2ra-1847/18 — partajarea averii în devălmășie, înlăturarea obstacolelor, stabilirea modului de folosință, recunotarea dreptulu de proprietate în privința terenului și înregistrarea dreptului

2ra-1847/18 — partajarea averii în devălmășie, înlăturarea obstacolelor, stabilirea modului de folosință, recunotarea dreptulu de proprietate în privința terenului și înregistrarea dreptului (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra – 1847/18

prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău (jud.: Gh. Plămădeală)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Panov, V. Cotorobai, M. Anton)

D E C I Z I E

31 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Nicolae Craiu

Mariana Pitic

Victor Burduh

judecând recursurile declarate de către Gudima Vasile, reprezentat de avocatul

Gheorghița Oleg, și de către Gudima Anastasia, reprezentată de avocatul Vlaicu Vlad,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către

Gudima Anastasia împotriva lui Gudima Vasile, cu privire la partajarea averii în

devălmășie, înlăturarea obstacolelor de folosire și posesie a bunului imobil, stabilirea

modului de folosință a imobilului, recunoașterea dreptului de proprietate și

înregistrarea acestuia,

împotriva deciziei din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-au

respins apelurile formulate de Gudima Anastasia și Gudima Vasile și s-a menținut

hotărârea din 29 iunie 2015 și hotărârea suplimentară din 8 septembrie 2015 a

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 25 ianuarie 2005, Gudima Anastasia a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Gudima Vasile, cu privire la partajarea averii.

Circumstanțele de fapt, prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum

urmează.

În anul 1977, Gudima Anastasia a încheiat căsătoria cu pârâtul Gudima Vasile.

Astfel, în timpul căsniciei, aceștia au început construcția unei case de locuit, amplasate

în sat. Trușeni, str. Gr. Ureche, finalizată în volum de 80%, la prețul de 10 000 dolari

SUA, echivalentul a 125 000 lei.

Reclamanta a pretins că, la momentul depunerii acțiunii, între ea și soțul ei au

apărut divergențe privind folosirea imobilului indicat. În esență, pârâtul refuză

partajarea benevolă a acestui bun imobil.

În consolidarea punctului său de vedere, reclamanta a considerat că imobilul

aparține cu drept de proprietate comună în devălmășie ambilor soți în acord cu

Pagină 1 din 14

articolul 26 din Codul familiei. Aceasta a sugerat că partea ei constituie 5 000 dolari

SUA.

Gudima Anastasia a solicitat recunoașterea dreptului de proprietate în privința la

½ cotă – parte din casa, situată în sat. Trușeni, str. Gr. Ureche, nr. 73, și împărțirea în

natură a acestui imobil în proporție de ½ cotă – parte (vol. I, f. d. 2 – 3).

Prin hotărârea din 11 martie 2005 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău,

acțiunea formulată de Gudima Anastasia a fost admisă. Astfel, instanța de judecată a

statuat recunoașterea dreptului ei de proprietate asupra a ½ cotă – parte din construcția,

cu gradul de finisare de 80 %, situată în sat. Trușeni, str. Gr. Ureche, nr. 73, cu

valoarea de 10 000 dolari SUA. Totodată, s-a încasat de la fiecare parte în contului

statului taxa de stat în cuantum de 150 lei, scutindu-i parțial de la plata taxei de timbru

(vol. I, f. d. 12 – 13).

Gudima Vasile a depus cerere de apel la 26 iulie 2010 (vol. I, f. d. 17).

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 20 octombrie 2010, a admis apelul

declarat de către Gudima Vasile și a casat hotărârea din 11 martie 2015 a Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău, restituind pricina spre rejudecare în aceeași instanță, în alt

complet de judecată (vol. I, f. d. 170 – 174).

În acest caz, instanța de apel a constatat că materialele cauzei nu conțin probe,

care ar putea demonstra înmânarea cererii de chemare în judecată apelantului Gudima

Vasile, inclusiv și citarea legală a acestuia. Prin urmare, Colegiul civil a considerat că

a fost încălcat dreptul de apărare a apelantului (vol. I, f. d. 173).

La 23 decembrie 2010, Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău a scos de pe rol

cererea de chemare în judecată înaintată de Gudima Anastasia, din cauza neprezentării

acesteia în ședința de judecată (vol. I. f. d. 181). Încheierea respectivă a fost casată prin

decizia din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel Chișinău, în care s-a constatat că

recurenta nu a fost citată legală pentru ședințele judiciare din 8 decembrie 2010 și 23

decembrie 2010. De fapt, aceasta se afla peste hotarele Republicii Moldova (vol. I, f. d.

211 – 213).

La 18 noiembrie 2014, Gudima Anastasia a depus cerere de extindere a

pretențiilor inițiale (vol. II, f. d. 114 – 119).

În motivarea acțiunii, reclamanta a prezentat următoarele informații.

Conform raportului de expertiză nr. 2351 din 11 decembrie 2013, partajarea

bunului imobil, amplasat în sat. Trușeni, str. Gr. Ureche, nr. 73, este imposibilă din

cauza caracteristicilor tehnice a acestuia (vol. II, f. d. 66 – 69).

Totodată, reclamanta a subliniat că Gudima Vasile trăiește în concubinaj cu o

altă persoană. Acesta îi îngrădește accesul în imobil și o amenință permanent cu

răfuială fizică. Astfel, la 6 iunie 2012, Gudima Anastasia s-a adresat cu o cerere

prealabilă față de el, în vederea înlăturării obstacolelor de folosire și posedare a ½ cotă

– parte din casa de locuit. Pârâtul nu i-a răspuns la cerință menționată.

În cererea sa, reclamanta a declarat că terenul pe care a fost construită casă a fost

obținută de către ambii soți în baza contractului de vânzare – cumpărare din 10 august

1998 în timpul căsătoriei. Totuși, înregistrarea dreptului de proprietate în privința

terenului nu a fost solicitată din 1 ianuarie 1900. În opinia ei, acest imobil aparține cu

drept de proprietate privată comună în devălmășie lor, întrucât căsătoria a fost

Pagină 2 din 14

înregistrată la 26 aprilie 1977 și desfăcută la 10 iulie 2007. Reclamanta a afirmat că

pârâtul refuză înregistrarea drepturilor, ce țin de bunul menționat.

Din aceste motive, Gudima Anastasia a solicitat partajarea casei de locuit

amplasată în sat. Trușeni, str. Gr. Ureche, nr. 73, a câte ½ cotă – parte ideală pentru

fiecare dintre soți; înlăturarea obstacolelor de folosire și posesie a părții ei din bun,

precum și stabilirea modului de folosință a casei de locuit. La fel, aceasta a cerut

recunoașterea dreptului de proprietate asupra ½ cotă – parte din terenul de construcție

cu nr. cadastral XXXXX, situat în sat. Trușeni, str. Gr. Ureche, nr. 73 și obligarea

Oficiului Cadastral Teritorial de a înregistra dreptul respectiv (vol. II, f. d. 117 – 118).

În cadrul judecării cauzei, pârâtul Gudima Vasile a depus referință în

întâmpinarea cererii de chemare în judecată, prin care a menționat că a trăit separat de

soția lui în anii 2000 – 2001. Ulterior, în 2001, Gudima Anastasia a plecat peste

hotarele țării, iar casa din litigiu a fost construită numai de el. Prin urmare, pârâtul a

cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată (vol. I, f. d. 184 – 187).

Prin hotărârea din 29 iunie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău,

acțiunea formulată de către Gudima Anastasia a fost admisă parțial. Așadar, instanța de

judecată a constatat imobilul nr. 73 din str. Gr. Ureche, com. Trușeni, mun. Chișinău

cu regim juridic de proprietate comună în devălmășie a lui Gudima Vasile și Gudima

Anastasia. La fel, s-a atribuit fiecărui soț câte ½ cotă – parte ideală din acest bun

imobil, iar, în rest, pretențiile au fost respinse. În final, instanța de judecată a statuat

compensarea în favoarea statutului de la Gudima Anastasia a taxei de stat în sumă de

24 600 lei (vol. II, f. d. 231; vol. III, f. d. 13 – 20).

La 8 septembrie 2015, prin hotărâre suplimentară, Judecătoria Buiucani, mun.

Chișinău a obligat pe Gudima Vasile să nu-i creeze obstacole Gudimei Anastasia în

folosirea la ½ cotă – parte ideală din imobilul nr. 73 din str. Gr. Ureche, com. Trușeni,

mun. Chișinău (vol. III, f. d. 22).

Împotriva acestui act judecătoresc, Gudima Anastasia și Gudima Vasile Gudima

Vasile au declarat apeluri în termenul legal (vol. IV, f. d. 12, 13).

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 25 ianuarie 2018, a respins apelurile

formulate de Gudima Anastasia și Gudima Vasile și a menținut hotărârea din 29 iunie

2015 și hotărârea suplimentară din 8 septembrie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău (vol. V, f. d. 11 – 22).

La 9 iunie 2018, prin intermediul serviciului poștal, Gudima Vasile, reprezentat

de avocatul Gheorghiță Oleg, a declarat recurs împotriva deciziei din 25 ianuarie 2018

a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii din 29 iunie 2015 a

primei instanței, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Totodată,

recurentul a cerut compensarea din contul intimatei Gudima Anastasia a cheltuielilor

judiciare, după cum urmează: taxa de stat în fața instanței de apel în mărime de 18 454

lei și în fața instanței de recurs în cuantum de 200 lei, taxa pentru constatarea faptelor

și stărilor de fapt, achitată executorului judecătoresc, în sumă de 2 000 lei și

cheltuielile pentru asistență juridică în valoare de 10 000 lei.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, Gudima Vasile a afirmat că

instanțele judecătorești au aplicat greșit articolele 19 alin. (1) și (2) și 20 alin. (1) – (4)

din Codul familiei, întrucât intimata a plecat în Italia din anul 2001 și nu a contribuit

Pagină 3 din 14

cu mijloace financiare la construirea, inclusiv întreținerea bunului imobil. Mai mult,

instanța de apel a interpretat eronat articolul 20 alin. (5) din Codul familiei, în baza

căruia, instanțele sunt obligate să examineze argumentele de admitere sau respingere a

unei pretenții. Astfel, s-a luat în considerare doar faptul că nu a fost formulată expres o

cerere de recunoaștere a dreptului de proprietate exclusiv, fără a verifica temeinicia

observațiilor lui.

De asemenea, recurentul a pretins că intimata și-a construit propria casă pe

partea ei din terenul, situat în com. Trușeni, str. Gr. Ureche, nr. 71, ce se demonstrează

prin înscrisurile anexate la materialele cauzei.

La 18 iunie 2018, Gudima Anastasia, reprezentată de avocatul Vlaicu Vlad, a

avansat cerere de recurs împotriva deciziei din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel

Chișinău, prin care a solicitat casarea acesteia, hotărârii din 29 iunie 2015 și hotărârii

suplimentare din 8 septembrie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, cu

restituirea pricinii în prima instanță pentru rejudecarea fondului.

În justificarea criticilor, recurenta a subliniat că cerința de a stabili modul

folosință a imobilului este una întemeiată, deoarece, la formularea acesteia, s-a ținut

cont de principiul egalității părților în raport cu suprafața totală a spațiului, iar

intimatul nu a respins propunerea ei și nici nu a prezentat o altă variantă.

Totodată, aceasta a sugerat că prima instanță nu a elucidat pe deplin

circumstanțele cauzei, de vreme ce nu au fost puse corect întrebările adresate

expertului. Or, este evident că specialistul din domeniu urma să identifice posibilitățile

de partajare a construcției și a terenului în natură, în două părți. Așadar, la cererea

apărării trebuia să fie efectuată expertiză în comisie.

Prin urmare, Gudima Anastasia a conchis că soluția de atribuire a ½ cotă – parte

fiecărui soț, fără partajarea acestuia în natură, este una ilegală și nefondată. În esență,

ea a contribuit la construcția și mobilarea casei.

La 6 august 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs lui Gudima Vasile și

avocatului Vlaicu Vlad, care o reprezintă pe Gudima Anastasia, informând că referința

se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă

referința nu este prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia (vol. V, f. d. 126).

La 17 iulie 2018, intimata Gudima Anastasia, reprezentată de avocatul Vlaicu

Vlad, a depus o referință în întâmpinarea recursului, solicitând respingerea acestuia ca

inadmisibil.

Gudima Vasile nu a depus referință, prin care să-și exprime poziția cu privire la

recursul declarat Gudima Anastasia.

În procedura de filtru, prevăzută de articolul 440 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, completul de judecată a constatat că obiectul prezentei cererii se

referă la decizia din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria

de acte specificate în articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În baza cercetării materialelor cauzei, completul de judecată nu a identificat

faptul că recursul a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile

articolului 430 din Codul de procedură civilă, cu privire la subiecții abilitați cu dreptul

Pagină 4 din 14

de a depune recurs. De altfel, mandatele seria MA, nr. 1097057 din 30 martie 2018 și

seria MA, nr. 1193702 din 26 martie 2018 dovedesc faptul că avocații Gheorghița

Oleg și Vlaicu Vlad au fost împuterniciți în mod legal să atace hotărârea

judecătorească și să reprezinte interesele recurenților (vol. V, f. d. 48, 124).

Cu privire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs a stabilit că

Gudima Vasile, reprezentat de avocatul Gheorghiță Oleg, a pretins că a luat cunoștință

cu decizia contestată la 11 aprilie 2018, iar avocatul Vlaicu Vlad, reprezentantul

recurentei Gudima Anastasia, a prezentat plicul de la Curtea de Apel Chișinău, care

conține data de 20 aprilie 2018, ora 18:36 (vol. V, f. d. 122). În așa mod, completul de

judecată a conchis că nu se poate îndepărta de la afirmațiile recurenților ce vizau

recepționarea actului judecătoresc contestat. Prin urmare, s-a constatat că cererile de

recurs deduse judecății au fost declarate în limitele temporale prevăzute la articolul

434 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În aceeași ordine de idei, completul de filtru a verificat esența și temeiurile

recursurilor, inclusiv dacă argumentele recurenților referitoare la ilegalitatea deciziei

atacate întrunesc criteriile formale din articolul 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

Pe baza celor analizate, prin încheierea din 10 octombrie 2018 a Curții Supreme

de Justiție, cererea menționată mai sus s-a considerat admisibilă pentru examinarea în

fond (vol. II, f. d. 148)

În conformitate cu articolele 441 și 444 din Codul de procedură civilă, recursul

s-a examinat de un complet de 5 judecători, fără înștiințarea participanților la proces,

însă data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.

Astfel, Colegiul lărgit a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele

expuse în cererile de recurs și referință au fost formulate cu suficientă precizie pentru a

permite instanței verificarea legalității hotărârii atacate. Totodată, toate punctele de

drept care puteau exista în această cauză pot fi cercetate și soluționate în mod adecvat

pe baza înscrisurilor prezente la dosar. În esență, părțile la proces au avut posibilitatea

să își prezinte poziția în scris și să răspundă la concluziile părții adverse. Mai mult, nici

un participant nu a solicitat audierea publică a cauzei sale (a se vedea, mutatis

mutandis, Auza Vilho Eskelinen și alții vs Finlanda, 19 aprilie 2007, parag. 72 – 75,

Eriksson vs Suedia, 12 aprilie 2012, parag. 66, 72, Pönkä vs Estonia, 8 noiembrie

2016, parag. 33 – 34).

În subsidiar, în parag. 26 – 27 din decizia nr. 95 din 19 decembrie 2016 a Curții

Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate a articolului 444 din Codul de

procedură civilă, Curtea a statuat că în cazul procedurilor care au ca obiect autorizarea

unui apel sau care consacră verificarea unor aspecte de drept, și nu de fapt, sunt

îndeplinite condițiile articolului 6 din Convenție chiar dacă instanța de apel sau de

recurs nu oferă reclamantului posibilitate să se exprime în fața sa, în persoană. Iar, în

esență nu este afectat accesul liber la justiție.

Verificând decizia din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în limitele

controlului de legalitate, în raport cu criticele invocate, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că se impune

Pagină 5 din 14

admiterea recursurilor și casarea deciziei contestate, cu dispunerea trimiterii cauzei

spre rejudecare în instanța de apel, pentru motivele ce se succed.

În conformitate cu articolul 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură

dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În vederea respectării articolului 432 alin. (5) din Codul de procedură civilă,

Colegiul lărgit nu a identificat niciun indiciu care, la prima vedere, ar putea ridica

probleme de drept specificate la alin. (3) din articolul citat. Mai mult, Gudima Vasile și

Gudima Anastasia nu au prezentat obiecții în privința acestui aspect procedural.

Esența articolelor 432 și 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă oferă

instanței de recurs competența de a efectua un control al legalității deciziei atacate, nu

și a temeiniciei acesteia. La acest capitol, se vor reține circumstanțele de fapt, privite în

ansamblu, care au fost prezentate de părți și stabilite de instanțele de judecată în fazele

procesual anterioare, cu excepția situației în care constatările lor pot fi considerate

arbitrare sau vădit nerezonabile.

În cazul de față, instanța de recurs consideră că este necesar de prezentat

succesiv toate evenimentele certe din speță și confirmate prin înscrisuri.

Sub acest aspect, Gudima Anastasia și Gudima Vasile au înregistrat căsătoria lor

la 26 aprilie 1977, sub nr. 1556, la Oficiul Stării Civile Chișinău (vol. I, f. d. 5).

Conform contractului de vânzare-cumpărare a lotului de pe lângă casă din 10

august 1998, încheiat între Savin Simion, în calitate de vânzător, și Gudima Vasile, în

calitate de cumpărător, a fost cumpărat lotul de pământ cu suprafața de 0,12 ha, cu

numărul cadastral 3598, situat pe teritoriul administrativ gestionat de Primăria s.

Trușeni, r-nul Strășeni (vol. I, f. d. 34).

La 12 august 1998, a fost eliberat titlul de autentificare a dreptului asupra

pământului, amplasat în sat. Trușeni, str. Gr. Ureche, nr. 73, lui Gudima Vasile, în

baza deciziei nr. 2-2006 din 10 august 1998. Scopul repartizării a fost construcția

locativă. Actul respectiv a fost trecut în Registrul cadastral al deținătorilor de teren la

nr. 3620 din 11 august 1998 (vol. II, f. d. 25 pe verso).

La 4 septembrie 1998, prin decizia nr. 9/5 a Primarului comunei Trușeni, s-a

autorizat construcția individuală a casei de locuit pe terenul cumpărat în mărime de

1 200 m2, sub nr. 192, str. Gr. Ureche, ce aparține cet. Gudima Vasile. Iar, potrivit

punctului 3, s-a decis ca după terminarea construcției să prezinte casa de locuit pentru

exploatare comisiei numite de Primărie (vol. I, f. d. 33).

La 25 ianuarie 2005, Gudima Anastasia a înaintat cerere de chemare în judecată,

care stă la originea prezentei cauze, cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate

în privința la ½ cotă – parte din casa, situată în sat. Trușeni, str. Gr. Ureche, nr. 73, și

împărțirea în natură a acestui imobil în proporție de ½ cotă – parte (vol. I, f. d. 2 – 3).

Astfel, prin hotărârea din 11 martie 2005 a Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău, s-a admis acțiunea și s-a statuat recunoașterea a dreptului de proprietate în

favoarea reclamantei asupra a ½ cotă – parte din construcția, cu gradul de finisare de

80 %, situată în sat. Trușeni, str. Gr. Ureche, nr. 73, cu valoarea de 10 000 dolari SUA.

Pagină 6 din 14

Totodată, s-a încasat de la fiecare parte în contului statului taxa de stat în cuantum de

150 lei, scutindu-i parțial de la plata taxei de timbru (vol. I, f. d. 12 – 13).

În baza acestei hotărâri judecătorești, a fost întocmit procesul-verbal de recepție

finală nr. 306 din 24 iunie 2005 și a fost emisă dispoziția nr. 33 din 24 iunie 2005 a

Primăriei com. Trușeni, mun. Chișinău, privind recepția finală a locuinței cu suprafața

de 719,4 m.p. - casă de locuit proprietate privată a Anastasiei Gudima și Vasile

Gudima, ½ cotă-parte fiecare, amplasată pe str. Gr. Ureche 73, sat. Trușeni, mun.

Chișinău, cu întărirea în proprietate privată a lotului aferent casei de locuit cu suprafața

de 0,245 ha (vol. II, f. d. 90 – 91).

Dreptul de proprietate în proporție de ½ cotă – parte a Gudimei Anastasia a fost

înregistrat în Registrul bunurilor imobile la 1 iulie 2005 (vol. II, f. d. 81, 122).

Prin hotărârea din 19 iunie 2007 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, s-a

desfăcut căsătoria între Gudima Vasile și Gudima (Gonța) Anastasia. În acest sens,

instanța de judecată a constatat că părțile nu locuiesc împreună din anul 2001, iar

familia lor purta un caracter formal (vol. II, f. d. 203). Ulterior, la 10 iulie 2007,

divorțul lor a fost înscris oficial la Oficiul Stării Civile, sect. Botanica, mun. Chișinău

(vol. I, f. d. 51; vol. II, f. d. 136).

Potrivit versiunii recurentului Gudima Vasile, în anul 2010, acesta a solicitat

executarea lucrărilor cadastrale în vederea întocmirii documentației cadastrale pentru

înregistrarea primară a terenului din speță (vol. II, f. d. 23). În așa condiții, el a aflat

despre înregistrarea dreptului de proprietate ½ asupra casei de locuit menționate supra.

În consecință, acesta a contestat cu apel hotărârea din 11 martie 2005 a Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău, iar Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 20 octombrie

2010, a admis cererea lui și a casat hotărârea respectivă, restituind pricina spre

rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată (vol. I, f. d. 170 – 174).

Astfel, la reexaminarea cauzei, Gudima Anastasia a mărit obiectul acțiunii

inițiale și a solicitat partajarea casei de locuit amplasată în sat. Trușeni, str. Gr. Ureche,

nr. 73, a câte ½ cotă – parte ideală pentru fiecare dintre soți; înlăturarea obstacolelor de

folosire și posesie a părții ei din bun, precum și stabilirea modului de folosință a casei

de locuit. La fel, aceasta a cerut recunoașterea dreptului de proprietate asupra ½ cotă –

parte din terenul de construcție cu nr. cadastral XXXXX, situat în sat. Trușeni, str. Gr.

Ureche, nr. 73 și obligarea Oficiului Cadastral Teritorial de a înregistra dreptul

respectiv (vol. II, f. d. 117 – 118).

Colegiul lărgit remarcă că, după rejudecare, atât prima instanța (vol. II, f. d. 231;

vol. III, f. d. 13 – 20), cât și instanța de apel (vol. V, f. d. 11 – 22), fiind învestite cu

examinarea prezentei pricini, au hotărât că pretențiile înaintate de Gudima Anastasia

sunt întemeiate în partea împărțirii casei de locuit individuală și înlăturarea

obstacolelor de folosire a acestui bun.

Referitor la procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a stabilit că, în

timpul căsătoriei, soții au dobândit lotul de teren, cu numărul cadastral XXXXX, și

casă de locuit individuală, cu numărul cadastral XXXXX.01. Ambele imobile sunt

amplasate pe str. Gr. Ureche 73, com. Trușeni (vol. V, f. d. 17).

Pagină 7 din 14

În drept, instanța de apel a considerat relevante articolul 21 alin. (1) și (3) din

Codul căsătoriei și familiei; articolele 19 alin. (1) și (2), 20 alin. (1) – (5) din Codul

familiei și articolele 371 alin. (1) și (2), 347 alin. (1) – (3), 374 și 376 din Codul civil.

Reieșind din raționamentele evocate, instanța de apel a considerat că

neînțelegerea foștilor soți și imposibilitatea împărțirii bunului în natură, au constituit

principalele temeiuri de constatare a construcției casei de locuit individuală cu regim

juridic de proprietate comună în devălmășie și de atribuire fiecărui soț a câte ½ cotă –

parte ideală. Mai mult, instanța a lăsat fără analiză argumentele susținute de Gudima

Vasile, potrivit căruia, soția lui a plecat peste hotare din anul 2001, iar achitările pentru

impozit și cheltuielile de construcție a imobilului au fost suportate de el. Or, în opinia

instanței, apelantul nu a formulat vreo cerere de recunoaștere a dreptului de proprietate

exclusivă în privința construcției din litigiu în baza articolului 20 alin. (5) din Codul

familiei.

Totodată, instanța de apel a constatat că actualmente dreptul de proprietate

asupra terenului cu nr. cadastral XXXXX nu este înregistrat în Registrul bunurilor

imobile, însă anterior acesta avea o suprafață de 0,245 ha, iar Registrul deținut de

autoritatea publică locală cuprinde două terenuri învecinate cu suprafața de 0,12 ha și,

respectiv, de 0,13 ha. Mai mult, circumstanța respectivă a fost demonstrată prin

procesul – verbal de constatare din 10 martie 2016, întocmit de executorul

judecătoresc Marianciuc Evelina (vol. IV, f. d. 53).În mod corespunzător, instanța de

apel a conchis că, în lipsa unor probe, nu poate admite capătul de cerere cu privire la

recunoașterea dreptului de proprietate în privința imobilului vizat.

În conformitate cu articolul 432 alin. (2) lit. c) și alin. (4) din Codul de

procedură civilă, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească a interpretat în mod eronat

legea. Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din perspectiva acestor temeiuri, Gudima Vasile a afirmat că instanța de apel a

interpretat eronat articolului 20 alin. (5) din Codul familiei, întrucât instanța de apel a

luat în considerare doar faptul că nu a fost depusă o cerere de recunoaștere a dreptului

de proprietate asupra casei din speță, fără a verifica temeinicia observațiilor lui.

În același context, recurenta Gudima Anastasia a obiectat împotriva

imposibilității partajării casei de locuit, situată în sat. Trușeni, str. Gr. Ureche, nr. 73.

La fel, aceasta a sugerat că intimatul nu a argumentat încălcările normelor de drept

material și procedural (vol. V, f. d. 139).

La această etapă, Colegiul lărgit constată că recurenții nu au contestat

respingerea pretenției cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra

terenului, cu numărul cadastral XXXXX, amplasat pe str. Gr. Ureche 73, com.

Trușeni. Prin urmare, decizia din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost

atacată doar în partea partajării casei de locuit individuală, situată pe terenul sus –

menționat, și înlăturării obstacolelor de folosire și posesie a acesteia.

Pagină 8 din 14

În acest sens, pentru a elucida aspectele abordate mai sus, instanța de recurs va

raporta circumstanțele prezentate mai sus la criticile invocate de recurenți și va opera

cu prevederile Codului familiei și Codului civil, în redacțiile lor noi. În plus, instanța

de judecată va trebui să se asigure că în cazul de față Curtea de Apel Chișinău a

îndeplinit condiția unei examinări efective și a oferit un răspuns specific și explicit

mijloacelor hotărâtoare pentru rezultatul procesului (a se vedea, în contrast,

Lebedinschi vs Moldova, 16 iunie 2015, parag. 31, 35 – 36; Nichifor vs Moldova, 20

septembrie 2016, parag. 29 – 31).

Conform articolului 20 alin. (3) din Codul familiei, sunt proprietate în

devălmășie a soților bunurile mobile și imobile, care au fost construite, din contul

mijloacelor comune, precum și alte bunuri dobândite în timpul căsătoriei, chiar dacă

sunt procurate sau depuse pe numele unuia dintre soți.

Alineatul (5) din același articol prevede că sunt proprietate în devălmășie a

soților bunurile care au fost dobândite din ziua încheierii căsătoriei până în ziua

încetării acesteia. Instanța judecătorească este în drept, în baza cererii soțului interesat

care nu este vinovat de desfacerea căsătoriei, să declare bunurile dobândite de către el

în perioada cât soții au dus gospodării separate proprietate a acestuia.

Potrivit articolului 321 alin. (2) din Codul civil, în cazul bunurilor imobile,

dreptul de proprietate se dobândește la data înscrierii în registrul bunurilor imobile, cu

excepțiile prevăzute de lege.

Conform articolul 371 alin. (2) din Codul civil, orice bun dobândit de soți în

timpul căsătoriei se prezumă proprietate comună în devălmășie până la proba contrară.

În conformitate cu articolul 123 alin. (2) din Codul de procedură civilă, faptele

stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o cauză civilă soluționată

anterior în instanță de drept comun sau în instanță specializată sunt obligatorii pentru

instanța care judecă cauza și nu se cer a fi dovedite din nou și nici nu pot fi contestate

la judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleași persoane.

Colegiul lărgit învederează că dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul

6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cuprinde, printre altele,

dreptul părților unui proces de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente

pentru cauza lor (a se vedea Artico vs Italia, 13 mai 1980, parag. 33, Dumitru Popescu

vs România (nr. 2), 26 aprilie 2007, parag. 100). Acest drept nu poate fi considerat

efectiv decât dacă aceste observații sunt într-adevăr „ascultate”, adică analizate cum se

cuvine de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, articolul 6 implică în special, în

sarcina „instanței”, obligația de a se dedica unei analize efective a temeiurilor,

argumentelor și propunerilor de probatoriu ale părților, fără a prestabili pertinența

acestora (a se vedea Perez vs Franța (M.C.), 12 februarie 2004, parag. 80, și Van de

Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, parag. 59).

Pornind de la argumentele recurentului Gudima Vasile, instanța de recurs

constată că procesul – verbal al ședinței judiciare din 10 martie 2015 reflectă că

avocata Gudimei Anastasia a sugerat că nu neagă faptul plecării clientei ei peste

hotarele țării pentru a dobândi bani pentru construcția casei (vol. II, f. d. 223). Cu toate

acestea, Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău a stabilit că nu au fost prezentate probe

în vederea admiterii argumentului lui Gudima Vasile, potrivit căruia, soția lui a plecat

Pagină 9 din 14

din țară în anul 2001 și a revenit abia în 2005 (vol. III, f. d. 19, alin. 8). Ulterior, în

ședința judiciară în fața instanței de apel din 27 aprilie 2016, apelantul Gudima Vasile,

asistat de avocat, a solicitat reclamarea informației date de la Departamentul Poliției de

Frontieră, pentru a înlătura dubiile în privința acestui aspect. Totuși, avocata Popa Ala

a declarat că demersul este unul neîntemeiat, de vreme ce a recunoscut împrejurarea

pusă în discuție în fața instanței de fond (vol. III, f. d. 119 – 120).

În cazul de față, instanța de apel a refuzat să examineze observațiile apelantului

Gudima Vasile, din cauza că el a depus o acțiune reconvențională în condițiile

articolului 172 din Codul de procedură civilă și nu a formulat o cerere separată în

acord cu articolul 20 alin. (5) din Codul familiei.

Instanța de judecată subscrie opiniei recurentului, potrivit căruia, acest element

este crucial pentru soluționarea justă a cauzei.

La acest capitol, Colegiul lărgit notează că disponibilitatea în drepturi se afirmă

în posibilitatea participanților la proces, în primul rând a părților, de a dispune de

drepturile procedurale, de a alege modalitatea și mijloacele procedurale de apărare.

Principiul descris este garantat de art. 27 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În lumina celor relatate, instanța de recurs afirmă că orice bun dobândit de soți

în timpul căsătoriei se prezumă proprietate comună în devălmășie până la proba

contrară. În special, soțul poate depune cerere în baza articolului 20 alin. (5) din Codul

familiei sau se poate apară împotriva unor pretenții, cu privire la recunoașterea sau

împărțirea unui bun. De altfel, în speță suntem în prezența celei de-a doua situație.

Așadar, prin lipsa examinării temeiniciei argumentului invocat mai sus, se constată că

instanța de apel a dat dovadă de un formalism excesiv în această parte. Or, prin prisma

principiului contradictorialității și egalității în arme, instanța de apel era obligată să

asigure un echilibru just a intereselor ambelor părți implicate în proces. În esență,

motivarea Curții de Apel Chișinău l-a pus într-o situație de dezavantaj pe Gudima

Vasile față de adversarul său (a se vedea Donadze vs Georgia, 7 martie 2006, parag. 35

– 36).

Drept consecință, instanța de recurs conchide că instanța de apel a interpretat

eronat articolul 20 alin. (5) din Codul familiei, ceea ce se circumscrie temeiului

prevăzut la articolul 432 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă. În speță,

Colegiului lărgit îi revine obligația de a verifica dacă eroarea judiciară poate fi

calificată ca esențială și dacă poate fi corectată în baza argumentelor livrate de părți,

coroborate prin înscrisurile anexate la materialele cauzei.

În mod corespunzător, Colegiul lărgit amintește că instanța de apel a considerat

că bunul imobil, cu nr. cadastral XXXXX.01, a fost dobândit de soți în timpul

căsătoriei. De fapt, în acest sens, s-a operat cu prezumția proprietății comune în

devălmășie. Totuși, conform articolul 371 alin. (2) din Codul civil, această supoziție

funcționează până la proba contrară, în special, dacă soții au dus gospodării separate.

În primul rând, la 4 septembrie 1998, prin decizia nr. 9/5 a Primarului comunei

Trușeni, s-a autorizat construcția individuală a casei de locuit pe terenul cumpărat în

mărime de 1 200 m2, sub nr. 192, str. Gr. Ureche, ce aparține cet. Gudima Vasile (vol.

I, f. d. 33).

Pagină 10 din 14

În al doilea rând, prin hotărârea din 19 iunie 2007 a Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău, s-a constatat că Gudima Anastasia și Gudima Vadim nu locuiesc împreună

din anul 2001 (vol. II, f. d. 203). Mai mult, deși acest înscris era anexat la materialele

cauzei, instanța de apel nu l-a supus aprecierii prin prisma articolelor 123 alin. (2) și

130 din Codul de procedură civilă.

În al treilea rând, Colegiul lărgit subliniază că instanța de apel a analizat

superficial actele administrative, care au stat la baza înregistrării dreptului de

proprietate a casei de locuit, în special, procesul-verbal de recepție finală nr. 306 din

24 iunie 2005 și decizia autorității publice locale nr. 33 din 24 iunie 2005. De altfel,

deși s-a invocat prezumția legalității și veridicității a acestora, totuși articolul 497 alin.

(1) din Codul civil specifică că înscrierile făcute în registrul bunurilor imobile se

prezumă autentice și complete până la proba contrară.

Din acest punct de vedere, instanța de judecată învederează că, prin scrisoarea

nr. 397 din 29 septembrie 2010 a Primăriei Trușeni, s-a informat că recepționarea casei

de locuit din litigiu și înregistrarea ei la O.C.T. Chișinău a fost efectuată în baza unei

hotărâri judecătorești, prezentată la Primăria com. Trușeni (vol. II, f. d. 82). Iar,

scrisoarea nr. 104 din 31 martie 2011 a Primăriei Trușeni denotă că, potrivit

documentelor aflate în arhiva Primăriei cu nr. pag. 100 – 106, a participat nemijlocit la

recepția finală dnul Gudim Vadim V. În baza procurii nr. 1301 din 31 martie 2005,

acesta a acționat în numele lui Gudima Vasile și Gudima Anastasia (vol. II, f. d. 83).

Totuși, procura respectivă a fost eliberată doar din numele Gudimei Anastasia pentru

Gudima Vadim (vol. II, f. d. 102).

Ulterior, conform scrisorii nr. 301 din 15 septembrie 2011 a Primarului comunei

Trușeni, s-a confirmat că, la momentul întocmirii procesului – verbal de recepție finală

nr. 306 din 24 iunie 2005 și emiterii dispoziției Primarului nr. 33 din 24 iunie 2005

privind recepționarea în proprietatea privată a bunului imobil cu nr. cadastral

8039000.807.01, situat com. Trușeni, str. Ureche, nr. 73, a servit temei hotărârea din

11 martie 2005 a Judecătoriei sect. Buiucani, mun. Chișinău (vol. II, f. d. 89). Aceleași

idei au fost reconfirmate prin scrisoarea nr. 02/1-24/196 din 20 martie 2015 a Primăriei

com. Trușeni (vol. II, f. d. 172).

În atare situație, nu există dubii cu privire la faptul că hotărârea din 11 martie

2005 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, care a stat la baza actelor sus – citate, a

fost casată de Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 20 octombrie 2010 (vol. I, f. d.

170 – 174). Așadar, deși nu este de competența instanței de recurs să examineze

legalitatea acestor acte administrative, se relevă că recurentul putea pretinde că are cel

puțin o speranță legitimă de a beneficia efectiv de casa de locuit individuală, cu

numărul cadastral XXXXX.01, în sensul articolului 1 protocol 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea similar Popescu și Dașoveanu vs

România, 19 iulie 2007, parag. 36, Velikovi și alții vs Bulgaria, 15 martie 2007, parag.

159; Ioan vs România, 1 iulie 2008, parag. 54 - 55). În esență, recurentul a avut

posibilitatea de a contesta legalitatea acestora în contencios administrativ, însă nu este

în sarcina lui, care a locuit în imobil de câțiva zeci de ani, să suporte consecințele

sistemului administrativ pus în aplicare, de vreme ce autoritățile publice locale

Pagină 11 din 14

confirmă că au emis actele date în baza unui act judecătoresc casat de o instanță

superioară.

Cu titlu subsidiar, CtEDO reiterează că fiecare stat contractant trebuie să se

doteze cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea

obligațiilor pozitive ce-i revin. Astfel, se consideră că autoritățile publice locale erau

obligate să facă demersuri pentru clarifica situația astfel creată, iar erorilor lor nu

trebuie suportate exclusiv de persoanele particulare (a se vedea, mutatis

mutandis, Ioachimescu și Ion vs România, 12 octombrie 2006, parag. 31 – 34, Ioan,

ibidem, parag. 55).

Din considerentele menționate, instanța de recurs reține că instanțele ierarhic

inferioare au omis să constate perioada concretă a unei gospodării comune între

Gudima Vasile și Gudima Anastasia. Așadar, folosirea sintagmei „în timpul căsătoriei”

este prea general și nu poate determina cu certitudine momentul începutului

construcției casei de locuit și momentul finisării ei. Or, autorizarea de construire a

casei de autoritatea publică locală a fost dat în anul 1998, iar, la depunerea prezentei

acțiuni, potrivit recurentei, imobilul respectiv avea un grad de finalizare de 80 %. Mai

mult, concluziile incluse în procesul – verbal de recepție finală nr. 306 din 24 iunie

2005, care a fost efectuat în lipsa recurentului și fără acordul lui, ridică dubii cu privire

la veridicitatea acestora în acord cu articolul 130 alin. (5) din Codul de procedură

civilă.

Astfel, potrivit jurisprudenței naționale, la soluționarea litigiului asupra unui

imobil, apărut înainte de finalizarea construirii și înregistrării lui, instanța

judecătorească nu va putea să recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului

respectiv, ci numai asupra materialelor de construcție din care este alcătuit imobilul, cu

posibilitatea ulterioară a proprietarului materialelor și al autorizației de construcție de a

continua construirea și a înregistra dreptul de proprietate pe cale administrativă. De

asemenea, în cazul în care construcția este realizată în coparticipație, reieșind din

măsura procentuală a stadiului de construcție și posibilitatea tehnică de partajare în

natură a imobilului în părți separate, instanța judecătorească, la cererea soților, poate

împărți construcția nefinalizată, cu posibilitatea înregistrării ulterioare pe cale

administrativă a dreptului de proprietate pentru fiecare titular al părții sale din

construcție, după finalizarea și darea în exploatare a construcției.

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a stabili că erorile judiciare

analizate în speță sunt esențiale și nu pot fi corectate în această fază. Or judecarea

recursului, exercitat conform rigorilor impuse de articolul 432 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, are caracter devolutiv numai pentru problemele de drept material și

procedural. În acest caz, articolul 442 din Codul de procedură civilă prevede că în

ordine de recurs nu pot fi administrate probe noi, ceea ce consolidează poziția sus-

menționată. Așadar, omisiunea instanței de apel de a constata momentul construcției

casei de locuit și timpul ducerii unei gospodării comune între recurenți conduce

inevitabil la încălcarea garanțiilor unui proces echitabil, din moment ce observațiile

recurentului Gudima Vasile nu au fost analizate într-un mod efectiv.

În concluzie, recurentul trebuie să aibă posibilitatea reală să-și prezinte apărarea

și să fie audiat de o instanță de apel, care va fi competentă de a examina toate

Pagină 12 din 14

chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea A. Menarini Diagnostics

S.R.L. vs Italia, 27 septembrie 2011, parag. 59; Akaki Tchaghiashvili, 2 septembrie

2014, parag. 34, Samardžić, ibidem, parag. 31, Gohe și alții vs Franța, 3 iulie 2018,

parag. 41 - 43).

Prin urmare, ținând cont de faptele din speță, de argumentele părților și de

constatările de mai sus, Colegiul judiciar consideră că a examinat principalele întrebări

juridice puse în ambele cereri și că nu este necesar să se pronunțe separat în privința

motivelor invocate în recursul formulat de Gudima Anastasia. Acestea, în esență, nu au

forță juridică de a influența prezenta soluție pe caz și pertinența lor va putea fi supusă

unei aprecieri juridice la o nouă rejudecare a cauzei. Mai mult, recurenta a solicitat

rejudecarea cauzei, ceea ce consolidează opinia de mai sus (a se vedea, printre alte

autorități, Kamil Uzun vs Turcia, 10 mai 2007, parag. 64 din 10 mai 2007; Centrul

pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu vs România (Marea

Cameră), 17 iulie 2014, parag. 156).

Având în vedere problemele de drept ridicate în speță, Colegiul civil, comercial

și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia

de a admite ambele recursuri și de a casa decizia din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel

Chișinău, cu dispunerea trimiterii cauzei spre rejudecare în instanța de apel.

Conform articolul 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 789-XIII din 26 martie 1996,

Curtea Supremă de Justiție este instanța judecătorească supremă care asigură aplicarea

corectă și uniformă a legislației de către toate instanțele judecătorești, soluționarea

litigiilor apărute în cadrul aplicării legilor, garantează responsabilitatea statului față de

cetățean și a cetățeanului față de stat. Prin activitatea sa, Înalta Curte asigură

respectarea principiului supremației legii și contribuie la constituirea unui stat de drept

(a se vedea, în particular rolul unei Curți Supreme de Justiție în vederea restabilirii

statutului de drept în cazul casării unei decizii judecătorești, Zubac vs Croația (Marea

Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 123).

Astfel, ținând cont de rolul specific al instanței de recurs și de preeminența

dreptului, este imperios, ca la reexaminarea pricinii în ordine de apel, să fie remediate

neajunsurile procedurii inițiale. În acest sens, cauza civilă urmează a fi judecată în

întregime în cadrul unor proceduri noi, în vederea respectării dreptului părților la un

proces echitabil, în special, în partea aprecierii juridice a observațiilor ce țin de

perioada construcției casei de locuit în raport cu ducerea unei gospodării comune între

foștii soți, dar și a aportului financiar a fiecărui dintre soți (a se vedea, spre exemplu

impactul considerentelor instanței de recurs la o nouă reexaminarea a cauzei, Victor

Harovschi vs Moldova, 18 noiembrie 2008; Dimitar Yordanov vs Bulgaria, 6

septembrie 2018, parag. 52 - 53).

În conformitate cu articolul 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

Pagină 13 din 14

d e c i d e:

Se admit recursurile declarate de către Gudima Vasile, reprezentat de avocatul

Gheorghița Oleg, și de către Gudima Anastasia, reprezentată de avocatul Vlaicu Vlad.

Se casează decizia din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către Gudima Anastasia

împotriva lui Gudima Vasile, cu privire la partajarea averii în devălmășie, înlăturarea

obstacolelor de folosire și posesie a bunului imobil, stabilirea modului de folosință a

imobilului, recunoașterea dreptului de proprietate și înregistrarea acestuia, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

Judecător Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Nicolae Craiu

Mariana Pitic

Victor Burduh

Pagină 14 din 14