Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 10.10.2018
respins

3ra-639/18 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
10.10.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
licenţierea activităţii de întreţinere a cazinoului
Citează această cauză
3ra-639/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3ra-639/2018 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: V. Ciumac) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: Iu. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru) D E C I Z I E 10 octombrie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Dumitru Visternicean Nicolae Craiu Nina Vascan Galina Stratulat examinând recursul declarat de către Întreprinderea Mixtă „Saleras-Star” Societatea cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Sergiu Barbăneagră, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Mixtă „Saleras-Star” Societatea cu Răspundere Limitată împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care au fost admise apelurile declarate de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” și Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și a fost casată hotărârea din 04 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii c o n s t a t ă : La data de 18 septembrie 2017, ÎM „Saleras-Star” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Camerei de Licențiere (după reorganizare IP „Agenția Servicii Publice”), intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al RM cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la data de 14 septembrie 2007 de către Camera de Licențiere (după reorganizare IP „Agenția Servicii Publice”), în calitate de autoritate competentă, a fost eliberată ÎM „Saleras-Star” SRL, licența nr. 034515 pentru genul de activitate în domeniul jocurilor de noroc: întreținerea cazinoului „Europa”.

A notat că licența menționată a fost prelungită, fiind valabilă până la 14 septembrie 2017. Reclamanta a remarcat că la data de 14 august 2017 a depus declarație, înregistrată cu nr. 1767, privind prelungirea licenței la care a anexat: Licența eliberată de Camera de Licențiere nr. 034515 seria A MMII valabilă până la 14 august 2017; extras din registrul de stat al persoanelor juridice; copia contractului de locațiune din 17 martie 2007; copia raportului financiar pentru anul 2016 și de audit pentru anul 2016; copia declarațiilor vamale care confirmă dreptul de proprietate asupra mijloacelor de joc; copia regulamentului-tip privind organizarea 1 și desfășurarea activității jocurilor de noroc și regulilor de joc; lista utilajului, copia autorizațiilor de funcționare, copia certificatului de conformitate, copia garanției financiare.

A susținut că la data de 16 august 2017 Camera de Licențiere a comunicat refuzul nr. 01/1267, prin care în temeiul art. 10, alin. (6), lit. b) al Legii nr. 451/2001 a refuzat înregistrarea declarației de referință, motivul invocat fiind lipsa Regulamentului-tip privind organizarea și desfășurarea activității în domeniul jocurilor de noroc și regulile de joc, document stabilit la art. 31, alin. (8), lit. e) al Legii nr. 291/2016, astfel documentele fiind perfectate cu încălcarea cerințelor art. 10, alin. (2), lit. b) al Legii nr. 451/2001.

ÎM „Saleras-Star” SRL a relevat că la data de 25 august 2017 a fost depusă cererea prealabilă, prin care a fost solicitat: a considera ilegal refuzul Camerei de Licențiere nr. 01/1267 din 16 august 2017 de înregistrare a declarației privind prelungirea licenței, înregistrată la 14 august 2017 cu nr. 1767, cu anularea acestuia, inclusiv din motivele expuse supra; a înregistra declarația de referință privind prelungirea licenței depuse de ÎM „Saleras-Star” SRL la 14 august 2017 cu nr. 1767; a prelungi licența nr. 034515 din 14 septembrie 2007, eliberată ÎM „Saleras-Star” SRL pentru genul de activitate în domeniul jocurilor de noroc: întreținerea cazinoului „Europa” în conformitate cu art. 31, alin. (2) al Legii nr. 291 din 16 decembrie 2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc de noroc.

A menționat că la data de 30 septembrie 2017 a depus declarație de prelungire sau de eliberare a unei noi licențe, în care prin scrisoarea de însoțire s-a expus asupra motivelor invocate în refuzul Camerei de Licențiere nr. 01/1267 din 16 august 2017. La data de 04 septembrie 2017, IP „Agenția Servicii Publice” a comunicat răspunsul nr. 01/1338 prin care a refuzat în înregistrarea declarației menționate.

Astfel, reclamanta la data de 30 august 2017 a adresat o cerere către Ministerul Finanțelor al RM, prin care a solicitat: expunerea asupra situației descrise; aprobarea temporară a Regulamentului-tip privind organizarea și desfășurarea activității în domeniul jocurilor noroc și regulile de joc, inclusiv prin prisma practicii anterioare pentru anii 2015-2016 sau admiterea exercitării activității în baza Regulamentului-tip existent la moment, cu aprobarea în termen restrâns de către ÎM „Saleras-Star” SRL a Regulamentului-tip ce va fi aprobat de Guvern, ori propunerea unei alte soluții care ar putea aplana situația litigioasă; având în vedere că licența ÎM „Saleras-Star” SRL expira la data de 14 septembrie 2017, acordarea răspunsului în cel mai scurt termen posibil.

A menționat că în sensul art. 4 al Legii nr. 291 din 16 decembrie 2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc, art. 8, alin. (1), lit. g), pct. 45 al Legii nr. 451 din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător, reglementarea, supravegherea și controlul de stat al activității în domeniul organizării și desfășurării jocurilor de noroc este realizată de IP „Agenția Servicii Publice”, iar Ministerul Finanțelor potrivit art. 5 al aceleași Legi exercită atribuțiile în domeniul realizării politicii de stat, modificări care au fost operate prin Legea nr. 80 din 05 mai 2017, în vigoare din 26 mai 2017, iar până atunci autoritatea competentă era Ministerul Finanțelor al RM.

În acest sens, odată cu intrarea în vigoare a legii citate supra, cât și în temeiul art. 55, alin. (3) din Legea menționată, ÎM „Saleras-Star” SRL a prezentat 2 Ministerului Finanțelor al RM actele corespunzătoare ce dovedesc conformarea activității sale rigorilor legii noi. De asemenea, a indicat că începând cu data de 02 februarie 2017, ca efect al conformării cerințelor legale, a solicitat eliberarea unei noi licențe sau permisiunea de a activa în baza licenței existente până la expirarea acesteia, în paralel fiind solicitate și rechizitele bancare unde urmează a fi efectuat transferul de mijloace bănești pentru achitarea taxei de licență pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc, mai exact întreținerea cazinoului „Europa”, amplasat pe adresa mun.

Chișinău, bd. Dacia 18/1. Însă, prin scrisoarea Ministerului Finanțelor al RM nr. 19-07/209 din 07 martie 2017, reclamanta a fost informată despre necesitatea prezentării actelor solicitate în aceasta, inclusiv pentru desfășurarea activității licențiate, întreținerea cazinourilor, achitarea taxei de licențiere la conturilor IBAN corespunzătoare din data de 06 ianuarie 2017 până la data expirării licenței, cu obligația desfășurării activității licențiate în conformitate cu Legea nr. 291 din 16 decembrie 2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc și actele normative în vigoare incidente domeniului. Reclamanta a afirmat că, a prezentat setul de acte potrivit formei indicate de autoritatea competentă, la fel a solicitat eliberarea unei licențe noi sau acceptul de a activa în baza licenței existente, cu eliberarea ulterioară a unei noi licențe.

Prin scrisoarea Ministerului Finanțelor nr. 19-07/365 din 17 martie 2017 a fost informată despre faptul că ÎM „Saleras-Star” SRL, fiind titularul de licență, eliberată de Camera Licențiere nr. 034515 seria A MMII, este în drept să activeze, în partea ce ține de întreținerea cazinoului. Totodată, a fost informată că după aprobarea de către Guvern a Regulamentului-tip privind organizarea și desfășurarea activității în domeniul jocurilor de noroc și regulile de joc, urmează să-l aprobe și să-l prezinte în termen restrâns și reclamanta.

Totodată, cu referire la refuzul nr. 01/1271 din 16 august 2017 și refuzul nr. 01/1338 din 04 septembrie 2017, reclamanta a relatat despre faptul că la declarația de prelungire a licenței a anexat proiectul Regulamentului-tip prezentat de Ministerul Finanțelor al RM, în baza căruia activează, iar motivul invocat nu corespunde realității, mai mult decât atât, în sensul dispozițiilor legale citate, în cazul în care nu era prezentat Regulamentul-tip reclamanta urma să fie notificată în termen de 5 zile despre acest fapt și totodată despre modalitatea de remediere, fapt care nu a avut loc. A indicat că Ministerul Finanțelor al RM, în calitate de autoritate competentă a permis expres activitatea licențiată în lipsa Regulamentului-tip, cu condiția aprobării ulterioare de către ÎM „Saleras-Star” SRL, după ce va fi aprobat de Guvern.

În situația dată, a considerat impunerea unor noi restricții de către autoritatea de licențiere contravine principiilor de bază ale licențierii, iar refuzul emis este unul ilegal, deoarece Regulamentul-tip, în sensul art. 55, alin. (5) al Legii nr. 291 din 16 decembrie 2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc, în termen de 3 luni din data intrării în vigoare a legii, ce constituie data de 06 ianuarie 2017, urma a fi aprobat de Guvern. Însă, acest fapt nu a avut loc, iar ÎM „Saleras-Star” SRL nu îi pot fi imputate aceste circumstanțe, în cazul în care conform art. 16, alin. (6), lit. c) al Legii nr. 253 din 20 iulie 2006, la efectuarea controlului, organele de control urmau a ține 3 cont de principiul că tratarea dubiilor apărute la aplicarea legislației în favoarea întreprinzătorului, or, această circumstanță urmează a fi tratată în favoarea ÎM „Saleras-Star” SRL și nu poate fi temei de respingere a declarației de referință.

Reclamanta a solicitat a declara ilegal refuzul IP „Agenția Servicii Publice” succesor în drepturi al Camerei de Licențiere nr. 01/1267 din 16 august 2017 de înregistrare a declarației privind prelungirea licenței, cu anularea acestuia, a obliga IP „Agenția Servicii Publice” succesor în drepturi al Camerei de Licențiere să înregistreze declarația de referință privind prelungirea licenței depusă de ÎM „Saleras-Star” SRL înregistrată la 14 august 2017 cu nr. 1767, a obliga IP „Agenția Servicii Publice” succesor în drepturi a Camerei de Licențiere de a prelungi licența nr. 034515 din 14 septembrie 2007 eliberată ÎM „Saleras-Star” SRL pentru genul de activitate în domeniul jocurilor de noroc: întreținerea cazinoului „Europa”, în conformitate cu art. 31, alin. (2) al Legii nr. 291 din 16 decembrie 2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc.

Prin hotărârea din 04 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani acțiunea depusă de către ÎM „Saleras-Star” a fost admisă. A fost anulat refuzul IP „Agenția Servicii Publice” nr. 01/1271 din 16 august 2017 de înregistrare a declarației din 14 august 2017 privind prelungirea licenței înregistrată cu nr. 1767, ca ilegal.

A fost obligată IP „Agenția Servicii Publice” să înregistreze declarația privind prelungirea licenței depusă de ÎM „Saleras-Star” SRL la 14 august 20174 înregistrată cu nr. 1767. A fost obligată IP „Agenția Servicii Publice” să prelungească licența nr. 034515 eliberată ÎM „Saleras-Star” SRL pentru genul de activitate în domeniul jocurilor de noroc: întreținerea cazinoului „Europa” în conformitate cu art. 31, alin. (2) al Legii cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc nr. 291 din 16 decembrie 2016. IP „Agenția Servicii Publice” și Ministerul Finanțelor al RM la data de 05 octombrie 2017 și respectiv la data de 11 octombrie 2017 au depus cereri de apel împotriva hotărârii din 04 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

Prin decizia din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău au fost admise apelurile declarate de IP „Agenția Servicii Publice” și Ministerul Finanțelor al RM.

A fost casată integral hotărârea din 04 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „Saleras-Star” SRL împotriva IP „Agenția Servicii Publice”, intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al RM cu privire la contestarea refuzului nr. 01/1271 din 16 august 2017 de înregistrare a declarației din 14 august 2017 privind prelungirea licenței, înregistrată cu nr. 1767, obligarea înregistrării declarației privind prelungirea licenței, prelungirea licenței nr. 034515 din 14 septembrie 2007 pentru genul de activitate în domeniul jocurilor de noroc, și emisă o nouă hotărâre prin care: A fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de ÎM „Saleras-Star” împotriva IP „Agenția Servicii Publice”, intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al RM cu privire la contestarea refuzului nr. 01/1271 din 16 august 2017 de înregistrare a declarației din 14 august 2017 privind prelungirea licenței, înregistrată cu nr. 1767, obligarea înregistrării declarației privind prelungirea licenței nr. 034515 din 14 septembrie 2007 pentru genul de activitate în domeniul jocurilor de noroc.

La data de 22 martie 2018, ÎM „Saleras-Star” SRL, reprezentată de avocatul Sergiu Barbăneagră a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău. 4 În susținerea recursului a indicat că, consideră neîntemeiată decizia instanței de apel, deoarece instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea, a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului. Totodată a indicat că, prima instanță a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante soluționării cauzei, precum și și-a bazat soluția pe fapte probate aplicând corect normele de drept material, iar ca consecință a emis o hotărâre întemeiată și legală.

Recurenta a solicitat casarea integrală a deciziei din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău și menținerea hotărârii din 04 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia la 23 ianuarie 2018. Astfel, Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat la 22 martie 2018, în termen. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Curtea Supremă de Justiție la data de 21 aprilie 2018 a expediat în adresa intimaților copia cererii de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Astfel, IP „Agenția Servicii Publice” la 15 mai 2018 a depus referință, prin care și-a expus opinia vis-a-vis de recursul declarat, solicitând respingerea acestuia. Prin încheierea din 30 mai 2018 a Curții Supreme de Justiție recursul declarat de ÎM „Saleras-Star” SRL, reprezentată de avocatul Sergiu Barbăneagră a fost considerat admisibil și a fost fixat spre examinare într-un complet de 5 judecători, în vederea examinării fondului recursului, pentru data de 04 iulie 2018. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Verificând în limitele invocate în recurs legalitatea hotărârii atacate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține decizia instanței de apel, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și, după caz, hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs.

Conform art. 1, alin. (2) al Legii contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul 5 legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru a obține anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost pricinuită. Articolul 2 și 3 al Legii contenciosului administrativ, statuează că, obiect al acțiunii în contenciosul administrativ î-1 constituie actul administrativ cu caracter normativ sau individual, contractul administrativ, nesoluționarea în termenul legal al unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Noțiunea de „act administrativ” este reglementată atât în art. 2 din Legea contenciosului administrativ, cât și în Rezoluția (77) 31 Cu privire la protecția individului față de actele autorităților administrative, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 28 septembrie 1997. Potrivit acestor reglementări, actul administrativ este o manifestare juridică unilaterală de voință, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorități publice în vederea organizării executării sau executării în concret a legii, actul administrativ desemnează orice măsuri individuale sau decizii luate în cadrul exercitării autorității publice, susceptibile de a afecta direct drepturile, libertățile sau interesele persoanelor fizice sau juridice și care nu este un act îndeplinit în cadrul exercitării unei funcții judiciare.

Astfel, actele cauzei cert denotă că la data de 14 august 2017, ÎM „Saleras- Star” SRL a depus declarația privind prelungirea licenței, înregistrată cu nr. 1767, în scopul prelungirii licenței, la care a anexat: Licența eliberată de Camera de Licențiere cu nr. 034515 seria A MMII valabilă până la 14 septembrie 2017; extras din registrul de stat al persoanelor juridice; copia contractului de locațiune din 17 martie 2007; copia raportului financiar pentru anul 2016 și de audit pentru anul 2016; copia declarațiilor vamale care confirmă dreptul de proprietate asupra mijloacelor de joc; lista utilajului, copia autorizațiilor de funcționare, copia certificatului de conformitate, copia garanției financiare (f. d. 130, Vol. I). În acest sens, la 16 august 2017 Camera de Licențiere a comunicat refuzul nr. 01/1267, în temeiul art. 10 alin. (6) lit. b) al Legii privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător nr. 451 din 30 iulie 2001 (în vigoare până la data de 27 octombrie 2017), potrivit căruia a refuzat înregistrarea declarației de referință, din motivul lipsei Regulamentului-tip privind organizarea și desfășurarea activității în domeniul jocurilor de noroc și regulile de joc, document stabilit la art. 31 alin. (8) lit. e) al Legii cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc nr. 291 din 16 decembrie 2016 (f.d.

132-133, Vol. I). Urmare a acestor fapte, la data de 18 septembrie 2017, ÎM „Saleras-Star” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al RM cu privire la contestarea refuzului nr. 01/1271 din 16 august 2017, de înregistrare a declarației privind prelungirea licenței, obligarea înregistrării declarației privind prelungirea licenței, prelungirea licenței nr. 034515 pentru genul de activitate în domeniul jocurilor de noroc. Prin hotărârea din 04 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani a fost admisă acțiunea depusă de ÎM „Saleras-Star” SRL. A fost anulat refuzul Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” nr. 01/1271 din 16 august 2017 de înregistrare a declarației privind prelungirea licenței, ca ilegal.

A fost obligată Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” să înregistreze declarația privind prelungirea licenței depuse de ÎM „Saleras-Star” SRL. A fost obligată Instituția 6 Publică „Agenția Servicii Publice” să prelungească licența nr. 034515 eliberată ÎM „Saleras-Star” SRL pentru genul de activitate în domeniul jocurilor de noroc: întreținerea cazinoului „Europa” în conformitate cu art. 31 alin. (2) al Legii cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc nr. 291 din 16 decembrie 2016. Însă, prin decizia din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău au fost admise apelurile declarate de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” și Ministerul Finanțelor al RM.

A fost casată integral hotărârea din 04 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM „Saleras-Star” SRL împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al RM cu privire la contestarea refuzului nr. 01/1271 din 16 august 2017 de înregistrare a declarației din 14 august 2017 privind prelungirea licenței, înregistrată cu nr. 1767, obligarea înregistrării declarației privind prelungirea licenței, prelungirea licenței nr. 034515 din 14 septembrie 2007 pentru genul de activitate în domeniul jocurilor de noroc, și a fost emisă o nouă hotărâre prin care: A fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de ÎM „Saleras-Star” împotriva Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”, intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al RM cu privire la contestarea refuzului nr. 01/1271 din 16 august 2017 de înregistrare a declarației din 14 august 2017 privind prelungirea licenței, înregistrată cu nr. 1767, obligarea înregistrării declarației privind prelungirea licenței nr. 034515 din 14 septembrie 2007 pentru genul de activitate în domeniul jocurilor de noroc.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel corect a concluzionat și indicat că prima instanță, fiind investită cu judecarea cauzei în speță, rezultând din temeiurile și obiectul acțiunii, eronat a aplicat și interpretat normele de drept material, ca în final să hotărască în vederea temeiniciei acțiunii înaintate. Conform art. 8 alin. (1) lit. a) subpct. (322) al Legii privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător nr. 451 din 30 iulie 2001 (în vigoare până la 27 octombrie 2017), este supusă licențierii: activitatea în domeniul jocurilor de noroc: întreținerea cazinourilor.

În conformitate cu art. 10 al Legii precitate, pentru obținerea sau prelungirea licenței, conducătorul întreprinderii sau organizației ori persoana împuternicită de acesta sau persoana fizică depune la autoritatea de licențiere respectivă personal, prin scrisoare recomandată sau prin poștă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală), sau prin intermediul serviciului e-licențiere o declarație de modelul stabilit de această autoritate, semnată olograf sau digital de persoana care depune declarația. La declarația pentru eliberarea licenței se anexează: b) documentele suplimentare în conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementează activitatea licențiată pentru care se solicită licența.

(21) La declarația pentru prelungirea licenței se anexează numai documentele care necesită actualizare sau conțin date diferite de cele prezentate la momentul eliberării licenței. Despre refuzul înregistrării declarației pentru eliberarea/ prelungirea licenței, inclusiv depusă prin intermediul serviciului e-licențiere, solicitantul/ titularul de licență este informat în scris în cel mult 3 zile lucrătoare din ziua adresării, indicându-se temeiurile refuzului. 7 După cum rezultă din conținutul refuzului nr. 01/1267 din 16 august 2017, contestat de către ÎM „Saleras-Star” SRL, Camera de Licențiere (în prezent Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”) a refuzat înregistrarea declarației de prelungire a licenței, din motivul lipsei Regulamentului-tip privind organizarea și desfășurarea activității în domeniul jocurilor de noroc și regulile de joc.

Or, potrivit art. 31 alin. (8) al Legii cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc nr. 291 din 16 decembrie 2016, la declarația pentru obținerea licenței se anexează documentele prevăzute de legislația în vigoare privind licențierea, precum și: extrasul din Registrul de Stat al persoanelor juridice; extrasul din registrul bunurilor imobile sau copia contractului (contractelor) de locațiune a încăperii în care se va desfășura activitatea licențiată; situația financiară pentru perioada de gestiune, confirmată prin raportul auditorului, iar în cazul în care solicitantul practică acest gen de activitate mai puțin de un an, ultima situație financiară (trimestrială, semestrială etc.); documente ce confirmă dreptul de proprietate asupra mijloacelor de joc de bază și asupra celor specifice, precum și asupra programelor de aplicație folosite la desfășurarea activității respective; Regulamentul-tip privind organizarea și desfășurarea activității în domeniul jocurilor de noroc și regulile de joc; lista mijloacelor de joc de bază cu indicarea denumirii, a numărului de fabricație, a categoriei și tipului acestuia, a anului și lunii fabricării, precum și a locului instalării; actul, eliberat de autoritățile administrației publice locale în condițiile Legii nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerțul interior,

prin care se permite amplasarea localului de joc pe adresa respectivă; certificatul/raportul de inspecție a mijloacelor de joc de bază, eliberat de organismul de inspecție și recunoscut de către autoritatea competentă, iar pentru produsele noi din domeniul jocurilor de noroc - certificatul de conformitate eliberat de organismul de certificare acreditat și recunoscut de către autoritatea competentă; dovada deținerii unei garanții financiare care va asigura plata câștigurilor pentru jucători, în mărimea stabilită la art. 11 lit. i). Prin urmare, Colegiul consideră întemeiată argumentarea instanței de apel prin care a reținut spre examinare argumentul apelanților, cu referire la faptul că prima instanță a ignorat circumstanța că la momentul depunerii declarației privind prelungirea licenței seria A MMII nr. 034515 din 14 septembrie 2007, ÎM „Saleras-Star” SRL nu a depus Regulamentul-tip privind organizarea și desfășurarea activității în domeniul jocurilor de noroc și regulile de joc, aprobat de către Guvern.

Așadar, lipsa unui act prevăzut expres de art. 31 alin. (8) al Legii cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc nr. 291 din 16 decembrie 2016 (în vigoare la momentul depunerii declarației de către solicitant) constituie temei de refuz în eliberarea sau prelungirea licenței. Astfel, instanța de apel corect a precizat că condițiile de licențiere reprezintă totalitatea cerințelor și condițiilor stabilite prin legile ce reglementează expres activitățile licențiate, a căror respectare este obligatorie pentru solicitantul și titularul de licență la desfășurarea genului respectiv de activitate. În speță, ÎM „Saleras-Star” SRL a ignorat prevederile legale și eronat a calificat ca neîntemeiat refuzul înregistrării declarației ca și respingerea acesteia.

În acest sens, instanța de recurs consideră ca nefondate argumentele recurentei precum că la depunerea declarației de prelungire a licenței, declarația corespundea tuturor exigențelor legale, taxele impuse pe genul de activitate 8 respectiv au fost achitate în volum deplin, or, argumentele respective sânt combătute de cele expuse supra și anume că ÎM „Saleras-Star” SRL nu a prezentat Regulamentul-tip privind organizarea și desfășurarea activității în domeniul jocurilor de noroc și regulile de joc, aprobat de către Guvern.

Totodată, Colegiul consideră neîntemeiat și argumentul recurentei precum că vina pentru faptul că Regulamentul-tip nu a fost aprobat de Guvern în termeni stabiliți nu-i poate fi imputată, or, în speță, vina nu poate fi pusă nici pe seama Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, în cazul în care aceasta din urmă a respectat întocmai legislația și în lipsa unui act stipulat la art. 31 alin. (8) al Legii cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc nr. 291/2016 nu avea posibilitate de a prelungi licența, respectiv întemeiat a refuzat în satisfacerea solicitării. Astfel, prin prisma normelor precitate și faptelor expuse, instanța de recurs consideră corectă concluzia instanței de apel prin care a considerat neîntemeiată acțiunea depusă de ÎM „Saleras-Star” SRL.

Cele supra relatate, în ansamblu atestă faptul că, concluzia instanței de apel este justă, având la bază un cumul de dovezi administrate, cărora le-a fost dată o apreciere juridică cuvenită, iar argumentele aduse de recurent în susținerea poziției sale, sunt pur declarative și lipsite de suport legal și probator. Față de cele ce preced și având în vedere faptul că decizia instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține decizia instanței de apel.

În conformitate cu art. art. 444, 445, alin. (1) lit. a), 445 alin. (3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Întreprinderea Mixtă „Saleras-Star” Societatea cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Sergiu Barbăneagră. Se menține decizia din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de Întreprinderea Mixtă „Saleras- Star” Societatea cu Răspundere Limitată împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, intervenient accesoriu Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Dumitru Visternicean Nicolae Craiu Nina Vascan Galina Stratulat 9

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-06-05
0,95
3r-131/19 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-131/19 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Rîşcani (jud: L.Holeviţcaia) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A.Bostan, A.Pahopol, V.Negru) D E C I Z I E 5 iunie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2018-09-12
0,94
3ra-867/18 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-867/18 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (Liudmila Holeviţcaia) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (Iulia Cimpoi, Aliona Danilov, Ion Secrieru) ÎNCHEIERE 12 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul ci
CSJ 2018-04-18
0,94
3ra-507/18 — anularea actelor administrative
dosarul nr. 3ra-507/18 prima instanță: Judecătoria Chişinău (sediul Rîşcani) Judecător: L.Holeviţcaia instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A.Minciuna, V.Sîrbu, V.Mihaila Î N C H E I E R E 18 aprilie 2018 mun. Chişinău Coleg
CSJ 2018-08-22
0,94
3ra-1112/18 — cu privire la contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1112/18 Instanţa de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani – O. Melniciuc Instanţa de apel: CA Chișinău – A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila ÎNCHEIERE 22 august 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencio
CSJ 2017-12-27
0,94
3ra-1310/17 — contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3ra-1310/17 prima instanţă: Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău Judecător: O.Melniciuc instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecătorii: N.Budăi, V.Efros, I.Muruianu D E C I Z I E 27 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă