3ra-1282/18 — contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-1282/18

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul central) D. Crigan

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) V. Sîrbu, V. Mihaila, A. Minciuna

ÎNCHEIERE

26 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ghenadie Covali,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ghenadie Covali

împotriva Comisiei de licențiere a profesiei de avocat a Uniunii Avocaților din

Republica Moldova cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Ghenadie Covali și s-a menținut hotărârea din 12

octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul central,

c o n s t a t ă :

La 9 iunie 2017, Ghenadie Covali a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Comisiei de licențiere a profesiei de avocat a Uniunii Avocaților din

Republica Moldova, prin care a solicitat anularea parțială a hotărârii din 26 mai

2017, în partea ce se referă la reclamant, recunoașterea susținerii probelor scrise și

verbale ale examenului de admitere în profesia de avocat, restabilirea în drepturi și

obligarea pârâtului de a emite o hotărâre de admitere a reclamantului în profesia de

avocat.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că la 17 mai 2017, în calitate de

avocat stagiar, a participat la susținerea examenului scris pentru admiterea în

profesia de avocat.

La 19 mai 2017 pe pagina web a Uniunii Avocaților din Republica Moldova,

a aflat că nu a fost admis la etapa doua a examenului de admitere în profesia de

avocat, pe motiv că nu a susținut proba scrisă.

Reclamantul a relatat că la 20 mai 2017 a cerut să-i fie eliberate copia

răspunsului la examen pentru admiterea în profesia de avocat (probă scrisă),

precum și copia spețelor pentru varianta nr. 1 și copia hotărârii Comisiei de

licențiere a profesiei de avocat, cu calificativele fiecărui membru al comisiei în

privința lucrării sale, însă din cauza lipsei personalului la locul de muncă, aceasta a

eșuat.

Tot în aceiași zi, această solicitare a fost transmisă prin intermediul poștei în

adresa comisiei.

1

La 22 mai 2017 aceiași solicitare a fost înregistrată la Comisia de licențiere a

profesiei de avocat sub nr. 4-096/17.

Primind refuz la solicitarea din 22 mai 2017, în aceiași zi a depus o

contestație prealabilă, înregistrată cu nr. 1008/17, în care a solicitat reexaminarea

de către Comisia de licențiere a profesiei de avocat a probei scrise.

La 26 mai 2017 a depus o cerere de completare la contestația prealabilă care a

fost înregistrată cu nr. 1063/17, iar la 26 mai 2017, contestația prealabilă din 22

mai 2017 cu completările ulterioare a fost respinsă.

La 26 mai 2017 reclamantul a făcut cunoștință cu lucrarea scrisă, indicând că

aceasta nu conținea nici o însemnare sau un alt semn care ar dovedi că lucrarea a

fost citită sau verificată.

În esență, Ghenadie Covali a invocat că pârâtul a încălcat procedura de

organizare și desfășurare a examenului. Totodată, membrii comisiei de licențiere

au verificat defectuos lucrările.

Consideră reclamantul că Comisia de licențiere a profesiei de avocat urma să

ia act de încălcările admise la modul de organizare a examenului, aprecierea

rezultatelor examenului și să-l restabilească în drepturi, cu admiterea în profesia de

avocat.

Prin hotărârea din 12 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul central,

s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Ghenadie Covali împotriva

Comisiei de licențiere a profesiei de avocat a Uniunii Avocaților din Republica

Moldova.

La 13 octombrie 2017 Ghenadie Covali a declarat apel împotriva hotărârii din

12 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul central, solicitând casarea

hotărârii și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Ghenadie Covali și s-a menținut hotărârea din 12 octombrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul central.

În susținerea soluției adoptate, instanțele ierarhic inferioare de judecată au

reținut că argumentele reclamantului precum că examenul de calificare s-a

desfășurat cu încălcări, nu pot servi drept temei pentru admiterea acțiunii, fiind

declarative și lipsite de suport probator.

Astfel, instanțele au conchis că incidentele legate de organizarea și

desfășurarea examenului de calificare, nu au o influență decisivă asupra reușitei

reclamantului la susținerea examenului, or, acestea nu au fost în măsură de a

împiedica reclamantul să susțină examenul și nu a dus la imposibilitatea susținerii

lui, reclamantul ne fiind de acord cu aprecierea comisei.

La 11 iulie 2018 Ghenadie Covali a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din 25 aprilie

2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 12 octombrie 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul central, cu restituirea cauzei la rejudecare în prima instanță.

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de fond și instanța de apel nu

au dat o apreciere justă și legală tuturor probelor și circumstanțelor cauzei.

La fel, s-a indicat că soluția instanțelor de fond în mod direct afectează

dreptul recurentului la viața profesională, garantat de art. 8 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, or, obstacolele nelegitime create de Comisia de

licențiere față de accederea sa în profesia dorită, încalcă dreptul fundamental la

muncă și la viața profesională.

2

Recurentul a menționat că la emiterea hotărârii prima instanță a apreciat

probele invocate în mod arbitrar. În instanța de fond au avut loc 3 ședințe și nici la

una reprezentantul pârâtului nu a fost prezent. Nici un argument al reclamantului

nu a fost combătut, însă instanța în mod arbitrar, a respins acțiunea. Aprecierea

corectă a probelor având la bază cumulul de dovezi administrate, poate avea loc

numai în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform art. 130 din Codul de

procedură civilă, care în prima instanță nu a avut loc. Același tratament arbitrar a

fost demonstrat și în instanța de apel.

Consideră că prin aceste acțiuni instanțele de fond și de apel au demonstrat

lipsa imparțialității față de părțile procesului.

Instanțele au interpretat eronat normele care reglementează procedura de

organizare și petrecere a examenelor de admitere în profesia de avocat, în

particular cu privire la componența obligatorie a Comisiei de licențiere a profesiei

de avocat și modul defectuos de elaborare a spețelor propuse spre soluționare la

examenul de capacitate.

A indicat că instanță de fond nu a elucidat circumstanțele importante ale

pricinii și anume cele legate de defectuozitatea procedurii de organizare și spețelor

prezentate candidaților spre soluționare la examenul din 17 mai 2017. Prima

instanță în mod nelegitim, în lipsa oricăror probe și argumente, fără participarea

pârâtului și prezentării referinței, a considerat că recurentul nu a promovat

examenul din cauza erorilor comise în cadrul rezolvării spețelor, și nu a protejat

dreptul recurentului la viața profesională garantat de art. 8 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel consideră că, instanță de fond trebuia să verifice aspectele legate de

modalitatea petrecerii și procedurii de organizare examenului, reieșind din

circumstanțele descrise în cererea de chemare în judecată, pe care pârâtul nu le-a

contestat.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei integrale a fost expediată

participanților la proces la 22 mai 2018 (f.d. 127), însă dovada legală de

recepționare a acesteia de către recurent lipsește. Totodată, în cererea de recurs,

recurentul a indicat că a recepționat decizia integrală a instanței de apel la 27 mai

2018.

Din aceste considerente, recursul declarat la 11 iunie 2018, se consideră în

termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

3

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

4

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Ghenadie Covali nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Ghenadie Covali.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Dumitru Mardari

5