2ra-1481/18 — Atribuirea drepturilor și obligațiilor de cumpărător

2ra-1481/18 — Atribuirea drepturilor și obligațiilor de cumpărător (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1481/18

Prima instanță: Judecătoria Centru, mun. Chișinău (jud. E. Badan-Melnic)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Simciuc, I. Țurcan, Iu. Cotruță)

Î N C H E I E R E

15 august 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul: Oleg Sternioală

judecătorii: Maria Ghervas

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Vladimir Omelco reprezentat

de către avocatul Andrei Donică,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Lolita Rusu

împotriva Larisei Rusu, Iaroslavei Musteața și Vladimir Omelco, intervenient accesoriu

notarul public Victoria Iftodi cu privire la atribuirea drepturilor și obligațiilor de

cumpărător,

împotriva deciziei din 04 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Vladimir Omelco și s-a menținut hotărârea din 17 iunie 2016

a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 11 februarie 2016, Lolita Rusu a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Larisei Rusu, Iaroslavei Musteața și Vladimir Omelco, intervenient accesoriu notarul

public Victoria Iftodi cu privire la atribuirea drepturilor și obligațiilor de cumpărător.

În motivarea acestei acțiuni, reclamanta a indicat că este coproprietară a

apartamentului nr. xx, situat în mun. Xxxxxxxxxxxx, str. Xxxxxxxxxxxx, nr. xx. Cota -

parte din apartamentul în litigiu îi aparține cu drept proprietate în baza contractului de

vânzare – cumpărare, transmitere – primire a locuinței în proprietate privată,

autentificat la 2 iunie 1998, în baza certificatului nr. 052108 din 10 septembrie 2001,

eliberat de Departamentul Privatizării, Agenția Teritorială a mun. Chișinău, autorizației

de construcție nr. 96/00 din 16 mai 2000 și a procesului-verbal de recepție finală nr.

432 din 7 martie 2001, trecut în Registrul bunurilor imobile la Oficiul cadastral

teritorial Chișinău la 2 octombrie 2001, sub nr. xxxxxxxxxxx, cu nr. cadastral

xxxxxxxxxxxx.

În apartamentul enunțat locuia Rusu Larisa - mama reclamantei cu concubinul ei,

Omelco Iurie. Ultimul a decedat la data de 5 iulie 2009.

Lolita Rusu a subliniat că la 5 noiembrie 2001 a fost perfectat contractul de

determinare a cotelor-părți din proprietatea comună în devălmășie și de vânzare –

cumpărare nr. 10530, conform căruia Rusu Larisa în calitate de vânzător, care acționa

1

din nume propriu și din numele fiicei minore Musteața Iaroslava, precum și Rusu Lolita

au vândut fiecare, din 1/3 cotă-parte ce le aparținea fiecăreia, câte 1/6 cotă-parte, în

total 1/2 cotă-parte, iar cumpărătorul Omelco Iurie a cumpărat 1/2 cotă-parte din

apartamentul nr. xx situat în mun. Xxxxxxxxxxxx, str. Xxxxxxxxxxxx xx, ce le

aparținea cu drept de proprietate vânzătoarelor.

Potrivit reclamantei în rezultatul încheierii contractului de vânzare-cumpărare

enunțat, proprietari ai apartamentului enunțat au devenit: Rusu Larisa, Musteața

Iaroslava, Rusu Lolita cu câte 1/6 cotă-parte și Omelco Iurie cu 1/2 cotă-parte, iar ca

urmare a decesului lui Omelco Iurie, proprietar asupra 1/2 cotei-părți din bunul imobil

menționat a devenit fiul acestuia – Omelco Vladimir, ceea ce se confirmă prin

certificatul de moștenitor legal nr. 9507 din 6 decembrie 2010.

În continuare Lolita Rusu a susținut că a participat anterior într-un alt litigiu, în

calitate de pârâtă – reclamantă la examinarea acțiunii înaintate de către Omelco

Vladimir împotriva Lolitei Rusu, Larisei Rusu și Iaroslavei Musteața cu privire la

partajarea bunului proprietate comună și la cererea reconvențională înaintată de către

Rusu Lolita împotriva lui Omelco Vladimir, Rusu Larisa și Musteața Iaroslava cu

privire la declararea nulității a actelor juridice, pe marginea căruia a fost pronunțată

decizia din 13 ianuarie 2016 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost admis

recursul declarat de Omelco Vladimir, casată integral decizia din 12 mai 2015 a Curții

de Apel Chișinău și hotărârea din 12 mai 2014 a Judecătoriei Centru mun. Chișinău

fiind pronunțată o hotărâre nouă de respingere a acțiunii inițiale a lui Omelco Vladimir

împotriva Lolitei Rusu, Larisei Rusu și Iaroslavei Musteața cu privire la partajarea

bunului proprietate comună și atribuirea în proprietate a ½ cotă-parte în natură din

imobilul litigios, cu admiterea parțială a acțiunii reconvenționale înaintată de către

Rusu Lolita împotriva lui Omelco Vladimir, Rusu Larisa și Musteața Iaroslava cu

privire la declararea nulității a actelor juridice, fiind declarat parțial nul contractul de

determinare a cotelor părți din proprietate comună în devălmășie și de vânzare –

cumpărare nr. 10530 autentificat de notarul Victoria Ifdodii la 5 noiembrie 2001,

încheiat între Rusu Lolita, Musteața Larisa și Musteața Iaroslava, pe de o parte și pe de

altă parte Iurie Omelco, în partea înstrăinării a 1/6 cote-părți din apartamentul nr. xx

amplasat în mun. Xxxxxxxxxxxx, str. Xxxxxxxxxxxx xx, ce aparține cu drept de

proprietate Lolitei Rusu. S-a declarat parțial nul certificatul de moștenitor legal nr. 9507

din 6 decembrie 2010 eliberat pe numele lui Vladimir Omelco după decesul tatălui său

Omelco Iurie, în partea a 1/6 cote-părți. S-au stabilit cotele-părți în imobilul nr. xx

situat în mun. Xxxxxxxxxxxx, str. Xxxxxxxxxxxx xx după: Rusu Larisa – 1/6 cotă-

parte, după Musteața Iaroslava – 1/6 cotă-parte, după Rusu Lolita – 2/6 cotă-parte,

astfel fiind în total 2/3 cotă-parte din imobilul menționat și după Omelco Vladimir 2/6

cotă-parte, ce constituie – 1/3 cotă-parte din același imobil. În rest, acțiunea

reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată.

Ca temei, instanța de recurs a reținut că acordul Lolitei Rusu la înstrăinarea cotei

sale părți din apartamentul litigios nu a existat la momentul încheierii contractului de

determinare a cotelor-părți din proprietatea comună în devălmășie și de vânzare –

cumpărare nr. 10530 din 5 noiembrie 2001, în temeiul căruia Rusu Larisa, Musteața

Iaroslava și Rusu Lolita au vândut lui Omelco Iurii ½ cotă-parte din apartamentul nr. xx

amplasat în mun. Xxxxxxxxxxxx, str. Xxxxxxxxxxxx xx, motiv pentru care contractul

2

menționat în partea înstrăinării proprietății Lolitei Rusu, ce constituie 1/6 cotă-parte din

apartamentul vizat, a fost declarat nul.

Prin urmare, instanța de recurs a constatat ca fiind neîntemeiată concluzia

instanțelor de judecată cu referire la faptul că temei de nulitate a întregului contract

constituie faptul precum că Rusu Lolita fiind coproprietara bunului imobil în litigiu, în

condițiile art. 188 Cod civil (redacția anului 1964), avea dreptul preferințial de a

cumpăra cota-parte care se înstrăinează.

Aceasta deoarece, la caz sunt incidente prevederile art. 352 alin. (3) Cod civil, care

expres indică că, în situația în care cota-parte se vinde fără respectarea dreptului de

preemțiune, oricare coproprietar poate intenta, în decursul a 3 luni, acțiune în instanța

de judecată pentru a i se atribui drepturi și obligații de cumpărător.

Ca urmare, având în susținere cele menționate, ca răspuns la chestiunile puse în

discuție, instanța de recurs a constatat că proprietari ai bunului imobilul sus – enunțat

sunt: Rusu Larisa și Musteața Iaroslava cu câte 1/6 cotă-parte și Rusu Lolita cu 2/6

cotă-parte – ce constituie 2/6 din imobilul menționat, precum și Omelco Vladimir cu

2/6 cotă-parte, ce constituie 1/3 cotă-parte din întregul imobil.

Totodată, s-a considerat necesar de a respinge integral pretențiile acțiunii inițiale

înaintate de către Omelco Vladimir împotriva Lolitei Rusu, Larisei Rusu și Iaroslavei

Musteața cu privire la partajarea bunului proprietate comună și atribuirea în

proprietatea sa ½ cotă-parte în natură din imobilul litigios, deoarece prin acțiunea

înaintată Omelco Vladimir a solicitat partajarea în natură a apartamentul sus-indicat,

proprietate comună pe cote-părți ideale, ținându-se cont că dânsul deține în proprietate

½ cotă-parte ideală din bun, pe când, în virtutea admiterii cererii reconvenționale și

declarării nulității contractului de determinare a cotelor-părți din proprietatea comună

în devălmășie și de vânzare-cumpărare nr. 10530 din 5 noiembrie 2001 și a

certificatului de moștenitor legal nr. 9507 din 6 decembrie 2010, în partea 1/6 cotă-

parte din imobilul litigios, cota-parte a lui Omelco Vladimir din imobilul dat s-ar fi

micșorat, devenind a fi 1/3 cotă-parte, circumstanțe ce au generat modificarea esențială

a pretențiilor acțiunii a lui Omelco Vladimir, însă care nu au fost susținute de ultimul.

Prin urmare, întru evitarea îngrădirii accesului lui Omelco Vladimir la justiție,

instanța a respins acțiunea inițială înaintată de Omelco Vladimir și a menționat că,

ultimul nu este lipsit de dreptul de a înainta o nouă acțiune cu privire la partajarea în

natură a bunului imobil proprietate comună, ținându-se cont de cotele-părți a fiecărui

coproprietar din imobilul vizat, stabilite prin decizia respectivă.

Subsidiar, reclamanta a reiterat că prin decizia sus – indicată a instanței de recurs s-

a constatat cu putere de lucru judecat că dânsa, personal nu a semnat contractul de

determinare a cotelor-părți din proprietatea comună în devălmășie și de vânzare-

cumpărare, înregistrat la 5 noiembrie 2001 și nici nu a fost prezentă la notar în ziua

perfectării acestuia. Acest aspect a și servit drept temei de admitere parțială a acțiunii și

dispunerii declarării nulității parțiale a contractului menționat doar în partea proprietății

private ce aparținea ultimei la momentul înstrăinării și anume în partea 1/6 cotei-părți

din apartamentul litigios.

Cu referire la normele de drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile în baza art. 346

alin. (1) Cod civil, potrivit căruia, fiecare coproprietar este proprietarul exclusiv al unei

cote-părți ideale din bunul comun. Cotele-părți sînt prezumate a fi egale pînă la proba

3

contrară. Dacă bunul a fost dobîndit printr-un act juridic, nu se va putea face probă

contrară decît prin înscrisuri.

De asemenea, reclamanta a invocat în acțiune și prevederile art. 351 alin. (1) și (3)

din același cod, potrivit căruia în privința bunurilor proprietate comună pe cote-părți nu

se pot încheia acte de dispoziție decît cu acordul tuturor coproprietarilor. Coproprietarul

poate să înstrăineze cota sa parte, respectînd dreptul de preemțiune al celorlalți

coproprietari.

La fel, Lolita Rusu a invocat și prevederile art. 352 alin. (1) – (3) Cod civil care

prevăd expres că, în cazul vînzării unei cote-părți din bunurile proprietate comună pe

cote-părți, cu excepția vînzării la licitație, ceilalți coproprietari au dreptul preferențial

de a cumpăra cota la prețul cu care se vinde și în aceleași condiții. Vînzătorul cotei-

părți este obligat să notifice ceilalți coproprietari că intenționează să-și vîndă cota,

indicînd prețul și celelalte condiții de vînzare. Dacă ceilalți coproprietari renunță să-și

exercite dreptul de preemțiune sau nu îl exercită în decursul unei luni din ziua

notificării în cazul bunului imobil și în decursul a 10 zile în cazul bunului mobil,

vînzătorul are dreptul să vîndă oricărei persoane cota sa parte. Dacă mai mulți

coproprietari își manifestă intenția de a dobîndi cota-parte, vînzătorul are dreptul să

aleagă dintre aceștia cumpărătorul. Cînd cota-parte se vinde fără respectarea dreptului

de preemțiune, oricare coproprietar poate intenta, în decursul a 3 luni, acțiune în

instanța de judecată pentru a i se atribui drepturi și obligații de cumpărător.

Potrivit reclamantei, termenul de trei luni de zile înăuntru căruia poate fi apărat

dreptul de preemțiune este un termen de prescripție. Acest termen începe a curge din

momentul în care coproprietarii au aflat sau trebuiau să afle despre încălcarea acestui

drept. Fiind un termen de prescripție el poate fi suspendat, întrerupt și repus în termen

în condițiile stipulate la art. 276 – 279 Cod civil, motiv pentru care reclamanta a

solicitat în temeiul art. 279 Cod civil și a art. 116 alin. (1) și (4) Cod de procedură civilă

repunerea în termenul de declarare a acțiunii, or, despre încălcarea dreptului de

preemțiune la cumpărarea a 1/3 (o treime) cotă-parte din apartamentul nr. xx, situat în

Xxxxxxxxxxxx, str. Xxxxxxxxxxxx nr. xx s-a constatat prin decizia irevocabilă din 13

ianuarie 2016 a Curții Supreme de Justiție unde s-a indicat faptul că înstrăinarea cotei –

părți din apartamentul litigios a avut loc fără respectarea dreptului de preemțiune.

Din considerentul că după cum invocă reclamanta Lolita Rusu la încheierea

contractului de determinare a cotelor – părți din proprietatea comună în devălmășie și

de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 2001 a fost încălcat dreptul său de preemțiune,

de la cererea titularului dreptului de preemțiune, instanța de judecată urmează să

dispună subrogarea titularului acestui drept în drepturile și obligațiile cumpărătorului,

rezultate din contractul de vânzare – cumpărare respectiv, ultima a depus prezenta

cerere de chemare în judecată, solicitând atribuirea sie a drepturilor și obligațiilor de

cumpărător în contractul de determinare a cotelor-părți din proprietatea comună în

devălmășie și de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 2001, autentificat de notarul Iftodi

Victoria, prin substituirea cumpărătorului Omelco Iurie, succedat de către Omelco

Vladimir, în partea a 1/3 cotă-parte din apartamentul nr. xx, situat în Xxxxxxxxxxxx,

str. Xxxxxxxxxxxx nr. xx, cu nr. cadastral xxxxxxxxxxxx și încasarea din contul său în

beneficiul lui Omelco Vladimir a sumei de 42 333 de lei, ca urmare a substituirii

cumpărătorului în partea a 1/3 cotă-parte din apartamentul nr. xx, situat în

Xxxxxxxxxxxx, str. Xxxxxxxxxxxx nr. xx, cu nr. cadastral xxxxxxxxxxxx în contractul

4

de determinare a cotelor-părți din proprietatea comună în devălmășie și de vânzare-

cumpărare din 5 noiembrie 2001. Totodată, reclamanta a solicitat și repunerea în

termenul de înaintare a acțiunii, în motivarea căreia a indicat că despre încălcarea

dreptului său de preemțiune la cumpărarea unei 1/3 cotă-parte din apartamentul litigios

a aflat după emiterea deciziei din 13 ianuarie 2016 a Curții Supreme de Justiție, dosar

nr. 2ra-9/16.

Prin hotărârea din 17 iunie 2016 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, cererea de

chemare în judecată depusă de către Lolita Rusu a fost admisă integral, fiind dispusă

atribuirea Lolitei Rusu a drepturilor și obligațiilor de cumpărător în contractul de

determinare a cotelor-părți din proprietatea comună în devălmășie și de vânzare-

cumpărare din 5 noiembrie 2001, autentificat de notarul Iftodi Victoria, prin

substituirea cumpărătorului Omelco Iurie, succedat de către Omelco Vladimir, în partea

a 1/3 (o treime) cotă-parte din apartamentul nr. xx, situat în Xxxxxxxxxxxx, str.

Xxxxxxxxxxxx nr. xx, cu nr. cadastral xxxxxxxxxxxx. S-a încasat din contul Lolitei

Rusu în beneficiul lui Omelco Vladimir suma de 42333 de lei, ca urmare a substituirii

cumpărătorului în partea 1/3 (o treime) cotă-parte din apartamentul nr. xx, situat în

Xxxxxxxxxxxx, str. Xxxxxxxxxxxx nr. xx, cu nr. cadastral xxxxxxxxxxxx în contractul

de determinare a cotelor-părți din proprietatea comună în devălmășie și de vânzare-

cumpărare din 5 noiembrie 2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a relevat că a lăsat fără examinare solicitarea

reclamantei de repunere în termenul de înaintare a acțiunii, considerând că în speță

repunerea în termenul de declarare a acțiunii nu este necesară, or, reclamanta a solicitat

atribuirea drepturilor și obligațiilor de cumpărător în contractul de determinare a

cotelor-părți din proprietatea comună în devălmășie și de vânzare-cumpărare din 5

noiembrie 2001, autentificat de notarul Iftodi Victoria care a fost declarat parțial nul

prin decizia irevocabilă din 13 ianuarie 2016 a Curții Supreme de Justiție, schimbându-

și configurația. Anume din acest considerent, instanța de fond a conchis că adresarea în

instanța de judecată cu solicitarea de atribuire a drepturilor și obligațiilor de cumpărător

la 11 februarie 2016 este înăuntru termenului de prescripție de 3 luni fixat la art. 352

alin. (3) Cod civil.

În continuare, prima instanță a reținut că dreptul de preemțiune al reclamantei cu

privire la procurarea cotelor-părți ale pârâților Rusu Larisa și Musteața Iaroslava a fost

încălcat prin neînștiințarea de către pârâta Rusu Larisa, care a acționat atât în nume

propriu, cât și în interesele fiicei sale minore Musteața Iaroslava, a reclamantei, în

calitatea acesteia de coproprietar al bunului imobil vizat, despre vânzarea a 1/3 cotă-

parte din bunul dat.

Totodată, instanța de fond a menționat că această concluzie a rezultat din

constatarea cu putere de lucru judecat a Curții Supreme de Justiție la judecarea cauzei

nr. 2ra-9/16 potrivit căreia, inscripția manuscrisă efectuată alături de numele

reclamantei pe suprafața contractului de determinare a cotelor-părți din proprietatea

comună în devălmășie și de vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 2001 nu a fost

efectuată de reclamantă, în coroborare cu faptul că la materialele cauzei nu s-au aflat

probe referitoare la înștiințarea acesteia privind vânzarea a 1/3 cotă-parte din imobilul

respectiv.

În concluzie, prima instanță a concluzionat că la caz acțiunea urmează a fi admisă

integral prin atribuirea Lolitei Rusu a drepturilor și obligațiilor de cumpărător în

5

contractul de determinare a cotelor-părți din proprietatea comună în devălmășie și de

vânzare-cumpărare din 5 noiembrie 2001, autentificat de notarul Iftodi Victoria, prin

substituirea cumpărătorului Omelco Iurie, succedat de către Omelco Vladimir, în partea

a 1/3 (o treime) cotă-parte din apartamentul nr. xx, situat în Xxxxxxxxxxxx, str.

Xxxxxxxxxxxx nr. xx, cu nr. cadastral xxxxxxxxxxxx. Prin urmare, a dispus încasarea

din contul Lolitei Rusu în beneficiul lui Omelco Vladimir a sumei de 42333 de lei,

calculate proporțional pentru 1/3 cotă – parte, ca urmare a substituirii cumpărătorului în

partea 1/3 (o treime) cotă-parte din apartamentul nr. xx, situat în Xxxxxxxxxxxx, str.

Xxxxxxxxxxxx nr. xx, cu nr. cadastral xxxxxxxxxxxx în contractul de determinare a

cotelor-părți din proprietatea comună în devălmășie și de vânzare-cumpărare din 5

noiembrie 2001.

Prin decizia din 04 aprilie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de Vladimir Omelco și s-a menținut hotărârea din 17 iunie 2016 a Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău.

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a concluzionat că prima instanță a

examinat cauza sub toate aspectele, stabilind cu certitudine raportul juridic litigios,

circumstanțele de fapt, caracteristice raportului juridic litigios, legea materială ce

guvernează raportul juridic. De asemenea, în cadrul judecării cauzei, instanța de

judecată a creat participanților la proces, condiții obiective și echitabile, pentru

exercitarea drepturilor și obligațiunilor procedurale, fapt ce se încadrează în asigurarea

părților dreptul la un proces echitabil, garantat și asigurat prin art. 6 al Convenției

Europene pentru Apărarea a Drepturilor Omului.

Pe cale de consecință, instanța de apel a conchis că concluzia primei instanțe despre

necesitatea admiterii cererii de chemare în judecată este justă, ea având la bază cumulul

dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea

juridică cuvenită, conform cerințelor art. 130 Cod de procedură civilă.

Invocând netemeinicia și ilegalitatea deciziei enunțate, la 04 iunie 2018 Vladimir

Omelco reprezentat de către avocatul Andrei Donică, a contestat-o cu recurs, solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu

emiterea unei noi hotărâri, prin care cererea de chemare în judecată depusă de către

Lolita Rusu să fie respinsă ca fiind neîntemeiată și depusă tardiv.

În susținerea recursului s-a indicat că, la examinarea cauzei instanțele de judecată

inferioare au interpretat eronat normele de drept material, nefiind constatate și elucidate

pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei.

La fel s-a indicat că, la caz, actele judecătorești sunt ilegale și neîntemeiate și care

urmează a fi casate, deoarece în speță cererea de chemare în judecată depusă de către

Lolita Rusu a fost depusă cu omiterea termenului de prescripție prevăzut de art. 352

alin. (3) Cod civil.

S-a mai indicat că instanțele de judecată inferioare urmau să încaseze din contul

Lolitei Rusu în beneficiul său suma de 400 333 de lei (1 213 000 lei : 3) și nu după cum

greșit au încasat doar suma de 42 333 de lei, or, potrivit Raportului de expertiză nr. 946

din 5 decembrie 2012, valoarea totală a imobilului sus-indicat constituie suma de

1 213 000 lei.

În rezultat, instanțele de judecată s-au eschivat de la exercitarea obligației impusă

prin lege, de înfăptuire a actului de justiție, au examinat superficial circumstanțele

cauzei, nu au intrat în esența litigiului și nu au apreciat toate circumstanțele și probele

6

existente ale cauzei, pronunțând hotărâri neîntemeiate de admitere a acțiunii (f.d.159-

162).

Prin urmare, socoate că anume aceste circumstanțe impun admiterea recursului,

casarea deciziei și a hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri sub

aspectele sus – menționate.

La 26 iunie 2018 în adresa intimaților Lolita Rusu, Larisa Rusu, Iaroslava Musteața,

notarul public Victoria Iftodi a fost expediată copia recursului declarat de Vladimir

Omelco, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referințelor (f.d.165), iar la 06

august 2018 Lolita Rusu reprezentată de către avocatul Ana Leșan (f.d.35) și-a exercitat

dreptul său procedural și a depus referință în termenul stabilit de lege, solictând

declararea recursului depus de către Vladimir Omelco ca inadmisibil, deoarece recursul

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Conform art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 04 aprilie 2018 (f.d.148),

motiv pentru care instanța de recurs consideră că recursul declarat la data de 04 iunie

2018 (f.d.132), este în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Vladimir Omelco reprezentat de

către avocatul Andrei Donică, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie

un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul

XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

7

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă

statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise

(Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230).

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că,

modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare

depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem (a se vedea Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie

1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de către Vladimir Omelco

reprezentat de către avocatul Andrei Donică, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Vladimir Omelco reprezentat de

către avocatul Andrei Donică.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Maria Ghervas

Nicolae Craiu

8