Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 14.11.2018

3ra-645/18 — contestarea actului administrativ.

HOTĂRÂRE
14.11.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ.
Temei legal
temeiurile de recuzare a judecatorului.
Citează această cauză
3ra-645/18 — contestarea actului administrativ. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra-645/18 ÎNCHEIERE 14 noiembrie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Svetlana Filincova Nina Vascan Victor Burduh Iurie Bejenaru examinând cererea reprezentantului Societății pe Acțiuni „Avicola - Bucovăț” în proces de insolvabilitate – avocatul Ciofu Vitalie, cu privire la recuzarea completului de judecată în componența – Iulia Sîrcu, Dumitru Visternicean, Galina Stratulat, Dumitru Mardari și Nicolae Craiu, de la examinarea cererii de recurs depusă de către Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat împotriva deciziei din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni „Avicola-Bucovăț” în proces de insolvabilitate împotriva Direcției Generale Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ con st ată : La data de 09 decembrie 2016, SA „Avicola-Bucovăț” în proces de insolvabilitate a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Strășeni (în prezent Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat) cu privire la contestarea actului administrativ.

Prin hotărârea din 29 iunie 2017 a Judecătoriei Strășeni, acțiunea a fost admisă și anulată decizia nr. 82/86-3-135 din 08 septembrie 2016 a Direcției Generale Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat, în partea pct. 1.1, prin care s-a dispus încasarea din contul SA „Avicola-Bucovăț” în proces de insolvabilitate în buget sumei în mărime de 751.855,62 de lei impozit pe venit din activitatea operațională în anul 2013, în partea pct. 1.2, prin care s-a dispus încasarea din contul SA „Avicola-Bucovăț” în proces de insolvabilitate în buget sumei în mărime de 75.483,48 de lei impozit pe venit din activitatea operațională în anul 2014, în partea pct. 2.1, prin care s-a dispus calcularea și încasarea la buget a majorării de întârziere (penalitate) în mărime de 282.183,66 de lei pentru neachitarea în termen a taxei pe valoare adăugată diminuată, precum și în partea pct. 3.1, prin care au fost aplicate amenzi SA „Avicola-Bucovăț” în proces de insolvabilitate pentru 1 încălcarea legislației fiscale în mărime de 248.201,73 de lei – 30% pentru diminuarea impozitului pe venit din activitatea operațională în anul 2013 – 2014. Prin decizia din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de către Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat,

casată hotărârea din 29 iunie 2017 a Judecătoriei Strășeni în partea anulării pct. 1.2 din decizia nr. 82/86-3-135 din 08 septembrie 2016 a Direcției Generale Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat privind încasarea din contul SA „Avicola-Bucovăț” la buget sumei în mărime de 75.483,48 de lei impozit pe venit din activitatea operațională în anul 2014, și emisă în această parte o nouă hotărâre de respingere a acțiunii, în rest hotărârea primei instanțe a fost menținută. La data de 02 aprilie 2018, Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău și hotărârii din 29 iunie 2017 a Judecătoriei Strășeni, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 24 aprilie 2018, în adresa SA „Avicola-Bucovăț” în proces de insolvabilitate a fost expediată copia recursului declarat de către Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 05 septembrie 2018, recursul declarat de către Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat a fost considerat admisibil.

La data de 14 noiembrie 2018, reprezentantul SA „Avicola - Bucovăț” în proces de insolvabilitate – avocatul Ciofu Vitalie, în baza mandatului seria MA nr. 0973060 din 09 decembrie 2016, a depus cerere prin care a înaintat recuzare completului de judecată nr. 4 în componența – Iulia Sîrcu, Dumitru Visternicean, Galina Stratulat, Dumitru Mardari și Nicolae Craiu, desemnat pentru examinarea cererii de recurs depusă de către Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat împotriva deciziei din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea cererii de recuzare reprezentantul SA „Avicola - Bucovăț” în proces de insolvabilitate – avocatul Ciofu Vitalie, cu trimitere la prevederile art. 50 alin. 1) lit. e) Cod de procedură civilă, a invocat existența împrejurărilor care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea completului de judecată sus-nominalizat la examinarea prezentei cauze în ordine de recurs, și anume că nu i-a fost expediată copia cererii de recurs depusă de către Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat împotriva deciziei din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, pentru a face cunoștință, aflându- se astfel în imposibilitate să-și valorifice dreptul de a depune referință împotriva acesteia, fiindu-i încălcat în așa mod dreptul la un proces echitabil.

Examinând materialele dosarului în raport cu cererea de recuzare depusă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă, din următoarele considerente.

Prin dispoziția Președintelui Curții Supreme de Justiție nr. 149 din 29 decembrie 20017 „Cu privire la constituirea completelor judecătorești permanente pentru anul 2018”, modificată prin dispozițiile nr. 15 din 16 februarie 2018, nr. 25 din 20 martie 2018, nr. 32 din 06 aprilie 2018, nr. 55 din 17 mai 2018, nr. 80 din 27 iulie 2018 și nr. 87 din 04 septembrie 2018, în cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ au fost constituite complete permanente pentru examinarea recursurilor împotriva încheierilor 2 judecătorești și deciderea asupra admisibilității recursurilor declarate împotriva actelor judecătorești de dispoziție ale curților de apel, și pentru examinarea recursurilor declarate împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel și pentru examinarea litigiilor ce țin de aplicarea Legii insolvabilității.

Potrivit dispoziției nominalizate a fost format completul permanent de judecată nr. 4 compus din magistrații: Iulia Sîrcu (președinte), Dumitru Visternicean, Galina Stratulat, Dumitru Mardari și Nicolae Craiu (judecători), pentru examinarea recursurilor declarate împotriva actelor de dispoziție ale curților de apel. În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. e) Cod de procedură civilă, judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă are un interes personal, direct sau indirect, în soluționarea cauzei ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea lui. Conform art. 52 alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă, dacă există temeiurile specificate la art. 50 și 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul sunt obligați să se abțină de la judecată.

În aceleași temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanții la proces sau este examinată din oficiu de către instanță. Propunerea de recuzare și de abținere de la judecată se face oral sau în scris pentru fiecare în parte, trebuie să fie motivată și prezentată până la începerea dezbaterii cauei în fond.

Ține de menționat că jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului la acest subiect indică că în fiecare caz concret va trebui de stabilit dacă, în afara conduitei personale a judecătorului, există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea acestuia (speța Wettstein c. Elveției, hotărârea din 21 decembrie 2000, definitivă din 21 martie 2001). Se reține că drept temei de recuzare reprezentantul SA „Avicola - Bucovăț” în proces de insolvabilitate – avocatul Ciofu Vitalie, a indicat faptul că instanța de recurs nu i-a expediat copia recursului declarat de către Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat împotriva deciziei din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, pentru a face cunoștință, aflându-se astfel în imposibilitate să-și valorifice dreptul de a depune referință împotriva acesteia, fiindu-i încălcat în așa mod dreptul la un proces echitabil.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că temeiul de recuzare sus-invocat este unul nejustificat, neîncadrându-se în prevederile art. 50 Cod de procedură civilă, or, după cum rezultă din actele cauzei copia cererii de recurs depusă de Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat împotriva deciziei din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa SA „Avicola-Bucovăț” în proces de insolvabilitate tocmai la data de 24 aprilie 2018, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței (f.d.

166). Mai mult ca atît, tot la aceiași dată – 24 aprilie 2018, reprezentantul SA „Avicola - Bucovăț” în proces de insolvabilitate – avocatul Ciofu Vitalie, prezentându-se la Curtea Supremă de Justiție, personal a făcut cunoștință cu materialele dosarului respectiv, recepționând, contra semnătură, copia recursului declarat de Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat împotriva deciziei din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d.

168). În contextul expus, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că circumstanțele la care a făcut referire reprezentantul SA „Avicola - Bucovăț” în proces de insolvabilitate – avocatul Ciofu Vitalie în cererea de recuzare nu au fost probate de către dânsul, constituind doar niște suspiciuni, bănuieli ale 3 acestuia în imparțialitate a completului de judecată în componența – Iulia Sîrcu, Dumitru Visternicean, Galina Stratulat, Dumitru Mardari și Nicolae Craiu, la examinarea obiectivă a prezentei cauze în ordine de recurs, or, simpla invocare a împrejurărilor, care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorului recuzat, fără a le proba, nu poate constitui temei de admitere a cererii de recuzare.

Colegiul notează că dreptul la recuzare a judecătorilor în baza temeiurilor prevăzute de lege constituie o garanție a independenței și imparțialității instanței de judecată. Ordinea procesuală a soluționării cererilor de recuzare a judecătorilor precum și limitele impuse de lege pentru admiterea recuzărilor urmează să contracareze abuzurile justițiabililor și să creeze un echilibru necesar pentru înfăptuirea efectivă a justiției.

Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea reprezentantului SA „Avicola - Bucovăț” în proces de insolvabilitate – avocatul Ciofu Vitalie, cu privire la recuzarea completului de judecată în componența – Iulia Sîrcu, Dumitru Visternicean, Galina Stratulat, Dumitru Mardari și Nicolae Craiu, de la examinarea cererii de recurs depusă de către Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat împotriva deciziei din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, deoarece nu sunt prezente temeiurile stipulate în art. 50 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. e), art. 52, 53 și 269-270 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d is pun e: Se respinge cererea reprezentantului Societății pe Acțiuni „Avicola - Bucovăț” în proces de insolvabilitate – avocatul Ciofu Vitalie, cu privire la recuzarea completului de judecată în componența – Iulia Sîrcu, Dumitru Visternicean, Galina Stratulat, Dumitru Mardari și Nicolae Craiu, de la examinarea cererii de recurs depusă de către Direcția Generală Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat împotriva deciziei din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni „Avicola-Bucovăț” în proces de insolvabilitate împotriva Direcției Generale Administrare Fiscală Centru a Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Svetlana Filincova Nina Vascan Victor Burduh Iurie Bejenaru 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-11-21
0,98
3ra-645/18 — contestarea actului administrativ.
Dosarul nr. 3ra-645/18 Prima instanță, Judecătoria Strășeni: T. Andronic Instanţa de apel, Curtea de Apel Chișinău: Iu. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru D E C I Z I E 21 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios
CSJ 2020-10-22
0,97
3ra-258/20 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-258/20 ÎNCHEIERE 22 octombrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrative lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii
CSJ 2019-02-20
0,96
3ds-2/19 — Contestarea actului admisnitrativ
Dosar nr. 3ds-2/19 Prima instanță: Judecătoria Strășeni: (jud. T. Andronic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I.Cimpoi, A.Danilov, I.Secrieru) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiţie (jud: I.Sîrcu, D.Visternicean, G.Str
CSJ 2020-09-16
0,96
3ra-258/20 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr.3ra-258/2020 Prima instanță: Judecătoria Strășeni (T. Andronic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila) Î N C H E I E R E 16 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Cont
CSJ 2021-07-07
0,96
3ra-1/21 — anularea in parte a actului administrativ individual defavorabil
Dosarul nr. 3ra-1/21 Prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Central (jud: T.Andronic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A.Minciuna, V.Sîrbu, V.Mihaila) ÎNCHEIERE 7 iulie 2021 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă