3ra-1406/18 — contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-1406/18

Prima instanță - Judecătoria Chișinău, sediul Central ( E. Galușceac)

Instanța de apel - Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru )

Î N C H E I E R E

24 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Cojocaru Victor,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Cojocaru Victor

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale și Casa Teritorială de Asigurări

Sociale sect. Botanica, intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor privind

contestarea actelor administrative,

împotriva deciziei din 29 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Cojocaru Victor și menținută hotărârea din 07 septembrie

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 28 aprilie 2017, Victor Cojocaru s-a adresat în instanța de judecată cu cerere

de chemare în judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale și Casei

Teritoriale de Asigurări Sociale sect. Botanica, intervenient accesoriu Ministerul

Finanțelor solicitând obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale și Casei

Teritoriale de Asigurări Sociale sect. Botanica de a include în stagiul de cotizare

perioada de 28 februarie 2004 - 16 octombrie 2007 cu recalcularea pensiei pentru

vechime în muncă începând cu data de 03 aprilie 2015 și de a obliga Ministerul

Finanțelor și Casa Națională de Asigurări Sociale de a soluționa chestiunea ce ține de

plata contribuțiilor de asigurări sociale la fondul de pensii în perioada 28 februarie

2004 -16 octombrie 2007.

În motivarea acțiunii a reiterat că prin procesul-verbal al Casei Teritoriale de

Asigurări Sociale sect. Botanica, mun. Chișinău din 03 aprilie 2015 i-a fost

calculată pensia în sumă de 4710, 01 lei, în conformitate cu Legea din 14 octombrie

1998 privind sistemul public de pensii.

În momentul calculării pensiei nu a fost luată în considerație perioada de timp

din 28 februarie 2004 - 16 octombrie 2007. La adresările sale către Casa Teritorială

de Asigurări Sociale și Casa Națională de Asigurări Sociale nu au fost admise. În

răspunsurile acestor organe nu se contestă neincluderea perioadei 28 februarie 2004

- 16 octombrie 2007 în stagiul de cotizare din motivul lipsei plăților de asigurări

1

sociale la fondul de pensii.

Reclamantul consideră că neincluderea perioadei solicitate în stagiul de

cotizare sunt acțiuni ilegale din partea organelor competente. La 28 februarie 2004,

Consiliul Suprem de Securitate a examinat presupusele fraude în domeniul de

achiziție, iar prin Decizia nr. 05/1-03-02 s-a dispus Guvernului să inițieze, conform

legislației în vigoare, procedura de eliberare din funcție a directorului general și a

altor persoane, incriminându-le încheierea contractelor dubioase a făinii și grâului.

Procuraturii Generale, MAI, SIS, și CCCEC s-a pus în sarcină verificarea și

pornirea dosarelor penale pentru încălcarea legislației de către organele și

întreprinderile ce activează în acest domeniu. Întru executarea acestei Decizii, în

aceeași zi, la 28 februarie 2004, Procurorul General al Republicii Moldova, a ordonat

pornirea urmăririi penale conform elementelor componenței de infracțiune prevăzute

de art. 327 alin. (1) Cod penal, pe faptul încheierii contractului nr. 760 de furnizare a

fainii

În perioada respectivă activa în calitate de director al Societății pe Acțiuni

„Franzeluța”, salariul mediu lunar, conform contractului de angajare la muncă, fiind

de 10153,95 lei. Tot în aceeași zi, a fost convocată ședința Consiliului Societății pe

Acțiuni „Franzeluța”, care în temeiul deciziei Consiliului Suprem de Securitate a

hotărât de a sista înainte de termen împuternicirile Direcției executive a societății,

iar ulterior, la 09 martie 2004, 15 martie 2004 și 16 martie 2004, tot în baza deciziei

Consiliului Suprem de Securitate s-a decis eliberarea sa din funcția de director

general al Societății pe Acțiuni „Franzeluța”.

Reclamantul a invocat că pe parcursul perioadei 28 februarie 2004 -16

octombrie 2007 au avut loc multiple ședințe de judecată, iar în final, prin sentința

Judecătoriei Botanica din 13 decembrie 2006, decizia Curții de Apel din 28

februarie 2007 și decizia Curții Supreme de Justiție din 16 octombrie 2007 a fost

achitat de toate instanțele de judecată pe motivele lipsei elementelor componenței

de infracțiune.

În perioada 28 februarie 2004-16 octombrie 2007 nu a activat în calitate de

director general al Societății pe Acțiunii „Franzeluța”, fiind eliberat din funcție la

demersul organului de urmărire penală și în baza deciziei Consiliului Suprem de

Securitate. Nu a cunoscut despre neincluderea perioadei 28 februarie 2004 - 16

octombrie 2007 în stagiul de cotizare, dar a aflat despre acest fapt doar în luna

aprilie de la un coleg de al său, căruia în condiții similare i-a fost numită o pensie

cu mult mai mare decât a sa.

Cojocaru Victor consideră că organele statului erau obligate de a repara

integral eroarea comisă de organele sale privind pornirea ilegală a urmăririi penale

în privința sa și întreprinderea măsurilor necesare privind reabilitarea sa deplină.

Prin hotărârea din 07 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central

cererea de chemare în judecată depusă de Victor Cojocaru, s-a respins ca fiind

nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că în perioada 28 februarie 2004-16

octombrie 2007, nu a activat în cîmpul muncii și respectiv, nu a beneficiat de venit

asigurat din care să fie achitate contribuțiile de asigurări sociale.

În speță nu sunt aplicabile prevederile art. 1405 din Codul civil, deoarece la caz

atragerea ilegală la răspundere penală nu are relevanță cu eliberarea din funcția

2

deținută de reclamant în perioada invocată. Potrivit hotărârii din 20 martie 2008,

menținută prin decizia din 03 decembrie 2008 a Curții Supreme de Justiție rezultă că

Cojocaru Victor nu a fost eliberat din funcția deținută pe faptul tragerii acestuia la

răspundere penală, dar pentru faptul încălcării grave, chiar și o dată, a obligațiunilor

de muncă.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 18 septembrie 2017, Cojocaru

Victor a declarat apel împotriva hotărârii din 07 septembrie 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Central, solicitând casarea hotărârii menționate și admiterea cererii

de chemare în judecată.

Prin decizia din 29 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de Cojocaru Victor și menținută hotărârea din 07 septembrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

La 03 septembrie 2018, Cojocaru Victor a declarat recurs împotriva deciziei din

29 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 07 septembrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor menționate supra și emiterea unei noi hotărâri de admitere a cererii de

chemare în judecată.

Ca temei de drept recurent a invocat prevederile art. 432 alin. (2) lit. c) Cod de

procedură civilă care stipulează că se consideră că normele de drept material au fost

încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească a interpretat în

mod eronat legea.

În motivare a indicat că la examinarea cauzei în fond atât instanța de apel cât și

instanța de fond au aplicat greșit normele de drept material.

Respingerea cererii de apel a fost efectuată fără o argumentare convingătoare a

motivelor respingerii.

La examinarea apelului instanța nu a ținut cont de faptul că recurentul a fost tras

la răspundere penală și eliberat din funcție anume în baza deciziei Consiliului

Suprem de Securitate. Examinarea cauzei civile a fost supendată din anul 2005 până

în anul 2007, până la emiterea unei soluții pe cauza penală și astfel, concluziile

instanței de apel cu trimitere la hotărârile civile, sunt eronate, deoarece au fost

adoptate după finalizarea cauzei penale, în care a fost achitat pe motivul lipsei

elementelor componenței de infracțiune.

Recurentul a menționat că la adoptarea soluției instanța nu a ținut cont de

jurisprudența CEDO și tratatele intrenaționale la care Republica Moldova este parte

și nici de prevederile art.53 alin.(2) și art. 120 din Constituția Republicii Moldova.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează

că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 29 mai 2018.

Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Potrivit scrisorii de comunicare, instanța de apel a expediat copia deciziei

motivate participanților la proces, la 25 iunie 2018 (f.d.48).

Recurentul a arătat că copia decizie motivate a recepționat-o la 28 iunie 2018.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Cererea de recurs a fost declarată la 03 septembrie 2018, respectiv în termenul

prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, după

3

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

4

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Cojocaru Victor, nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Cojocaru Victor.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii

Nina Vascan

Dumitru Mardari

5