2ra-1437/18 — Înlăturarea obstacolelor la formarea bunurilor separate prin divizare și încasarea cheltuielilor de judecată

2ra-1437/18 — Înlăturarea obstacolelor la formarea bunurilor separate prin divizare și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1437/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (C. Guzun)

Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, V. Negru și A. Pahopol)

ÎNCHEIERE

25 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Iuliana Oprea

examinînd admisibilitatea recursului declarat de către Cvasniuc Alexandru și

Covaliuc Elena, prin intermediul avocatului Ciachir Constantin,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Alexandru

Cvasniuc și Elena Covaliuc împotriva lui Veaceslav Zabolotnic, intervenient

accesoriu Primăria mun. Chișinău cu privire la înlăturarea obstacolelor la formarea

bunurilor separate prin divizare și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 13 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de către Cvasniuc Alexandru și Covaliuc Elena, fiind

menținută hotărârea din 12 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă:

La 13 octombrie 2016, Cvasniuc Alexandru și Covaliuc Elena au depus cerere de

chemare în judecată împotriva lui Veaceslav Zabolotnic, intervenient accesoriu

Primăria mun. Chișinău cu privire la înlăturarea obstacolelor la formarea bunurilor

separate prin divizare și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea pretențiilor reclamanții au invocat că terenul din curtea comună din

str. Alexandru cel Bun, nr. 8 mun. Chișinău este proprietate municipală. În proporție

de câte 1/25 cotă-parte din imobilele cu nr. cadastral XXXXX, XXXXX, XXXXX,

XXXXX, sânt proprietate privată a reclamanților în baza contractelor de donație nr.

5123 din 12 august 2011.

Potrivit declarațiilor proprietarilor imobilului adiacent autentificate notarial cu

nr. 2723 din 7 mai 2012 și nr. 3511 din 4 iulie 2012 este permisă construcția anexei la

imobil cu legalizarea și înregistrarea ulterioară.

S-a invocat că imobilul respectiv este amplasat în zona istorică centrală a mun.

Chișinău de importanță națională și protejată conform hotărârii Guvernului nr. 978 din

2 septembrie 2004 și nu este inclus în Registrul monumentelor de importanță

națională și locală.

Alexandru Cvasniuc și Elena Covaliuc au mai precizat că dispun de proiectul

destinat pentru resistematizarea cotei-părți deținute în proprietate, cu organizarea unei

intrări suplimentare (în scopul divizării imobilului în două imobile) din str. Alexandru

cel Bun, nr. 8 mun. Chișinău, beneficiari Cvasniuc Alexandru și Covaliuc Elena,

conform certificatului de urbanism din 18 februarie 2014 și autorizația de construcție

1

nr. 64 din 30 martie 2016.

Reclamanții au punctat că termenul de încetare a lucrărilor de construcție este de

6 luni din data eliberării autorizației. Durata executării lucrărilor nu va depăși 12 luni

din momentul începerii lucrărilor de construcție, însă, din cauza că pârâtului

Zabolotnic Veaceslav care este proprietarul apartamentului nr. 2 din str. Alexandru cel

Bun, nr. 8, mun. Chișinău a construit în curtea comună în mod samavolnic o „clumbă”

și a plantat flori în față lângă apartamentul reclamanților, nu li se permite efectuarea

lucrărilor de constituire pentru resistematizarea cotei-părți deținute de reclamanți în

proprietate, cu organizarea unei intrări suplimentare (în scopul divizării imobilului în

două apartamente).

Solicită Cvasniuc Alexandru și Covaliuc Elena obligarea pârâtului Zabolotnic

Veaceslav să lichideze „clumba” plantată cu flori, construită de el samavolnic în fața

apartamentului reclamanților nr. 1 din casa nr. 8 str. Alexandru cel Bun mun. Chișinău

în curtea comună și să nu creeze impedimente la resistematizarea cotei-părți deținute

în proprietatea reclamanților cu organizarea unei intrări suplimentare (în scopul

divizării imobilului reclamanților în două apartamente) conform proiectului de

execuție, certificatului de urbanism și autorizației de construcție și încasarea

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 12 mai 2017 Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cererea de

chemare în judecată depusă de către Alexandru Cvasniuc și Elena Covaliuc împotriva

lui Veaceslav Zabolotnic, intervenient accesoriu Primăria mun. Chișinău cu privire la

înlăturarea obstacolelor la formarea bunurilor separate prin divizare și încasarea

cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 69, 72-74).

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 9 iunie 2017, Alexandru

Cvasniuc și Elena Covaliuc, au declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani din 12 mai 2017, solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea

unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă.

Prin decizia din 13 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de către Cvasniuc Alexandru și Covaliuc Elena, fiind menținută

hotărârea din 12 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d. 117, 118-122).

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că prima instanță a dat o

apreciere obiectivă probelor administrate, a constatat și elucidat pe deplin toate

circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii și corect a aplicat

normele de drept material și procedural, în consecință adoptînd o hotărîre întemeiată.

Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, la 7 iunie 2018, Cvasniuc

Alexandru și Covaliuc Elena, prin intermediul avocatului Ciachir Constantin a

contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie

admisă.

În motivarea recursului s-a invocat că atît instanța de apel, cît și prima instanță

nu au constatat toate circumstanțele importante pentru soluționarea corectă a pricinii,

fiind încălcate normele de drept procedural.

Totodată, recurenții au mai specificat că instanțele de judecată au ignorat

proiectul destinat pentru resistematizarea cotei părții deținute în proprietate cu

organizarea unei intrării suplimentare, în scopul divizării imobilului în două imobile

separate din str. Alexandru cel Bun, nr. 8 mun. Chișinău.

Potrivit art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Instanța de recurs constată că prin scrisoarea Curții de Apel Chișinău din 16 mai

2

2018, în adresa părților a fost expediată copia deciziei instanței de apel (f.d. 123), însă

la dosar nu sunt atașate probe care ar certifica data recepționării de către recurent a

copiei deciziei recurate.

Prin urmare, Colegiul consideră că recursul a fost declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acestuia.

La 19 iunie 2018, în adresa intimaților a fost expediată copia recursului, însă

pînă la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, în adresa Curții

Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care intimații să-și expună poziția față

de temeiurile invocate în recurs.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare, dacă

este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport verbal în

fața completului de judecată instituit în mod legal.

Materialele cauzei certifică faptul că recursul nu a fost examinat anterior, fiind

respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

Audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând încadrarea în

dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a temeiurilor

invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în referință, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) CPC, din următoarele

considerente.

Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de

instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile

unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de dreptul de acces la o

instanță și de dreptul de a fi auzit (a se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27

martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015,

parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor

înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul

trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale

de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, parag.

3

34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64; Samardžić v. Croația, 20 iulie

2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau

de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce

la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care

erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența asigurării

interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări

urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia,

19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc Brauer, ibidem,

parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016,

parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul

Colegiului de control judiciar își propune să verifice esența și temeiurile recursului,

inclusiv dacă argumentele recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara

admisibilă cererea acestuia.

În speță, instanța observă că recurenții Cvasniuc Alexandru și Covaliuc Elena,

prin intermediul avocatului Ciachir Constantin au criticat decizia Curții de Apel

Chișinău din 13 februarie 2018 în baza articolului 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă, așa cum este prevăzut, în mod obligatoriu, la articolul 437 alin. (1),

lit. f) din același cod.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată/procedura în ansamblu, reiese în mod cert că recurenții a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat

detaliat, în special asupra condițiilor prelevării apelor uzate.

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că observațiile

recurenților Cvasniuc Alexandru și Covaliuc Elena, prin intermediul avocatului

Ciachir Constantin nu dezvăluie nici o aparență a încălcării normelor de drept material

sau procedural, dar nici a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, temeiurile inserate în recurs nu pot fi calificate ca esențiale și nu ar putea

obliga instanța de recurs să primească cererea acestuia spre examinarea în fond și,

eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească contestată. În mod

corespunzător, punctele de vedere al recurentului nu sunt compatibile cu cerințele

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă, iar, în

consecință, recursul dedus judecății nu corespunde condiției de a fi „efectiv” (a se

vedea, de exemplu, Petrovic v. Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm

v. Luxemburg, ibidem, parag. 32).

4

Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului prevăzut

la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație, conjunctura stabilită

mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea unui raport rezonabil de

proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele folosite, iar, în opinia instanței,

însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a fost afectată.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1 din

Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate

varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, parag. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind

„lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în prezenta cauză (a se vedea, mutatis

mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin

Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau

Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag. 45).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide în mod

unanim că recursul declarat de către Cvasniuc Alexandru și Covaliuc Elena, prin

intermediul avocatului Ciachir Constantin nu ridică probleme de drept și nu pot fi

acceptate spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură

civilă al RM, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

dispune

Recursul declarat de către Cvasniuc Alexandru și Covaliuc Elena, prin

intermediul avocatului Ciachir Constantin se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Iuliana Oprea

5