2ra-2300/18 — încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare

Dosarul nr. 2ra-2300/18

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani) V. Jomiru-Niculiță

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Simciuc, I. Țurcan, I. Cotruță

ÎNCHEIERE

14 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea pe Acțiuni

„Moldasig”,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni

„Moldasig” împotriva lui Serghei Mihailov cu privire la încasarea în ordine de regres a

despăgubirii de asigurare și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 21 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

admis apelul declarat de Serghei Mihailov, s-a casat hotărârea din 31 ianuarie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și s-a emis o nouă hotărâre prin care acțiunea s-a

respins ca neîntemeiată,

c o n s t a t ă :

La 30 octombrie 2015 SA „Moldasig” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Serghei Mihailov, solicitând încasarea în ordine de regres a sumei de

9 000 lei cu titlu de despăgubire de asigurare și a sumei de 270 de lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a invocat că la 8 aprilie 2014 între SA „MAIB Leasing” și

SA „Moldasig” a fost încheiat contractul de asigurare facultativă AUTO CASCO nr.

ACA/14-512 prin care s-a asigurat autovehiculul de model Mercedes-Benz G350-

BlueTEC cu n/î xxxxx.

În rezultatul accidentului produs la 20 ianuarie 2015, autovehiculul de model

Mercedes Benz G350-BlueTEC cu n/î xxxxx condus de Leonid Ghincul a fost

accidentat de bicicleta de model KAT condusă de Mihailov Serghei.

Vinovat de cauzarea accidentului rutier a fost recunoscut Serghei Mihailov.

Conform procesului-verbal nr. D/CASCO/15-75 din 3 ianuarie 2015 privind

constatarea și evaluarea pagubelor automobilului întocmit de SA „Moldasig”,

cuantumul despăgubirii de asigurare pentru repararea autovehiculului de model

Mercedes-Benz G350-BlueTEC cu n/î xxxxx constituie 9 000 de lei, ce se confirmă

prin dispoziția de plată din 2 martie 2015.

Odată cu achitarea despăgubirilor de asigurare, SA „Moldasig” a preluat în

limitele sumei achitate dreptul asiguratului la creanță.

1

Prin urmare, la 15 mai 2015 a expediat în adresa pârâtului Serghei Mihailov,

reclamația nr. 2322 privind achitarea sumei în mod benevol, însă aceasta nu a fost

recepționată de către ultimul.

În drept, acțiunea a fost întemeiată în baza prevederilor art. 1329 din Codul civil.

Prin hotărârea din 31 ianuarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de SA „Moldasig”.

S-a încasat de la Serghei Mihailov în beneficiul SA „Moldasig” suma de 3 900 lei

cu titlu de despăgubire de asigurare și 270 lei cu titlu de taxă de stat.

În rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 1 martie 2017, Serghei Mihailov a contestat cu apel hotărârea primei instanțe.

Prin decizia din 21 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul

declarat de Serghei Mihailov.

S-a casat hotărârea din 31 ianuarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și

s-a emis o nouă hotărâre, prin care:

Cererea de chemare în judecată depusă de SA „Moldasig” împotriva lui Serghei

Mihailov cu privire la încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare și

compensarea cheltuielilor de judecată, s-a respins ca neîntemeiată.

Instanța de apel și-a motivat soluția prin faptul că prejudiciul cauzat în urma

accidentului rutier a fost stabilit de către reprezentantul SA „Moldasig” doar cu

participarea persoanei păgubite Leonid Ghincul, fără înștiințarea și respectiv

participarea persoanei vinovate, Serghei Mihailov.

Astfel, Serghei Mihailov nu a fost înștiințat și nu a participat la încheierea

procesului-verbal de constatare a pagubelor, precum și nici nu a participat la întocmirea

acordului privind plata despăgubirilor de asigurare, fiindu-i îngrădit dreptul de a

participa la stabilirea daunelor cauzate în urma accidentului rutier și de a obiecta asupra

circumstanțelor legate de această procedură, s-au după caz de a aduce dovezi că suma

prejudiciului cauzat este alta decît cea stabilită în mod unilateral de către persoana

păgubită sau asigurător și, ca urmare, de a contesta acțiunile asigurătorului și persoanei

asigurate.

La 10 mai 2018, SA „Moldasig” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de

apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din 21 martie 2018 a Curții de

Apel Chișinău și menținerea hotărârii din 31 ianuarie 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani.

În motivarea recursului, reiterând argumentele de fapt și de drept invocate pe

parcursul examinării cauzei, recurentul a exprimat dezacordul cu decizia contestată,

invocând că instanța de apel a interpretat eronat prevederile Legii nr. 414 din 9

septembrie 2007 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube

produse de autovehicule.

A menționat că în conformitate cu art. 22 alin. (121) din Legea nr. 414 din 22

decembrie 2006 (în redacția în vigoare la data producerii accidentului), asigurătorul

care are încheiat contract de asigurare de bunuri cu persoana păgubită este obligat să

invite la procesul de constatare a pagubei asigurătorul de răspundere civilă auto al

persoanei vinovate, probînd invitația printr-un înscris justificativ. Neprezentarea

asigurătorului de răspundere civilă auto al persoanei vinovate la data și locul stabilit nu

împiedică asigurătorul de bunuri să constate pagubele ce vor fi opozabile asigurătorului

de răspundere civilă auto absent de la procesul de constatare.

2

În acest context, SA „Moldasig” consideră că nu este obligată să invite la

constatarea pagubelor persoana vinovată de producerea accidentului rutier și anume pe

Serghei Mihailov.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei integrale a fost expediată

participanților la proces la 21 aprilie 2018 (f.d. 122), însă dovada legală de recepționare

a acesteia de către recurent lipsește. Totodată, în cererea de recurs, recurentul a

menționat că a recepționat-o la 17 aprilie 2018.

Din aceste considerente, recursul din 10 mai 2018, se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în

3

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință

de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de SA

„Moldasig” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Societatea pe Acțiuni „Moldasig”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

4