3ra-1031/18 — contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-1031/18

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Central) V. Mihaila

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros

Î N C H E I E R E

12 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

judecătorii Luiza Gafton

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Tcacenco Stanislav, reprezentat

de avocatul Ariadna Suveica (Dodi),

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tcacenco Stanislav

împotriva Biroului Vamal Chișinău, Serviciului Vamal cu privire la contestarea

actului administrativ,

împotriva deciziei din 01 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de către Tcacenco Stanislav și menținută hotărârea din 04 mai

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 18 ianuarie 2017 Tcacenco Stanislav a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Biroului Vamal Chișinău, Serviciului Vamal cu privire la contestarea

actului administrativ.

În motivarea acțiunii, Tcacenco Stanislav a menționat că la 02 decembrie 2016 a

introdus pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, punctul de trecere Leușeni,

mijlocul de transport de model ”Mercedes Vito”.

A relatat că potrivit declarației de tranzit prezentată- autorității vamale, a

asigurat intrarea mijlocului de transport respectiv în terminal la data de 06 decembrie

2016, fiind prezentate actele justificative.

La fel a reiterat că la momentul intrării pe teritoriul vamal al Republicii

Moldova, a completat declarația vamală DV-6, în care a indicat valoarea în vamă a

mărfii, însă vămuirea mijlocului de transport și punerea acestuia în circulație liberă

nu a avut loc.

Astfel, la 16 decembrie 2016 a înaintat Serviciului Vamal o cerere prealabilă,

prin care a solicitat respectarea termenului legal și asigurarea vămuirii și punerii în

liberă circulație a mijlocului de transport cu eliberarea documentului TV-25.

Prin răspunsul din 19 decembrie 2016, pârâtul a refuzat soluționarea cererii

1

prealabile din motivul nedeclarării valorii reale în vamă a mărfii.

Reclamantul a susținut că valoarea în vamă reală a mijlocului de transport se

confirmă prin contractul de vânzare-cumpărare în care este indicat prețul acestuia.

Mai mult ca atît, a susținut că pârâtul nu a prezentat probe care să combată

valoarea contractuală a mijlocului de transport, iar prin refuzul ilegal de a examina

cererea prealabilă, pârâtul cauzează prejudiciu pentru aflarea camionului în terminal

câte 400 lei pentru fiecare zi.

Deci, a menționat că prejudiciul material calculat pentru 90 de zile constituie

36 000 de lei.

Reclamantul Tcacenco Stanislav a solicitat constatarea depășirii de către Biroul

Vamal Chișinău a termenului legal de verificare a declarației vamale, a documentelor

de control a mijlocului de transport, constatarea ilegalității nesoluționării în termenul

legal a determinării valorii în vamă a mijlocului de transport de model ”Mercedes

Vito” în baza metodei valorii tranzacției, precum și vămuirea acesteia, obligarea

Biroului Vamal Chișinău să determine valoarea în vamă a mijlocului de transport,

repararea prejudiciului material în mărime de 36 000 lei și a prejudiciului moral în

mărime de 10 000 lei.

Prin hotărârea din 04 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central acțiunea

depusă de Tcacenco Stanislav a fost respinsă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că la introducerea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a mijlocului de

transport de model ”Mercedes Vito”, Tcacenco Stanislav a indicat valoarea în vamă a

mijlocului de transport importat mărime de 2750 de euro.

Totodată, prima instanță a reținut că în conținutul contractului de vânzare-

cumpărare prețul autoturismului este indicat în mărime de 2500 euro, iar în factura

nr. 372/97B întocmită de vânzător, prețul este indicat în mărime de 5950 de euro.

Astfel, instanța a concluzionat că organul vamal în mod justificat a invocat

existența anumitor discrepanțe între valoarea declarată a mărfii și valoarea reală

tranzacționată.

Prin decizia din 01 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de către Tcacenco Stanislav și menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău,

sediul Central din 04 mai 2017.

La 21 mai 2018 Tcacenco Stanislav reprezentat de avocatul Ariadna Suveica

(Dodi) a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel și a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârea primei instanțe cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă.

Recurentul Tcacenco Stanislav, în motivarea recursului a menționat că decizia

instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea eronată a normelor de drept material,

precum și cu aprecierea arbitrară a probelor.

A invocat că refuzul Biroului Vamal Chișinău de a aplica metoda principală de

determinare a valorii în vamă este contrară prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea

nr. 1380 cu privire la tariful vamal.

Astfel a relatat că pentru confirmarea valorii în vamă a mărfurilor importate, a

prezentat actele obligatorii și anume: factura, documentele de transport, actele

permisive necesare pentru acordarea liberului de vamă.

La fel, a indicat că organul vamal este în drept că refuze aplicarea metodei de

2

determinare a valorii în vamă a mărfii în baza tranzacției doar în următoarele cazuri:

dacă informația prezentată de declarant la anunțarea valorii în vamă a mărfii nu este

veridică sau nu este confirmată prin acte; dacă datele din actele prezentate de

declarant conțin date contradictorii sau dacă valoarea în vamă a mărfurilor declarate

nu este similară cu cea a altor importatori care au declarat mărfuri identice sau

similare în baza valorii de tranzacție.

Recurentul a menționat că la caz, nu se atestă nici una din situațiile menționate,

or informația prezentată la anunțarea valorii în vamă este veridică, confirmată prin

acte, care nu conțin date contradictorii.

În consecință, recurentul a relatat că informația declarată la anunțarea valorii în

vamă este veridică și confirmată prin contractul de vânzare-cumpărare și factura

nr. 372/97B, conform cărora valoarea mărfii importate constituie 2500 euro, iar

veridicitatea acestor probe nu a fost combătută de intimat cu probe pertinente.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, instanța de apel a emis dispozitivul deciziei la 01 februarie 2018, iar

la 13 martie 2018 decizia instanței de apel a fost expediată în adresa părților (f.d.

112).

Date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele

cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 21 mai 2018, respectiv se consideră depus în termenul

prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

3

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Tcacenco Stanislav,

reprezentat de avocatul Ariadna Suveica (Dodi), nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

4

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Tcacenco Stanislav, reprezentat de

avocatul Ariadna Suveica (Dodi).

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

judecătorii Luiza Gafton

Dumitru Mardari

5