2ra-856/18 — repararea prejudiciului moral

2ra-856/18 — repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosar nr. 2ra-856/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani

(judecător Dorin Dulghieru )

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

(judecători Maria Guzun, Iurie Cotruță, Ion Țurcan)

D E C I Z I E

27 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru

Judecătorii Iuliana Oprea

Maria Ghervas

Victor Burduh

Luiza Gafton

examinând recursul declarat de Alexandru Butuc,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Alexandru Butuc împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral

cauzat ca rezultat al condițiilor inumane și degradante de detenție,

împotriva deciziei din 14 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Alexandru Butuc, menținută hotărârea din 24 iulie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

c o n s t a t ă:

La 17 octombrie 2016, Alexandru Butuc s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la încasarea din contul

bugetului de stat a prejudiciului moral în mărime de 50000,00 lei, cauzat prin acțiunile

Departamentul Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției al Republicii Moldova (f.d.

3-8).

În motivarea acțiunii, reclamantul Alexandru Butuc a indicat că, în perioada 13-27 iulie

2016, prin încheierea judecătorului Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, întru asigurarea

prezenței, în calitate de inculpat, în ședința de judecată numită pentru datele de 14 iulie 2016

și 22 iulie 2016, s-a dispus etaparea reclamantului și deținerea acestuia în Penitenciarului

nr.13 Chișinău.

În legătură cu aceasta, reclamantul a specificat că, în perioada deținerii în Penitenciarul

nr.13, condițiile de detenție nu corespundeau standardelor recunoscute.

1

Potrivit relatărilor reclamantului, în celula nr. 162, care este celulă de carantină și în care

reclamantul a fost instalat în perioada dintre 13 și 20 iulie 2016, în permanență au fost

instalați opt deținuți, acesta fiind numărul maxim admis.

A mai susținut că, în celula nr.137, în care a fost instalat perioada de la 20 la 27 iulie

2016, au mai fost instalați patru deținuți, la fel în număr maxim admis, însă fiecărui deținut

din această celulă nu erau disponibili 4 metri pătrați garantați unui deținut.

Totodată reclamantul a menționat că, alimentația a fost de cea mai joasă calitate, iar în

celulă ceilalți deținuți fumau, specificând că, dânsul era unicul nefumător din celulă și a

notat că, administrația penitenciarului nu a întreprins nici o măsură concretă întru

respectarea normelor cu privire la fumat, inclusiv cele de asigurare a deținuților cu loc pentru

fumat, întru excluderea fumatului în celulă, fapt care a cauzat daune sănătății reclamantului.

Reclamantul a invocat că, în ambele celule sus-indicate, blocul sanitar se află în

interiorul celulei, nefiind izolat corespunzător normativelor, iar în lipsa ventilării, mirosurile

au fost insuportabile.

Suplimentar, reclamantul a obiectat asupra iluminării insuficiente în celule, fapt care a

generat reclamantului probleme oculare.

Concomitent a indicat că, deținuții își spălau și uscau hainele la fel în interiorul celulei.

În aceiași ordine de idei a arătat că, în perioada în care a fost reținut în penitenciar,

luându-se în considerare factorii enunțați mai sus în raport cu temperaturile ridicate, aflarea

în celule era insuportabilă.

Tot aici a reflectat reclamantul Alexandru Butuc și asupra lipsei de inventar și a lenjeriei

de pat în celule, precum și obiectelor de uz casnic și sanitar.

În lumina celor expuse a insistat reclamantul că condițiile de detenție în celulele

penitenciarului notat reprezintă un pericol real pentru viața și sănătatea deținuților.

Astfel, consideră reclamantul că este justificat să pretindă compensarea prejudiciului

moral suportat în condițiile sus-enunțate în echivalent bănesc în mărime de 50000 lei.

Prin hotărârea din 24 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, acțiunea a fost

respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d. 82-85).

La 21 august 2017, Alexandru Butuc a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe,

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri

de admitere integrală a acțiunii (f.d. 91, 99-100).

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău, prin

decizia din 14 noiembrie 2017 a respins apelul declarat de către Alexandru Butuc, a fost

menținută hotărârea din 24 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani (f.d. 109-

113).

Instanțele ierarhic inferioare au concluzionat că cerința înaintată de către reclamant față

de Ministerul Justiției cu privire la repararea prejudiciului moral pretins a fi cauzat de către

Departamentul Instituțiilor Penitenciare este drept una neîntemeiată, or, aceasta în condițiile

speței, este înaintată împotriva unui pârât necorespunzător.

2

Pentru a ajunge la această concluzie, instanțele judecătorești au indicat că, reieșind din

statutul de persoană juridică a Departamentului Instituțiilor Penitenciare, și din faptul că

acesta în activitatea sa își asumă responsabilitatea de a fi antrenat în raporturi juridice de

sinestătător, inclusiv și în raporturi obligaționale, statutul de subordonare Ministerului

Justiției al RM nu poate implica răspunderea ultimului pentru faptele Departamentului,

inclusiv și în condițiile apariției obligației de reparare a prejudiciului moral cauzat a fi de

către Departament.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la 16 februarie 2018, Alexandru Butuc a

declarat recurs împotriva deciziei din 14 noiembrie 2017 al Curții de Apel Chișinău (f.d.

116).

În motivarea cererii de recurs, Alexandru Butuc a indicat că de către instanțele ierarhic

inferioare au fost interpretate eronat normele de drept material, ceia ce constituie temei de

admitere a recursului.

În acest sens, recurentul a indicat că instanța de apel eronat a ajuns la concluzia că

Ministerul Justiției al RM este pârâtul necorespunzător în speța dată, or, în cazuri analogice

instanțele judecătorești au statuat că Ministerul Justiției este responsabil pentru prejudiciul

cauzat deținuților pentru deținerea acestora în condiții inumane și degradante in instituțiile

penitenciare.

Totodată, recurentul a remarcat că instanțele judecătorești la emiterea deciziilor sale nu

au luat în considerare jurisprudența CEDO, care în hotărârile sale pe cazuri similare, a

recunoscut că responsabil de încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, în ceia ce privește tratamentul inuman a deținuților din instituțiile penitenciare, este

Ministerul Justiției.

La 04 aprilie 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatului o copie a cererii

de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună

de la data primirii copiei respective (f.d. 126). Având în vedere că intimatul nu a prezentat

referință în termenul acordat, admisibilitatea recursului urmează a fi decisă în lipsa acesteia.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Colegiul judiciar constată că Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților

la proces copia deciziei integrale la data de 08 decembrie 2017 (scrisoarea de însoțire

anexată la materialele dosarului (f.d. 114). Având în vedere că la materialele dosarului

lipsește dovada recepționării deciziei integrale de către recurent, recursul declarat de

Alexandru Butuc la 16 februarie 2018 se consideră a fi depus în termen.

Prin încheierea din 23 mai 2018 a Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, recursul declarat de Alexandru Butuc a fost

considerat admisibil (f.d. 128).

Potrivit art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat

admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

3

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra oportunității

invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a se pronunța cu privire

la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

În speță, Colegiul a considerat că examinarea recursurilor este posibilă fără înștiințarea

participanților la proces.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul declarat

împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și în baza

referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi.

Examinând recursul declarat de Alexandru Butuc împotriva deciziei din 14 noiembrie

2017 a Curții de Apel Chișinău, studiind materialele dosarului și raportând cele constatate

la prevederile legale care guvernează speța, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar să admită recursul, să

caseze decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe din următoarele raționamente.

Potrivit art. 445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul,

este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, pronunțând o nouă hotărâre.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, se consideră că normele de drept

material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu

a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod eronat

legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Potrivit certificatului nr. B-348 din 03 august 2016 eliberat de către Șeful Penitenciarului

nr. 2 Lipcani, se constată cu certitudine faptul că, Alexandru Butuc în perioada de la 13 iulie

2016 până la 27 iulie 2016 s-a aflat în detenție în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău (f.d. 12).

Conform certificatului nr. 3/B-173/16 din 06 septembrie 2016, eliberat de Șeful

Penitenciarului nr. 13 Chișinău, în perioada de la 14 iulie 2016 până la 20 iulie 2016

condamnatul Butuc Alexandru a fost deținut în camera nr. 162 (cameră de carantină), în

perioada de la 10 iulie 2016 până la 27 iulie 2016 în camera nr. 137 din Penitenciarul nr. 13

Lipcani.

Din referința depusă de reprezentantul Ministerului Justiției al RM, rezultă că pârâtul a

confirmat faptul că în perioada de la 13 iulie 2016 până la 27 iulie 2016, condamnatul

Alexandru Butuc, fiind deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, a fost repartizat în

celulele nr. 162 și nr. 137. Potrivit informației tabelare prezentate în referință, în perioada

indicată, în celula nr. 162, cu suprafața de 21 m.p. au fost deținute - 8 persoane, în celula nr.

137, cu suprafața de 13,3 m.p., au fost deținute 4 persoane.

Tot din materialele dosarului judiciar, rezultă că prin hotărârea din 30 martie 2016 a

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, menținută prin decizia din 25 octombrie 2016 a

Curții de Apel și încheierea din 30 martie 2017 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis ca

întemeiată cererea de chemare în judecată depusă de reclamantul Butuc Alexandru

4

împotriva Ministerului Justiției al RM privind încasarea prejudiciului moral, dat fiind faptul

că, în perioada de detenție și anume 14 februarie 2012 – 23 februarie 2012, 02 octombrie

2014 – 04 decembrie 2014, 26 decembrie 2014-08 iunie 2015, 26 august 2015 – 09 august

2015, reclamantul a fost deținut în Penitenciarul nr. 13, în condiții inumane, astfel, fiind

încălcat de către stat art. 3 din Convenția Europeană, care interzice sub orice formă

tratamentul inuman al persoanelor.

Reclamantul invocând faptul că, ispășindu-și pedeapsa în Penitenciarul nr. 2 din

Lipcani, în perioada 13 iulie 2016 până la 27 iulie 2016 s-a aflat în detenție în Penitenciarul

nr. 13 din Chișinău, în același condiții precare, fapt ce a dus la încălcarea dreptului garantat

de art. 3 CEDO și despre care a sesizat instanța de judecată prin prezenta acțiune, cu

solicitarea de ai fi reparat prejudiciului moral cauzat prin detenția în condiții degradante și

inumane.

Investită cu judecarea prezentei cauze, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului

ca fiind neîntemeiată, motivând prin faptul că Ministerul Justiției nu este pârâtul

corespunzător în condițiile prezentei speței.

Instanța de apel prin decizia din 14 noiembrie 2017 a menținut hotărârea primei

instanțe, concluzionând că în speță, instanța de fond corect a respins acțiunea reclamantului

pe motiv că a fost înaintată împotriva pârâtului necorespunzător.

Coroborând materialele cauzei civile cu motivele invocate de către recurent în cererea

de recurs, Colegiul lărgit conchide că concluziile instanței de apel și primei instanțe expuse

în hotărârile judecătorești sunt în contradicție cu materialele cauzei, iar circumstanțele

importante pentru soluționarea cauzei nu au fost constatate sau elucidate pe deplin de către

instanțele ierarhic inferioare.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție consideră eronată și neîntemeiată concluzia instanțelor ierarhic inferioare privind

respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, pe motiv că acțiunea este înaintată împotriva

Ministerului Justiției, care în condițiile speței nu este pârâtul corespunzător, iar

Departamentul Instituțiilor Penitenciare nu a fost atras în calitate de pârât.

În susținerea poziției sale, instanța de recurs notează faptul că Penitenciarul nr. 13 din

Chișinău este o instituție penitenciară din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor

(la data depunerii cererii de chemare în judecată - Departamentul Instituțiilor Penitenciare),

care se subordonează Ministerului Justiției Republicii Moldova, care urmează a fi

reprezentantul statului.

Or, în acest sens instanța de recurs, relevă prevederile art. 3 din Legea cu privire la

sistemul penitenciar, nr. 1036-XIII din 17.12.1996 (abrogată la 16 mai 2018), care

prevede că, sistemul penitenciar este subordonat Ministerului Justiției.

Iar, art. 4 alin. (1) și (2) ale aceleiași norme legale, indică că sistemul penitenciar este

constituit din Departamentul instituțiilor penitenciare, subdiviziunile acestuia,

întreprinderile de stat din cadrul sistemului penitenciar și asociațiile acestora.

Subdiviziunile Departamentului instituțiilor penitenciare sunt: a) instituțiile penitenciare;

b) instituțiile de cercetări științifice, de învățământ, medicale și alte instituții și subdiviziuni

create special pentru asigurarea activității sistemului.

Potrivit anexei nr. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 736 din 3 octombrie 2012, cu privire

aprobarea Regulamentului la organizarea și funcționarea Ministerului Justiției al

5

Republicii Moldova (în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată),

Departamentul Instituțiilor Penitenciare face parte din Lista autorităților administrative din

subordinea Ministerului Justiției.

Pct. 4, subpct. 9 din Regulamentul nominalizat stipulează că, în vederea realizării

misiunii sale, Ministerul exercită următoarele funcții de bază: promovarea politicii de stat

în domeniul punerii în executare a pedepselor penale privative de libertate, măsurii

arestului preventiv, sancțiunii arestului contravențional, măsurilor de siguranță aplicate

deținuților, precum și în domeniul probațiunii.

Pe cale de consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ reține

drept întemeiate alegațiile recurentului, potrivit cărora în condițiile prezentei spețe,

Ministerul Justiției este organul responsabil pentru repararea prejudiciului moral cauzat de

către instituțiile penitenciare, pentru detenție în condiții inumane ori degradante și ajunge

la concluzia că, în speță, autoritatea pârâtă este Ministerului Justiției și anume el poartă

răspundere pentru acțiunile Penitenciarului nr. 13 din Chișinău, deoarece instituția

penitenciară este subordonată Departamentului Instituțiilor Penitenciare (în prezent –

Administrația Națională a Penitenciarelor), care la rândul său se află în subordinea

Ministerului Justiției. Pe cale de consecință, reclamantul corect și-a formulat pretențiile

față de Ministerul Justiției.

În conformitate cu prevederile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau

tratamentelor inumane ori degradante.

Articolul 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale stabilește că, orice persoană ale cărei drepturi și libertăți

recunoscute de Convenție au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instituții

naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în

exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

În susținerea poziției sale Curtea Europeana a constatat în mai multe hotărâri ale sale

adresate împotriva Republicii Moldova lipsa unui recurs efectiv la nivel național cu privire

la pretențiile reclamanților privind condițiile de detenție inumane și degradante. În special

cauzele care au determinat situația ce a dus la violarea art.3 din Convenția Europeană

referitor la condițiile de detenție: - supraaglomerarea celulelor; - lipsa paturilor; - fumatul

pasiv; - hrana insuficientă; - lipsa luminii naturale; - lipsa plimbărilor la aer liber; - lumina

artificială permanent aprinsă; - lipsa de încălzire a celulei ș.a.

Astfel în cauza CEDO Baștovoi c. Republicii Moldova din 5 iulie 2016, Curtea

relevând jurisprudența sa anterioară în privința Republicii Moldova (cauza Shishanov c.

Republicii Moldova, nr. 11353/06, §§ 50-61, 15 Septembrie 2015), cât și rapoartele sale

pentru anii 2013, 2014 și 2015 privind condițiile de detenție, ca urmare a mai multor vizite

la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, prin care s-a constatat probleme serioase, în special

privind supraaglomerarea, calitatea mâncării, ventilarea și accesul la lumina solară, a

constatat încălcarea art. 3 din Convenție, în privința condițiilor de detenție a reclamantului.

În hotărârea sa, Curtea a reiterat că statul trebuie să se asigure că o persoană este

deținută în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că modul și

metoda de executare a măsurii să n-o supună suferinței sau unor greutăți de o intensitate

care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, avînd în vedere

cerințele practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea să îi fie protejate în mod adecvat (a

6

se vedea Kudla v. Poland [GC], nr. 30210/96, §§ 92-94, CEDO 2000-XI , și Popov c.

Rusiei, nr. 26853/04, § 208 13 iulie 2006).

Instanța europeană a mai reiterat, în particular că o lipsă serioasă de spațiu într-o celulă

de penitenciar este calificată drept un factor care trebuie luat în considerare la stabilirea

faptului dacă condițiile de detenție descrise sunt „degradante” în sensul art. 3 din Convenție

și poate releva o violare, fie luat separat, fie împreună cu alte încălcări (a se vedea, printre

altele, Karalevičius c. Lituaniei nr. 53254/99, §§ 39, 7 aprilie 2005, și Ananyev și alții, nr.

42525/07 și 60800/08, §§ 139-165, 10 ianuarie 2012, §§ 145-147 și 149).

În prezenta cauză, Curtea a notat că supraaglomerarea a fost confirmată atât de Guvern,

prin datele cu privire la mărimea și capacitatea celulelor (paragraful 10), cât și de Centrul

pentru Drepturile Omului (paragraful 12). Mai mult, calitatea alimentelor, lipsa luminii

solare, ventilația insuficientă și lipsa intimității la utilizarea toaletei au sporit suferințele

reclamantului, care au depășit nivelul acceptat de suferință inerentă detenției (a se vedea

Onaca c. României, nr. 22661/06, §§ 38-39, 13 martie 2012). În lipsa unor dovezi din partea

Guvernului în privința faptului că pe parcursul ultimilor ani la Penitenciarul nr. 13 s-au

efectuat îmbunătățiri considerabile, Curtea consideră că nu este nici un temei de a devia de

la concluziile sale expuse în hotărârile anterioare (a se vedea, printre cele mai recente,

Silvestru c. RM, nr. 28173/10, 13 ianuarie 2015; Pisaroglu c. RM, nr. 21061/11, 3 martie

2015; și Mescereacov c. RM, nr. 61050/11, 16 februarie 2016).

De asemenea, Curtea a reiterat că, în cauza dominantă Shishanov c. Republicii

Moldova, a considerat necesară aplicarea art. 46 din Convenție. In particular, Curtea a decis

că autoritățile RM trebuie să instituie, fără întârzieri, un remediu sau o combinație de

remedii, cu efect preventiv și compensator pentru a garanta că încălcările Convenției ca

urmare a condițiilor neadecvate de detenție în RM să fie redresate eficient.

Conform art. 4 al Constituției RM, dispozițiile constituționale privind drepturile și

libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a

Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate internaționale la care Republica Moldova

este parte. Dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile

fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile interne, prioritate

au reglementările internaționale.

Prevederile menționate sunt confirmate și prin Hotărârea Curții Constituționale din 14

octombrie 1999 privind interpretarea unor prevederi ale art. 4 din Constituția Republicii

Moldova, conform căreia Convenția constituie o parte integrantă a sistemului legal intern,

și respectiv urmează a fi aplicată direct ca oricare altă lege a Republicii Moldova cu

deosebirea că, Convenția prin prisma prevederilor art.4 alin.(2) din Constituția Republicii

Moldova, are prioritate față de restul legilor interne care î-i contravin.

În această ordine de idei și reieșind din faptul că condițiile de detenție în Penitenciarul

nr. 13, în care s-a aflat Alexandru Butuc, în perioada 13 – 27 iulie 2016, în special,

cantitatea și calitatea insuficientă a hrănii, accesul limitat la lumină, precum și condițiile

sanitare insuficiente din celulă, au constituit tratament inuman și degradant în sensul

articolului 3 al Convenției, Colegiu ajunge la concluzia de a admite acțiunea reclamantului

privind încasarea din bugetul de stat a prejudiciului cauzat de instituția penitenciară pentru

detenție în condiții inumane și degradante, or, aceste condiții de detenție sunt incompatibile

7

cu respectul față de demnitatea umană și contravin art. 3 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Astfel, prin prisma art. 41 CEDO, dacă a avut loc o violare a Convenției sau

protocoalelor sale și, dacă dreptul intern nu permite decât o înlăturare incompletă a

consecințelor acestei violări, se acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Prin urmare, luând în considerare practica CEDO în cauze similare, dar și faptul că

printr-o hotărârea judecătorească irevocabilă a fost constatată încălcarea de către stat a

dreptului garantat de art. 3 din CEDO, prin deținerea reclamantului în perioade anterioare,

în Penitenciarul nr. 13 în condiții de detenție inumane și degradante, precum și faptul că

pârâtul nu a prezentat probe că, în perioada următoare, au avut loc îmbunătățiri

considerabile în penitenciarul respectiv, Colegiul lărgit consideră că nu există motive

pentru a ajunge la o altă concluzie decât cea din jurisprudența sa anterioară.

Or, privând persoana de libertate, statul trebuie să asigure deținerea acestei persoane în

condiții compatibile cu respectul față de demnitatea umană ca modul și metoda executării

măsurii impuse să nu-1 supună suferinței sau unei poveri de o intensitate ce depășește

nivelul admisibil al suferinței cauzate în detenție și că, dat fiind cerințele practice de

încarcerare, sănătatea și existența sa să-i fie asigurate în mod adecvat și prin acordarea

asistenței medicale necesare (cauza Ostrovar c. Moldovei, hotărârea CEDO din 13

septembrie 2005).

Raportate cele invocate mai sus, în coroborare cu prevederile art. 1422 și art. 1423 Cod

civil, și cu condițiile în care se afla Statul, fiind în imposibilitate de a asigura condiții

necesare de detenție, Colegiul ajunge la concluzia de a încasa din contul statului, prin

intermediul Ministerului Justiției, în beneficiul lui Alexandru Butuc prejudiciul moral în

mărime de 1000,00 lei, suma pe care Colegiul o consideră echitabilă, rezonabilă și

justificată, având în vedere durata de detenție, dar și caracterul, gravitatea și suferințele

suportate în timpul detenției.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe au fost adoptate cu aplicarea eronată a normelor de drept, fără

constatarea și elucidarea pe deplin a unor circumstanțe importante pentru soluționarea

cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul declarat, cu casarea deciziei instanței de

apel și hotărârea primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care cererea de

chemare în judecată depusă de Alexandru Butuc cu privire repararea prejudiciului moral

cauzat ca rezultat al condițiilor inumane și degradante de detenție se admite parțial, cu

încasarea din contul statului prin intermediul Ministerul Justiției al RM a prejudiciului

moral în mărime de 1000,00 lei.

În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de către Alexandru Butuc.

Se casează decizia din 14 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău și hotărârea din 24

iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani și se emite o hotărâre nouă prin care:

8

Se admite parțial cererea de chemare în judecată depusă de către Alexandru Butuc

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului

moral cauzat ca rezultat al condițiilor inumane și degradante de detenție.

Se încasează, din bugetul de stat, gestionat de Ministerul Finanțelor al RM, prin

intermediul Ministerului Justiției al RM, în beneficiul lui Alexandru Butuc, suma de

1000,00 (o mie) lei, cu titlu de prejudiciul moral cauzat prin deținerea în condiții inumane

și degradante.

În rest pretențiile reclamantului Alexandru Butuc privind încasarea prejudiciului moral

se resping.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru

Judecători Iuliana Oprea

Maria Ghervas

Victor Burduh

Luiza Gafton

9