2ra-1497/18 — constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii recursului
2ra-1497/18 — constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2ra-1497/18 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (P. Harmaniuc) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Panov, M. Anton, V. Cototrobai) Î N C H E I E R E 03 octombrie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat examinând admisibilitatea recursului declarat de către Dari (Eremia) Victoria , în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Dari (Eremia) Victoria împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți accesorii Primăria mun.
Chișinău, Consiliul municipal Chișinău și executorul judecătoresc Ghețiu Ludmila cu privire la constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului material și moral, împotriva deciziei din 05 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admis apelul depus de Ministerului Justiției al Republicii Moldova, a fost casată integral hotărârea din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii c o n s t a t ă : La 28 iulie 2017 Dari (Eremia) Victoria a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți accesorii Primăria mun.
Chișinău, Consiliul municipal Chișinău și executorul judecătoresc Ghețiu Ludmila cu privire la constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului material și moral. În motivarea acțiunii a indicat că, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2008, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 19 ianuarie 2011 Consiliul municipal Chișinău a fost obligat să o asigure cu spațiu locativ, cu respectarea cerințelor art. 42-44 din Legea cu privire la locuințe. Contrar dispozițiilor actului judecătoresc, autoritatea publică în sarcina căreia a fost pusă executarea hotărârii judecătorești nu a întreprins acțiuni de executare, motiv din care la data de 25 iunie 2010 documentul executoriu a fost pus în executare silită la Oficiul de Executare Centru.
Prin încheierea executorului judecătoresc nr. 12-1087/2010 din 07 iulie 2010 s- a intentat procedura de executare și s-a stabilit termenul pentru executare benevolă. 1 Primăria municipiului Chișinău prin răspunsul nr. 08-4613 din 20 august 2010 a comunicat executorului judecătoresc Oleg Ungureanu că, executarea hotărârii instanței de judecată nu este posibilă din cauza lipsei spațiului locativ liber în mun. Chișinău și a mijloacelor financiare necesare pentru construcția locuințelor. Necătând la argumentele invocate ca și imposibilitate de executare, pe parcurs a depus în adresa debitorilor cereri prin care a solicitat asigurarea executării documentului executoriu prin aplicarea sechestrului pe apartamentul nr. 7 din mun.
Chișinău, str. Liviu Deleanu, 9/2, care se afla în gestiunea Consiliului municipal Chișinău și era construit din banii autorității publice locale, iar contestația depusă de către Consiliul municipal Chișinău asupra încheierii de asigurare a documentului executoriu a fost respinsă prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 23 septembrie 2011. Ulterior, în comun cu alți creditori-urmăritori (24 la număr), a înaintat în instanța de contencios administrativ o cerere de chemare în judecată și a solicitat recunoașterea ilegalității refuzului Primăriei municipiului Chișinău și Consiliul municipal Chișinău, cu obligarea înregistrării la Oficiul Teritorial Cadastral Chișinău a procesului-verbal de recepție finală nr. 870 din 10 august 2009 a blocului locativ nr. 6V, cu 69 de apartamente din mun.
Chișinău, str. Liviu Deleanu, 9/2, recunoașterea dreptului creditorilor urmăritori asupra apartamentelor enumerate, respectiv dreptul asupra apartamentului nr. 7 din blocul locativ menționat familiei sale, cu obligarea Direcției Generale Locativ- Comunale și Amenajare a Consiliului Municipal Chișinău să-i elibereze ordin de repartiție asupra apartamentului menționat. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 07 august 2011, menținută prin decizia Curții Supreme de Justiție din 27 ianuarie 2012, instanța a admis integral acțiunea înaintată.
Pe parcurs, la 24 mai 2012 executorul judecătoresc, în cadrul procedurilor de executare aflate deja pe rol (24 proceduri de executare) a emis încheierea privind primirea spre executare a hotărârii nr. 3-3493/11 emise de către Curtea de Apel Chișinău cu privire la obligarea Primăriei municipiului Chișinău și Consiliul municipal Chișinău să înregistreze la Oficiul Teritorial Cadastral Chișinău procesul-verbal de recepție finală nr. 870 din 10 august 2009 a blocului locativ nr. 6V, cu 69 de apartamente din str. Liviu Deleanu, 9/2, mun. Chișinău, recunoașterea dreptului asupra apartamentului nr. 7 din blocul locativ menționat familiei Dari (Eremia) Victoria, cu obligarea Direcției generală locativ-comunală și amenajare a Consiliului municipal Chișinău să elibereze ordinul de repartiție pentru apartamentul nr. 7 din blocul locativ menționat.
Consiliul municipal Chișinău și Primăria municipiului Chișinău au motivat neexecutarea cerințelor executorului judecătoresc prin neclaritățile modului de executare, iar în baza încheierii Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2012 a fost explicat modul de aplicare și extindere a hotărârii Curții de Apel Chișinău din 17 august 2012, și anume: dreptul de folosință a apartamentului recunoscut prin hotărârea judecătorească din 17 august 2012 înglobează dreptul la instalare, domiciliere, posesie și folosință a spațiului locativ, cu eliberarea ordinului de repartiție pentru apartamentul nr. 7 din blocul locativ respectiv Victoriei Dari (Eremia).
Prin demersul nr. 026-281/12 din 08 august 2012, executorul judecătoresc a înștiințat repetat Direcția generală locativ-comunală și amenajare a Consiliului 2 municipal Chișinău despre faptul, că la data de 10 august 2012, orele 10:00 va avea loc executarea hotărârii judecătorești în partea ce ține de instalarea creditorilor urmăritori în apartamentele indicate. Hotărârea Curții de Apel Chișinău prin care a fost dispusă recunoașterea dreptului asupra apartamentelor din blocul locativ nr. 6V din str. Liviu Deleanu, 9/2, mun. Chișinău a fost executată numai în privința a 5 familii. În cazul celorlalți creditori (19 la număr), inclusiv a familiei sale, Primarul General Dorin Chirtoacă la data de 26 septembrie 2012, în scopul executării hotărârilor judecătorești de acordare a spațiului locativ, a propus și a decis să încheie tranzacții de împăcare cu creditorii urmăritori, inclusiv cu familia sa, care urmau să fie transmise pentru semnare.
În condițiile tranzacției de împăcare și în procesul-verbal era menționat, că fiecare familie va primi o sumă de bani în schimbul apartamentului care urma să i se atribuie din blocul locativ nr. 9/2 de pe str. L. Deleanu, mun. Chișinău, conform hotărârii judecătorești, însă din numărul total de tranzacții au fost executate doar 18, și numai familia sa nu a primit nici apartamentul nr. 7 din blocul locativ de pe str. L. Deleanu, 9/2, recunoscut în baza hotărârii judecătorești, nici mijloace financiare în schimbul acestui apartament. A menționat, că prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 29 ianuarie 2014, menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2014, s-a constatat încălcarea dreptului său la executarea în termenul rezonabil a hotărârii Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2008. La data de 01 septembrie 2014 a solicitat strămutarea documentului executoriu către biroul executorului judecătoresc Ghețiu Liudmila, care prin actul de preluare a executării a informat debitorul despre aceste acțiuni, stabilind data și ora pentru conciliere în procedura de executare, însă reprezentantul debitorului nu s-a prezentat la biroul executorului judecătoresc pentru conciliere sau determinarea modalității de executare silită. În cadrul procedurii de executare aflate deja la executorul judecătoresc Ghețiu Liudmila, a solicitat repetat Primarului General încheierea unei tranzacții de împăcare, prin acordarea mijloacelor financiare în schimbul spațiului locativ în scopul executării documentului executoriu.
Primăria municipiului Chișinău prin răspunsul nr. 08404 din 03 februarie 2015 a adus la cunoștința executorului judecătoresc, că potrivit art. 252 din Codul de procedură civilă, achitarea contravalorii costului apartamentului ar duce la schimbarea modului și ordinii de executare a hotărârii judecătorești, astfel atribuind acesteia un caracter patrimonial, străin litigiului inițial. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 09 noiembrie 2016, Primarul General a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenției prevăzute de art. 318 alin. (2) din Codul contravențional pentru neexecutarea hotărârii judecătorești ce o vizează, iar la data de 03 mai 2017, prin scrisoarea nr. 17- 2017018012, Procuratura a informat executorul judecătoresc Liudmila Ghețiu că, în rezultatul examinării materialelor procesului penal pe faptul pretinselor acțiuni ilegale săvârșite de către Primarul general al municipiului Chișinău - Chirtoacă Dorin, manifestate prin neexecutarea intenționată a hotărârii instanței de judecată, s-a dispus pornirea urmăririi penale conform semnelor componenței de infracțiune prevăzute de art.320 al.(2) Cod penal.
3 Pe parcurs, la data de 16 mai 2016 Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău a emis hotărârea, prin care a constatat încălcarea dreptului său la executarea în termen rezonabil a hotărârii Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2008 și a dispus compensarea prejudiciului material și moral, care ulterior a fost menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău. A susținut că, în baza cererii sale executorul judecătoresc a emis încheierea privind asigurarea executării actului judecătoresc prin aplicarea sechestrului pe apartamentul nr. 52 de pe bd. Mircea cel Bătrân, 48, mun. Chișinău, dreptul de proprietate asupra bunului imobil respectiv aparținând Direcției generale locativ- comunală și amenajare, în baza unei hotărâri judecătorești.
Ulterior însă, la data de 11 aprilie 2017 instanța de judecată a anulat încheierea executorului judecătoresc Ghețiu Liudmila nr. 023-56r/16 din 23 martie 2016 prin care a fost asigurată executarea documentului executoriu. Astfel, pe parcursul unei perioade îndelungate de timp familia sa nu a fost asigurată cu spațiul locativ, nu a dispus și nu dispune de spațiu locativ conform legislației în vigoare și hotărârii judecătorești, iar la moment închiriază locuință. Anterior a închiriat un spațiu locativ cu o odaie, însă luând în considerație faptul apariției la întreținere a unui copil, a intervenit necesitatea de a închiria un spațiu locativ mai mare, cu două odăi. Respectiv, în temeiul contractului de locațiune din 10 februarie 2015, înregistrat la DAF Centru cu 31 la 23 februarie 2015, familia locuia într-un apartament cu o odaie.
În temeiul decizie Curții de Apel Chișinău din 09 noiembrie 2016, s-a dispus compensarea prejudiciului material și anume a cheltuielilor de chirie pentru perioada între 23 martie 2015 până la 09 noiembrie 2016, familia sa a închiriat acest spațiu locativ din 09 noiembrie 2016 până la data de 10 februarie 2017, acumulând la moment suma chiriei în mărime de 6000 de lei. Ulterior, din necesitatea unui spațiu locativ mai mare, a închiriat un apartament cu două odăi în baza contractului din 10 februarie 2017, înregistrat la organul fiscal cu nr. 107 la 29 martie 1017, plata chiriei fiind stabilită în mărime de 3000 lei lunar.
La data depunerii prezentei acțiuni, suma totală pentru chiria spațiului locativ constituie 18000 de lei pentru perioada de timp de la 09 noiembrie 2016 până la 23 iulie 2017. Solicită Dari (Eremia) Victoria constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2008, prin care s-a dispus asigurarea acesteia cu spațiu locativ, compensarea prejudiciului material în mărime de 18000 de lei și prejudiciului moral estimat la suma de 3600 de euro. Pe parcursul examinării cauzei, la data de 22 august 2017 Victoria Dari (Eremia) a depus în adresa instanței cererea prin care a solicitat antrenarea în procesul pendinte a executorului judecătoresc Ghețiu Ludmila în calitate de intervenient accesoriu, iar prin încheierea din 04 septembrie 2017 cererea menționată a fost admisă, cu antrenarea executorului judecătoresc Ghețiu Ludmila în calitate de intervenient accesoriu.
Prin hotărârea din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani acțiunea depusă de Dari (Eremia) Victoria a fost admisă parțial, dispunându-se constatarea încălcării dreptului Victoriei Dari (Eremia) la executarea în termen rezonabil a hotărârii Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2008. 4 S-a încasat de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul lui Victoriei Dari (Eremia) suma de suma de 33 000 de lei cu titlu de prejudiciu material pentru închirierea spațiului locativ, precum și suma de 5 000 de lei cu titlu de compensare a prejudiciu moral, cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, pentru perioada 09 noiembrie 2016 - 27 octombrie 2017. În rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
La 06 noiembrie 2017, Dari (Eremia) Victoria a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, solicitând casarea parțială a hotărârii contestate, în partea respingerii acțiunii și emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a cerințelor formulate în cererea de chemare în judecată. Prin decizia din 05 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul depus de Ministerului Justiției al Republicii Moldova, a fost casată integral hotărârea din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii ca neîntemeiată. La 27 aprilie 2018 Dari (Eremia) Victoria, a declarat recurs împotriva deciziei din 05 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a solicitat casarea ei cu pronunțarea unei noi decizii de admitere integrală a acțiunii.
În motivarea recursului Dari (Eremia) Victoria a indicat că consideră neîntemeiată decizia instanței de apel, deoarece nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante soluționării cauzei, precum și și-a bazat soluția pe fapte neprobate. A reiterat în susținerea recursului argumente de fapt și de drept similare celor invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele inferioare. Recurenta a solicitat casarea deciziei din 05 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău și hotărârii din 27 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă cererea de chemare în judecată înaintată de Dari (Eremia) Victoria împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți accesorii Primăria mun.
Chișinău, Consiliul municipal Chișinău și executorul judecătoresc Ghețiu Ludmila cu privire la constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului material și moral. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă (la momentul depunerii recursului), recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 05 aprilie 2018, dar date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la dosar lipsesc. Astfel, recursul declarat de Dari (Eremia) Victoria la data de 27 aprilie 2018, este în termen.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.
5 În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Completul Colegiului menționează că argumentele Victoriei Dari (Eremia) invocate în cererea de recurs nu cad sub incidența nici unuia din temeiurile de declarare a recursului prevăzut la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.
În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenței CtEDO că „... art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor argumentele recursului au fost verificate minuțios la judecarea cauzei în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge 6 la concluzia de a considera recursul declarat de Dari (Eremia) Victoria, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Dari (Eremia) Victoria. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Victor Burduh Galina Stratulat 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.