2ra-1184/18 — incasarea sumei

Dosarul nr. 2ra-1184/18

Prima instanță: Judecătoria Rîșcani, municipiul Chișinău (jud: N. Arabadji)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Mihaila, V. Cotorobai, A. Panov)

ÎNCHEIERE

04 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Întreprinderea mixtă „Incaso” societate cu răspundere limitată,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea

mixtă „Incaso” societate cu răspundere limitată împotriva lui Fiocla Pronoza cu

privire la încasarea sumei,

împotriva deciziei din 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, prin

care a fost respins apelul declarat de către Întreprinderea mixtă „Incaso” societate

cu răspundere limitată și a fost menținută hotărârea din 21 decembrie 2016 a

Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău,

c o n s t a t ă:

La data de 13 mai 2016, ÎM „Incaso” SRL a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Fiocla Pronoza cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la data de 04 iunie 2013, ÎCS

„Iute Credit” SRL a încheiat cu Fiocla Pronoza contractul de împrumut nr. 548919,

conform căruia s-a obligat să-i acorde un împrumut în valoare de 17 500 de lei,

care urma a fi rambursat în 18 rate lunare, iar pentru nerespectarea graficului de

rambursare a împrumutului, pârâta s-a obligat să plătească taxa aferentă

contractului de împrumut, dobânda de întârziere și penalitatea de întârziere.

A menționat că ÎCS „Iute Credit” SRL și-a executat integral obligațiile

contractuale și a acordat împrumutul în termenul și în condițiile stabilite în

contract, însă pârâta nu și-a executat obligația de rambursare a sumei, acumulând,

astfel, o datorie în sumă de 33 138,08 lei.

A invocat că a expediat în adresa pârâtei reclamații, prin care a solicitat

executarea benevolă a obligațiilor contractuale, însă acestea nu au fost executate.

A relatat că în baza contractului de cesiune de creanță nr. 1 din 01 iunie 2010

ÎCS „Iute Credit” SRL a transmis ÎM „Incaso” SRL dreptul de creanță ce rezultă

din contractul de împrumut nr. 548919.

1

A solicitat încasarea din contul lui Fiocla Pronoza în beneficiul ÎM „Incaso”

SRL datoria în sumă de 33138,08 lei, cheltuielile de asistență juridică în sumă de

800 de lei și taxa de stat în sumă de 1 558,65 lei.

Prin hotărârea din 21 decembrie 2016 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău

acțiunea depusă de ÎM „Incaso” SRL a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prima instanță respingând acțiunea și-a argumentat concluzia prin faptul că,

Fiocla Pronoza și-a executat obligația contractuală, achitând reclamantei suma

totală în mărime de 25 000 de lei. Mai mult, calculul prezentat de reclamantă în

susținerea cerințelor înaintate nu confirmă întârzierea efectuării plăților pentru care

a fost calculată penalitatea de întârziere în mărime de 21 941,28 de lei, penalitatea

pentru rezilierea contractului în mărime de 4 375 de lei și nici nu conține toate

sumele achitate de către pârâtă.

Totodată, prima instanță a constatat că clauzele contractuale stipulate în pct.

6.1, 6.6 care prevăd încasarea penalității de întârziere în mărime de 0,5% pentru

fiecare zi de întârziere, a penalității în mărime de 25% pentru rezilierea

contractului, precum și achitarea taxei aferente contractului în mărime de 4 375 de

lei contravin normelor imperative ale legii, au un caracter inechitabil și contrar

principiilor bunei-credințe, prejudiciind disproporțional celaltă parte a contractului

și deci sunt lipsite de efect, făcând trimitere la prevederile art. 220 alin. (2), 268 lit.

a), 624 și 719 din Codul civil.

Prin decizia din 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost respins

apelul declarat de către ÎM „Incaso” SRL și a fost menținută hotărîrea primei

instanțe.

La data de 25 ianuarie 2018 ÎM „Incaso” SRL a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței

de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de admitere a

acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de

apel și hotărârea primei instanțe, deoarece au fost emise cu aplicarea eronată a

normelor de drept material, și anume, nu a fost aplicată legea care trebuia să fie

aplicată și au fost apreciate arbitrar probele, reiterând motivele de fapt și de drept

pe care le-a invocat pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare.

A menționat că instanțele de judecată prin prisma art. 630 din Codul civil au

respins cerința cu privire la încasarea penalității contractuale, fără a ține cont de

interesele creditorului ocrotite de lege și fără a aplica prevederile art. 624 din

Codul civil.

A invocat că instanțele de judecată respingând cerințele cu privire la

încasarea sumei împrumutului, dobânzii de întârziere și a taxei aferente au

concluzionat că pârâta urma să achite suma de 24 379,20 de lei, însă a achitat suma

de 27 557,40 de lei, fără a lua în considerare că pentru neachitarea ratelor în termen

a fost calculată o penalitate în mărime de 26 316,28 de lei. Mai mult ca atât,

conform pct. 3.5 din contractul de împrumut, pârâta semnând contractul de

împrumut declară că a fost pe deplin informată cu privire la condițiile prezentului

contract, inclusiv cu privire la împrumut, dobânzi, taxă aferentă contractului de

2

împrumut, termene de rambursare și dobânzi de întârziere și penalități, documente

și materiale necesare pentru emiterea deciziei de acordare a împrumutului,

drepturile și obligațiile împrumutatului și împrumutătorului, precum și

împrumutatul consimte despre faptul că a înțeles aceste condiții și că aceste

condiții sunt rezonabile și proporționale cu riscul și cheltuielile asumate de

împrumutător, precum și cu drepturile și obligațiile împrumutatului și

împrumutătorului ce izvorăsc din prezentul contract de împrumut.

A relevat că condițiile de valabilitate ale actului juridic, și anume,

consimțământul, acordul prealabil, obiectul, cauza și forma actului juridic au fost

respectate și nu este temei legal de anularea a contractului de împrumut.

A susținut că contractul de împrumut nu prevede clauze abuzive sau clauze

standard, deoarece toate clauzele contractuale sunt ușor de înțeles, lizibile și într-un

limbaj clar, care au fost negociate și acceptate de către părți prin aplicarea

semnăturii pe fiecare pagină a contractului.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul

se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 14

septembrie 2017, dar date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent

la dosar lipsesc.

Astfel, recursul, declarat la data de 25 ianuarie 2018, este în termen.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

3

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către ÎM „Incaso”

SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe cînd în recursul

declarat de către ÎM „Incaso” SRL asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de ÎM „Incaso” SRL ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

4

dispune:

Recursul declarat de către Întreprinderea mixtă „Incaso” societate cu

răspundere limitată se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

5