Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 11.07.2018
admis

3r-155/18 — confirmarea legalitatii alegerilor locale

HOTĂRÂRE
11.07.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
confirmarea legalitatii alegerilor locale
Temei legal
temeiurile recuzarii
Citează această cauză
3r-155/18 — confirmarea legalitatii alegerilor locale (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 3r-155/18 Î N C H E I E R E 11 iulie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii: Victor Burduh Iuliana Oprea examinând cererea de recuzare înaintată de către Liudmila Perederii judecătorilor Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, Valeriu Doagă, Nina Vascan, Tamara Chișca-Doneva, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale municipale Chișinău nr. 1 cu privire la confirmarea legalității alegerilor locale noi ale primarului general al municipiului Chișinău, din 20 mai 2018 (turul I) – 03 iunie 2018 (turul II) și validarea mandatului primarului ales în municipiul Chișinău, c o n s t a t ă : La 10 iulie 2018 Liudmila Perederii, a depus cerere de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Valeriu Doagă, Nina Vascan și Tamara Chișca-Doneva de la examinarea cauzei civile, la cererea de chemare în judecată depusă de către Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale municipale Chișinău nr. 1 cu privire la confirmarea legalității alegerilor locale noi ale primarului general al municipiului Chișinău, din 20 mai 2018 (turul I) – 03 iunie 2018 (turul II) și validarea mandatului primarului ales în municipiul Chișinău.

Liudmila Perederii în motivarea acesteia a invocat prevederile art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, indicând că există circumstanțe care pun la îndoială imparțialitatea acestora, deoarece judecătorii Curții Supreme de Justiție, Valeriu Doagă, Nina Vascan și Tamara Chișca-Doneva, fiind persoane cu drept de vot, care au domiciliul în municipiului Chișinău, au participat la alegerile locale, ca alegători și și-au exercitat dreptul la vot. Liudmila Perederii și-a întemeiat prezenta cerere de recuzare în baza art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, art. 6 § 1 CEDO, art. 1, 9 și 11 ale Codului electoral. Totodată, prin cererea de recuzare, Liudmila Perederii a solicitat examinarea cererii de recuzare în ședință publică, cu participarea sa.

Examinând demersul Liudmilei Perederii de examinare a cererii de recuzare a judecătorilor Valeriu Doagă, Nina Vascan și Tamara Chișca-Doneva în ședință publică, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme 1 de Justiție consideră necesar de a-l respinge, invocând în acest sens procedura de examinare a recursului împotriva încheierii instanței de apel. Astfel, pe marginea examinării recursului împotriva încheierii judecătorești, inclusiv și a cererilor depuse la faza respectivă, prin prisma art. 426 alin. (3) din Codul procedură civilă se decide fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Cu referire la cererea de recuzare a judecătorilor Valeriu Doagă, Nina Vascan și Tamara Chișca-Doneva formulată de către Liudmila Perederii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar a o respinge din motivele ce se succed.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a asigura deplina obiectivitate în înfăptuirea actului de justiție și de a proteja drepturile părților, legislatorul a prevăzut în mod expres cazurile în care magistratul, datorită unor împrejurări de natură personală sau profesională, nu poate participa la judecarea sau instrumentarea unui dosar, dar și formele procesuale de rezolvare a unei astfel de situații. În sensul articolului 52 alin. (2) din Codul de procedură civilă, propunerea de recuzare și de abținere de la judecată se face oral sau în scris pentru fiecare în parte, trebuie să fie motivată și prezentată până la începerea dezbaterii cauzei în fond.

După cum rezultă din cererea formulată de către Liudmila Perederii, temeiurile de recuzare rezultă din prevederile articolul 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă are un interes personal, direct sau indirect, în soluționarea cauzei ori există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea lui. În conformitate cu art. 52 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă există temeiurile specificate la art. 50 și 51, judecătorul, expertul, specialistul, interpretul, grefierul și executorul judecătoresc sunt obligați să se abțină de la judecată.

În aceleași temeiuri, recuzarea poate fi înaintată de participanții la proces sau poate fi examinată din oficiu de către instanță. De regulă, imparțialitatea denotă lipsa preferințelor sau a favorizării.

Conform jurisprudenței constante a Curții, existența imparțialității în sensul art. 6 § 1 trebuie să se stabilească în funcție de: (i) un test subiectiv, în cadrul căruia trebuie să se țină seama de convingerile personale și comportamentul unui anumit judecător – cu alte cuvinte, dacă judecătorul a dat dovadă de preferințe personale sau părtinire într-o cauză; și (ii) un test obiectiv, în cadrul căruia se stabilește dacă instanța în sine și, printre alte aspecte, componența acesteia, au oferit garanții suficiente pentru excluderea oricărui dubiu legitim în legătură cu imparțialitatea acesteia (a se vedea, între altele, Fey versus Austria, 24 februarie 1993, § 28 și 30, și Wettstein versus Elveția, CEDO 2000 - XII, § 42). Totuși, nu există nicio delimitare clară între imparțialitatea subiectivă și cea obiectivă, având în vedere că comportamentul unui judecător poate nu doar să genereze îndoieli obiectiv justificate în ceea ce privește imparțialitatea sa din punctul de vedere al unui observator extern (testul obiectiv), ci poate viza și 2 chestiunea convingerilor sale personale (testul subiectiv) (a se vedea Kyprianou versus Cipru (MC), CEDO 2005 - XIII, § 119). Astfel, aplicând ambele teste combinat, este necesar să se stabilească dacă în afară de comportamentul personal al unuia dintre judecători,

există împrejurări pertinente care pot ridica îndoieli cu privire la imparțialitatea acestuia (a se vedea, Indra versus Slovacia, 1 februarie 2005, § 49, Toziczka versus Polonia, 24 iulie 2012, § 35, Korzeniak versus Polonia, 10 ianuarie 2017, § 49). Mai mult, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează că atunci când se hotărăște dacă într-o anumită cauză există motive legitime de a bănui că un complet nu este imparțial, punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu este imparțial este important, dar nu decisiv.

Ceea ce este decisiv este dacă această bănuială poate fi obiectiv justificată (a se vedea cauza Ferrantelli & Santangelo versus Italia, 7 august 1996, § 58; cauza Tocono și profesorii Prometeiști versus Moldova, 26 septembrie 2007, § 29). Așadar, nu constituie temei de admitere a cererii de recuzare argumentul Liudmilei Perederii precum că, judecătorii Curții Supreme de Justiție, Valeriu Doagă, Nina Vascan și Tamara Chișca-Doneva, fiind persoane cu drept de vot, care au domiciliul în municipiului Chișinău, au participat la alegerile locale, ca alegători și și-au exercitat dreptul la vot, or, acest drept este consfințit în Constituția Republicii Moldova și nu poate influența activitatea acestora, la exercitarea funcțiilor lor.

Din această perspectivă, împrejurările analizate nu se încadrează în limitele articolului 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă și nu sunt temeiuri care ar pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Valeriu Doagă, Nina Vascan și Tamara Chișca-Doneva. În acest sens, instanța de judecată subliniază că Liudmila Perederii nu a demonstrat că judecătorii vizați au dat dovadă de motive de imparțialitate, în prezenta cauză civilă. Totodată, dacă pentru orice bănuială de imparțialitate magistratul ar putea fi recuzat, s-ar ajunge la o situație la fel de nelegală, în special, orice parte ar avea posibilitatea de a-și alege după bunul ei plac judecătorii.

În subsidiar, judecătorul are obligația profesională ca în cauzele ce le judecă, să afle adevărul și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, asigurând prin tot ce face, supremația legii. Astfel, considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței să conchidă că nu există motive legitime, prevăzute la art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, pentru a admite propunerea de recuzare, formulată de Liudmila Perederii. În conformitate cu art. 50-53 și 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se respinge demersul Liudmilei Perederii de examinare a cererii de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Valeriu Doagă, Nina Vascan și Tamara Chișca-Doneva în ședință publică.

3 Se respinge cererea de recuzare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție, Valeriu Doagă, Nina Vascan și Tamara Chișca-Doneva, înaintată de către Liudmila Perederii. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Iuliana Oprea 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-07-23
0,97
3rh-70/18 — cu privire la confirmarea legalității alegerilor locale
ază cauza, iar alin. (12) stipulează că instanţa decide asupra cererii de la alin. (11) printr-o încheiere motivată, prin care fie obligă instanţa care judecă cauza în fond să întreprindă un act procesual, stabilind, după caz, un anumit ter
CSJ 2018-07-11
0,96
3r-155/18 — confirmarea legalitatii alegerilor locale si validarea mandatului primarului ales in municipiul Chisinau
Dosarul nr. 3r-155/18 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: R.Berdilo) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: E.Palanciuc, Gr.Daşchevici, V.Clima) D E C I Z I E 11 iulie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2018-10-10
0,95
3rh-70/18 — cu privire la confirmarea legalitatii alegerilor locale noi
Dosarul nr. 3rh-70/18 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: R. Berdilo) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: E. Palanciuc, Gr. Daşchevici, V. Clima) Instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiţie (jud. V. Doag
CSJ 2018-07-12
0,95
3ra-1049/18 — contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3ra-1049/18 Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud. V.Cotorobai) DECIZIE 12 iulie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, având în componenţa sa: Pr
CSJ 2018-06-25
0,95
3ra-998/18 — cu privire la confirmarea legalității alegerilor locale noi ale primarului general al municipiului Chișinău
Dosarul nr. 3ra-998/18 Î N C H E I E R E 25 iunie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii: Iuli
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă