2ra-1499/18 — Anularea ordinului de concediere, încasarea salariului pentru lipsa fortata de la serviciu, a compensatiei suplimentare în locul restabilirii la locul de munca si repararea prejudiciului moral

2ra-1499/18 — Anularea ordinului de concediere, încasarea salariului pentru lipsa fortata de la serviciu, a compensatiei suplimentare în locul restabilirii la locul de munca si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1499/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud: C. Vârlan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol)

ÎNCHEIERE

15 august 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Instituția

Publică „Agenția Servicii Publice”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Sergiu Ionel împotriva

Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” cu privire la anularea ordinului de

concediere, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, a compensației

suplimentare în locul restabilirii la locul de muncă și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice”, a fost menținută

hotărârea din 08 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și a fost respinsă

cererea lui Sergiu Ionel cu privire la încasarea salariului mediu lunar pentru perioada după

data de 08 februarie 2016,

c o n s t a t ă:

La data de 11 aprilie 2016 reclamantul Sergiu Ionel a depus cerere de chemare în

judecată împotriva IP „Agenția Servicii Publice” cu privire la anularea ordinului de

concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, a

compensației suplimentare în locul restabilirii la locul de muncă și repararea prejudiciului

moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la data de 14 septembrie 2011 a

încheiat cu ÎS „CRIS Registru” contractul individual de muncă nr. 4747, potrivit căruia

a fost angajat în calitate de inspector superior în secția de permise de conducere a Direcției

Înregistrare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto, cu un termen de probă de

până la 15 decembrie 2011. Potrivit pct. 7.6. din contractul menționat, acesta a intrat în

vigoare la data de 15 septembrie 2011. La expirarea termenului de probă contractul

individual de muncă a fost recunoscut ca fiind încheiat pentru un termen nedeterminat,

1

conform prevederilor art. 63 alin. (1) Codul muncii.

A specificat că, la data de 27 februarie 2012 a fost avansat în funcția de inginer al

Secției permise de conducere al Direcției Înregistrare a Transportului și Calificarea

Conducătorilor Auto, începând cu 01 martie 2012, cu salariul de funcție în mărime de

4600 de lei/lunar, iar prin acordul nr. 4747/2 din data de 28 decembrie 2012, a fost avansat

în funcția de Șef de direcție al Direcției Înregistrare a Transportului și Calificarea

Conducătorilor, începând cu 03 ianuarie 2013, cu salariul de funcție în mărime de 10500

de lei/lunar, pentru un termen nedeterminat.

A accentuat că, la data de 15 ianuarie 2016 a luat cunoștință cu ordinul de

concediere nr. 17p din 12 ianuarie 2016, emis în temeiul art. 86 alin. (1) lit. c) Codul

muncii, în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, totodată fiindu-i

eliberat carnetul de muncă. Consideră ordinul de concediere neîntemeiat și nemotivat,

emis cu grave încălcări a legislației muncii, deoarece însăși din ordinul de concediere

rezultă că angajatorul nu s-a decis/apreciat în temeiul cărei prevedere din art. 86 alin. (1)

lit. c) Codul muncii, a încetat contractul său de muncă, în legătură cu reducerea numărului

de personal sau în legătură cu reducerea statelor.

A relatat că, pe lîngă încetarea contractului de muncă fără indicarea concretă a

temeiului legal al concedierii, ordinul de concediere a fost emis și cu încălcarea

prevederilor Codul muncii. Astfel, la concediere angajatorul nu a ținut cont de faptul că

are un stagiu și indicii profesionalismului mai mari în comparație cu alte persoane rămase

în funcție, ceia ce contravine prevederilor art. 88 Codul muncii.

A invocat că, la emiterea ordinului de concediere angajatorul nu a avut acordul scris

al organului sindical din unitate, ignorând că este membru al sindicatelor și a achitat

cotizații de membru pentru toată perioadă contractului individual de muncă. De asemenea,

conform statelor de personal, ÎS „CRIS Registru” (succesor în drepturi ÎP „Agenția

Servicii Publice”) dispunea de 1985 de locuri de muncă, iar la momentul semnării

ordinului de eliberare erau angajați 1940 persoane, fiind vacante 45 de locuri de muncă.

De altfel, angajatorul era obligat să-i propună un loc de muncă din cele vacante înainte de

a fi concediat, însă contrar prevederile art. 183 Codul muncii, acesta a emis ordinul de

concediere.

A notat că, concedierea sa a avut loc cu grave încălcări a prevederilor Codului

muncii, iar ordinul privind încetarea contractului de muncă nr.4747 din 14 septembrie

2011, contravine nomelor imperativ și urmează a fi anulat.

A solicitat anularea ordinului de concediere nr. 17p din 12 ianuarie 2016,

restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru perioada lipsei forțate de la muncă din

12 ianuarie 2016 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a compensației suplimentare

în locul restabilirii la locul de muncă în mărime de 210000 lei, repararea prejudiciului

moral în mărime de 31500 lei și încasarea cheltuielilor de judecată.

La data de 10 noiembrie 2016 reclamantul Sergiu Ionel a depus cerere de

concretizare a cerințelor, prin care a solicitat anularea ordinului de concediere nr. 17p din

12 ianuarie 2016, încasarea salariului pentru perioada lipsei forțate de la muncă din 12

ianuarie 2016 – prezent în mărime de 217512 de lei, a compensației suplimentare în locul

restabilirii la locul de muncă în mărime 210000 lei și repararea prejudiciului moral în

mărime 31500 de lei.

Prin hotărârea din 08 februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost

2

admisă parțial acțiunea depusă de Sergiu Ionel, a fost anulat ordinul nr. 17p din 12 ianuarie

2016 emis de către ÎS „Cris Registru” (succesor în drepturi ÎP „Agenția Servicii Publice”)

cu privire la încetarea contractului individual de muncă nr. 4747 din 14 septembrie 2011

încheiat cu Sergiu Ionel și a fost încasat de la ÎS „Cris Registru” în beneficiul lui Sergiu

Ionel salariul pentru absența forțată de la lucru în sumă de 217512 de lei, compensația

suplimentară în locul restabilirii la locul de muncă în sumă de 50183 de lei și prejudiciul

moral în sumă de 31500 lei, în total 3000195 de lei. În rest, acțiunea a fost respinsă ca

neîntemeiată. Totodată, s-a încasat de la ÎS „Cris Registru” în beneficiul statului taxa de

stat în mărime de 8160 de lei 85 bani.

Prin încheierea protocolară din 21 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost

înlocuit în proces ÎS „Cris Registru” cu succesorul în drepturi IP „Agenția Servicii

Publice”.

Prin decizia din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost a fost respins

apelul declarat de IP „Agenția Servicii Publice”, a fost menținută hotărârea din 08

februarie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și a fost respinsă cererea lui Sergiu

Ionel cu privire la încasarea salariului mediu lunar pentru perioada după data de 08

februarie 2016.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că legiuitorul a prevăzut exhaustiv

condițiile în care angajatorul este în drept să concedieze salariații de la unitate în legătură

cu lichidarea acesteia ori în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal.

În speță, ordinul ÎS „Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru” (succesor

în drepturi ÎP „Agenția Servicii Publice”) nr. 17p din 12 ianuarie 2016 nu a fost motivat

din punct de vedere juridic sau economic cu privire la lichidarea unității ori reducerea

numărului sau a statelor de personal, după cum prevede art. 88 alin. (1) din Codul muncii.

Totodată, instanța de apel a concluzionat că instanța de fond corect a stabilit faptului

nerespectării procedurii de preavizare a intimatului, deoarece ordinul nr. 592p din 16

noiembrie 2016 privind preavizarea lui despre reducerea statelor de personal i s-a adus la

cunoștință în aceiași zi, însă la momentul emiterii ordinului cu privire la concediere nr.

17p din 12 ianuarie 2016, nu expirase cele 2 luni de preavizare, prevăzute de art. 88 alin.

(1) din Codul muncii.

În concluzie, instanța de apel a menționat că hotărârea instanței de fond privind

anularea ordinului ÎS „Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru” (succesor în

drepturi ÎP „Agenția Servicii Publice”) nr. 17p din 12 ianuarie 2016 cu privire la

concedierea lui Ionel Sergiu și încasarea salariului pentru lipsa forțată de la serviciu, a

compensației în locul restabilirii la locul de muncă și a prejudiciului moral în mărimea

indicată, este întemeiată și legală.

La data de 13 iunie 2018 Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” a declarat

recurs împotriva deciziei din 06 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe,

pronunțând o nouă hotărâre de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, concluziile din hotărârile judecătorești sînt

expuse declarativ, simplist și fără a fi indicat concret esența încălcărilor comise de

angajator și legea materială națională care se pretinde a fi încălcată. Totodată, nu a fost

dat un răspuns clar și explicit la întrebările și argumentele expuse de angajator întru

argumentarea dezacordului cu acțiunea înaintată.

3

A menționat că, în legătură cu necesitatea de serviciu și în scopul optimizării

structurii întreprinderii, bazându-se pe prevederile art. 8 al Legii cu privire la

întreprinderile de stat nr. 146-XIII din 16 iunie 1994, a fost emis ordinul „Cu privire la

preavizarea salariaților în legătură cu reducerea statelor de personal” nr. 592p din 16

noiembrie 2015, prin care s-a dispus preavizarea sub semnătură a salariaților despre faptul

că funcțiile din statele de personal se reduc la expirarea termenului de preavizare - 2 luni,

inclusiv și funcția deținută de Ionel Sergiu, ordin cu care a făcut cunoștință sub semnătură

la data de 16 noiembrie 2015. Acest ordin nu a fost contestat de către Ionel Sergiu, fapt ce

prezumă că a fost de acord cu reducerea funcției sale.

A accentuat că, instanța de apel în concluziile sale s-a expus asupra faptului că

funcții libere existau, însă nu concretizat ce funcție urma să i se propună lui Sergiu Ionel

pentru a corespunde studiilor și competențelor deținute de acesta în domeniul în care a

activat. La caz, legea prevede in stricto senso, o dată cu preavizarea în legătură cu

reducerea numărului sau a statelor de personal, angajatorul va propune în scris salariatului

preavizat un alt loc de muncă (funcție) în cadrul unității respective (cu condiția că astfel

de loc de muncă (funcție) există la unitate, iar salariatul preavizat întrunește cerințele

necesare pentru suplinirea acestuia.

A invocat că, încasarea din contul IP „Agenției Servicii Publice” în beneficiul lui

Ionel Sergiu a salariului pentru lipsa forțată de la muncă, este neîntemeiată, deoarece IP

„Agenția Servicii Publice” în calitate de angajator a acționat în strictă conformitate cu

legislația în vigoare la încetarea contractului individual de muncă.

A specificat că, neprezentarea probelor constatatoare întru confirmarea

prejudiciului face caduce (zadarnice) solicitările materiale și morale ale reclamantului, or

obținerea unei compensații materiale în această situație ar fi o îmbogățire injustă pentru

inițiatorul procesului.

La data de 23 iulie 2018 Sergiu Ionel a depus referință la cererea de recurs, prin

care a solicitat ca recursul să fie considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 06 februarie 2018,

dar date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la dosar lipsesc.

Astfel, recursul, declarat la data de 13 iunie 2018, este în termen.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

4

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea

ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate

în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la

soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de Instituția Publică „Agenția Servicii

Publice” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către

instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează

în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să

fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel

recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza

Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul declarat de Instituția

Publică „Agenția Servicii Publice”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de

5

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul declarat de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice” se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

6