2ra-1012/18 — obligarea recalcularii si achitarea platilor de deplasare

2ra-1012/18 — obligarea recalcularii si achitarea platilor de deplasare (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.2ra-1012/18

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul central (R.Pulbere)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N.Vascan, E.Palanciuc, V.Clima)

D E C I Z I E

04 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție,

în componență:

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală

Judecătorii Ala Cobăneanu

Mariana Pitic

Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din

Moldova”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Scodigor Anton

împotriva Direcției de Deservire a Călătorilor a Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din

Moldova” și a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” cu privire la obligarea

recalculării și achitării plăților de deplasare și încasarea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 06 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul depus de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și a

fost menținută hotărârea din 05 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul central,

c o n s t a t ă:

La 25 mai 2016 Scodigor Anton, a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Direcției de Deservire a Călătorilor a Întreprinderii de Stat “Calea Ferată

din Moldova” și a Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din Moldova” cu privire la

obligarea recalculării și achitării plăților de deplasare peste hotare (50% din diurnă)

pentru ultimii 3 ani, încasarea penalității de întîrziere și încasarea prejudiciului moral

în sumă de 10 000 de lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că activează în funcție de însoțitor

de vagon ruta Chișinău-Sankt-Petersburg, Direcția de deservire a călătorilor a

Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din Moldova”, începând cu anul 1981.

Angajatorul nu îi achită plățile ce țin de deplasările peste hotarele Republicii

Moldova deși, unii salariați care activează pe ruta Chișinău – București beneficiază de

aceste plăți, fapt bine cunoscut de administrație.

În vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă s-a adresat către administrația

1

Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din Moldova”, însă fără nici un rezultat.

Corespunzător în temeiul garantat de prevederile legale conținute în art. 175-

176 Codul muncii și Regulamentul cu privire la delegarea salariaților entităților din

Republica Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 10 din 05 ianuarie 2012, a

solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin hotărârea din 05 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul central, cererea

de chemare în judecată înaintată de Scodigor Anton s-a admis parțial. A fost obligată

Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” să calculeze și să achite lui

Scodigor Anton plățile ce țin de deplasările peste hotare pentru ultimii 3 ani și pentru

fiecare zi de întîrziere 0,1% din suma neplătită la timp. S-a încasat de la

Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” în beneficiul lui Scodigor Anton

prejudiciului moral în mărime de 2 000 de lei. În rest acțiunea fiind respinsă.

La data de 02 iunie 2017, Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” a

depus apel împotriva hotărârii din 05 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

central, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii primei instanțe și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă acțiunea.

Prin decizia din 06 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul depus de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și a fost menținută

hotărârea din 05 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul central.

La 04 aprilie 2018 Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de

respingere a acțiunii.

În motivarea recursului s-a indicat că instanța de apel nu a constatat și elucidat

toate circumstanțele pentru examinarea obiectivă a cauzei, fiind aplicate eronat

normele de drept material și procedural, și nu a fost aplicată legea care trebuia să fie

aplicată.

Mai mult ca atît, a relatat Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” că

instanța de apel nu a cercetat probele anexate la materialele cauzei care ar demonstra

legalitatea efectuării și achitării salariului lui Scodigor Anton ce ține de deplasările

peste hotare, timpul aflării reclamantului/intimatului în deplasări peste hotare legate

de serviciu.

Totodată, a indicat și prevederile art. 174 Codul muncii, pct.1 al Regulamentului

cu privire la delegarea salariaților entităților din Republica Moldova aprobat prin

Hotărârea Guvernului a R.M nr.10 din 05.10.2012 cât și pct.1 al Hotărârii Guvernului

RM nr.362 din 11.06.1993 privind aprobarea Regulamentului asupra modului și

mărimilor de recuperare a cheltuielilor de întreținere pentru personalul flotant din

unitățile de telecomunicații, transport feroviar, fluvial, auto și cele de deservire a

șoselelor, rețelelor electrice și de gaze, precum și a cheltuielilor de deplasare în raza

sectoarelor deservite de acesta.

S-a mai invocat în recurs că sunt eronate concluziile instanței de apel precum că

angajatorul Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” nu a respectat

prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.362 din 11.06.1993

2

a RM în privința lui Scodigor Anton, nu a achitat plățile ce țin de deplasări peste

hotare (50% din diurnă) pentru ultimii 3 ani, deoarece conform pct.4 din Hotărârea

Guvernului nr.362 din 11.06.1993 a RM expres este indicat că „lucrătorilor care,

beneficiază de adaosuri nu li se plătesc diurne prevăzute pentru deplasare”.

Prin încheierea din 20 iunie 2018 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat

de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” împotriva deciziei din 06

decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost considerat admisibil.

Conform art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul este

considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra

oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se

pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

În speță, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție a considerat că examinarea recursului este posibilă fără

înștiințarea participanților la proces.

Verificând în limitele invocate în recurs legalitatea hotărârii atacate, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este întemeiat și urmează a fi admis cu casarea deciziei instanței

de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică în limitele invocate în recurs

și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate.

În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța, după

ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței

de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată dacă

eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Din materialele dosarului se atestă faptul că Scodigor Anton este angajatul

Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Direcția pentru Deservirea

Călătorilor, în funcția de însoțitor de vagoane pasageri. Relațiile de muncă sânt

constituite din 14 aprilie 1981, potrivit ordinului nr. 43, la data de 04 august 2014,

fiind încheiat contractul individual de muncă nr. C-474/14.

Specificul muncii, care nu este negat de părțile litigiului, este activitatea

permanentă cu caracter mobil și ambulant a intimatului-reclamant în calitatea sa de

însoțitor de vagon, exprimată prin călătoriile de serviciu în exercițiul funcției, în afara

hotarelor Republicii Moldova, urmare a activității de transport feroviar de pasageri

prestat de entitatea angajatoare. În perioada de referință, intimatul-reclamant a activat

în calitate de însoțitor de vagon al trenului de călători pe ruta Chișinău, Republica

Moldova – Sankt-Petersburg, Federația Rusă.

Prin urmare, Scodigor Anton a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Direcției de Deservire a Călătorilor a Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din

Moldova” și a Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din Moldova” cu privire la

3

obligarea recalculării și achitării plăților de deplasare peste hotare (50% din diurnă)

pentru ultimii 3 ani, încasarea penalității de întîrziere și încasarea prejudiciului moral

în sumă de 10 000 de lei.

Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, Judecătoria Chișinău, sediul

central prin hotărârea din 05 mai 2017 a admis parțial cererea de chemare în judecată

înaintată de Scodigor Anton.

Iar, prin decizia din 06 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul depus de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și a fost menținută

hotărârea din 05 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul central.

Întru argumentarea soluției, instanța de apel a reținut ca întemeiată soluția

primei instanțe.

La adoptarea soluției instanța de apel a invocat prevederile art. 174, 176 Codul

muncii precum și pct. 32 al Regulamentului cu privire la delegarea salariaților

entităților din Republica Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 10 din 05

ianuarie 2012.

Pe cale de consecință, instanța de apel a concluzionat că prima instanță just a

constatat că lui Scodigor Anton urmau să-i fie compensate cheltuielile pentru

deplasare sub forma adaosurilor în cotă procentuală la salariul de funcție sau tarifar,

fără a se ține cont de coeficienți, adaosuri, suplimente, alte plăți suplimentare de

stimulare și compensare pentru fiecare 24 ore în mărime de 3% pentru deservirea

trenurilor de pasageri, pe care angajatorul nu le-a achitat, or intimatul-reclamant

dispune de dreptul de a le primi, iar angajatorul are obligația de a le plăti.

Sub un alt aspect, instanța de apel a conchis justețea concluziilor instanței de

fond privind efectuarea de către angajator a plăților similare în raport cu alți salariați,

constatându-se justă generalizarea de discriminare între salariați, constatare ce a

condiționat impunerea obligației de plată în condiții similare și pentru Scodigor

Anton a cheltuielilor de deplasare sub forma adausurilor la salariu, or înscrisul atașat

la dosar (f.d.15) ce reprezintă un extras de salariu al altui salariat, reprezintă o probă

suficientă pentru constatarea efectuată și în situația în care, apelanta Întreprinderea de

Stat “Calea Ferată din Moldova” nu a prezentat contraprobe, o altă concluzie se

exclude.

Însă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de apel a fost adoptată arbitrar, fără

o apreciere a argumentelor și probelor invocate de apelant, iar faptul dat indică

incontestabil la încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept procedural,

precum și la examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a pricinii deduse

judecării, fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea hotărârii contestate.

În acest sens, Colegiul remarcă că instanța de apel verificând legalitatea și

temeinicia hotărârii primei instanțe, a constatat că pricina a fost soluționată corect de

prima instanță, cu aplicarea corectă a normelor materiale și procedurale.

La acest capitol, Colegiul consideră necesar a menționa că, instanța de apel nu a

reținut și nu a dat o apreciere materialelor dosarului (bonurile de lucru - f.d.96-221),

or, potrivit acestora se atestă achitarea salariului și sporurile pentru deplasări, din care

4

se vede cert perioada aflării intimatului Scodigor Anton în deplasare peste hotarele

țării și timpul efectiv cît s-a aflat.

Mai mult ca atât, instanța inferioară avea obligația rezultând din prevederile art.

373, alin.(2) Cod de procedură civilă, de a da un răspuns cert referitor la pertinența

unui înscris sau altuia. Or, instanța de judecată este obligată să reflecte în hotărâre

motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor probe,

precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele, rezultând din prevederile

art. 130 alin.(4) Cod de procedură civilă.

Colegiul civil stabilește că contrar prevederilor art.118 și 130 Cod de procedură

civilă, instanța de apel nu a supus verificării și nu a stabilit dacă angajatorul

Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” a respectat prevederile pct.1 și

pct.4 al Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 362 din 11.06.1993, în

privința lui Scodigor Anton.

Or, concluziile instanței de apel precum că angajatorul Întreprinderea de Stat

„Calea Ferată din Moldova” nu a respectat prevederile Regulamentului aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr.362 din 11.06.1993 a RM în privința lui Scodigor Anton, nu

a achitat plățile ce țin de deplasări peste hotare (50% din diurnă) pentru ultimii 3 ani

sunt în contradicție cu actele anexate la materialele dosarului și anume extrasele prin

care se dovedește plățile salariale lunare a lui Scodigor Anton ce țin de deplasări.

Instanța de apel, nu a dat apreciere nici răspunsului nr.01-2338 din 23 iuie 2017

al Ministerului Muncii, Protecției sociale și Familiei al RM care a făcut trimite la

prevederile art. 174 alin.(2) Codul muncii și anume, „călătoriile de serviciu ale

salariaților a căror activitate permanentă are caracter mobil sau ambulant, precum și

îndeplinirea lucrărilor de prospecțiune, a celor geodezice și topografice pe teren, nu

sînt considerate deplasări în interes de serviciu dacă angajatorul acordă transportul de

serviciu necesar ”.

Mai mult, în conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă,

decizia instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt

se va considera o încălcare a art. 6§1 CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania, 1994).

CEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile,

acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument

(Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria A nr. 288).

Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în

care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin

urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei (Hiro Balani împotriva

Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

Prin urmare, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația

legală de a motiva hotărârea luată și de a argumenta soluția adoptată.

5

Dreptul de a fi auzit, prin urmare, a fost încălcat, or dreptul în cauză include nu

doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație

corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care anumite

argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit de instanța de

apel.

În consecință, Colegiul, verificând conținutul deciziei contestate, în raport cu

materialele dosarului, argumentele invocate în recursuri, conchide că instanța de apel,

s-a referit în mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a considerat

aplicabile speței, fără să se expună asupra circumstanțelor concrete ale cauzei și

probelor administrate în cadrul judecării pricinii pe care se întemeiază concluziile

privitoare la aceste circumstanțe, și fără a indica motivele pentru care argumentele

invocate în referință nu au fost reținute, nefiind supuse aprecierii.

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor

de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și

expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți.

Mai mult, hotărârea trebuie să se fondeze pe lege, trebuie să rezolve, într-o

maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți, conform

principiului nr. 6 al Recomandării nr. 5 din 1984, adoptată la de Comitetul Miniștrilor

al Consiliului Europei, privind principiile de procedură civilă menite pentru

ameliorarea funcționării justiției, ceea ce în speță lipsește.

Or, în sensul principiului procesului echitabil, garantat de art. 6 CEDO,

motivarea hotărârilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu

atenție și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept care

i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie clară și simplă,

precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere. Nemotivarea hotărârii sau o

motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare admisă la

judecarea cauzei în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța de

recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, a casa integral decizia

instanței de apel, cu remiterea cauzei civile la rejudecare în instanța de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/ netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în

ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția

adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de

6

judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele pricinii, probele

administrate și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445, alin. (1), lit. c) și alin.

(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se admite recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din

Moldova”.

Se casează decizia din 06 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Scodigor Anton împotriva

Direcției de Deservire a Călătorilor a Întreprinderii de Stat “Calea Ferată din

Moldova” și a Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” cu privire la

obligarea recalculării și achitării plăților de deplasare și încasarea prejudiciului moral,

cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Ala Cobăneanu

Mariana Pitic

Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

7