătorești are statut de funcționar public. Acest statut fiind

conferit grefierilor pentru prima dată prin Legea nr. 191 din 8 mai 2003 care a

intrat în vigoare la data de 31 mai 2003.

Astfel, nu există temei legal de a include în stagiul de funcționar public,

perioada de activitate în funcția de grefier al instanței de judecată de la 29

octombrie 1986 până la 24 noiembrie 2003.

Perioada de la 29 octombrie 1986 până la 24 noiembrie 2003, cînd intimata a

deținut funcția de grefier al instanței judecătorești, se atribuie la categoria de

lucrători care efectuează deservirea tehnică ce asigură funcționarea autorităților

publice.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele dosarului atestă că recursul împotriva deciziei din 13 septembrie

2018 a fost declarat la 5 octombrie 2018, în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

4

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

5

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

CNAS nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Casa Națională de Asigurări

Sociale.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

6