2ra-1703/18 — anularea ordinelor

2ra-1703/18 — anularea ordinelor (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

dosarul nr. 2ra – 1703/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana (jud: M. Gandrabur)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, V. Cotorobai, M. Anton)

DECIZIE

17 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție,

având în componența sa:

Președintele ședinței, judecător: Iulia Sîrcu

judecători: Galina Stratulat

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

Dumitru Visternicean

examinând recursul declarat de către Vladimir Cucer reprezentat de către

avocatul Adrian Lungu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către

Vladimir Cucer împotriva Întreprinderii de Stat „Fabrica de Sticlă din

Chișinău”, intervenient accesoriu Organizația Sindicală Primară a Întreprinderii

de Stat „Fabrica de Sticlă din Chișinău” cu privire la anularea ordinelor,

împotriva deciziei din 30 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, prin

care a fost respins apelul declarat de către Vladimir Cucer și menținută

hotărârea din 15 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana,

c o n s t a t ă :

La 29 martie 2017, Vladimir Cucer a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Întreprinderii de Stat „Fabrica de Sticlă din Chișinău” (în continuare

ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău”) intervenient accesoriu Organizația

Sindicală Primară a ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău” cu privire la anularea

ordinelor.

În motivarea acestei acțiuni, reclamantul a indicat că activează în cadrul ÎS

„Fabrica de Sticlă din Chișinău” din 23 august 1973, iar în prezent îndeplinește

funcția de electrician în subdiviziunea Secția mașini cuptoare nr. 2 (SMC-2).

La 29 decembrie 2016, prin ordinul pârâtei nr. 189 s-a dispus sistarea

activității întreprinderii pe perioada sărbătorilor de iarnă de la 2 ianuarie 2017

până la 20 ianuarie 2017 cu întreruperea activității de muncă a tuturor

salariaților pe perioada indicată, inclusiv a subdiviziunii Secției mașini cuptoare

1

nr. 2 (SMC-2) în care activa reclamantul, ordin, ce nu a fost adus la cunoștința

salariaților, astfel încât prezentându-se la serviciu la 2 ianuarie 2017 a constatat

că nu are acces la întreprindere.

Reclamantul a susținut că, ulterior, la 2 ianuarie 2017 pârâta ÎS „Fabrica de

Sticlă din Chișinău” a emis ordinul nr. 189a, prin care a dispus modificarea

graficului de muncă al salariaților întreprinderii prin reducerea programului de

muncă al salariaților, inclusiv a celor din Secția în care activează, de la 5 la 4

zile lucrătoare pe săptămână pentru perioada determinată 2 ianuarie 2017 – 30

aprilie 2017, stabilirea graficului de muncă de luni până joi, cu durata zilnică de

8 ore și pauză de masă de 30 minute.

În continuare, Vladimir Cucer a subliniat faptul că la 3 ianuarie 2017,

Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții

„SINDICONS”, la evidența căreia este organizația sindicală primară a ÎS

„Fabrica de Sticlă din Chișinău” a sesizat Inspectoratul de Stat al Muncii

privind legalitatea ordinelor sus-menționate, iar prin răspunsul din 6 ianuarie

2016 a Inspectoratului de Stat al Muncii s-a constatat că la emiterea ordinelor

date, angajatorul a încălcat prevederile art. 10 alin. (2) lit. d) Codul muncii și că

angajatorul a trimis salariații în concediu forțat contrar prevederilor art. 120

alin. (1) Codul muncii.

Dat fiind faptul că, după cum invocă reclamantul Vladimir Cucer, ordinile

angajatorului sunt nemotivate, ilegale și neîntemeiate, a depus prezenta cerere

de chemare în judecată, solicitând anularea ordinelor nr. 189 din 29 decembrie

2016 și nr. 189a din 2 ianuarie 2017 a ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău”.

Prin hotărârea din 15 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana,

cererea de chemare în judecată înaintată de către Vladimir Cucer a fost respinsă

ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia din 30 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost

respins apelul declarat de către Vladimir Cucer și menținută hotărârea din 15

mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

La 19 iunie 2018, Vladimir Cucer reprezentat de către avocatul Adrian

Lungu a declarat recurs împotriva deciziei din 30 noiembrie 2017 a Curții de

Apel Chișinău și a hotărârii din 15 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Ciocana, solictând admiterea recursului, casarea actelor judecătorești contestate

ce formează obiectul prezentului recurs cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care cererea de chemare în judecată depusă de către Vladimir Cucer cu privire la

anularea ordinelor să fie admisă integral.

În susținerea recursului s-au indicat motivele de drept și de fapt invocate în

acțiunea inițială și în cererea de apel motivată anexate la dosar, suplimentar

invocându-se că, la examinarea cauzei atât instanța de apel cât și prima instanță

au interpretat eronat normele de drept material, nefiind constatate și elucidate pe

deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei, și anume:

prima instanță în general nu a indicat în hotărârea sa careva norme de drept

material pe care s-ar fi bazat la dispunerea respingerii acțiunii, reținând greșit că

2

reclamantul nu a confirmat calitatea sa de angajat al ÎS „Fabrica de Sticlă din

Chișinău”, or, în cererea de chemare în judecată, reclamantul – recurent a

indicat că activează în cadrul întreprinderii vizate din 1973, iar reprezentanții ÎS

„Fabrica de Sticlă din Chișinău” în ședințele de judecată nu au contestat acest

fapt.

La fel, instanța de fond neîntemeiat a concluzionat că reclamantul nu a

prezentat instanței un careva contract individual de muncă care ar demonstra

relațiile de muncă dintre părți, or, prima instanță nu a ținut cont de faptul că

obligativitatea încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă a fost

reglementată odată cu intrarea în vigoare a Codului muncii la 1 octombrie 2003,

pe când după cum s-a menționat supra reclamantul activează în cadrul

întreprinderii sus-indicate din 1973.

La rândul său, instanța de apel greșit a aplicat în prezenta speță prevederile

art. 77 lit. c) în coroborare cu prevederile art. 80 alin. (1) – (5) Codul muncii

,,șomajul tehnic”, or, intimata a sistat activitatea întreprinderii prin ordinele sale

în care nu a făcut referire la aceste temeiuri de drept, prin urmare, soluția

instanței de apel de a respinge apelul și de a menține hotărârea primei instanțe

rezultă din nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care

presupune prin sine lămurirea completă și certă a situației de fapt sub toate

aspectele. Mai mult că concluziile instanței de apel sunt bazate pe o apreciere

unilaterală și arbitrară a materialului probator, fapt ce vine în contradicție cu

normele de drept procedural.

În rezultat, instanțele de judecată s-au eschivat de la exercitarea obligației

impusă prin lege, de înfăptuire a actului de justiție, au examinat superficial

circumstanțele cauzei, nu au intrat în esența litigiului și nu au apreciat toate

circumstanțele și probele existente ale cauzei, pronunțând hotărâri neîntemeiate

de respingere ca neîntemeiată a acțiunii (f.d.102-108).

Prin urmare, anume aceste circumstanțe impun admiterea recursului,

casarea deciziei și a hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri

sub aspectele sus – vizate.

La 25 iulie 2018 în adresa participanților la proces a fost expediată copia

recursului declarat de Vladimir Cucer, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii referințelor (f.d.111), iar la 5 septembrie 2018 ÎS „Fabrica de Sticlă

din Chișinău” și-a exercitat dreptul său procedural și a depus referință în

termenul stabilit de lege, solictând declararea recursului depus de către Vladimir

Cucer ca inadmisibil, or, în opinia acesteia recursul vizat nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă

(f.d.113-115).

Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul înaintat de către Vladimir

3

Cucer la 19 iunie 2018 (f.d.102) este declarat în termen, având în vedere faptul

că la dosar nu sunt date confirmative despre comunicarea recurentului a deciziei

integrale motivate din 30 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău.

Prin încheierea din 3 octombrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, recursul

declarat de către Vladimir Cucer reprezentat de către avocatul Adrian Lungu a

fost considerat admisibil și fără a prejudicia fondul cauzei a fost dispusă

judecarea acestuia de către completul din 5 judecători.

În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care

recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează

fondul recursului.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele

invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea

hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători

decide asupra oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților

acestora pentru a se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în

cererea de recurs.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanței de

apel și de a remite cauza la rejudecare în instanța de apel.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o

singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Colegiul judiciar reține prin prisma explicațiilor necontestate a

participanților la proces date în prima instanță și a dispozițiilor art. 123 alin. (6)

Cod de procedură civilă, care reglmentează expres că faptele invocate de una

din parți nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat, că pe

tot parcursul judecării cauzei în fond, Vladimir Cucer a insistat asupra faptului

că la 23 august 1973 a fost angajat în cadrul ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău”,

iar pe parcursul anilor de activitate a ocupat mai multe funcții, ultima funcție în

urma transferului din 1 septembrie 2007 fiind funcția de electro-montor la

repararea și întreținerea utilajului electric cat. 6 în cadrul Secției mașini și

cuptoare nr. 2, din care a demisionat la 22 mai 2017, iar ÎS „Fabrica de Sticlă

din Chișinău” nu a negat acest fapt (f.d.3-5,47-51,81-85).

La fel, s-a constatat că prin ordinul nr. 189 din 29 decembrie 2016 a

administratorului ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău” s-a dispus sistarea

activității întreprinderii pe perioada sărbătorilor de iarnă de la 2 ianuarie 2017

4

până la 20 ianuarie 2017 cu întreruperea activității de muncă a tuturor

salariaților pe perioada dată, inclusiv a Secției mașini cuptoare nr. 2 (SMC-2) în

care activa reclamantul Vladimir Cucer (f.d.7).

Tot actele cauzei atestă că, ulterior, prin ordinul nr. 189a din 2 ianuarie

2017 a administratorului ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău”, s-a dispus

reducerea programului de muncă al salariaților de la 5 la 4 zile lucrătoare pe

săptămână pentru perioada determinate: 2 ianuarie 2017 – 30 aprilie 2017 cu

stabilirea graficului de muncă de luni până joi, cu durata zilnică de 8 ore, cu

pauză de masă de 30 minute, ce nu se include în timpul de muncă, iar zilele de

odihnă vor fi de vineri, sâmbătă și duminică pentru salariații mai multor

subdiviziuni structurale, inclusiv a celor din Secția în care activează reclamantul

(f.d.8).

Din considerentul că, după cum invocă reclamantul Vladimir Cucer că

ordinile enunțate sunt nemotivate, ilegale și neîntemeiate, la 29 martie 2017 a

depus prezenta cerere de chemare în judecată, solicitând anularea ordinelor nr.

189 din 29 decembrie 2016 și nr. 189a din 2 ianuarie 2017 a ÎS „Fabrica de

Sticlă din Chișinău” (f.d.3-5).

Fiind investită cu judecarea cauzei în fond, prima instanță a ajuns la

concluzia netemeiniciei acțiunii, pe care a respins-o ca fiind neîntemeiată.

Prima instanță ajungând la o asemenea concluzie și-a motivat soluția prin

faptul că, reclamantul nu a prezentat instanței nici un înscris (contract individual

de muncă, carnet de muncă, ordin de angajare) care ar confirma faptul că este

angajat al ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău” și mai mult ca atât îndeplinește

funcția de electrician în Secția Mașini Cuptoare nr. 2, elemente care ar constitui

premisa deschiderii căii de contestare a ordinelor ce se solicit a fi anulate în

prezenta speță.

Or, pentru a se putea invoca ingerința nejustificată în dreptul la muncă prin

emiterea ordinelor disputate în speță este necesară constatarea existenței

raporturilor juridice de muncă dintre reclamant și pârâtă, circumstanțe care în

virtutea art. 118 Cod de procedură civilă, revine reclamantului.

În acest sens, prima instanță a constatat că, reclamantul Vladimir Cucer nu

a confirmat calitatea sa de angajat al ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău” în baza

unor probe concludente și admisibile și nici nu a solicitat concursul instanței în

vederea reclamării probelor care ar justifica apartenența sa la raportul material

litigios, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Soluția primei instanțe a fost menținută de către instanța de apel.

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a concluzionat că prima

instanță a examinat cauza sub toate aspectele, stabilind cu certitudine raportul

juridic litigios, circumstanțele de fapt, caracteristice raportului juridic litigios,

legea materială ce guvernează raportul juridic. De asemenea, în cadrul judecării

cauzei, instanța de judecată a creat participanților la proces, condiții obiective și

echitabile, pentru exercitarea drepturilor și obligațiunilor procedurale, fapt ce se

încadrează în asigurarea părților dreptul la un proces echitabil, garantat și

5

asigurat prin art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea a Drepturilor

Omului, suplimentar invocând faptul că ordinul ÎS „Fabrica de Sticlă din

Chișinău” nr. 189 din 29 decembrie 2016, a fost emis în legătură cu

productivitatea muncii scăzută, generată de temperaturile joase, imposibilitatea

tehnică de a asigura încăperile întreprinderii cu agent termic, angajatorul

întrerupând activitatea pentru perioada vizată cu toți salariații întreprinderii,

justificările invocate fiind aferente, de fapt, unei situații de șomaj tehnic,

determinat inclusiv pe motivul imposibilității asigurării condițiilor adecvate de

muncă în perioada respectivă. Or, suspendarea activității intimatei pentru

motive economice este un fapt notoriu, pe larg mediatizat de către mass-media,

iar instanța nu este în drept de a supune în prezenta cauză unei analize

legalitatea dispoziției intimatei privind sistarea activității sale, deoarece acest

aspect excede jurisdicția muncii stabilită de Lege.

Subsecvent, celor indicate mai sus, instanța de apel a constatat că în speță

nu există temeiuri pentru anularea ordinului intimatei nr. 189 din 29 decembrie

2016, respectiv pretențiile vizate ale apelantului – reclamant fiind, astfel,

nefondate.

Cu referire la pretențiile reclamantului privind anularea ordinului nr. 189a

din 2 ianuarie 2017, acestea au fost respinse ca fiind neîntemeiate, deoarece

Vladimir Cucer nu deține un contract individual de muncă încheiat în scris,

circumstanță care, examinată în cumul cu lipsa la materialele cauzei a probelor

ce ar confirma care era durata săptămânală de muncă al apelantului – reclamant,

denotă că la data emiterii ordinului nr. 189a din 2 ianuarie 2017, părțile

raportului de muncă nu dispuneau de un acord referitor la timpul săptămânii de

lucru.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că dispoziția referitoare la numărul

de zile lucrătoare în timpul săptămânii de lucru prin ordinul contestat nu poate fi

apreciată ca fiind o modificare a contractului individual de muncă al apelantului

– reclamant, motiv pentru care, în contextul în care prin ordinul contestat nu a

fost instituită o durată maximală a timpului de muncă ce ar depăși valoarea

expusă la art. 95 alin. (2) Codul muncii, intimata ÎS „Fabrica de Sticlă din

Chișinău” a fost îndreptățită de a emite ordinul nominalizat.

Pe cale de consecință, instanța de apel a conchis că concluzia primei

instanțe despre necesitatea respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată este justă,

ea având la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare,

cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită, conform cerințelor art. 130

Cod de procedură civilă.

Instanța de recurs conchide, însă, că o astfel de soluție rezultă din

nedeterminarea exactă a naturii juridice a litigiului, criteriu, care presupune prin

sine lămurirea completă și certă a situației de fapt sub toate aspectele, mai mult

că concluziile instanței de apel sunt bazate pe o apreciere unilaterală și arbitrară

a materialului probator, fapt ce vine în contradicție cu normele de drept

procedural.

6

Astfel, se stabilește că interpretarea dată de prima instanță și instanța de

apel este bazată pe o apreciere insuficientă și arbitrară a materialului probator și

argumentelor susținute de reclamant, fapt ce vine în contradicție cu normele de

drept procedural.

Aici, este de menționat că în conformitate cu prevederile art. 241 alin. (5)

CPC, care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor

judecătorești, instanța este datoare să arate în cuprinsul hotărârii motivele de

fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea și a ajuns la soluția

adoptată.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de

drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluții trebuie să fie

clară și simplă, precisă, conchisă și fermă și să aibă putere de convingere.

Această dispoziție legală a fost adoptată în scopul de a asigura o bună

administrare a justiției, de a întări încrederea justițiabililor în hotărârile

judecătorești și de a da posibilitatea instanțelor superioare să-și exercite

controlul judecătoresc.

În cauză, însă, se constată că soluția instanțelor de judecată nu conțin o

argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării și adoptării soluției la

care s-a ajuns, astfel instanța de recurs fiind în imposibilitatea să exercite

controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să verifice temeinicia și

legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de

lege.

În conformitate cu art. 117 alin. (1) și (2) CPC, probe în cauze civile sânt

elementele de fapt, dobândite în modul prevăzut de lege, care servesc la

constatarea circumstanțelor ce justifică pretențiile și obiecțiile părților, precum

și altor circumstanțe importante pentru justa soluționare a cauzei. În calitate de

probe în cauze civile se admit elementele de fapt constatate din explicațiile

părților și ale altor persoane interesate în soluționarea cauzei, din depozițiile

martorilor, din înscrisuri, probe materiale, înregistrări audio-video, din

concluziile experților.

Conform art. 118 alin. (3) CPC, circumstanțele care au importanță pentru

soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de instanța judecătorească

pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți la proces,

precum și de la normele de drept material și procedural ce urmează a fi aplicate.

Iar, în conformitate cu art. 373 alin. (1) și (2) CPC, instanța de apel

verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în

hotărîrea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au

importanță pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele

prezentate suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces.

7

Reieșind din limitele judecării apelului consfințite în norma enunțată,

instanța de recurs reține că contrar acestor prevederi, instanța de apel judecând

apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanțelor cauzei, referindu-se

selectiv la unele mijloace de probă, argumentându-și poziția prin influența

decisivă asupra pertinenței și utilității lor de timpul scurs de la momentul

producerii faptei prejudiciabile, fără a examina legalitatea și temeinicia hotărârii

supusă apelului sub toate aspectele, în raport cu regulile și legislația ce

guvernează litigiul în cauză. Or, în scopul stabilirii temeiniciei sau netemeiniciei

pretențiilor solicitate în acțiune, era indispensabil, alături de cele constatate, de a

supune controlului legalitatea hotărârii atacate cu apel în baza argumentelor

aduse în cererea de apel în raport cu motivele invocate în referințele/explicațiile

intimatei, cu expunerea ulterioară a poziției instanței pe fiecare din argumentele

invocate, reținând/admițând undele probe și respingând altele.

Totodată, potrivit art. 390 alin. (1) lit. d), e) și f) CPC, decizia instanței de

apel trebuie să conțină expunerea succintă a hotărîrii primei instanțe, a

motivelor cererii de apel, a noilor probe, lămuririle participanților la procesul în

apel; motivele concluziilor instanței de apel și referirea la legea guvernantă;

concluziile instanței de apel în urma examinării apelului.

Analizând conținutul deciziei contestate, în raport cu prevederile legale

menționate, Colegiul conchide că în prezenta speță de către instanța de apel

aceiași circumstanță a fost apreciată și interpretată diferit și anume:

- în primul caz, instanța de apel s-a referit la faptul că ordinul nr. 189 din

29 decembrie 2016 a ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău” ,,Cu privire la

sistarea activității” a fost emis în legătură cu productivitatea muncii

scăzută, generată de temperaturile joase, imposibilitatea tehnică de a

asigura încăperile întreprinderii cu agent termic, motiv pentru care

angajatorul a întrerupt activitatea pentru perioada vizată cu toți salariații

întreprinderii, justificările invocate fiind aferente, de fapt, unei situații

de șomaj tehnic, determinat inclusiv pe motivul imposibilității asigurării

condițiilor adecvate de muncă în perioada respectivă, invocând

prevederile Capitolului IV din Codul muncii, ce țin de suspendarea

contractului individual de muncă și anume: art. 75 alin. (1), (2) și (4),

77, 80 alin. (1) – (5) Codul muncii, pe când

- în al doilea caz, aceeași circumstanță a fost apreciată și interpretată

invers de Curtea de Apel Chișinău și, anume: instanța de apel s-a referit

la faptul că ordinul nr. 189a din 2 ianuarie 2017 a ÎS „Fabrica de Sticlă

din Chișinău” ,,Cu privire la modificarea graficului de muncă al

salariaților întreprinderii” a fost emis în corespundere cu rigorile

legislației muncii în vigoare, deoarece deși apelantul a fost angajat în

cadrul ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău” în funcția sus-menționată,

acesta nu deține un contract individual de muncă încheiat în scris cu

angajatorul, circumstanță care, examinată în cumul cu lipsa la

materialele cauzei a probelor ce ar confirma care era durata

8

săptămânală de muncă a apelantului, denotă că la data emiterii ordinului

enunțat, părțile raportului de muncă nu dispuneau de un acord referitor

la timpul săptămânii de lucru, ceea ce atestă legalitatea ordinului vizat,

adică Colegiul judiciar subliniază că, inițial la aprecierea legalității ordinului nr.

189 din 29 decembrie 2016 a ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău”, instanța de

apel a reținut că angajatorul a fost în drept să suspende contractul individual de

muncă, justificările invocate fiind aferente de fapt unei situații de șomaj tehnic,

pe când la aprecierea legalității ordinului nr. 189a din 2 ianuarie 2017 a ÎS

„Fabrica de Sticlă din Chișinău”, instanța de apel a constatat invers și anume că,

Vladimir Cucer nu deține un contract individual de muncă încheiat în scris cu

angajatorul.

Prin urmare, concluziile instanței de apel sunt contradictorii, motiv pentru

care recursul urmează a fi admis cu casarea deciziei instanței de apel și

remiterea cauzei spre rejudecare.

Ca urmare, pe lângă faptul că concluziile instanței de apel sunt

contradictorii, Colegiul judiciar, analizând situația de fapt din prezentul litigiu și

probele anexate la dosar, mai remarcă și caracterul prematur al soluțiilor

instanțelor de judecată, deoarece angajatorul ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău”

la emiterea ordinului nr. 189 din 29 decembrie 2016 ,,Cu privire la sistarea

activității” nu a făcut referire la temeiul de drept indicat de către Curtea de Apel

Chișinău în motivarea deciziei sale – art. 77 lit. c) în coroborare cu art. 80 alin.

(1) Codul muncii (șomaj tehnic), care indică expres că, contractul individual de

muncă se suspendă prin acordul părților, exprimat în formă scrisă, în caz de:

șomaj tehnic. Șomajul tehnic reprezintă imposibilitatea temporară a continuării

activității de producție de către unitate sau de către o subdiviziune interioară a

acesteia pentru motive economice obiective. Or, cele două termene indicate de

către angajator în ordinul contestat (sistarea activității) și de către instanța de

apel (șomajul tehnic) comportă consecințe și efecte juridice diferite.

În acest context, la caz prezintă relevanță și faptul că la 3 ianuarie 2017,

Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții

,,SINDICONS”, la evidența căreia este organizația sindicală primară de la ÎS

„Fabrica de Sticlă lin Chișinău”, a sesizat Inspectoratul de Stat al Muncii

privind legalitatea ordinului nr. 189 din 29 decembrie 2016 a ÎS ,,Fabrica de

Sticlă din Chișinău”, iar prin răspunsul din 6 ianuarie 2016 a Inspectoratului de

Stat al Muncii, s-a constatat că la emiterea ordinului dat, angajatorul a încălcat

prevederile art. 10 alin. (2) lit. d) Codul muncii potrivit căruia angajatorul este

obligat să acorde munca prevăzută de contractul individual de muncă și că

angajatorul a trimis salariații în concediu forțat contrar prevederilor art. 120

alin. (1) Codul muncii.

Această circumstanță a rămas fără o apreciere adecvată de către instanțele

de judecată, deși urma a fi verificată și analizată minuțios întru soluționarea

corectă a litigiului.

9

Cu referire la legalitatea ordinului nr. 189a din 2 ianuarie 2017 a ÎS

„Fabrica de Sticlă din Chișinău” ,,Cu privire la modificarea graficului de muncă

al salariaților întreprinderii”, Colegiul judicar relevă că potrivit art. 49 alin. (1)

lit. l) Codul muncii, conținutul contractului individual de muncă este determinat

prin acordul părților, ținîndu-se cont de prevederile legislației în vigoare, și

include: regimul de muncă și de odihnă, inclusiv durata zilei și a săptămînii de

muncă a salariatului.

Totodată, la caz au relevanță și prevederile art. 68 din Codul muncii,

potrivit cărora, contractul individual de muncă nu poate fi modificat decît printr-

un acord suplimentar semnat de părți, care se anexează la contract și este parte

integrantă a acestuia. Modificare a contractului individual de muncă se

consideră orice modificare sau completare care vizează cel puțin una dintre

clauzele prevăzute la art. 49 alin.(1).

La caz, însă nu există un atare acord din partea salariatului Vladimir Cucer

privind modificarea graficului de muncă al său. Dimpotrivă, acțiunile

întreprinse de către reclamantul – recurent privind contestarea ordinului vizat în

instanța de judecată denotă contrariul, motiv ce impune instanța de recurs să

ajungă la concluzia că instanța de apel a examinat superficial apelul, fără a fi

supusă controlului temeinicia și corectitudinea soluției date de prima instanță

prin prisma prevederilor legale, aplicabile cazului.

În speță, prezintă relevanță și faptul că folosirea criteriilor pentru

determinarea corectă a naturii juridice a litigiului dat, reieșind din specificul

acestuia, presupune prin sine lămurirea completă și pe bază de dovezi certe a

situației de fapt și de drept, care, este diferită de la caz la caz, condiție însă ce nu

se atestă la caz.

Mai mult decât atât, instanțele de judecată ierarhic inferioare urmau să

verifice la caz lipsa contractului individual de muncă încheiat între părțile din

litigiu raportate la reglementările legislației muncii în evoluție, îi este

imputabilă salariatului or angajatorului, în situația în care obligativitatea

încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă a fost reglementată

odată cu intrarea în vigoare a Codului muncii la 1 octombrie 2003, pe când după

cum invocă reclamantul, dânsul activează în cadrul întreprinderii sus-indicate

din 1973.

Or, simpla invocare a lipsei contractului individual de muncă încheiat între

părțile din litigiu nu poate servi drept temei absolut pentru respingerea acțiunii,

în situația în care, din actele cauzei rezultă cu certitudine că pârâta – intimată ÎS

„Fabrica de Sticlă din Chișinău” nu contestă faptul că Vladimir Cucer este

salariatul întreprinderii, circumstanțe rămase fără apreciere de către instanțele

de judecată ierarhic inferioare.

În sensul art. 6 alin. (1) al Convenției, noțiunea de proces echitabil impune

ca instanța de judecată să nu-și motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să

examineze efectiv problemele esențiale care-i sunt supuse aprecierii și să nu se

mulțumească de a proba pur și simplu concluziile uneia dintre părți.

10

Din considerentele menționate, întru aplicarea corectă a normei de drept ce

guvernează rezolvarea prezentului litigiu și, deoarece eroarea judiciară în cauză

nu poate fi corectată de către instanța de recurs, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia

de a admite recursul, a casa decizia instanței de apel și a trimite cauza spre

rejudecare în instanța de apel sub aspectele sus-enunțate.

La rejudecarea cauzei este necesar de ținut cont de cele expuse și

reexaminând cauza, să emită o decizie legală și întemeiată, cu respectarea

dreptului părților la un proces echitabil și, anume la caz instanța de apel

urmează să verifice și să stabilească dacă la emiterea ordinelor ce se solicită a fi

anulate în prezenta speță angajatorul a respectat întocmai prevederile legislației

muncii, cât și prevederile internaționale aplicabile cazului.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de proceduă civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de către Vladimir Cucer reprezentat de către

avocatul Adrian Lungu.

Se casează integral decizia din 30 noiembrie 2017 a Curții de Apel

Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către

Vladimir Cucer împotriva Întreprinderii de Stat „Fabrica de Sticlă din

Chișinău”, intervenient accesoriu Organizația Sindicală Primară a Întreprinderii

de Stat „Fabrica de Sticlă din Chișinău” cu privire la anularea ordinelor, cu

remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

Judecătorul: Iulia Sîrcu

Judecătorii: Galina Stratulat

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

Dumitru Visternicean

11