2ra-2080/18 — incasarea datoriei si transmiterea silita in posesie a bunurilor gajate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei si transmiterea silita in posesie a bunurilor gajate
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
2ra-2080/18 — incasarea datoriei si transmiterea silita in posesie a bunurilor gajate (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2ra-2080/18 Prima instanță: Judecătoria Botanica, mun.Chișinău (jud. T. Avasiloaie) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Sîrbu, V. Mihaila, A. Minciuna) ÎNCHEIERE 17 octombrie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii Ala Cobăneanu Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Valdexim Group”, Valeriu Crudu, reprezentați de avocatul Marin Domente, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „Banca Socială” Societate pe Acțiuni, în proces de lichidare, împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Valdexim Group”, lui Dumitru Crudu, lui Valeriu Crudu cu privire la încasarea datoriei, inclusiv prin transmiterea silită în posesie a bunurilor gajate, împotriva deciziei din 30 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La 05 aprilie 2016, BC „Banca Socială” SA, în proces de lichidare, reprezentat de lichidatorul Sergiu Berghie, a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Valdexim Group”, lui Dumitru Crudu, lui Valeriu Crudu solicitând încasarea în mod solidar a datoriei aferente contractului de credit în sumă de 172728, 17 dolari SUA, inclusiv din contul bunurilor gajate băncii ce aparțin debitorului gajist SRL „Valdexim Group”: utilaj de producere a hârtiei igienice și prosoapelor de bucătărie, conform anexei la contract, evaluate de părți la suma de 1615192 de lei,
care urmează a fi transmise în posesiunea băncii pentru vânzare în condițiile legii cu scopul stingerii parțiale a datoriei și încasarea taxei de stat în sumă de 50000 de lei de la pârâți în beneficiul statului. În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că în baza contractului de credit nr.178/2014 din 14 iulie 2014, BC „Banca Socială” SA a acordat SRL „Valdexim Group” un credit în sumă de 200000 de dolari SUA, scadent la 14 iulie 2019, cu o dobândă de 6,15 % anual. În scopul asigurării executării la timp a obligațiilor asumate conform contractului de credit menționat, debitorul gajist SRL „Valdexim Group”, conform clauzelor contractului de gaj nr.308 din 15 iulie 2014, a depus în gaj:utilaj de producere a hârtiei igienice și prosoapelor de bucătărie, conform anexei la contract.
Bunurile mobile gajate au fost evaluate la suma de 1615192 lei.
La fel, a indicat că rambursarea creditului a fost asigurată și prin fidejusiunea persoanelor fizice, după cum urmează: Dumitru Crudu, conform contractului de fidejusiune nr. 1 din 14 iulie 2014, la contractul de credit nr. 178/2014 din 14 iulie 2014; Valeriu Crudu, conform contractului de fidejusiune nr.2 din 14 iulie 2014, la contractul de credit nr. 178/2014 din 14 iulie 2014. 1 Reclamantul a menționat că din motivul nerespectării prevederilor contractuale de către SRL „Valdexim Group”, întru soluționarea litigiului pe cale amiabilă și conform art. 488 Cod civil, art. 67 alin. (1) din Legea cu privire la gaj, la 09 iunie 2015, Banca a trimis pârâților notificările cu nr. 2530-419/235, 2530-416/232 și 2530-420/236 privind intenția de exercitare a dreptului de gaj, prin care a solicitat achitarea datoriei acumulate în termen de 10 zile calendaristice pentru a transmite benevol bunurile gajate pentru comercializarea în condițiile legii, întru stingerea datoriei aferente contractelor de credit, însă care au rămas fără răspuns și fără executare.
Reclamantul a declarat că la 04 ianuarie 2016, BC „Banca Socială” SA în proces de lichidare, a înregistrat în Registrul bunurilor mobile Preavizul cu nr. 2530- 938/01, prin care debitorul a fost somat să transmită benevol în termen de 10 zile în posesia Băncii bunurile gajate prin Contractul de gaj, însă debitorul gajist nu a transmis bunurile gajate, deși termenul acordat a expirat. Astfel, la 24 martie 2016, datoria conform contractului de credit nr. 178/2014 din 14 iulie 2014 constituia suma de 172728,17 USD, inclusiv: datoria la credit - 168106,50 USD și dobânda neachitată în sumă de 4621,67 USD. Prin hotărârea din 16 decembrie 2016 a Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de BC „Banca Socială” SA, în proces de lichidare și s-a încasat, în mod solidar, de la SRL „Valdexim Group”, Dumitru Crudu și Valeriu Crudu în beneficiul BC „Banca Socială” SA, în proces de lichidare, în baza contractului de credit nr. 178/201 din 14 iulie 2014, contractelor de fidejusiune nr. 1 și nr. 2 din 14 iulie 2014, datoria la credit în sumă de 168106,50 dolari SUA și datoria la dobânda neachitată în sumă de 12918,67 de dolari SUA, în total suma de 181025,17 dolari SUA, echivalentul în valută națională conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei la momentul executării hotărârii; s- au transmis silit din posesia SRL „Valdexim Group” în posesia BC „Banca Socială” SA, în proces de lichidare, pentru a fi vândute de sine stătător, în vederea achitării datoriilor acumulate în baza contractului de credit nr. 178/201 din 14 iulie 2014, în sumă totală de 181025,17 dolari SUA, următoarele bunuri gajate în baza contractului nr.308 din 15 iulie 2014: 1) echipament complet automatizat de dezbobinare și perforare a hârtiei igienice și prosoapelor de bucătărie „WD-TP-RPM 1575 IV” – 1 unitate; 2) unitate de laminare cu clei colorat – 1 unitate; 3) ferestrău cu bandă automată „WD-BSM-II” – 1 unitate; 4) utilaj de fabricare automată a miezului din carton „WD-RCN-TPM” – 1 unitate;
5) utilaj pentru ambalarea hârtiei igienice și prosoapelor de bucătărie „WD-TPPM4” – 1 unitate; s-au încasat în mod solidar de la SRL „Valdexim Group”, Dumitru Crudu și Valeriu Crudu în beneficiul BC „Banca Socială” SA, în proces de lichidare, cheltuielile de judecată în mărime de 90 de lei pentru citarea publică a pârâților; s-a încasat în mod solidar de la SRL „Valdexim Group”, Dumitru Crudu și Valeriu Crudu în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 50000 de lei, ce constituie taxa de stat care urma a fi achitată de reclamant la depunerea cererii de chemare în judecată și de la plata căreia a fost scutit de drept. Prin decizia din 30 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul declarat de SRL „Valdexim Group”, Dumitru Crudu și Valeriu Crudu și s-a menținut hotărârea din 16 decembrie 2016 a Judecătoriei Botanica, mun.Chișinău.
2 Concomitent a fost formulată în conformitate cu art. 48 alin.(2) Cod de procedură civilă, o opinie separată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut ca fiind justă și întemeiată concluzia instanței de fond privind admiterea acțiunii, or, BC „Banca Socială” SA și-a onorat integral obligațiile contractuale specificate în contractul de credit nr. 178/2014 din 14 iulie 2014, a acordat creditul, însă partea pârâtă nu a restituit creditul și dobânda de întârziere, în termenii prevăzuți de contract. Astfel, instanța de fond a ajuns la o concluzie justă și întemeiată privind încasarea sumei restante a creditului în mărime de 168 106,50 dolari SUA, precum și a dobânzii contractuale în mărime de 12 918,67 dolari SUA.
Concomitent instanța de apel a constatat că creditul nu a fost restituit integral băncii în termenii prevăzuți. Astfel, prin prisma art. 487 alin. (1) și (2) Cod Civil, art. 30 alin. (1) și (2) din Legea creditorul ipotecar nr. 142-XVI din 26 iunie 2008, instanța de fond întemeiat a conchis că, reclamantul este îndreptățit de a solicita transmiterea silită a bunurilor gajate. La 13 iulie 2018, SRL „Valdexim Group”, Valeriu Crudu, reprezentați de avocatul Marin Domente, au declarat recurs împotriva deciziei din 30 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și a deciziei instanței de apel cu restituirea la rejudecare a cauzei în prima instanță.
În motivarea recursului s-a invocat că a fost încălcată procedura de citare și examinare a cauzei în lipsa părții la proces, nu a fost atrasă partea interesată la judecarea cauzei și examinarea cauzei în instanța de fond și de apel în lipsa părții la proces. În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale. Decizia instanței de apel a fost adoptată la 30 mai 2018, iar SRL „Valdexim Group”, Valeriu Crudu, reprezentați de avocatul Marin Domente, au declarat recurs la 13 iulie 2018. Materialele cauzei atestă că decizia contestată a fost expediată participanților la proces, conform scrisorii de însoțire (Vol.I, f.d.214), însă lipsesc date despre recepționarea acesteia de către recurenți.
Astfel, recursul declarat la 13 iulie 2018 este în termen. Examinând temeiurile recursului declarat de SRL „Valdexim Group”, Valeriu Crudu, reprezentați de avocatul Marin Domente, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În partea recursului declarat de Valeriu Crudu, reprezentat de avocatul Marin Domente, Completul îl consideră inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care 3 acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Valeriu Crudu, reprezentat de avocatul Marin Domente, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.
Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera inadmisibil recursul declarat de Valeriu Crudu, reprezentat de avocatul Marin Domente.
4 În partea recursului declarat SRL „Valdexim Group”, reprezentat de avocatul Marin Domente, Completul îl consideră inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 430 Cod de procedură civilă, sunt în drept să declare recurs: a) părțile și alți participanți la proces; b) martorul, expertul, specialistul, interpretul și reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine. În conformitate cu art. 433 lit. c) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare. În conformitate cu art. 8 Cod de procedură civilă, părțile, alți participanți la proces au dreptul să fie asistați în judecată de către un avocat ales ori desemnat de coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat sau de un alt reprezentant, în cazurile prevăzute de prezentul cod.
Asistența juridică poate fi acordată în orice instanță de judecată și în orice fază a procesului. Modul de acordare a asistenței juridice se stabilește de prezentul cod și de alte legi. În conformitate cu art. 75 alin. (2) Codul de procedură civilă, procesele persoanelor juridice se susțin în instanță de judecată de către organele lor de administrare, care acționează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum și de către alți angajați împuterniciți ai persoanei juridice, de către avocați sau avocați stagiari. În conformitate cu art. 80 alin. (7) Codul de procedură civilă, împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat și certificat de avocat.
În contextul normelor precitate, completul menționează că SRL „Valdexim Group” a declarat recurs împotriva deciziei din 30 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin intermediul avocatului Marin Domente (Vol.II, f.d.2-6). La acest capitol, Completul reține că mandatul Seria MA nr. 1166155 din 23 iunie 2017 atestă că avocatul Marin Domente a fost împuternicit de către SRL „Valdexim Group” de a-i acorda asistență juridică cu mențiunea pe versoul mandatului „în conformitate cu art. 81 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, împuternicirile avocatului sunt: cu toate drepturile prevăzute de art. 81 Cod de procedură civilă” (Vol.I, f.d.126). Conform art. 60 alin. (1), (2) al Legii cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002, avocatul acordă asistență juridică clientului în baza contractului de asistență juridică, încheiat în formă scrisă.
Împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar se confirmă prin mandat. Formularul mandatului este un document de strictă evidență. Conținutul, forma și modul de utilizare a mandatului se aprobă de către Guvern. Conform pct. 6 subpct. (2) al Hotărârii Guvernului al Republicii Moldova cu privire la aprobarea formularului și modului de utilizare a mandatului avocatului și al avocatului stagiar nr. 158 din 28 februarie 2013, ca element obligatoriu pe formularul mandatului avocatului, pe verso se inserează: a) împuternicirile avocatului; a1) numele și prenumele clientului; b) semnătura clientului sau, după caz, a avocatului. Conform pct. 8 al aceleași Hotărâri de Guvern, împuternicirile avocatului și ale avocatului stagiar în procesul civil, stabilite conform art.81 din Codul de procedură 5 civilă al Republicii Moldova, urmează a fi consemnate pe versoul mandatului sau, după caz, în procura întocmită la cererea clientului, în modul stabilit de lege.
La caz, Completul reiterează că, mandatul Seria MA nr. 1166155 din 23 iunie 2017 atestă că avocatul Marin Domente a fost împuternicit de către SRL „Valdexim Group” de a-i acorda asistență juridică cu mențiunea pe versoul mandatului „în conformitate cu art. 81 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova, împuternicirile avocatului sunt: cu toate drepturile prevăzute de art. 81 Cod de procedură civilă” (Vol.I, f.d.126 verso).
În conformitate cu art. 81 Cod de procedură civilă, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepția dreptului de a semna cererea și de a o depune în judecată, de a recurge la arbitraj pentru soluționarea litigiului, de a renunța total sau parțial la pretențiile din acțiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenții, de a modifica temeiul sau obiectul acțiunii, de a o recunoaște, de a recurge la mediere, de a încheia tranzacții, de a intenta acțiune reconvențională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eșalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătorești, drept care trebuie menționat expres, sub sancțiunea nulității, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
În contextul normei enunțate supra, Completul notează că dreptul de contestare a hotărârii judecătorești urmează a fi inserat direct pe versoul mandatului, ceea ce la caz lipsește. În atare circumstanțe, Completul precizează că avocatul Marin Domente nu era în drept de a declara recurs în numele SRL „Valdexim Group”, or, nu a fost prezentat un mandat ce i-ar acorda împuterniciri în acest sens. Astfel, se impune concluzia declarării inadmisibile a recursului declarat de SRL „Valdexim Group”, prin intermediul avocatului Marin Domente, ca fiind înaintat de o persoană ce nu era în drept să-l înainteze.
În conformitate cu art. 433 lit. a), c), art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Valdexim Group”, Valeriu Crudu, reprezentați de avocatul Marin Domente, împotriva deciziei din 30 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii Ala Cobăneanu Iurie Bejenaru 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.