2ra-1344/18 — Încasarea datoriei dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de judecată

2ra-1344/18 — Încasarea datoriei dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1344/18

Prima instanță: Judecătoria Fălești (I. Ghizdari)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Albu, A. Toderaș și E. Bejenaru)

ÎNCHEIERE

18 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Nicolae Craiu

Iuliana Oprea

examinînd admisibilitatea recursului declarat de către Tambur Andrei,

reprezentat de avocatul Paciurca Iulian,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Ciumacenco Artiom împotriva lui Tambur Andrei cu privire la încasarea datoriei

dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 12 decembrie 2017, prin care a fost

admis apelul declarat de Ciumacenco Artiom, casată hotărîrea Judecătoriei Fălești

din 15 decembrie 2016, fiind emisă o nouă hotărîre,

c o n s t a t ă:

La 8 octombrie 2014, Ciumacenco Artiom a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Tambur Andrei cu privire la încasarea datoriei și

cheltuielilor de judecată,

În motivarea pretențiilor reclamantul a invocat că la începutul lunii

septembrie 2012, prin abuz de încredere și înșelăciune, Tambur Andrei i-a propus

inițierea unei afacerii prin deschiderea conturilor valutare în Compania „Teletrade”

DJ, convingîndu-l să depună pe conturile companiei 10000 dolari SUA.

S-a mai precizat că Tambur Andrei i-a solicitat lui Ciumacenco Artiom să-i

transmită cheia și parola de la contul nou deschis pentru gestionarea și folosirea

banilor ca împrumut sub procente, iar ca recompensă va încasa lunar cîte 500

dolari SUA.

Ciumacenco Artiom a specificat că a fost deacord cu propunerea pîrîtului și

suma de 10000 dolari SUA, i-a tansmis reprezentantului filialei băncii situată în

magazinul „Basm” et. 2, „Accent Tehno”, care i-a depus pe contul său, pentru a fi

transferate pe contul companiei „Teletrade” DJ.

Reclamantul a punctat că accesînd site-ul a văzut că pe cont sunt 10000 dolari

SUA. Din acel moment, avînd acces liber, Andrei Tambur a transferat banii de

cîteva ori diferitor persoane. Peste un timp a văzut că au rămas numai 2000 dolari

SUA, iar ultimile operațiuni nu au adus niciun venit.

A invocat reclamantul că la 26 - 27 decembrie 2012, a observat că pe cont nu

sunt nici banii și nici procentele, realizînd că a fost înșelat. Ulterior, s-a întîlnit cu

Tambur Andrei și 1-a îtrebat unde sunt banii, iar el i-a răspuns că operațiunile

bancare au fost în pierdere și afacerea de 10000 dolari nu a adus niciun procent,

1

însă recunoaște că a folosit 6600 dolari SUA, și s-a bligat să-i restituie.

Întru confirmarea restituirii banilor, Tambur Andrei a propus să întocmească

recipisă, prin are va asigura restituirea sumei de 6600 dolari SUA.

Astfel, la 3 martie 2013 Tambur Andrei a întocmit o recipisă, prin care s-a

obligat să restituie împrumutul în sumă de 6600 dolari SUA pînă la finele anului

2013, recipisa respectivă fiind întocmită în prezența a doi martori.

Ciumacenco Artiom a menționat că la 29 martie 2012 s-a întîlnit cu Tambur

Andrei și ultimul la asigurat că va restitui banii, însă pînă la data înaintării acțiunii,

nu a restituit nimic.

Avînd în vedere că Tambur Andrei se eschiva de a restitui mijloacele

financiare indicate în recipisă, la 16 aprilie 2013, Ciumacenco Artiom a depus o

sesizare la Procuratura mun. Bălți, prin care a solicitat inițierea urmăririi penale

împotriva lui Tambur Andrei.

La 7 iunie 2013 a fost pornit procesul penal nr. 20130401075 pe faptul

infracțiunii de escrocheriei, iar la 14 iunie 2013, Ciumacenco Artiom a fost

recunoscut în calitate de parte vătămată.

Reclamantul a specificat că toate încercările de a soluționa litigiul pe cale

amiabilă nu au dat nici un rezultat.

Pe parcursul examinării cauzei în prima instanță, Ciumacenco Artiom la 17

iunie 2015, și-a concretizat pretențiile (f.d. 71, vol. I).

Solicită reclamantul încasarea din contul lui Tambur Andrei în beneficiul său

suma de 92400 lei, echivalentul a 6600 dolari SUA – cu titlu de datorie, suma de

3057,25 dolari SUA – cu titlu de dobîndă de întîrziere și cheltuielile de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Bălți din 17 iunie 2015 a fost admisă parțial

cererea de chemare în judecată depusă de Ciumacenco Artiom împotriva lui

Tambur Andrei cu privire la încasarea datoriei dobînzii, de întîrziere și cheltuielilor

de judecată.

S-a dispus încasarea din contul lui Tambur Andrei în beneficiul lui

Ciumacenco Artiom datoria în mărime de 6600 dolari SUA, echivalentul în lei la

ziua executării hotărîrii.

Pretenția înaintată de Ciumacenco Artiom împotriva lui Tambur Andrei cu

privire la încasarea dobînzii de întîrziere, a fost respinsă.

S-a dispus încasarea din contul lui Tambur Andrei în beneficiul lui

Ciumacenco Artiom cheltuielile de judecată în mărime de 2773 lei cu titlu de taxă

de stat achitată de reclamant la depunerea acțiunii în judecată (f.d. 71, vol. I).

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 19 noiembrie 2015 a fost admis apelul

declarat de Ciumacenco Artiom reprezentat de avocatul Moruz Valentina, casată

parțial hotrîrea Judecătoriei Bălți din 17 iunie 2015, în latura respingerii pretenției

cu privire la încasarea dobînzii de întîrziere, cu emiterea în această parte a unei noi

hotărîri prin care pretenția înaintată de Ciumacenco Artiom împotriva lui Tambur

Andrei cu privire la încasarea dobînzii de întîrziere a fost respinsă. În rest hotărîrea

primei instanțe a fost menținută (f.d. 103, 104-106, vol. I).

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 18 mai 2016, au fost admise

recursurile declarate de către Ciumacenco Artiom reprezentat de avocatul Moruz

Valentina și de către Tambur Andrei, casată integral decizia Curții de Apel Bălți

din 19 noiembrie 2015 și hotărîrea Judecătoriei mun. Bălți din 17 iunie 2015, cu

remiterea cauzei pentru rejudecare în Judecătoria Fălești (f.d. 154-158, vol. I).

Prin hotărîrea Judecătoriei Fălești din 15 decembrie 2016 cererea de chemare

2

în judecată depusă de Ciumacenco Artiom împotriva lui Tambur Andrei cu privire

la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de judecată a fost

respinsă ca neîntemeiată (f.d. 194, 200-204, vol. I).

Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, la 19 decembrie 2016,

Ciumacenco Artiom reprezentat de avocatul Moruz Valentina a declarat apel

împotriva hotărîrii Judecătoriei Fălești din 15 decembrie 2016, solicitînd admiterea

apelului, casarea hotărîrii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărîri prin care

acțiunea să fie admisă.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 12 decembrie 2017, a fost admis apelul

declarat de Ciumacenco Artiom, casată hotărîrea Judecătoriei Fălești din 15

decembrie 2016, fiind emisă o nouă hotărîre, prin care a fost admisă parțial cererea

de chemare în judecată depusă de Ciumacenco Artiom împotriva lui Tambur

Andrei cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere și cheltuielilor de

judecată.

S-a dispus încasarea din contul lui Tambur Andrei în beneficiul lui

Ciumacenco Artiom datoria de bază în sumă de 6600 dolari SUA, sau echivalentul

în lei moldovenești conform cursului BNM la momentul executării, dobînda de

întîrziere în mărime de 2953,62 dolari SUA sau echivalentul în lei moldovenești

conform cursului BNM la momentul executării și cheltuielile de judecată în

mărime de 8877 lei (f.d. 51, 52-58, vol. II).

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că prima instanță nu a dat o

apreciere obiectivă și justă probelor administrate, nu a constatat și elucidat pe

deplin toate circumstanțele care au importanță pentru soluționarea corectă a pricinii

și în consecință a adoptat o hotărîre neîntemeiată.

Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, la 19 martie 2018, Tambur

Antrei, reprezentat de avocatul Paciurca Iulian a contestat-o cu recurs, solicitînd

admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea hotărîrii

primei instanțe.

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel, nu a constatat toate

circumstanțele importante pentru identificarea corectă a raporturilor juridice

apărute între părțile litigante.

Totodată recurentul a mai indicat că nu a gestionat contul lui Ciumacenco

Artiom, or în acest sens nu au fost prezentate careva probe. Mai mult decît atît,

intimatul-reclamant s-a adresat singur cu solicitarea de a investi surse financiare în

afacerea sa, pe propriul risc.

Potrivit art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data

comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Instanța de recurs constată că la dosar este atașată scrisoarea Curții de Apel

Bălți din 19 ianuarie 2018 prin care a fost expediată în adresa părților copia

deciziei instanței de apel (f.d. 59, vol. II), fiind recepționată de către reprezentantul

recurentului la 23 ianuarie 2018 (f.d. 62, vol. II).

Prin urmare, Colegiul costată că recursul a fost declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC, după parvenirea dosarului un

complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acestuia.

3

La 5 iunie 2018, în adresa intimatului a fost expediată copia recursului, însă

pînă la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, în adresa Curții

Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care intimatul să-și expună poziția

față de temeiurile invocate în recurs.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare,

dacă este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în mod legal.

Materialele cauzei certifică faptul că recursul nu a fost examinat anterior,

fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

Audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând încadrarea în

dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a temeiurilor

invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în referință,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) CPC,

din următoarele considerente.

Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de

instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de

principiile unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de

dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi auzit (a se vedea, de exemplu,

Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica

Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura

sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri

introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite

pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1

septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64;

Samardžić v. Croația, 20 iulie 2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material

4

sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4)

stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar

fi putut conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară

sau în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența

asigurării interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste

limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v.

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc

Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16

decembrie 2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul

Colegiului de control judiciar își propune să verifice esența și temeiurile recursului,

inclusiv dacă argumentele recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara

admisibilă cererea acestuia.

În speță, instanța observă că recurentul Tambur Antrei, reprezentat de

avocatul Paciurca Iulian a criticat decizia Curții de Apel Bălți din 12 decembrie

2017 în baza articolului 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, așa

cum este prevăzut, în mod obligatoriu, la articolul 437 alin. (1), lit. f) din același

cod.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată/procedura în ansamblu, reiese în mod cert că recurenții a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a

pronunțat detaliat, în special asupra condițiilor prelevării apelor uzate.

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că observațiile lui

Tambur Antrei, reprezentat de avocatul Paciurca Iulian nu dezvăluie nici o

aparență a încălcării normelor de drept material sau procedural, dar nici a încălcării

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prin urmare, temeiurile inserate

în recurs nu pot fi calificate ca esențiale și nu ar putea obliga instanța de recurs să

primească cererea acestuia spre examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice

hotărârea judecătorească contestată. În mod corespunzător, punctele de vedere al

recurentului nu sunt compatibile cu cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau

(4) din Codul de procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu

corespunde condiției de a fi „efectiv” (a se vedea, de exemplu, Petrovic v.

Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm v. Luxemburg, ibidem,

parag. 32).

Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație,

conjunctura stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea

unui raport rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele

folosite, iar, în opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a

fost afectată.

5

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1

din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească

poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v.

Finlanda, 19 decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002,

parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în

concepția instanței europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în

prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13

ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag.

45).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Tambur Antrei, reprezentat de

avocatul Paciurca Iulian nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre

examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM,

completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

dispune

Recursul declarat de către Tambur Antrei, reprezentat de avocatul Paciurca

Iulian se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Nicolae Craiu

Iuliana Oprea

6