2rh-179/18 — recunoasterea si inregistrarea dreptului de proprietate si revendecarea incaperilor din posesie nelegitima
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recunoasterea si inregistrarea dreptului de proprietate si revendecarea incaperilor din posesie nelegitima
- Temei legal
- dispoyitiile judecatoresti care pot fi supuse revizuirii
2rh-179/18 — recunoasterea si inregistrarea dreptului de proprietate si revendecarea incaperilor din posesie nelegitima (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2rh-179/18 Prima instanță: Judecătoria Centru, mun. Chișinău (jud: Șt.Niță) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: L.Popova, I.Secrieru, N.Budăi) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (jud: N.Clima, I.Sîrcu, T.Chișca-Doneva) Î N C H E I E R E 3 octombrie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Tamara Chișca-Doneva examinând cererea de revizuire depusă de către Gheorghe Sobieski-Camerzan, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Gheorghe Sobieski-Camerzan împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău al Întreprinderii de Stat „Cadastru” și Primăriei mun.
Chișinău cu privire la recunoașterea și înregistrarea dreptului de proprietate și revendicarea încăperilor din posesie nelegitimă, împotriva deciziei din 15 aprilie 2010 a Curții Supreme de Justiție, prin care recursul declarat de către Gheorghe Sobieski-Camerzan a fost considerat inadmisibil, c o n s t a t ă : La 24 noiembrie 2006, Gheorghe Sobieski-Camerzan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al RM, OCT Chișinău al ÎS „Cadastru” și Primăriei mun. Chișinău cu privire la recunoașterea și înregistrarea dreptului de proprietate și revendicarea încăperilor din posesie nelegitimă. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la începutul anilor 2000 s-a instalat în încăperile nr.1-3, cu suprafața de 29 m.p., amplasate în subsolul blocului XXXX din str. XXXX, unde a amenajat sediul biroului individual de avocați „Sobieski-Camerzan”.
Reclamantul a susținut că aceste încăperi nu erau înregistrate în Registrul bunurilor imobile și de iure nu aparțineau nimănui, însă dânsul, instalându-se în aceste imobile, a efectuat din cont propriu reparația lor capitală și a încheiat cu SA „Moldtelecom” contractul de prestare a serviciilor de telefonie fixă. Gheorghe Sobieski-Camerzan a menționat că în luna iulie 2004, un grup de colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne al RM au pătruns abuziv în încăperile respective, au efectuat ilegal percheziția acestora, le-au sigilat, motivând că încăperile aparțin Ministerului Afacerilor Interne și i-au interzis accesul în acestea. Reclamantul a considerat că, în calitate de posesor de bună credință, poate pretinde la recunoașterea dreptului de proprietate asupra acestor încăperi în temeiul uzucapiunii și urmează a fi reinstalat în aceste încăperi, din care a fost evacuat cu încălcarea normelor legale de către colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne al RM.
1 Gheorghe Sobieski-Camerzan a solicitat, recunoașterea și înregistrarea dreptului de proprietate asupra imobilului din XXXX cu revendicarea acestor încăperi din posesia Ministerului Afacerilor Interne al RM și reinstalarea sa în aceste încăperi. Prin hotărârea din 14 aprilie 2009 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, acțiunea a fost admisă parțial, fiind dispusă evacuarea Ministerului Afacerilor Interne al RM din încăperile nr.1-3, cu suprafața de 29 m.p. amplasate în subsolul blocului nr. XXXX din XXXX, cu instalarea reclamantului Sobieski-Camerzan Gheorghe în încăperile respective. În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Chișinău, apelul declarat de către Gheorghe Sobieski-Camerzan a fost respins și a fost menținută hotărârea primei instanțe.
Prin decizia din 15 aprilie 2010 a Curții Supreme de Justiție recursul declarat de către Gheorghe Sobieski-Camerzan, a fost considerat inadmisibil. La 19 mai 2011, Consiliul mun. Chișinău și Sindicatul Colaboratorilor Organelor de Forță au depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 15 aprilie 2010 a Curții Supreme de Justiție. Prin încheierea din 26 octombrie 2011 a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Consiliul mun. Chișinău și Sindicatul Colaboratorilor Organelor de Forță. La 28 iunie 2018, prin intermediul oficiului poștal, Gheorghe Sobieski-Camerzan a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din 15 aprilie 2010 a Curții Supreme de Justiție.
În motivarea cererii de revizuire a invocat că, prin hotărârea din 14 aprilie 2009 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, a fost admisă parțial acțiunea, dispunând evacuarea Ministerului Afacerilor Interne al RM din încăperile nr. 1-3, cu suprafața de 29 m.p., amplasate în subsolul blocului nr. XXXX din XXXX. A considerat că instanța corect a dispus evacuarea, însă a refuzat să dispună evacuarea și din încăperile nr. 25, 25 A, 25 B, 25 C, 26 și 27, deoarece acestea la fel, formează bunul imobil complex, fapt conchis în hotărârea din 13 decembrie 2007 a Judecătoriei Economice de Circumscripție. Revizuentul a menționat că, la 13 februarie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Sobieski-Camerzan v. Republica Moldova (nr.3792/05) în care a constatat încălcarea prevederilor art. 8 și 13 (coroborat cu art. 8) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Astfel, a invocat că până în prezent acest bun imobil se află în posesia Ministerului Afacerilor Interne al RM, din care motiv este prejudiciat. Gheorghe Sobieski-Camerzan și-a întemeiat cererea de revizuire în baza prevederilor art. 449 lit. h) Codul de procedură civilă, indicând că întru repararea drepturilor încălcate în privința sa, constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea pronunțată, precum și întru realizarea principiului restitutio in integrum, în prezenta cauză urmează a fi casată parțial hotărârea din 14 aprilie 2009 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău și reexaminarea pretențiilor sale.
Ulterior, la 3 august 2018, Gheorghe Sobieski-Camerzan a depus o cerere de revizuire suplimentară, prin care a reiterat motivele de fapt și de drept invocate în cererea de revizuire depusă la 28 iunie 2018. La 21 august 2018, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de revizuire Agentului Guvernamental, informându-l despre posibilitatea depunerii referinței. 2 Prin referința din 11 septembrie 2018, Agentul Guvernamental, Rotari Oleg a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă, întemeindu-și poziția în baza art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă. Prin referința din 2 octombrie 2018, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca fiind inadmisibilă.
Examinând materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire depusă de către Gheorghe Sobieski-Camerzan, urmează a fi respinsă din următoarele motive. În conformitate cu art.3 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanțele judecătorești aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărâri, încheieri, decizii, ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile prevăzute de lege. Noua lege procedurală nu duce la modificarea efectelor juridice deja produse ca rezultat al aplicării legii abrogate și nu le desființează.
De la data intrării în vigoare a noii legi procedurale, efectele vechii legi încetează dacă noua lege nu prevede altfel. Legea procedurală civilă care impune obligații noi, anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă. Prin Legea nr.17 din 5 aprilie 2018, în vigoare din 1 iunie 2018, s-a stabilit categoriile de acte judecătorești care pot fi separat supuse revizuirii. Astfel, prevederile art.446 alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă, stabilesc că pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol.
Încheierile de încetare a procesului conform art.265 lit. c) și d) precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac. Art.448 alin. (1) Cod de procedură civilă, stipulează că cererea de revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului. Materialele dosarului atestă că, prin decizia din 15 aprilie 2010 a Curții Supreme de Justiție, a fost considerat inadmisibil recursul declarat de către Gheorghe Sobieski- Camerzan împotriva deciziei din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Chișinău.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că încheierile de inadmisibilitate se emit conform prevederilor art. 270 Cod de procedură civilă și nu conțin nicio referire cu privire la fondul recursului. Astfel, ținând cont de faptul că prin modificările operate prin Legea nr.17 din 5 aprilie 2018, în vigoare din 1 iunie 2018, încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de către Gheorghe Sobieski-Camerzan împotriva deciziei din 15 aprilie 2010 a Curții Supreme de Justiție, din motiv că nu se supune revizuirii.
În conformitate cu art.270 și 446 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție 3 d i s p u n e: Se respinge drept inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Gheorghe Sobieski-Camerzan împotriva deciziei din 15 aprilie 2010 a Curții Supreme de Justiție. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Iurie Bejenaru Tamara Chișca-Doneva 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.