Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 20.06.2018
respins

2r-502/18 — incasarea sumei

HOTĂRÂRE
20.06.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea sumei
Temei legal
reprezentarea in instanta de judecata
Citează această cauză
2r-502/18 — incasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.2r-502/18 Prima instanță: Judecătoria Bălți (sediul Central) (jud. A. Donos) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. St. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu) DECIZIE 20 iunie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței , judecătorul Oleg Sternioală Judecători Iurie Bejenaru Victor Burduh examinând recursul declarat de Nicolae Chitaigorodschi, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Chitaigorodschi împotriva Companiei Internaționale de Asigurări „ASITO” Societate pe Acțiuni cu privire la încasarea sumei, împotriva încheierii din 27 martie 2018 a Curții de Apel Bălți, c o n s t a t ă: La 13 iulie 2017 Nicolae Chitaigorodschi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Companiei Internaționale de Asigurări „ASITO” Societate pe Acțiuni (în continuare CIA „ASITO” SA) solicitând încasarea datoriei la pensia suplimentară în sumă de 2000 de lei pentru perioada 31 aprilie 2017-01 iulie 2017, obligarea pârâtului să efectueze lunar plata pensiei suplimentare în sumă de 1000 de lei pe viață.

Prin hotărârea din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Bălți (sediul Central) s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Chitaigorodschi împotriva CIA „ASITO” SA cu privire la încasarea sumei asigurate. La 16 ianuarie 2018 Nicolae Chitaigorodschi, prin intermediul avocatului Semion Fali, a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Bălți (sediul Central). Prin încheierea din 05 februarie 2018 a Curții de Apel Bălți nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Nicolae Chitaigorodschi, prin intermediul avocatului Semion Fali și s-a stabilit pentru apelant și reprezentantul, avocatul Semion Fali, un termen până la/sau ședința de judecată din 21 februarie 2018 ora 09:00, pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 112, 50 de lei și a cererii de apel motivate.

Ulterior a fost prezentată dovada plății taxei de stat și cererea de apel suplimentară, semnată de către avocatul Semion Fali, ca reprezentant al lui Nicolae Chitaigorodschi. 1 Prin încheierea din 27 martie 2018 a Curții de Apel Bălți s-a încetat procedura de apel la cererea de apel depusă de avocatul Semion Fali, reprezentantul lui Nicolae Chitaigorodschi, împotriva hotărârii din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Bălți (sediul Central), în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Chitaigorodschi împotriva CIA „ASITO” SA cu privire la încasarea sumei asigurate, ca fiind depus apelul de o persoană ce nu era în drept să-l declare. La 03 aprilie 2018 Nicolae Chitaigorodschi a declarat recurs împotriva încheierii din 27 martie 2018 a Curții de Apel Bălți solicitând casarea acesteia cu trimiterea cererii de apel spre examinare în Curtea de Apel Bălți conform temeiurilor expuse.

În motivarea recursului s-a invocat că interesele sale de rând cu el au fost reprezentate și de avocatul Semion Fali și la împuternicirea/indicația sa în termenul stabilit a fost expediată la Curtea de Apel Bălți cererea de apel și la recepționarea hotărârii motivate a fost depusă cererea de apel suplimentară. Examinarea cauzei a fost amânată pentru 27 martie 2018, din motivul neprezenței pârâtului în ședință de judecată. Menționează că la ora stabilită s-a prezentat împreună cu avocatul și el a susținut cererea de apel depusă, însă instanța de apel nu a acceptat spre examinare cererea depusă de reprezentantul său și a încetat procedura, făcând referire la lipsa împuternicirilor reprezentantului.

Consideră că instanța de apel neîntemeiat l-a lipsit de dreptul de a-și apăra drepturile sale legale lezate de compania de asigurare, prin ce a încălcat prevederile art. 5 alin.(2), art. 8 alin.(1), art.26, 27 Cod de procedură civilă. În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Instanța de apel a adoptat încheierea contestată la 27 martie 2018, iar Nicolae Chitaigorodschi a declarat recurs la 03 aprilie 2018, ceea ce denotă că recursul este în termen. Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat prin prisma argumentelor invocate în recurs și a materialelor din dosar, coroborate cu normele de drept, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Nicolae Chitaigorodschi neîntemeiat și pasibil de fi respins, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 426 alin.(3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. În conformitate cu art. 360 alin.(1) Cod de procedură civilă, sunt în drept să declare apel: a) părțile și alți participanți la proces; b) reprezentantul în interesul apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege; c) martorul, expertul, specialistul și interpretul, reprezentantul cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată ce li se cuvine.

Din materialele cauzei rezultă că prin hotărârea din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Bălți (sediul Central) s-a respins cererea de chemare în judecată depusă 2 de Nicolae Chitaigorodschi împotriva CIA „ASITO” SA cu privire la încasarea sumei asigurate (f.d.43, 49-52). La 16 ianuarie 2018 Nicolae Chitaigorodschi, prin intermediul avocatului Semion Fali, a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Bălți (sediul Central) (f.d.48). Ulterior a fost prezentată cererea de apel suplimentară, semnată de către avocatul Semion Fali ca reprezentant al lui Nicolae Chitaigorodschi (f.d.65) Art. 75 alin.(1) Cod de procedură civil prevede că persoanele fizice își pot apăra interesele personal, prin avocat sau avocat stagiar.

Participarea personală în proces nu face ca persoana fizică să decadă din dreptul de a avea avocat. În contextul dat, Colegiul notează că interesele reclamantului Nicolae Chitaigorodschi în prezenta cauză civilă în prima instanță au fost reprezentate de către avocatul Semion Fali, anexând în acest sens mandatul seria MA nr. 0532758 din 13 iulie 2017 (f.d.14). Or, în corespundere cu prevederile art. 80 alin. (7) Cod de procedură civilă, împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat și certificat de avocat.

Concomitent Colegiul relevă că apelul declarat la 16 ianuarie 2018 împotriva hotărârii din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Bălți (sediul Central), cât și cererea de apel suplimentară, de asemenea, au fost depuse și semnate de către avocatul Semion Fali ca reprezentant al lui Nicolae Chitaigorodschi (f.d.48, 65). Prin încheierea contestată, în temeiul art. 374 alin.(4) lit. b) Cod de procedură civilă, instanța de apel a dispus încetarea procedurii de apel la cererea de apel depusă de avocatul Semion Fali, reprezentantul lui Nicolae Chitaigorodschi, împotriva hotărârii din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Bălți (sediul Central), în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Chitaigorodschi împotriva CIA „ASITO” SA cu privire la încasarea sumei asigurate, ca fiind depus apelul de o persoană ce nu era în drept să-l declare.

La acest capitol, Colegiul menționează că prin scrisoarea nr. UA/214/18 din 14 martie 2018 adresată Curții de Apel Bălți, Uniunea Avocaților din Republica Moldova a comunicat că la 22 decembrie 2017, prin decizia Comisiei pentru Etică și Disciplină, activitatea de avocat a lui Semion Fali, deținătorul licenței nr. 487 din 25 februarie 2002, a fost suspendată și respectiv, efectiv nu se regăsește în Lista avocaților cu dreptul de exercitare a profesiei de avocat pentru anul 2018 (f.d.76). Conform art. 22 alin. (1) al Legii cu privire la avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002, licența pentru exercitarea profesiei de avocat este unicul act care confirmă statutul avocatului.

În această ordine de idei, Colegiul reține ca fiind corectă constatarea instanței de apel precum că avocatul Semion Fali nu avea dreptul la 16 ianuarie 2018 de a depune cerere de apel și de a reprezenta în instanța de judecată reclamantul Nicolae Chitaigorodschi, or, circumstanțele expuse supra confirmă ipoteza instanței de apel. În consecință, Colegiul apreciază ca fiind justă concluzia instanței de apel privind încetarea procedurii de apel la cererea de apel depusă de avocatul Semion Fali ca reprezentant al lui Nicolae Chitaigorodschi împotriva hotărârii din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Bălți (sediul Central), ca fiind înaintată de o persoană ce nu era în drept să declare apel. 3 Or, art. 374 alin. (4) lit. b) Cod de procedură civilă statuează că după primirea cererii de apel, procedura de apel încetează din oficiu sau la cerere dacă instanța de apel constată că cererea de apel a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel.

Aici Colegiul precizează că prin încheierea din 21 februarie 2018 a Curții de Apel Bălți s-a acceptat spre examinare cererea de apel depusă de avocatul Semion Fali în interesele lui Nicolae Chitaigorodschi (f.d.66). Colegiul consideră irelevant argumentul recurentului precum la ora stabilită s- a prezentat în instanța de apel împreună cu avocatul și a susținut cererea de apel, deoarece faptul susținerii cererii de apel nu substituie semnarea și depunerea acesteia de către o persoană ce nu era în drept să declare. De altfel, conform art. 365 alin. (3) Cod de procedură civilă, cererea de apel se semnează de apelant sau de reprezentantul său. În ultimul caz, la cerere se anexează documentul, legalizat în modul stabilit, care certifică împuternicirile reprezentantului dacă în dosar lipsește o astfel de împuternicire.

În speță, Colegiul reiterează că chiar și în condițiile în care la materialele cauzei este anexat mandatul avocatului Semion Fali, seria MA nr. 0532758 din 13 iulie 2017, care i-ar acorda dreptul de a contesta hotărârea judecătorească, acest mandat nu mai produce efectele prevăzute de lege, în situația în care la 22 decembrie 2017, prin decizia Comisiei pentru Etică și Disciplină, activitatea de avocat a lui Semion Fali, deținătorul licenței nr. 487 din 25 februarie 2002, a fost suspendată (f.d.76). În atare circumstanțe, Colegiul relevă că Semion Fali nu avea dreptul la 16 ianuarie 2018 de a depune și semna cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe ca reprezentant a lui Nicolae Chitaigorodschi.

Colegiul menționează că necomunicarea de către Semion Fali reclamantului Nicolae Chitaigorodschi despre faptul suspendării activității de avocat prin decizia Comisiei pentru Etică și Disciplină de pe lângă Uniunea Avocaților din Republica Moldova, nu poate fi pusă pe seama instanței de apel. De altfel, nu poate fi calificată nici ca o îngrădire a accesului la justiție pentru reclamant/apelant sau lipsirea lui Nicolae Chitaigorodschi de către instanța de apel de dreptul de a-și apăra drepturile și interesele sale în sensul normelor procesuale invocate. Astfel argumentele recurentului invocate în acest sens sunt neîntemeiate . Or, în conformitate cu art. 75 alin.(4) Cod de procedură civilă, actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sunt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși.

Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părții. Ca urmare, argumentele recurentului nu pot fi acceptate de către instanța de recurs în vederea casării actului judecătoresc contestat, în condițiile când instanța de apel s-a conformat prevederilor legale la încetarea procedurii de apel. De altfel, părțile urmează să-și valorifice drepturile garantate de lege cu respectarea condițiilor stabilite de legiuitor, aspect specific și speței. În conformitate cu art. 27 alin.(1) Cod de procedură civilă disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rând a părților, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecății, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea și mijloacele procedurale de apărare.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea 4 contestată este întemeiată și conformă prevederilor legale, iar argumentele invocate de către recurent nu sunt justificate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat cu menținerea încheierii instanței de apel din 27 martie 2018. În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a), art. 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Nicolae Chitaigorodschi. Se menține încheierea din 27 martie 2018 a Curții de Apel Bălți, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Chitaigorodschi împotriva Companiei Internaționale de Asigurări „ASITO” Societate pe Acțiuni cu privire la încasarea sumei.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței , judecătorul Oleg Sternioală Judecători Iurie Bejenaru Victor Burduh 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-06-13
0,96
2ra-1138/18 — obligarea și încasarea pensiei suplimentare de asigurare și a penalității
prima instanţă: Judecătoria Bălţi, sediul Central dosarul nr. 2ra-1138/18 Judecător: A. Roşca instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi Judecători: A. Albu, A. Toderaş, E. Bejenaru Î N C H E I E R E 13 iunie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2018-07-04
0,93
2ra-914/18 — încasarea diferenței de salariu, repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 2ra-914/2018 prima instanţă, Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (jud: L. Lupaşco) Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău (jud: A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai) DECIZIE 04 iulie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2019-02-20
0,93
2rh-24/19 — Obligarea calculării penalitătii
te de CIA „Asito” în forma în care au fost emise pe toată perioada vieţii. În opinia lor, timp de 3 ani şi 3 luni (12 iulie 2013 – 01 octombrie 2016) CIA „Asito” nelegitim s-a folosit de pensiile lor, încălcând executarea obligaţiunilor pre
CSJ 2018-10-31
0,93
2ds-40/18 — încasarea salariului
Dosarul nr. 2ds-40/2018 Prima instanţă, Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (L. Lupaşco) Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău (A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai) Instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiţie (O. Sternioală, A: Cobănea
CSJ 2020-10-07
0,93
2rh-68/20 — Contestarea actelor executorului judecătoresc
folosit de pensiile lor, încălcând executarea obligaţiunilor prevăzute de hotărârile judecătoreşti emise în anul 2000. În viziunea reclamanților prin decizia din 02 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bălţi, s-a decis obligarea CIA „Asito” să exe
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă