2ra-2183/18 — constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a încălcării judecătorești și repararea prejudiciului material și moral

2ra-2183/18 — constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a încălcării judecătorești și repararea prejudiciului material și moral (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra – 2183/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău (jud.: R. Pascari)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: L. Pruteanu, V. Cotorobai, A. Panov)

Î N C H E I E R E

24 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Cucereavîi Radion,

reprezentat de avocatul Doroftei Roman,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către

Cucereavîi Radion împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova,

intervenient accesoriu executorul judecătoresc Aurica Țăruș, cu privire la constatarea

încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil și repararea prejudiciului moral

și material,

împotriva deciziei din 17 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul formulat de Cucereavîi Radion și s-a admis apelul declarat de

Ministerul Justiției al Republicii Moldova, fiind casată hotărârea din 10 ianuarie 2017

a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani și pronunțată o nouă hotărâre de respingere a

acțiunii,

c o n s t a t ă :

La 19 octombrie 2016, Cucereavîi Radion a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, cu privire la

constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil și repararea

prejudiciului moral și material.

Circumstanțele de fapt, prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum

urmează.

Prin sentința din 17 decembrie 2003 a Judecătoriei Ungheni, au fost încasate

din contul lui Ion Melenciuc în beneficiului lui Cucereavîi Radion suma de 14 376 de

lei, cu titlu de cheltuieli suportate pentru înmormântare, și suma de 65 000 de lei, cu

titlu de prejudiciu moral.

În atare situație, reclamantul a depus documentele executorii la Oficiul de

executare Ungheni spre executare silită. Așadar, începând cu anul 2004 pînă la

momentul depunerii prezentei cereri, Oficiul de executare Ungheni a emis un șir de

Pagină 1 din 9

încheieri cu privire la restituirea titlurilor executorii, fără a întreprinde măsuri

efective de executare.

Prin urmare, reclamantul a subliniat că hotărârea judecătorească sus – citată nu

a fost executată timp de 13 ani.

În concluzie, acesta a afirmat că autoritatea responsabilă de executarea

hotărârilor judecătorești nu a întreprins toate măsurile corespunzătoare în vedere

executării hotărârii, iar ca urmare, nu a putut beneficia de succesul obținut în urma

examinării litigiului și, anume, încasarea unei sume considerabile.

Din motivele prezentate, Cucereavîi Radion a solicitat constatarea încălcării

dreptului la executarea în termen rezonabil a sentinței din 17 decembrie 2003 a

Judecătoriei Ungheni și încasarea din contul bugetului de stat, prin intermediul

Ministerului Justiției, în beneficiul lui a sumei de 79 376 lei, cu titlu de prejudiciu

material, a sumei de 100 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, și a cheltuielilor de

judecată în mărime de 7 000 lei (f. d. 7).

La 24 octombrie 2016, Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău a introdus în

proces în calitate de intervenient accesoriu pe executorul judecătoresc Aurica Țăruș

(f. d. 18).

În cadrul judecării cauzei, pârâtul Ministerul Justiției al Republicii Moldova a

depus referință în întâmpinarea cererii de chemare în judecată, solicitând respingerea

acțiunii ca nefondată și lipsită de temei (f. d. 44 – 46). Executorul judecătoresc a

avansat o referință, prin care a cerut respingerea acțiunii, întrucât a întreprins toate

măsurile de executare silită posibile, însă creditorul nu conlucrează (f. d. 27).

Prin hotărârea din 10 ianuarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

acțiunea formulată de Cucereavîi Radion a fost admisă parțial. Astfel, instanța de

judecată a constatat încălcarea dreptului la executarea în termen a rezonabil a

sentinței din 17 decembrie 2003 a Judecătoriei Ungheni și a încasat de la bugetul de

stat, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul

reclamantului suma de 3 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, pentru perioada 18

februarie 2015 – 19 octombrie 2016. În rest, cerințele formulate de reclamant au fost

respinse ca neîntemeiate (f. d. 65, 68 – 78).

Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a constatat că termenul de

neexecutare urmează a fi calculat din 18 februarie 2014, atunci când reclamantul a

depus cerere de intentare a procedurii de executare, respectiv intentarea acesteia de

către executorul judecătoresc Aurica Țăruș. Or, încheierile acestui executor

judecătoresc din 24 ianuarie 2014, de restituire a ambelor titluri executorii, nu au fost

contestate. În consecință, având în vedere principiile compensării echitabile, instanța

de judecată a considerat că prejudiciul moral în valoare de 3 000 lei este unul

suficient.

Împotriva acestui act judecătoresc, Cucereavîi Radion și Ministerul Justiției al

Republicii Moldova au declarat apel în termenul legal (f. d. 110 - 111). În apărare,

Cucereavîi Radion, reprezentat de avocatul Doroftei Roman, a solicitat respingerea

apelului depus de autoritatea statului (f. d. 118).

În decizia din 15 iunie 2017, Curtea de Apel Chișinău a respins, din lipsă de

temei, apelurile formulate de Cucereavîi Radion și Ministerul Justiției al Republicii

Pagină 2 din 9

Moldova și a menținut hotărârea din 10 ianuarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani (f. d. 119 – 135).

Cucereavîi Radion și Ministerul Justiției al Republicii Moldova au declarat

recurs în fața Curții Supreme de Justiție.

Prin decizia din 18 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție, s-au admis ambele

recursuri și s-a casat integral decizia din 15 iunie 2017 a instanței de apel, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, de un alt complet de

judecată (f. d. 181 – 186).

În argumentarea concluziei, instanța de recurs a stabilit că instanța de apel a

aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată în speță, deoarece obiectul litigiului este

constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a sentinței din 17

decembrie 2003 a Judecătoriei Ungheni, în baza Legii privind repararea de către stat

a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a

cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești.

Dimpotrivă cu cele determinate, instanța de apel s-a călăuzit de Legea nr. 1545-XIII

din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești.

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 17 mai 2018, a respins apelul

formulat de Cucereavîi Radion și a admis apelul declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, fiind casată hotărârea din 10 ianuarie 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani și pronunțată o nouă hotărâre de respingere a acțiunii (f. d.

195 – 206).

Referitor la procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a constatat

situația de fapt prezentată de reclamant în cererea de chemare în judecată și stabilită

de prima instanță. În plus, s-a stabilit că, la 6 iulie 2009, Cucereavîi Radion a adresat

o cerere către Ursu Anatolie, Șefului Oficiului de Executare Ungheni a

Departamentului de Executare a Deciziilor Judiciare, prin care a prezentat spre

executare repetată documentele executorii vizate în speță, indicând că, debitorul

Melenciuc Ion activează într-o firmă de construcții din orașul Ungheni, fiind astfel

disponibil de a achita sumele datorate (f. d. 58).

În același context, potrivit procesului-verbal de constatare a imposibilității de

executare din 16 martie 2010, întocmit de executorul judecătoresc al Oficiului de

Executare Ungheni, Lîsenco Sergiu, s-a constatat că debitorul Melenciuc Ion

locuiește cu părinții și nu dispune de bunuri personale care ar putea fi urmărite, ceea

ce este un impediment întru executarea titlului executoriu (f. d. 56). Ulterior, conform

răspunsului nr.02/3-992 din 27 februarie 2012, eliberat de Î.S. „CRIS „Registru” și

expediat executorului judecătoresc Aurica Țăruș, s-a atestat că debitorului Melenciuc

Ivan i-au fost aplicate restricții temporare în eliberarea pașaportului cetățeanului

Republicii Moldova până la achitarea deplină a datoriei (f. d. 53). Totuși, la 24

ianuarie 2014, prin încheierile executorului judecătoresc Aurica Țăruș, s-a dispus

restituirea documentelor executorii, deoarece în urma măsurilor întreprinse s-a stabilit

că creditorul nu avansează cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de executare

(f. d. 10).

Pagină 3 din 9

În continuare, instanța de apel a precizat că apelantul Cucereavîi Radion a

depus repetat cereri de executare a titlurilor executorii, însă, la 10 noiembrie 2016,

același executor judecătoresc a restituit cererile lui, din motiv că s-a stabilit că

debitorul nu este angajat în câmpul muncii pe teritoriul Republicii Moldova, nu are

acte de identitate, bunurile lui nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, iar din

informația bazei de date „Cadastru” după debitor nu este înregistrat nici un bun

imobil (f. d. 30; 36).

În drept, instanța de apel a considerat relevante articolele 2 alin. (1) și 4 alin.

(1) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către a prejudiciului

cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a

dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, dar și articolul 21

alin. (1) și (2) din Codul de executare.

Reieșind din raționamentele evocate, Colegiul de control judiciar a opinat că

executorul judecătoresc Aurica Țăruș a întreprins toate acțiunile necesare în vederea

executării documentelor parvenite la el. Astfel, conduita autorității responsabile

pentru executarea actului judecătoresc este conformă cu legislația în vigoare și nu

relevă indicii privind lipsa de diligență (f. d. 205). Din aceste raționamente, instanța

de apel a considerat că admiterea parțială a acțiunii de prima instanță este

neîntemeiată și nu corespunde Codului de executare.

La 28 iunie 2018, Cucereavîi Radion, reprezentată de avocatul Doroftei

Roman, a declarat recurs împotriva deciziei din 17 mai 2018 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere

integrală a pretențiilor inițiale din acțiune.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a afirmat că instanța de

apel a tras concluzii neclare, contradictorii și care se exclud reciproc. Or, în esență,

instanța de apel nu a arătat motivele neexecutării titlurilor executorii în perioadele

2004 – 2009 și 2009 – 2015, în mod deosebit, acest termen cuprinde peste 14 ani.

La același capitol, recurentul a pretins că debitorul posedă bunuri imobile, fapt

constatat în punctul 53 din decizia contestată, ceea ce demonstrează că executorul

judecătoresc nu a dat dovadă de diligență în procesul de executare și nu a efectuat

toate acțiunile de executare posibile. Mai mult, în opinia lui, instanța de apel nu a

evaluat caracterul apelantului, moralitatea și comportamentul lui pe durata procedurii

de executare. Iar, imposibilitatea de a obține executarea hotărârilor judecătorești, într-

un termen rezonabil constituie o ingerință în dreptul de proprietate.

Cu privire la respingerea pretenției de compensare a cheltuielilor judiciare,

Cucereavîi Radion a susținut că rambursarea acestora nu poate fi limitată doar la

acele sume care au fost deja achitate avocatului. În plus, CtEDO acordă costuri pentru

asistența juridică prestată, când plățile încă nu au fost achitate de reclamanți

avocaților săi.

La 24 septembrie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, informând că referința se depune în

termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu

este prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa

acesteia (f. d. 223).

Pagină 4 din 9

Intimatul nu a depus referință, prin care să-și exprime poziția cu privire la

recursul declarat.

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în

acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de către Cucereavîi

Radion, reprezentat de avocatul Doroftei Roman, este inadmisibilă, pentru motivele

ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces echitabil

prevăzute la articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale (a se vedea Lebedinschi vs Republica Moldova, 16

septembrie 2015, parag. 32, Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, parag. 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi efectuată

și analizată prin prisma articolului sus - citat, care cuprinde, în mod particular, dreptul

de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin

intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie reglementat

de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere. În

acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac

extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară

(a se vedea, inter alia, Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie 2016, parag. 34;

Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64; Samardžić vs Croația, 20 iulie

2017, parag. 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 82).

La început, judecătorul raportor a făcut un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în corespundere cu articolul 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă. Așadar, în conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi

atacat cu recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana îndreptățită,

dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cererii se referă la decizia din 17 mai 2018 a

Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429

alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Mandatul seria MA nr. 1050907 din 22 septembrie 2016 dovedește faptul că

avocatul Doroftei Roman a fost împuternicit în mod legal să atace hotărârea

judecătorească și să reprezinte interesele lui Cucereavîi Radion, care este subiectul

abilitat cu dreptul de a declara prezentul recurs (f. d. 3) în acord cu dispozițiile

articolului 430 din Codul de procedură civilă. În același timp, materialele cauzei

confirmă că cererea nu a fost examinată anterior.

Pagină 5 din 9

În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel. Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi

restabilit. Această limită temporală este esențială pentru a asigura buna administrare a

justiției și, în special, principiul securității juridice (a se vedea Marc Brauer, ibidem,

parag. 35; Tence vs Slovenia, 31 mai 2016, parag. 31).

La 25 iunie 2018, Curtea de Apel Chișinău a expediat participanților la proces

copia deciziei integrale din 17 mai 2018 (f. d. 207). Astfel, potrivit extrasului din

poșta electronică a avocatului Doroftei Roman, se atestă că acesta a primit copia de

pe actul contestat la 25 iunie 2018, ora 11:58 (f. d. 219). Recursul a fost înregistrat la

grefa Curții Supreme de Justiție la 28 iunie 2018 (f. d. 212).

Prin urmare, completul de judecată constată că cererea de recurs a fost depusă

în cadrul termenului prevăzut supra.

În continuare, completul de judecată a audiat raportul verbal al judecătorului

raportor, cu privire la esența și temeiurile recursului, inclusiv dacă argumentele

recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate întrunesc criteriile formale din

articolul 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă dictează regula principală,

potrivit căreia, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în

cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural.

La acest capitol, alin. (2) și (3) din articolul 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat. Iar, alin. (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în

care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului. Mai mult, modul de prezentare și formulare a chestiunilor de drept a fost

explicitat în punctele 22 – 27 din Hotărârea explicativă nr. 5 din 11 noiembrie 2013 a

Plenului Curții Supreme de Justiție (a se vedea similar Trevisanato vs Italia; 16

decembrie 2016, parag. 22 – 23, 36).

În mod corespunzător, instanța de recurs notează că reglementările referitoare

la rigorile impuse de articolul 432 alin. (1) - (4) din Codul de procedură civilă sunt

redactate suficient de clar și îndeplinesc criteriul de previzibilitate. Mai mult, scopul

acestui articol este, atât de a proteja interesul recurentului de a obține, după caz,

casarea sau modificarea deciziei atacate, cât și de a păstra rolul Curții Supreme de

Justiție de a se ocupa numai de probleme de o importanță semnificativă specificat în

articolul 1 alin. (2) din Legea nr. 789-XIII din 26 martie 1996 (a se vedea Zubac,

ibidem, parag. 83, 105 - 106).

În consecință, limitările impuse de articolul 432 alin. (2) – (4) din Codul de

procedură civilă urmăresc un scop legitim, respectând în același timp cerințele

securității juridice și bunei administrări a justiției (a se vedea Beniamin Nersesyan vs

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen,

Pagină 6 din 9

ibidem, parag. 67; Sturm vs Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36; Zubac, ibidem,

parag. 98). Persoanele vizate trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se

vedea Ronald Vermeulen vs Belgia, 17 iulie 2018, parag. 44).

Astfel, instanța de judecată conchide că judecarea recursului, exercitat conform

rigorilor impuse de articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, are caracter

devolutiv numai pentru problemele de drept material și procedural. Curtea Supremă

de Justiție verifică doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În acest caz,

instanța de recurs nu cercetează cum a fost reflectată realitatea obiectivă a faptelor

determinate de instanțele ierarhic inferioare, cu excepția situației în care constatările

pot fi considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

În speță, completul de judecată nu a identificat niciun indiciu care, la prima

vedere, ar putea ridica probleme de drept prin prisma articolului 432 alin. (3) din

Codul de procedură civilă.

Instanța de judecată observă că recurentul Cucereavîi Radion, reprezentat de

avocatul Doroftei Roman, a criticat decizia din 17 mai 2018 a Curții de Apel

Chișinău în baza articolului 432 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă. La fel,

acesta a susținut că actul judecătoresc contestat nu este motivat. Totuși, în virtutea

principiului jura novit curia, instanța de recurs are competența de a decide asupra

caracterului juridic al argumentelor inserate în cererea de recurs, prin examinarea lor,

în lumina temeiurilor articolului 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Completul de judecată observă că recurentul Cucereavîi Radion, asistat de un

avocat la alegerea lui, a formulat prezenta cerere după ce a beneficiat de o procedură

contradictorie în fața instanțelor ierarhic inferioare. De altfel, acesta a avut ocazia de

a-și prezenta elementele de probă și de a-și apară cauza în mod liber, fiind audiat de o

primă instanță și de o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate

chestiunile de fapt și de drept invocate de părți și relevante litigiului (a se vedea A.

Menarini Diagnostics S.R.L. vs Italia, 27 septembrie 2011, parag. 59; Akaki

Tchaghiashvili, 2 septembrie 2014, parag. 34, Samardžić, ibidem, parag. 31, Gohe și

alții vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 41 - 43).

În această ordine de idei, pentru a motiva respingerea apelului avansat de

Cucereavîi Radion, reprezentat de avocatul Doroftei Roman, după caz, admiterea

cererii de apel depuse de Ministerul Justiției, Curtea de Apel Chișinău s-a călăuzit de

articolele 2 alin. (1) și 4 alin. (1) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind

repararea de către a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în

termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești, dar și articolul 21 alin. (1) și (2) din Codul de executare.

Prin urmare, din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu

decizia contestată, reiese în mod cert că recurentul nu a contestat textele de lege sus-

menționate, dar a reluat observațiile formulate în faza procesual anterioară și asupra

cărora instanța de apel s-a pronunțat în mod detaliat. De altfel, instanța ierarhic

inferioară a dat o apreciere juridică comportamentului creditorului și executorului în

faza executării silite a documentelor executorii. Așadar, în primul caz, s-a precizat că

nu s-a făcut dovada îndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor procedurale ce-i revin

creditorului, iar, în al doilea caz, s-a opiniat că executorul judecătoresc a întreprins

toate acțiunile necesare în vederea executării titlului executoriu, ceea ce a demonstrat

Pagină 7 din 9

lipsa de diligență în activitatea acestuia. Totodată, recurentul nu a prezentat

argumente plauzibile pentru a considera arbitrare constatările instanței de apel în

partea ce ține de posibilitatea reală a debitorului de a executa titlul executoriu.

Cu referire la calitatea motivării deciziei atacate, completul de judecată

subliniază că întinderea obligației de a motiva hotărârea poate varia în dependență de

circumstanțele specifice, natura și complexitatea cauzei (a se vedea Ruiz Torija vs

Spania, 9 decembrie 1994, parag. 29). Prin urmare, în lumina împrejurărilor din

speță, instanța de recurs reține că instanța de apel și-a motivat amplu decizia și a

răspuns la toate argumentele esențiale ale cauzei (a se vedea deciziile de

inadmisibilitate în cauzele Victor Harovschi vs Moldova, 18 noiembrie 2008;

Fundația pentru Copii Speranța vs Moldova, 17 octombrie 2017 sau Calancea și alții

vs. Moldova, 6 februarie 2018, parag. 20, 34 – 35).

Un raționament subsidiar rezidă în faptul că recurentul a fost reprezentat în fața

instanței de recurs de către avocatul Doroftei Roman (f. d. 3, 218), care a fost în

măsură să cunoască cerințele articolului 432 alin. (2) – (4) din Codul de procedură

civilă, iar, după caz, să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea, mutatis

mutandis, Henrioud vs Franța, 5 noiembrie 2015, parag. 61, Trevisanato, ibidem,

parag. 45, Sturm, citată mai sus, parag. 40).

Pe baza celor prezentate, completul de judecată constată că recurentul

Cucereavîi Radion, reprezentat de avocatul Doroftei Roman, nu a adus suficiente

argumente cu privire încălcările comise de instanța de apel, pe care le-ar fi considerat

esențiale și ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea acestuia spre

examinarea în fond și, eventual, să caseze hotărârea judecătorească contestată. Prin

urmare, temeiurile invocate nu sunt compatibile cu cerințele prevăzute la articolul

432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă, iar, în consecință, recursul

dedus judecății nu corespunde condiției de a fi efectiv (a se vedea, inter alia, Petrovic

vs Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm, ibidem, parag. 32).

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată

de a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă. În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a

instanței de recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor

juridice și bunei administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței

supreme de a interpreta uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul

aplicării legilor, în raport cu obiecțiile formulate în recurs. Deci, în opinia instanței,

normele de drept nu au format un obstacol care să afecteze esența dreptului

recurentului de acces la un tribunal.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de

articolul 6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre

judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile

speciale ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs

Franța, 10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.

71 – 74). În concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale

specifice, respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis

mutandis, Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Papaioannou vs

Pagină 8 din 9

Grecia, 2 iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46;

Guelfucci vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun

direct în cazul de față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății,

inclusiv și argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate

sau a procedurii în ansamblu.

Având în vedere circumstanțele care preced, completul de judecată decide în

mod unanim că recursul declarat de către Cucereavîi Radion, reprezentat de avocatul

Doroftei Roman, nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinare în

fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu articolul 270, articolul 433 lit. a) și articolul 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Cucereavîi Radion,

reprezentat de avocatul Doroftei Roman.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

Pagină 9 din 9