Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 03.10.2018
respins

2rc-214/18 — recunoasterea nulă a contractelor

HOTĂRÂRE
03.10.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
recunoasterea nulă a contractelor
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2rc-214/18 — recunoasterea nulă a contractelor (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2rc-214/18 Prima instanță: Jud. Economică a Republicii Moldova ( jud. I. Ralea) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, A. Malîi, V. Buhnaci) D E C I Z I E 3 octombrie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul: Valeriu Doagă judecătorii: Tamara Chișca-Doneva Nicolae Craiu examinând recursul declarat de către Mițcul Alexandru, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Procuratura Generală în interesele Guvernului Republicii Moldova împotriva Întreprinderii de Stat „Moldtranselectrica”, Societății pe Acțiuni „RED Sud”, Societății pe Acțiuni „RED Centru” și Societății pe Acțiuni „Union Fenosa Defurralo Accion Exterior” cu privire la recunoașterea nulă a contractelor de vânzare-cumpărare, cu readucerea părților în poziția inițială, împotriva încheierii din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de către Mițcul Alexandru, c o n s t a t ă : Procuratura Generală a depus în interesele Guvernului Republicii Moldova cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat „Moldtranselectrica”, Societății pe Acțiuni „RED Sud”, Societății pe Acțiuni „RED Centru” și Societății pe Acțiuni „Union Fenosa Defurralo Accion Exterior” cu privire la recunoașterea nulă a contractelor de vânzare-cumpărare, cu readucerea părților în poziția inițială.

Prin hotărârea din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei Economice a Republicii Moldova, cererea de chemare în judecată depusă de Procuratura Generală în interesele Guvernului Republicii Moldova a fost respinsă. La 3 august 2016 Mițcul Alexandru a declarat recurs împotriva hotărârii din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei Economice a Republicii Moldova, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii. Prin decizia din 7 decembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul declarat de Mițcul Alexandru și s-a menținut hotărârea din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei Economice a Republicii Moldova. Prin încheierea din 12 mai 2017 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Mițcul Alexandru, declarată împotriva deciziei din 7 decembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție.

1 Prin decizia din 28 iunie 2017 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul declarat de Mițcul Alexandru și s-a menținut hotărârea din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei Economice a Republicii Moldova. Prin încheierea din 25 octombrie 2017 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire înaintată de Mițcul Alexandru. Iar, la data de 19 ianuarie 2018 Mițcul Alexandru a depus cerere de recurs repetată împotriva hotărârii din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei Economice a Republicii Moldova. Prin încheierea din 28 martie 2018 a Curții Supreme de Justiție recursul declarat de către Mițcul Alexandru, a fost considerat inadmisibil. La data de 13 octombrie 2017, Mițcul Alexandru a depus apel repetat asupra hotărârii din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei Economice a Republicii Moldova.

Prin încheierea din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cererea de apel depusă de către Mițcul Alexandru a fost restituită. La data de 17 august 2018 Mițcul Alexandru a declarat recurs împotriva încheierii din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău. În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu încheierea contestată, o consideră nefondată și neîntemeiată. Recurentul a menționat că, instanța de apel a restituit cererea de apel depusă doar din motivul că nu este parte în proces. Mițcul Alexandru a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea încheierii din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău cu acceptarea cererii de apel spre examinare. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 24 iulie 2018, dar date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la dosar lipsesc. Astfel, recursul declarat la data de 17 august 2018, este în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către Mițcul Alexandru, neîntemeiat și care urmează a fi respins, cu menținerea încheierii recurate din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea de apel dacă aceasta a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel. Art. 365 alin.(3) din Codul de procedură civilă, statuează că cererea de apel se semnează de către apelant sau de reprezentantul său. În ultimul caz, la cerere se anexează documentul legalizat în modul stabilit, care certifică împuternicirile reprezentantului dacă la dosar lipsește o astfel de împuternicire.

2 Conform art. 360 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sunt în drept să declare apel: a) părțile și alți participanți la proces; b) reprezentantul în interesul apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege; c) martorul, expertul, specialistul și interpretul, reprezentantul cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine. (2) Persoana interesată care a renunțat expres la apel în privința unei hotărâri nu mai are dreptul să declare apel. Renunțarea la apel se face prin depunerea unei cereri în prima instanță până la expirarea termenului de depunere a apelului. La caz, s-a stabilit că Mițcul Alexandru la data de 13 octombrie 2017 a depus apel repetat împotriva hotărârii din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei Economice a Republicii Moldova.

Contrar prevederilor legale Mițcul Alexandru a semnat și a depus cererea de apel, fără a avea careva împuterniciri. În circumstanțele relevate și în contextul normelor de drept enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel corect a dispus restituirea apelului declarat de Mițcul Alexandru, în baza art. 369 al. (1) lit. d) Cod de Procedură Civilă. Din considerentele sus indicate și având în vedere că instanța de apel corect a dispus restituirea cererii de apel, iar recurentul nu a indicat careva argumente privind netemeinicia acesteia, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat și a menține încheierea din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Mițcul Alexandru. Se menține încheierea din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Tamara Chișca-Doneva Nicolae Craiu 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-03-28
0,98
2rac-97/18 — recunoașterea nulă a contractelor de vînzare-cumpărare
prima instanţă, Judecătoria Economică a RM dosarul nr. 2rac-97/2018 judecător: I. Ralea instanţa de recurs, Curtea Supremă de Justiție judecători: Iu. Oprea, A. Cobăneanu, Iu. Bejenaru, O. Sternioală, Sv. Moldovan Î N C H E I E R E 28 marti
CSJ 2017-06-28
0,96
2rac-268/17 — declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare
Dosarul nr.2rac-268/17 Instanţa de fond: Judecătoria Economică – I. Ralea D E C I Z I E 28 iunie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şe
CSJ 2016-12-07
0,96
2rac-499/16 — declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare
prima instanţă: I. Ralea dosarul nr. 2rac-499/16 D E C I Z I E 07 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, Judecătorul: Iuliana O
CSJ 2017-10-25
0,95
2rhc-83/17 — cu privire la recunoașterea nulă a contractelor de vânzare-cumpărare
60 din 7 februarie 2000, din 19 februarie 2000 încheiate între ÎS,,Moldtranslectrica” şi SA,,RED - Centru” şi SA,,RED - Chişinău”, din 19 februarie 2000 încheiate între ÎS,,Moldtranslectrica” şi SA,,RED Sud”, conexarea pricini nr. A5-74,,a”
CSJ 2017-05-12
0,94
2rhc-46/17 — declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare cu aducerea părților la poziția inițiala
prima instanţă: I. Ralea dosarul nr. 2rhc-46/17 instanţa de recurs: Iu. Oprea, A. Cobăneanu, Iu. Bejenaru O. Sternioală şi Sv. Moldovan Î N C H E I E R E 12 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lăr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă