2ra-2049/18 — stabilirea domiciliului minorului și încasarea pensiei pentru întreținerea copilului minor

2ra-2049/18 — stabilirea domiciliului minorului și încasarea pensiei pentru întreținerea copilului minor (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra – 2049/18

prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Șoldănești (jud.:R. Moșneguțu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: G. Dașchevici, S. Gîrbu, L. Bulgac)

Î N C H E I E R E

17 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Galina Stratulat

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Boencov Elena,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către

Anghelenici Vitalie împotriva Boencov Elena, intervenient accesoriu Direcția

Asistență Socială și Protecției a Familiei Șoldănești, cu privire la stabilirea

domiciliului copilului minor și încasarea pensiei pentru întreținerea copilului minor,

împotriva deciziei din 24 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul formulat de către Boencov Elena și s-a menținut hotărârea din 12

martie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Șoldănești,

c o n s t a t ă :

La 23 octombrie 2017, Anghelenici Vitalie a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Boencov Elena, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială

și Protecției a Familiei Șoldănești, cu privire la stabilirea domiciliului copilului minor

și încasarea pensiei pentru întreținerea copilului minor.

Circumstanțele de fapt, prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum

urmează.

În perioada anilor 1999 - 2017, s-a aflat cu pârâta Boencov Elena în relații de

concubinaj. Din aceste raporturi, la 19 mai 2005, s-a născut feciorul XXXXX. Viața

în comun a acestora a încetat definitiv din luna iunie 2017, din cauza

comportamentului neadecvat al pârâtei, care făcea abuz de băuturi alcoolice. Inițial,

reclamantul a considerat că ar fi bine ca fiul lor să fie îngrijit de pârâtă. Însă, în scurt

timp, Boencov Elena a început să aibă relații de concubinaj cu un alt bărbat, iar

feciorul era foarte neîngrijit. Totodată, reclamantului i se interzicea să-l viziteze, fiind

nevoit să se adreseze organelor competente, inclusiv și la poliție.

Într-un final, Anghelenici Vitalie a avut posibilitate să se întâlnească cu fiul lui,

care era într-o stare psihologica distrusă. Mai mult, din spusele minorului,

reclamantul a aflat că acesta era înfometat și era trimis după băuturi alcoolice. În mod

Pagină 1 din 7

corespunzător, i-a propus fiului să locuiască cu el. Propunerea a fost acceptată, iar

pârâta nu a fost împotrivă.

Astfel, începând cu luna septembrie 2017, copilul se află cu reclamantul, dar,

pentru a evita orice situație de conflict cu Boencov Elena, este necesară oficializarea

domiciliului copilului minor prin hotărâre judecătorească. De asemenea, în opinia lui,

trebuie soluționată problemă, cu privire la contribuirea pârâtei la întreținerea copilului

minor.

Reclamantul a arătat că pârâta comercializează oficial mărfuri în piața din

orașul Șoldănești, iar neoficial vinde nuci, vin etc. Prin urmare, veniturile ei nu pot fi

verificate, acestea fiind fluctuabile, din acest motiv, urmează de stabilit pensia de

întreținere în formă fixă.

În argumentarea acestei alegații, reclamantul a susținut că minimul de

întreținere a unui copil de vârsta feciorului lui este de 2 000 lei, prevăzuți pentru

asigurarea cu produse alimentare. Cu toate acestea, el a pretins că, pentru a-i asigura

copilului o viață decentă, sumă reală este 3 000 lei pentru o lună. Or copilul are

nevoie și de alte cheltuieli, cum ar fi îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite școlare,

cheltuieli de drum pentru școală (pentru că anume la insistența pârâtei copilul a fost

transferat pentru studii de la școala din sat în școala din orașul Șoldănești, iar faptul

dat necesită cheltuieli suplimentare legate de transport și alimentare suplimentară la

școală). Prin urmare, s-a învederat că ar fi corect dacă pârâta ar contribui cu ½ din

volumul tuturor cheltuielilor, adică, lunar câte 1 500 lei.

Anghelenici Vitalie a solicitat determinarea domiciliului copilului minor

XXXX cu dânsul și a cerut încasarea de la Boencov Elena a pensiei pentru

întreținerea feciorului, sub formă de taxă fixă, în mărime de 1 500 lei, din momentul

depunerii acțiunii până la atingerea vârstei majoratului (f. d. 3 pe verso).

În cadrul judecării cauzei, Direcția Asistență Socială și Protecției a Familiei

Șoldănești a prezentat extrasul din procesul – verbal nr. 6 din 6 noiembrie 2017 al

Echipei Multidisciplinare a Primăriei or. Șoldănești, conform căruia, s-a decis de a

plasa minorul XXXXX cu locul de trai temporar la tatăl lui, Anghelenici Vitalie (f. d.

55 – 56). Pârâta Boencov Elena nu a formulat referință în întâmpinarea cererii de

chemare în judecată, însă a considerat că suma de 1 500 lei pentru pensia de

întreținere a minorului este prea mare (f. d. 70 – 71).

Prin hotărârea din 12 martie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Șoldănești,

acțiunea depusă de către Anghelenici Vitalie a fost admisă parțial. Astfel, instanța de

judecată a determinat domiciliul copilului minor XXXXX împreună cu tatăl

Anghelenici Vitalie și a statuat încasarea de la Boencov Elena a pensiei de întreținere,

în sumă bănească fixă lunară, în mărime de 981,5 lei, începând cu 23 octombrie 2017

și până la atingerea majoratului (f. d. 77, 85 – 92).

De asemenea, instanța de judecată a hotărât să încaseze de la Boencov Elena în

beneficiul lui Anghelenici Vitalie cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 2 500 lei

(f. d. 77, 85 – 92).

În prezența pedagogului, instanța de judecată a audiat pe minorul XXXXX,

care a declarat că dorește să rămână să locuiască cu tatăl lui (f. d. 73 -74).

Pagină 2 din 7

Împotriva acestui act judecătoresc, Boencov Elena a declarat apel în termenul

legal (f. d. 101). În apărare, intimatul Anghelenici Vitalie, reprezentant de avocata

Lefter Stela a solicitat respingerea cererii de apel (f. d. 111).

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 24 mai 2018, a respins apelul

formulat de către Boencov Elena și a menținut hotărârea din 12 martie 2018 a

Judecătoriei Orhei, sediul Șoldănești. În plus, s-a decis încasarea de la Boencov Elena

în folosul lui Anghelenici Vitalie cheltuielile de asistență juridică suportate în ordine

de apel în mărime de 500 lei (f. d. 112 – 117).

Referitor la procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a constatat

situația de fapt prezentată de reclamant în cererea de chemare în judecată și stabilită

de prima instanță. În același context, s-a reținut că apelanta Boencov Elena nu are un

comportament adecvat și consumă băuturi alcoolice, fapt ce se confirmă prin

caracteristica de la locul de trai al acesteia din satul Cobîlea, raionul Șoldănești.

În drept, instanța de apel a considerat relevante articolele 63, 75 și 76 din

Codul familiei.

Reieșind din raționamentele evocate, Colegiul de control judiciar a stabilit că

instanța de fond a ajuns corect la soluția de determinare a domiciliului minorului cu

tatăl lui. Mai mult, apelanta a declarat în ședința de judecată că nu se poate opune

dorinței feciorului de a locui cu tatăl lui, însă acesta îi împiedică întrevederea cu

XXXXX. În acest caz, instanța de judecată a învederat că apelanta se poate adresa la

organele competente pentru elucidarea acestor împrejurări.

Cu privire la pensia de întreținere a minorului în cuantum de 981,5 lei, instanța

de apel a stabilit că Boencov Elena nu are un loc stabil de muncă. La fel, având în

vedere că părinții au drepturi și obligații egale față de copii, instanța de judecată a

subliniat că suma menționată mai sus este una corectă, întrucât, potrivit informației

prezentate de Secția pentru statistică din raionul Șoldănești, valoarea minimului de

existență calculat pe lună pentru un copil în vârstă de 7 – 17 ani este de 1963, 4 lei.

La 9 august 2018, Boencov Elenaa declarat recurs împotriva deciziei din 24

mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la

rejudecare.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurenta a afirmat că instanțele

judecătorești au respins nemotivat cererile ei de anexare a unor probe, din conținutul

cărora se putea observa comportamentul real al intimatului. În opinia ei, Anghelenici

Vitalie folosește minorul în scopuri proprii pentru a beneficia de spațiu de locuit.

La 5 septembrie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs lui Anghelenici

Vitalie, informând că referința se depune în termen de o lună de la data primirii

scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu este prezentată în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia (f. d. 145).

Intimatul nu a depus referință, prin care să-și exprime poziția cu privire la

recursul declarat.

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în

acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Pagină 3 din 7

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de către Boencov Elena

este inadmisibilă, pentru motivele ce se succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces echitabil

prevăzute la articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale (a se vedea Lebedinschi vs Republica Moldova, 16

septembrie 2015, parag. 32, Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, parag. 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi efectuată

și analizată prin prisma articolului sus - citat, care cuprinde, în mod particular, dreptul

de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin

intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie reglementat

de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere. În

acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac

extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară

(a se vedea, inter alia, Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie 2016, parag. 34;

Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64; Samardžić vs Croația, 20 iulie

2017, parag. 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 82).

La început, judecătorul raportor a făcut un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în corespundere cu articolul 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă. Așadar, în conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi

atacat cu recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana îndreptățită,

dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

Astfel, obiectul prezentei cererii se referă la decizia din 24 mai 2018 a Curții de

Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429 alin. (1) din

Codul de procedură civilă. La fel, în baza cercetării materialelor cauzei, completul de

judecată nu a stabilit faptul că recursul a fost examinat anterior, fiind respectate,

totodată, dispozițiile articolului 430 din Codul de procedură civilă, cu privire la

subiecții abilitați cu dreptul de a depune recurs.

În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel. Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi

restabilit. Această limită temporală este esențială pentru a asigura buna administrare a

justiției și, în special, principiul securității juridice (a se vedea Marc Brauer, ibidem,

parag. 35; Tence vs Slovenia, 31 mai 2016, parag. 31).

La 20 iunie 2018, Curtea de Apel Chișinău a expediat participanților la proces

copia deciziei integrale din 24 mai 2018 (f. d. 118).

Pagină 4 din 7

Completul de judecată reține că recursul a fost înregistrat la grefa Curții

Supreme de Justiție la 9 august 2018. Așadar, luând în considerare data transmiterii

actului contestat și faptul că nu există dovadă primirii concrete a acestuia, se constată

că cererea dedusă judecății a fost declarată în termenul prevăzut mai sus.

În continuare, completul de judecată a audiat raportul verbal al judecătorului

raportor, cu privire la esența și temeiurile recursului, inclusiv dacă argumentele

recurentei referitoare la ilegalitatea deciziei atacate întrunesc criteriile formale din

articolul 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă dictează regula principală,

potrivit căreia, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în

cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural.

La acest capitol, alin. (2) și (3) din articolul 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat. Iar, alin. (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în

care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului. Mai mult, modul de prezentare și formulare a chestiunilor de drept a fost

explicitat în punctele 22 – 27 din Hotărârea explicativă nr. 5 din 11 noiembrie 2013 a

Plenului Curții Supreme de Justiție (a se vedea similar Trevisanato vs Italia; 16

decembrie 2016, parag. 22 – 23, 36).

În mod corespunzător, instanța de recurs notează că reglementările referitoare

la rigorile impuse de articolul 432 alin. (1) - (4) din Codul de procedură civilă sunt

redactate suficient de clar și îndeplinesc criteriul de previzibilitate. Mai mult, scopul

acestui articol este, atât de a proteja interesul recurentei de a obține, după caz, casarea

sau modificarea deciziei atacate, cât și de a păstra rolul Curții Supreme de Justiție de

a se ocupa numai de probleme de o importanță semnificativă specificat în articolul 1

alin. (2) din Legea nr. 789-XIII din 26 martie 1996 (a se vedea Zubac, ibidem, parag.

83, 105 - 106).

În consecință, limitările impuse de articolul 432 alin. (2) – (4) din Codul de

procedură civilă urmăresc un scop legitim, respectând în același timp cerințele

securității juridice și bunei administrări a justiției (a se vedea Beniamin Nersesyan vs

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen,

ibidem, parag. 67; Sturm vs Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36; Zubac, ibidem,

parag. 98). Persoanele vizate trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se

vedea Ronald Vermeulen vs Belgia, 17 iulie 2018, parag. 44).

Astfel, instanța de judecată conchide că judecarea recursului, exercitat conform

rigorilor impuse de articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, are caracter

devolutiv numai pentru problemele de drept material și procedural. Curtea Supremă

de Justiție verifică doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În acest caz,

instanța de recurs nu cercetează cum a fost reflectată realitatea obiectivă a faptelor

Pagină 5 din 7

determinate de instanțele ierarhic inferioare, cu excepția situației în care constatările

pot fi considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

În speță, completul de judecată nu a identificat niciun indiciu care, la prima

vedere, ar putea ridica probleme de drept prin prisma articolului 432 alin. (3) din

Codul de procedură civilă.

Instanța de judecată observă că recurenta Boencov Elena a criticat decizia din

24 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău în baza articolului 432 alin. (4) din Codul de

procedură civilă și articolele 6, 13 din C.E.D.O. Totuși, în virtutea principiului jura

novit curia, instanța de recurs are competența de a decide asupra caracterului juridic

al argumentelor inserate în cererea de recurs, prin examinarea lor, în lumina

temeiurilor articolului 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Instanța de judecată notează că, pentru a motiva respingerea apelului avansat

de Boencov Elena, Curtea de Apel Chișinău s-a călăuzit de articolele 63, 75 și 76 din

Codul familiei. De asemenea, instanța de apel a dat o apreciere juridică înscrisurilor

din dosar și a acceptat probele administrate de prima instanță, în special, explicațiile

părților, dar și a minorului XXXXX.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu procedura în

ansamblu, reiese în mod cert că recurenta nu a obiectat împotriva textelor de lege

menționate mai sus, dar a prezentat probe noi referitoare la niște circumstanțe de fapt.

În esență, aceste înscrisuri au fost emise după pronunțarea deciziei din 24 mai 2018 a

instanței de apel. De altfel, în lipsa unor argumente plauzibile, acceptarea spre

examinare și administrarea unor dovezi noi, pentru obținerea cărora nu a fost depusă

diligența necesară înainte de judecarea cauzei sau, în excepție, pe parcursul acesteia,

ar fi contrară principiului securității raporturilor juridice și articolului 442 alin. (1) din

Codul de procedură civilă (a se vedea Cihangir Yildiz vs Turcia, 17 aprilie 2018,

parag. 47 – 48). În această împrejurare, instanța de recurs învederează că are

competență de a efectua un control al legalității deciziei atacate, nu și temeiniciei ei

în fapt. Astfel, deși se face trimitere la niște raporturi diferite de cele constate de

instanțele de judecată, recurenta nu a demonstrat că acțiunile instanței de apel au fost

arbitrare sau văd nerezonabile.

În orice caz, completul Colegiului de control judiciar consideră că recurenta a

formulat prezenta cerere după ce a beneficiat de o procedură contradictorie pe fond.

De altfel, aceasta a avut posibilitatea să-și prezinte apărarea și de a fi audiat de o

primă instanță și de o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate

chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului (a se vedea A. Menarini Diagnostics

S.R.L. vs Italia, 27 septembrie 2011, parag. 59; Akaki Tchaghiashvili, 2 septembrie

2014, parag. 34, Samardžić, ibidem, parag. 31, Gohe și alții vs Franța, 3 iulie 2018,

parag. 41 - 43).

Pe baza celor prezentate, completul de judecată constată că încălcările

invocate, exprimate sub forma unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu conțin

exclusiv chestiuni de drept și nu permit încadrarea lor în temeiurile prevăzute la

articolul 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența cererii de recurs și ilegalitatea deciziei

contestate, impuse de articolul 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă (a se

Pagină 6 din 7

vedea, inter alia, Petrovic vs Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm,

ibidem, parag. 32).

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată

de a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă. În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a

instanței de recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor

juridice și bunei administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței

supreme de a interpreta uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul

aplicării legilor, în raport cu obiecțiile formulate în recurs. Deci, în opinia instanței,

normele de drept nu au format un obstacol care să afecteze esența dreptului recurentei

de acces la un tribunal.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de

articolul 6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre

judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile

speciale ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs

Franța, 10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.

71 – 74). În concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale

specifice, respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis

mutandis, Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Papaioannou vs

Grecia, 2 iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46;

Guelfucci vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun

direct în cazul de față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății,

inclusiv și argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate

sau a procedurii în ansamblu.

Având în vedere circumstanțele care preced, completul de judecată decide în

mod unanim că recursul declarat de către Boencov Elena nu ridică probleme de drept

și nu poate fi acceptat spre examinare în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu articolul 270, articolul 433 lit. a) și articolul 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Boencov Elena.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Galina Stratulat

Nicolae Craiu

Pagină 7 din 7