3rh-89/18 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- instanţele competente să examineze cererea de revizuire
3rh-89/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 3rh-89/18 Prima instanță: Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău (jud: L.Holevițcaia) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Pruteanu, I. Cimpoi, A. Minciuna) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: A. Cobăneanu, T. Chișca-Doneva, V. Clevadî) ÎNCHEIERE 10 octombrie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Nina Vascan Tamara Chișca-Doneva examinând cererea de revizuire depusă de Roșca Alexandru, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Roșca Alexandru împotriva Uniunii Avocaților din Republica Moldova, intervenient accesoriu Ministerul Justiției al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii din 15 aprilie 2015 a Curții Supreme de Justiție, prin care recursul declarat de Roșca Alexandru a fost considerat inadmisibil, c o n s t a t ă: La 15 ianuarie 2014 Roșca Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Uniunii Avocaților din Republica Moldova, intervenient accesoriu Ministerul Justiției al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acțiunii a indicat că, în baza hotărârii nr.14 din 07 noiembrie 2013 a Comisiei de licențiere a profesiei de avocat a fost admis la examenul de calificare în profesia de avocat, proba scrisă. A menționat că potrivit anunțului din 02 decembrie 2013, postat pe site-ul www.avocat.md, pentru etapa a doua a examenului de calificare în profesia de avocat (proba verbală) candidații au fost împărțiți în trei grupe, care urmau să se prezinte la examen în zilele de 9, 10 și 11 decembrie 2013. La 11 decembrie 2013, ora 08:00, s-a prezentat la examen, însă președintele Comisiei de licențiere a profesiei de avocat a anunțat în hol că în sala de examinare intră câte șapte candidați, iar după ieșirea unuia intră altul, fără a fi afișată la intrarea în sală lista candidaților conform prevederilor art. 27 alin. (4) și (6) din Statutul profesiei de avocat.
A explicat că din această cauză toți se străduiau să intre mai degrabă, iar el a intrat al 24-lea, aproximativ la ora 14:45, cu toate că conform listei candidaților se afla sub nr.15. 1 Prin tragere la sorți i-au fost puse la dispoziție trei spețe din trei discipline, dar din motiv că membrii comisiei adresau unor candidați mai multe întrebări decât altora, a avut posibilitatea de a ieși la răspuns doar la ora 17:00, fiind încălcate prevederile art. 27 lit. b) pct.(3) al Statutului profesiei de avocat. Astfel, începând să răspundă, membrii comisiei l-au întrerupt și au început să-i dea lecții de filologie referitor la faptul când și ce cuvinte pot fi întrebuințate corect, acțiuni pe care le-a apreciat ca o încercare de a-l intimida.
Totodată, i-a fost spus să vorbească mai tare, fără a se lua în considerație că în lipsa listei, ce ar fi stabilit ordinea intrării în sală, a stat toată ziua fără mâncare și era obosit. În timpul răspunsului la spețe, unii membri ai comisiei vorbeau la telefon sau între ei, prin ce înțelegea că nu-i interesează răspunsul lui. Alți membri ai comisiei i-au adresat întrebări provocatoare și derutante în timpul răspunsului, fapt confirmat prin înregistrarea audio, deținută de către pârât. La 12 decembrie 2013 pe site-ul www.avocatul.md a luat cunoștință cu hotărârea nr.17 din 11 decembrie 2013 a Comisiei de licențiere a profesiei de avocat potrivit căreia nu a fost admis în profesia de avocat.
Prin cererea prealabilă din 13 decembrie 2013 adresată președintelui Uniunii avocaților din Republica Moldova a solicitat anularea hotărârii nr.17 din 11 decembrie 2013, invocînd că în cazul în care a soluționat pe deplin două spețe la dreptul penal și procedură penală, iar la două spețe la dreptul civil și procedură civilă a răspuns doar parțial, la aprecierea răspunsurilor nu putea să-i fie aplicat calificativul „respins”, însă această contestație a fost respinsă. Ulterior, s-a adresat pârâtului cu cerere privind eliberarea hotărârilor nr.17 din 11 decembrie 2013 și nr.18 din 17 decembrie 2013, precum și copiile la materialele de la proba orală în privința lui, maculatoarele predate secretarului Comisiei după examen și înregistrarea audio a răspunsurilor la fiecare speță, însă i- a fost refuzat din motivul respingerii contestației, fiindu-i încălcat în acest fel dreptul de acces la informație prevăzute de art.10 și 11 al Legii privind accesul la informație.
A mai susținut că, prin încălcarea art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 7, 20, 43 din Constituția Republicii Moldova și prin neadmiterea în profesia de avocat, fără argumentarea motivelor, i-a fost încălcat dreptul la muncă și la libera alegere a profesiei.
Reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr.17 din 11 decembrie 2013 a Comisiei de licențiere a profesiei de avocat în partea neadmiterii în profesia de avocat; anularea hotărârii nr.18 din 17 decembrie 2013 a Comisiei de licențiere a profesiei de avocat privind respingerea contestației; constatarea faptului încălcării procedurii de organizare și desfășurare a examenului de admitere în profesia de avocat la etapa a doua (proba verbală), prin aplicarea incorectă, contrar legii a calificativelor „admis” și „respins”, prin adresarea unor întrebări derutante și provocatoare de către membrii Comisiei de licențiere a profesiei de avocat și încălcarea prevederilor art. 27 alin. (4) și (6) din Statutul profesiei de avocat; constatarea faptului lipsei în Statutul profesiei de avocat a criteriilor clare (baremurilor) de apreciere a răspunsurilor candidaților, precum și explicarea calificativelor „admis” și „respins” în sensul în care le înțelege Comisia de 2 licențiere a profesiei de avocat; constatarea faptului încălcării prevederilor art.14 alin. (2) al Legii contenciosului administrativ nr.753 din 10 februarie 2000 și art.13 al Convenției Europeane a Drepturilor Omului, la precăutarea contestației nr. 2/140 din 13 decembrie 2013; constatarea faptului încălcării prevederilor art. 10 și 11 ale Legii nr. 982 din 11 mai 2000 privind accesul la informație,
prin refuzul de a furniza informația solicitată și anume, copiile la materialele de la proba orală, inclusiv maculatoarele predate secretarului Comisiei de licențiere a profesiei de avocat după examen și înregistrarea audio a răspunsurilor la fiecare speță; obligarea de a-l repune în dreptul lezat și a emite actul administrativ privind înlăturarea încălcărilor comise, cu admiterea sa în profesia de avocat; a considera susținut examenul de calificare în profesia de avocat a candidatului Roșca Alexandru, cu acordarea dreptului de a-i fi eliberată licența de avocat. Prin hotărârea din 07 mai 2014 a Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău, cererea de chemare în judecată a fost respinsă. La 22 mai 2014, Roșca Alexandru a declarat apel împotriva hotărârii din 07 mai 2014 a Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău.
Prin decizia din 15 decembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de către Roșca Alexandru și a fost menținută hotărârea din 07 mai 2014 a Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău. La 12 februarie 2015 Roșca Alexandru a declarat recurs împotriva deciziei din 15 decembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău. Prin încheierea din 15 aprilie 2015 a Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, recursul declarat de Roșca Alexandru a fost considerat inadmisibil. La 26 iulie 2018, Roșca Alexandru a depus cerere de revizuire la încheierea din 15 aprilie 2015 a Curții Supreme de Justiție.
În susținerea cererii de revizuire s-au invocat prevederile art. 449 lit. e1) Cod de procedură civilă, care reglementează că revizuirea se declară în cazul în care a fost aplicată o lege declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională și la judecarea cauzei a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, iar instanța de judecată a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale sau din hotărârea Curții Constituționale rezultă că prin aceasta s-a încălcat un drept garantat de Constituție sau de tratatele internaționale în domeniul drepturilor omului. În acest sens, revizuentul a indicat că prin hotărârea din 03 iulie 2018 a Curții Constituționale a fost declarat neconstituționat textul ,,în partea ce ține de procedura de organizare a examenelor.
Calificativul acordat nu poate fi contestat” din art. 43 alin. (4) al Legii nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură. A menționat că pe parcursul examinării cauzei, a înaintat cerere cu privire la ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 43 alin. (4) al Legii nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură, și anume în privința sintagmei ,,Calificativul acordat nu poate fi contestat”, însă prin încheierea din 21 martie 2014, cererea dată a fost respinsă. Prin urmare, revizuentul a arătat că instanțele de judecată la judecarea cauzei au aplicat prevederile art. 43 alin. (4) al Legii nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură, care au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
3 Astfel, a susținut că temeiul revizuirii întrunește toate condițiile instituite de prevederile art. 449 lit. e1) Cod de procedură civilă. Revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea hotărârii din 07 mai 2014 a Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău, deciziei din 15 decembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău și încheierii din 15 aprilie 2015 a Curții Supreme de Justiție, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de fond. Examinând materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire depusă de Roșca Alexandru, urmează a fi respinsă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 3 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanțele judecătorești aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărîri, încheieri, decizii, ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile prevăzute de lege. Prin Legea nr.17 din 05 aprilie 2018, în vigoare din 01 iunie 2018, au fost stabilite categoriile de încheieri care pot fi supuse revizuirii. Astfel, în conformitate cu art. 446 Cod de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol.
Încheierile de încetare a procesului conform art.265 lit.c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. În cazul prevederilor art. 448 Cod de procedură civilă, cererea de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului. Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută, modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluționează de instanța care a menținut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre.
Totodată, prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 17 din 05 aprilie 2018, în vigoare de la 01 iunie 2018, au fost abrogate prevederile articolului 448 alin. (4) Cod de procedură civilă, care reglementau că cererile de revizuire împotriva deciziilor curților de apel în privința cărora Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat printr-o decizie asupra inadmisibilității se examinează de Curtea Supremă de Justiție. Prin urmare, prevederile sus-enunțate stipulează expres că încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. La caz, se constată că prin încheierea din 15 aprilie 2015 a Curții Supreme de Justiție, revizuirea căreia se solicită, a fost considerat inadmisibil recursul declarat de Roșca Alexandru.
4 În acest sens, este de menționat că încheierile de inadmisibilitate se emit conform prevederilor art. 270 Cod de procedură civilă și nu conțin nicio referire cu privire la fondul recursului. Prin prisma celor relatate, rezultă că prin încheierea din 15 aprilie 2015 a Curții Supreme de Justiție, instanța nu s-a pronunțat asupra fondului și prin urmare, nu este de competența Curții Supreme de Justiție de a examina cererea de revizuire depusă de către Roșca Alexandru. Reieșind din considerentele menționate și ținând cont de faptul că prin modificările operate prin Legea nr.17 din 05 aprilie 2018, în vigoare din 01 iunie 2018, încheierile de inadmisibilitate a Curții Supreme de Justiție nu pot fi suspuse revizuirii, Colegiul ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Roșca Alexandru împotriva încheierii din 15 aprilie 2015 a Curții Supreme de Justiție, din motiv că actul de dispoziție judecătoresc nu se supune revizuirii.
În conformitate cu art. 270, 446, 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Roșca Alexandru împotriva încheierii din 15 aprilie 2015 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Roșca Alexandru împotriva Uniunii Avocaților din Republica Moldova, intervenient accesoriu Ministerul Justiției al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Nina Vascan Tamara Chișca-Doneva 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.