2rh-216/18 — recunoașterea valabilității contractului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recunoaşterea valabilităţii contractului
- Temei legal
- dispoziţiile judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii
2rh-216/18 — recunoașterea valabilității contractului (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2rh-216/2018 prima instanță: Judecătoria Botanica, mun. Chișinău (jud: L. Gafton) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, Iu. Cotruță, N. Simciuc) instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: V. Clevadî, D. Mardari, G. Stratulat) Î N C H E I E R E 17 octombrie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Dumitru Mardari Galina Stratulat examinând cererea de revizuire depusă de Evdochia Verdeș, reprezentată de avocatul Andrei Glavan, în cauza civilă la cererea depusă de Eugeniu Drumea împotriva lui Valeriu Verdeș, intervenienți accesorii Evdochia Verdeș și Primăria or.
Sângera, mun. Chișinău cu privire la recunoașterea valabilității contractului de vânzare- cumpărare, înregistrarea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată c o n s t a t ă : La data de 28 noiembrie 2013, Eugeniu Drumea a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Valeriu Verdeș, intervenienți accesoriu Evdochia Verdeș, Primăria or. Sângera, mun. Chișinău cu privire la recunoașterea valabilității contractului de vânzare-cumpărare, înregistrarea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 19 noiembrie 2014 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, acțiunea a fost admisă, fiind recunoscut valabil contractul de vânzare-cumpărare a bunului imobil, teren cu suprafața de 0,104 ha, nr. cadastral XXXXX din str. M. Eminescu 24, s. Dobrogea, mun.
Chișinău, încheiat între Eugeniu Drumea și Valeriu Verdeș, în luna decembrie 2002. A fost dispusă înregistrarea pe numele lui Eugeniu Drumea a dreptului de proprietate asupra terenului cu suprafața de 0,104 ha, nr. cadastral XXXXX, din str. M. Eminescu 24, s. Dobrogea, mun. Chișinău la OCT mun. Chișinău cu radierea înscrierii din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate a lui Valeriu Verdeș asupra terenului cu suprafața de 0,104 ha, nr. cadastral XXXXX din str. M. Eminescu 24, s. Dobrogea, mun. Chișinău. A fost încasat de Valeriu Verdeș în beneficiul lui Eugeniu Drumea cheltuielile de plată a taxei de stat în sumă de 600 lei. A fost respins ca fiind neîntemeiată pretenția privind obligarea OCT mun.
Chișinău să înregistreze în Registrul bunurilor imobile modificările respective. La 30 decembrie 2014, Valeriu Verdeș a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe. 1 La 28 octombrie 2015, Valeriu Verdeș a depus cerere de repunere în termen a apelului. Prin încheierea din 28 octombrie 2015 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă cererea lui Valeriu Verdeș și a fost repus în termenul de declarare a apelului. Prin încheierea din 23 martie 2016 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Valeriu Verdeș cu acordarea unui termen pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat și a apelului motivat. Prin decizia din 20 aprilie 2016 a Curții de Apel Chișinău a fost admis apelul declarat de Valeriu Verdeș, reprezentat de avocatul Marian Babără cu casarea hotărârii din 19 noiembrie 2014 a Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Prin decizia din 26 octombrie 2016 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul declarat de Eugeniu Drumea, a fost casată decizia din 20 aprilie 2016 a Curții de Apel Chișinău și încheierea din 28 octombrie 2015 a Curții de Apel Chișinău cu restituirea cauzei la rejudecare, de la etapa primirii cererii de apel. Prin încheierea din 14 martie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea depusă de Verdeș Valeriu cu privire la repunerea în termen de declarare a apelului. A fost restituit apelul declarat de Valeriu Verdeș împotriva hotărârii din 19 noiembrie 2014 a Judecătoriei Botanica mun. Chișinău, ca fiind depus tardiv.
La data de 12 mai 2017, Valeriu Verdeș, reprezentat de avocatul Marian Babără a declarat recurs și a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii instanței de apel din 14 martie 2017, cu restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel, pentru judecarea în fond a apelului. Prin decizia din 21 iunie 2017 a Curții Supreme de Justiție a fost respins recursul declarat de Valeriu Verdeș, reprezentat de avocatul Marian Babără și a fost menținută încheierea din 14 martie 2017 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Drumea împotriva lui Valeriu Verdeș, intervenienți accesorii Evdochia Verdeș și Primăria or. Sângera, mun. Chișinău cu privire la recunoașterea valabilității contractului de vânzare- cumpărare, înregistrarea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată.
La data de 30 iunie 2017, Valeriu Verdeș, reprezentat de avocatul Marian Babără a depus cerere de revizuire, prin care a solicitat casarea deciziei din 21 iunie 2017 a Curții Supreme de Justiție cu dispunerea rejudecării recursului înaintat de Valeriu Verdeș, reprezentat de avocatul Marian Babără. Prin încheierea din 24 ianuarie 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Valeriu Verdeș, reprezentat de avocatul Marian Babără, împotriva deciziei din 21 iunie 2017 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Drumea împotriva lui Valeriu Verdeș, intervenienți accesorii Evdochia Verdeș și Primăria or.
Sângera, mun. Chișinău cu privire la recunoașterea valabilității contractului de vânzare- cumpărare, înregistrarea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată. La data de 21 iunie 2018, Evdochia Verdeș, reprezentată de avocatul Andrei Glavan a depus cerere de revizuire, prin care a solicitat casarea deciziei din 21 iunie 2017 a Curții Supreme de Justiție, încheierii din 14 martie 2017 a Curții de Apel Chișinău și hotărârii din 19 noiembrie 2014 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău. 2 În motivarea cererii de revizuire și-a exprimat dezacordul cu hotărârile adoptate și a solicitat restituirea cauzei spre rejudecare în prima instanță, deoarece cauza a fost examinată în lipsa sa, nu a cunoscut despre examinarea prezentei cauze, deoarece în toată această perioadă de timp s-a aflat peste hotarele țării.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Astfel, se constată că cererea de revizuire depusă de Evdochia Verdeș, reprezentată de avocatul Andrei Glavan este depusă împotriva deciziei din 21 iunie 2017 a Curții Supreme de Justiție prin care a fost respins recursul declarat de Valeriu Verdeș, reprezentat de avocatul Marian Babără și a fost menținută încheierea din 14 martie 2017 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 446, alin. (2) Cod de procedură civilă, încheierile de încetare a procesului conform art. 265, lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Astfel, în conexiunea celor relatate este cert că decizia instanței de recurs prin care a fost respins recursul și menținută încheierea instanței de apel prin care a fost restituit apelul ca depus tardiv nu se referă la fondul cauzei, respectiv actele judecătorești precitate nu se supun revizuirii, concomitent nici încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că decizia din 21 iunie 2017 a Curții Supreme de Justiție nu cade sub incidența dispozițiilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii. În circumstanțele enunțate și în contextul normelor de drept citate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că legislația națională pertinentă nu prevede calea de revizuire împotriva unui act judecătoresc al instanței de recurs ce nu se referă la fondul cauzei, fapt care generează dreptul instanței de respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Aici se va remarca și faptul că, consacrarea expresă de către legiuitor a categoriilor de acte judecătorești susceptibile recursului în cauzele civile este conformă standardelor procedurale relevante garantate de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, o asemenea reglementare juridică încadrându-se integral în marja de apreciere recunoscută autorităților statale în configurarea cadrului intern relevant (Hotărârea Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 28 mai 1985, seria A, nr. 93, p. 24, par. 57). Prin urmare, nu pot fi reținute argumentele revizuentei cu privire la ilegalitatea deciziei contestate, deoarece acestea sunt irelevante în circumstanțele în care se referă la dezacordul cu respectiva decizie, care în virtutea legii nu se supune revizuirii.
În baza celor expuse, având în vedere că decizia din 21 iunie 2017 a Curții Supreme de Justiție nu este susceptibilă de a fi revizuită, Colegiul civil, comercial 3 și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Evdochia Verdeș. În conformitate cu art. 446, art. 453, alin. (1), lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Evdochia Verdeș, reprezentată de avocatul Andrei Glavan, în cauza civilă, la cererea depusă de Eugeniu Drumea împotriva lui Valeriu Verdeș, intervenienți accesorii Evdochia Verdeș și Primăria or.
Sângera, mun. Chișinău cu privire la recunoașterea valabilității contractului de vânzare- cumpărare, înregistrarea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Dumitru Mardari Galina Stratulat 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.