3ra-1197/18 — contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-1197/18

Prima instanță - (Judecătoria Orhei, sediul central) V. Pîslariuc

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) L. Bulgac, S. Gîrbu, G. Dașchevici

ÎNCHEIERE

26 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mihail Pancenco

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ,

împotriva deciziei din 24 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a menținut

hotărârea din 8 februarie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul central,

c o n s t a t ă :

La 24 iunie 2017 Mihail Pancenco a depus cerere de chemare în judecată,

ulterior concretizată (f.d. 55), împotriva CNAS, solicitînd anularea deciziei CTAS

Orhei nr. 31035 din 15 noiembrie 2016 cu privire la numirea unei pensii parțiale,

adoptarea unei noi decizii prin care să fie inclusă perioada 1 aprilie 1983 - 31

decembrie 1992, cu achitarea diferenței pensiei nou stabilite și a pensiei parțiale pe

perioada începînd cu 29 august 2016 și pînă la momentul adoptării hotărîrii

judecătorești.

În motivarea acțiunii, a indicat că în baza deciziei CTAS Orhei nr. 31035 din

15 noiembrie 2016 i s-a stabilit pensie pentru limită de vîrstă în mărime de 1

635,52 de lei, pentru perioada de muncă în colhozul din localitate. Pensia stabilită

nu este deplină, ci parțială.

A invocat că pe parcursul vieții a adunat un stagiu de muncă de 40,4 ani în

total, dar la stabilirea pensiei a fost luat în considerație doar stagiul de 31,7 ani,

fiind stabilită pensie parțială, deoarece pentru pensia deplină nu-i ajungea un an și

cinci luni.

Astfel, a menționat că perioada de muncă în fostul colhoz „Путь к

комунизму” din raionul Orhei, de la 1 aprilie 1983 - 31 decembrie 1992, nu a fost

inclusă în stagiul general de calculare a pensiei, fapt prin care i s-au lezat drepturile

de a beneficia de o pensie completă pentru o perioadă de muncă de 40 ani și 4 luni.

1

La 7 august 2017 reclamantul s-a adresat cu cerere prealabilă prin care a

solicitat modificarea deciziei nr. 31035 din 15 noiembrie 2016 și includerea

perioadei menționate în calcul, însă prin răspunsul din 15 august 2017 CTAS Orhei

a respins cererea.

Considerând că refuzul de a include și perioada anilor 1 aprilie 1983 - 31

decembrie 1992 în stagiul de cotizare este neîntemeiat, reclamantul a depus

prezenta acțiune în judecată.

Prin hotărîrea din 8 februarie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul central, s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată.

S-a anulat decizia CNAS din 15 noiembrie 2016 cu privire la stabilirea

pensiei pentru limită de vârstă lui Mihail Pancenco.

S-a obligat CNAS să recalculeze pensia pentru limita de vârstă lui Pancenco

Mihail cu includerea în calcul și a perioadei de activitate în colhozul „Путь к

Комунизму”, 1 aprilie 1983 - 31 decembrie 1992.

S-a obligat CNAS să recalculeze pensia pentru limita de vârstă a lui Pancenco

Mihail, începând cu data de 29 august 2016 și să-i achite diferența.

În rest cerințele reclamantului s-au respins.

În motivarea soluției adoptate, instanța de fond a constatat temeinicia acțiunii

înaintate concluzionând că faptul activității reclamantului Mihail Pancenco în

perioada 1 aprilie 1983 - 31 decembrie 1992 în colhozul „Путь к Комунизму”, a

fost probat și, ca urmare, CTAS Orhei, la emiterea deciziei nr. 31035 din 15

noiembrie 2016 privind stabilirea pensiei pentru limită de vîrstă, neîntemeiat nu a

inclus perioada dată în stagiul de cotizare.

Prima instanță și-a argumentat concluzia constatând că, potrivit „Cărții de

muncă”, reclamantul a activat în calitate de inginer în colhozul „Путь к

Комунизму” începând cu 1 aprilie 1983, fapt confirmat în cartea de muncă prin

ștampila colhozului, până la data de 1 aprilie 1996, cînd a fost eliberat în legătură

cu reorganizarea.

De asemenea, faptul că Mihai Pancenco în perioada anilor 1983-1992 a

activat în colhoz, se constată din extrasele din cartea de evidență a stagiului de

muncă și salariul colhoznicului.

La 28 februarie 2018 CNAS a declarat apel împotriva hotărârii instanței de

fond, solicitând casarea acesteia, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să

fie respinsă integral.

Prin decizia din 24 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de CNAS și s-a menținut hotărârea din 8 februarie 2018 a Judecătoriei

Orhei, sediul central.

La 24 iulie 2018 CNAS a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din 24 mai 2018 a Curții de Apel

Chișinău și a hotărârii din 8 februarie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul central, cu

emiterea unei noi decizii prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă

integral ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului a invocat că decizia instanței de apel este

neîntemeiată, deoarece instanțele de fond nu au analizat multilateral actele

normative și legislația în vigoare ce reglementează astfel de litigii, precum și nu au

fost dovedite circumstanțele considerate de prima instanță și instanța de apel ca

fiind stabilite.

2

La fel, a indicat că instanțele de judecată au interpretat eronat prevederile art.

52 alin. (3) din Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998, care prevede că venitul

asigurat se confirmă prin documentele eliberate de întreprinderi, organizații,

instituții în care și-au desfășurat activitatea asigurații sau de organele ierarhic

superioare, precum și de arhive. Documentele menționate se perfectează în modul

stabilit de Guvern.

A remarcat că instanța de fond și de apel eronat au ajuns la concluzia că

înscrierile din carnetul de muncă al colhoznicului sunt confirmate prin semnătura și

ștampila colhozului, or conform paginii doi din carnet nu este semnătura și

ștampila din perioada respectivă pentru confirmarea fiecărui an, este aplicată doar

ștampila Primăriei care nu exista în acea perioadă de activitate a intimatului.

Totodată, în carnetul de muncă nici nu este aplicată ștampila valabilă la acel

moment al colhozului despre eliberarea de la muncă.

A relatat că în urma efectuării verificării documentelor la data de 16

noiembrie 2016, despre activitatea intimatului la colhozul „Путь к Комунизму”,

s-a constatat că cărțile de salariu pentru perioada 1983-1992 la fostul colhoz, nu au

fost transmise la păstrare la Primărie.

Astfel, la examinarea cauzei în fond și apel, instanțele de judecată nu a aplicat

prevederile art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de

pensii, care prevede că, în afară de perioadele specificate la art. 5, în stagiul de

cotizare se includ perioadele în care s-au desfășurat următoarele activități până la 1

ianuarie 1999: a) activitatea în calitate de membru de colhoz, indiferent de

caracterul și de durata programului de muncă. La calcularea vechimii în muncă în

colhoz din perioada posterioară anului 1965, în cazul în care membrul de colhoz,

nemotivat, nu a îndeplinit minimul stabilit, se ia în calcul perioada de prestare

efectivă a activității.

La 20 august 2018, intimatul Mihai Pancenco a depus referință la recursul

declarat de CNAS, menționând că acesta este neîntemeiat și urmează a fi respins.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

La materialele dosarului lipsește dovada legală de recepționare a deciziei

integrale de către recurent. Din aceste considerente, recursul depus la 24 iulie 2018

se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

3

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

4

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

CNAS nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Casa Națională de Asigurări

Sociale.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

5