2r-805/18 — cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii, repunerea în termen
2r-805/18 — cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2r-805/18 prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Buiucani (jud. O. Cernei) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu) ÎNCHEIERE 17 octombrie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Dumitru Visternicean examinând recursul declarat de Primăria municipiului Chișinău în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „Moldindconbank” Societate pe Acțiuni împotriva Primăriei municipiului Chișinău cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată împotriva încheierii din 10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Primăria municipiului Chișinău, pe motiv că a fost depusă în afara termenului legal, iar apelanta nu a solicitat repunerea în termen constată: La 5 octombrie 2017, BC „Moldindconbank” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun.
Chișinău, intervenient accesoriu ÎMGFL nr. 12, în proces de insolvabilitate cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată. Și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 8, 11, 512, 513, 514, 572, 1146, 1156, 1236, 1237, 1238, 1240, 1243 Cod civil, art. 45 alin. (1) din Legea insolvabilității, art. 82, 94, 166, 167 CPC. A solicitat admiterea acțiunii, încasarea din contul Primăriei mun. Chișinău în beneficiul BC „Moldindconbank” SA a sumei în mărime de 65274,97 de dolari USD cu titlu de datorie, precum și a taxei de stat în mărime de 34487,94 de lei. Prin hotărârea din 7 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani, a fost admisă acțiunea integral.
A fost încasată de la Primăria municipiului Chișinău în beneficiul BC „Moldindconbank” SA suma de 65274,97 de dolari SUA, convertiți în valuta națională la momentul executării hotărârii judecătorești, conform cursului oficial al BNM, cu titlu de datorie rezultată din contractul de credit nr. 540-ef din 22 octombrie 2014 și contractul de fidejusiune nr. 540-F din 22 octombrie 2014 și suma de 34487,94 de lei lei cu titlu de taxa de stat. La 11 iunie 2018, Primăria municipiului Chișinău a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 7 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani. Prin încheierea din 10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de Primăria municipiului Chișinău, pe motiv că a fost depusă în afara termenului legal, iar apelanta nu solicitată repunerea în termen.
La 24 august 2018, prin intermediul Oficiului Poștal, Primăria municipiului Chișinău a declarat recurs împotriva încheierii din 10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, repunerea în termenul de declarare a recursului, casarea integrală a încheierii recurate, cu transmiterea cauzei la rejudecare. În motivarea recursului reprezentantul recurentei a invocat că la 20 august 2018 a făcut cunoștință cu încheierea din 10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, recepționată de cancelaria Primăriei la 25 iulie 2018, deoarece s-a aflat în concediul anual de odihnă de la data de 16 iulie 2018 până la 17 august 2018. Cu referire la prevederile art. 116 CPC, a solicitat repunerea în termen a recursului, menționând că a fost în imposibilitate de a lua cunoștință cu încheierea contestată.
La 15 octombrie 2018, BC „Moldindconbank” SA a depus referință la recursul declarat de Primăria mun. Chișinău, solicitând respingerea acestuia și menținerea încheierii contestate. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi restituit din următoarele considerente. În conformitate cu art. 4261 lit. a) CPC, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen sau instanța de recurs a refuzat să efectueze repunerea în termen. Potrivit art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
După cum denotă actele cauzei, prin încheierea din 10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de Primăria municipiului Chișinău pe motiv că a fost depusă în afara termenului legal, iar apelanta nu solicitată repunerea în termen (f. d. 124-126). Tot materialul probator atestă că copia încheierii nominalizate a fost expediată în adresa Primăriei mun. Chișinău la 20 iulie 2018, fapt ce se confirmă prin scrisoare de însoțire (f. d. 127), iar în cererea de recurs recurentul menționează că încheierea din 10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost recepționată de către Primăria mun.
Chișinău la data de 25 iulie 2018. Cele indicate mai sus se confirmă și prin mențiunea aplicată pe scrisoarea de însoțire anexată la cererea de recurs, de unde rezultă că copia încheierii din 10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost recepționată de către Primăria municipiului Chișinău la data de 25 iulie 2018 (f. d. 135). Drept urmare, termenul de 15 zile, prevăzut de art. 425 CPC pentru declararea recursul, și-a început scurgerea la data de 26 iulie 2018 și a expirat la data de 9 august 2018. Cu toate acestea, recursul împotriva încheierii din 10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost declarat de Primăria municipiului Chișinău doar la 24 august 2018, prin urmare, în afara termenului legal.
În conformitate cu prevederile art. 116 alin. (1) și alin. (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Având în susținere prevederile normei enunțate, instanța de recurs reține că, deși recurenta Primăria municipiului Chișinău a solicitat repunerea în termen a recursului, argumentele aduse în susținerea acesteia nu constituie un motiv întemeiat de repunere a recursului în termen.
Ori transmiterea cu întârziere a actului judecătoresc pentru executare reprezentantului recurentei care se afla în concediul anual de odihnă, nu poate influența termenul prevăzut de lege pentru executarea actului de procedură, în situația în care repunerea în termen, este un beneficiu acordat de lege titularului de drept, având un caracter excepțional, fiind indubitabil că o astfel de cerere este admisibilă doar în cazul în care depășirea acestui termen se datorează unor cauze temeinic justificate. Drept urmare, în situația în care structura Primăriei mun. Chișinău deține inclusiv Direcția asistență juridică, în care activează mai multe persoane, împuternicirile cu privire la efectuarea actelor de procedură în termenul legal în pricina dată, puteau fi transmise altui angajat.
În acest context se va menționa că, admiterea spre examinare a unui recurs tardiv, ar avea un efect incompatibil cu principiul securității raporturilor juridice, garantat de articolul 6 din Convenție și ar încălca dreptul intimatului la un proces echitabil. Ca consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea Primăriei municipiului Chișinău de repunere a recursului în termen și de a restitui recursul declarat de Primăria municipiului Chișinău, ca fiind depus în afara termenului legal. În conformitate cu art. 4261 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge ca neîntemeiată cererea Primăriei municipiului Chișinău de repunere a recursului în termen.
Se restituie ca fiind depus în afara termenului legal recursul declarat de Primăria municipiului Chișinău împotriva încheierii din 10 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale „Moldindconbank” Societate pe Acțiuni împotriva Primăriei municipiului Chișinău cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Dumitru Visternicean
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.