2ra-1088/18 — încasarea prejudiciului material si moral

Dosarul nr. 2ra-1088/18

Prima instanță: Jud. Chișinău, sediul Râșcani (jud. C. Vîrlan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Efros, I. Muruianu)

Î N C H E I E R E

13 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător: Dumitru Visternicean

Judecători: Luiza Gafton, Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Compania Internațională de

Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cucoș Valentin

împotriva Companiei Internaționale de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni și

Ciubotaru Pavel cu privire la încasarea prejudiciului material și moral, precum și a

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 18 ianuarie 2018, prin care a fost

respinsă cererea de apel înaintată de Compania Internațională de Asigurări „Asito”

Societate pe Acțiuni și menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 25

mai 2017,

c o n s t a t ă :

La 10 iulie 2013, Cucoș Valentin s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către

Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni și Ciubotaru Pavel

privind încasarea prejudiciului material și moral, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 21 decembrie 2012 în jurul orei

23.30 min., aflându-se la volanul automobilului de model xxxxx cu numărul de

înmatriculare xxxxx, pe care îl deținea cu drept de folosință, se deplasa pe str. Albișoara,

20 din mun. Chișinău, unde a fost implicat într-un accident rutier cu autoturismul de

marca xxxxx, cu numărul de înmatriculare xxxxx, la volanul căruia se afla Ciubotaru

Pavel. Drept urmare, autoturismul său a fost avariat.

Menționează că vinovat de comiterea accidentului rutier a fost recunoscut șoferul,

Ciubotaru Pavel. La momentul producerii accidentului, acesta avea încheiat un contract

de asigurare, polița de asigurare civilă obligatorie AA nr.0490655 din 06 noiembrie 2012

cu Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni.

1

Explică reclamantul că la 20 martie 2013, Societatea cu Răspundere Limitată

”Autocomfix” a întocmit actul de evaluare a cheltuielilor de reparație nr.12631, prin care

s-a stabilit faptul deteriorării automobilului său de model xxxxx, cu numărul de

înmatriculare xxxxx și cauzării pagubei materiale în mărime de 9 139, 01 lei. Ulterior,

adresându-se la o unitate de specialitate pentru reparația automobilului accidentat, i s-a

comuniat că reparația acestuia depășește suma apreciată conform actului nr. 12631.

Relevă că a solicitat Companiei Internaționale de Asigurări „Asito” Societate pe

Acțiuni repararea daunei materiale cauzată de Ciubotaru Pavel, însă i s-a comuniat că

asiguratorul îi va achita doar suma de 9 139, 01 lei.

Afirmă reclamantul că nefiind de acord cu decizia Companiei Internaționale de

Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni, la 13 martie 2013 s-a adresat cu o cerere către

Centrul National de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiției, prin care a

solicitat examinarea automobilului deteriorat și evaluarea prejudiciul material cauzat în

urma accidentului rutier sus menționat. La data de 19 martie 2013, la Centrul National de

Expertize Judiciare, în prezența reprezentantului Companiei Internaționale de Asigurări

„Asito” Societate pe Acțiuni a fost examinat automobilul avariat de model xxxxx, cu

numărul de înmatriculare xxxxx, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.497

din 26 martie 2013 expertul judiciar Postanciuc a stabilit valoarea pagubei cauzate în

rezultatul accidentului rutier din 21 decembrie 2012 în mărime de 16 929 lei.

Invocă reclamantul că în temeiul art.20 din Legea cu privire la asigurarea obligatorie

de răspundere civilă pentru paguba produse de autovehicule nr.414 din 22 decembrie

2006, a adresat Companiei Internaționale de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni o

cerere prin care a solicitat achitarea pagubei în mărime de 16 929 de lei, conform

raportului de constatare tehnico-științifică nr.497 din 26 martie 2013. La 16 aprilie 2013,

Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni l-a informat că

raportul de constatare tehnico-științifică nr.497 din 26 martie 2013 nu poate servi drept

bază pentru modificarea devizului de calcul și prin urmare refuză să achite costul

reparației automobilului avariat.

Susține că în urma refuzului primit de la asigurător, la 16 mai 2013 a reparat

automobilul de model xxxxx cu numărul de înmatriculare xxxxx, la Stația de testare și

reparație pentru mijloace de transport Societatea cu Răspundere Limitată

”AUTOCRIST”, efectuând lucrările de reparație conform Actului - comandă nr.28 din 02

mai 2013 pentru ce a achitat suma de 7 880 de lei, conform bonului de plată eliberat de

Societatea cu Răspundere Limitată ”AUTOCRIST”. Tot, la 16 mai 2013 de către

Societatea cu Răspundere Limitată ”MAGAND-Com” au fost procurate piese pentru

reparația automobilului de model xxxxx, cu numărul de înmatriculare xxxxx în sumă de 5

500 de lei, conform bonului de plată eliberat de Societatea cu Răspundere Limitată

”MAGAND-Com”.

2

Consideră reclamantul că refuzul pârâtului Compania Internațională de Asigurări

„Asito” Societate pe Acțiuni de a achita suma pagubei materiale în mărime de 16 929 de

lei este neîntemeiat și ilegal.

Totodată, specifică că în vederea stabilirii și recuperării prejudiciului cauzat, au fost

suportate cheltuieli aferente și anume pentru efectuarea examinării și constatarea pagubei

cauzate prin accident rutier de către Centrul National de Expertize Judiciare a fost

achitată suma de 642 de lei, pentru asistența juridică suma de 7 000 de lei, taxa de stat în

mărime de 737, 10 lei și servicii poștale în mărime de 63, 30 de lei.

A mai comunicat că, urmare a celor sus invocate i-a fost cauzat un prejudiciu moral

evaluat la suma de 25 000 de lei, sumă pe care o consideră echitabilă, având în vedere

suferințele fizice și psihice suportate de reclamant și membrii familiei lui.

Solicită Cucoș Valentin repararea prejudiciului material în mărime de 25 371, 40 de

lei, încasarea prejudiciului moral în sumă de 25 000 de lei, precum și a cheltuielilor de

judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 25 mai 2017, acțiunea a fost

admisă parțial.

S-a încasat de la Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni

despăgubirea de asigurare în mărime de 25 371, 40 de lei, cheltuieli privind taxa de stat

achitată în sumă de 700 de lei și cheltuieli de asistență juridică în mărime de 9 500 de lei,

iar în total 35 571, 40 de lei.

S-a încasat de la Ciubotaru Pavel în beneficiul lui Cucoș Valentin prejudiciul moral

în sumă de 10 000 de lei.

În rest, în partea încasării prejudiciului moral, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 25 mai 2017, s-a corectat

greșeala din textul dispozitivului hotărârii nr. 2-60/17 din 25 mai 2017, fiind indicat

corect suma prejudiciului „17 634, 30 de lei” în loc de „25 371, 40 de lei”, precum și

suma totală spre încasare „27 834, 30 de lei” în loc de „35 571, 40 de lei”.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 ianuarie 2018, a fost respinsă cererea de

apel înaintată de Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni și s-a

menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 25 mai 2017.

La 29 martie 2018, Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe

Acțiuni a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 18 ianuarie 2018,

solicitând admiterea acestuia și casarea parțială a deciziei instanței de apel.

În motivarea recursului a indicat că instanțele de judecată au interpretat în mod

eronat legea specială ce guvernează raportul în materie de asigurare obligatorie de

răspundere civilă precum și nu au apreciat și examinat probele anexate la dosar întru

soluționarea justă a cauzei.

Consideră că atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au apreciat corect

întinderea răspunderii reglementată în baza contractului de asigurare obligatorie de

răspundere civilă reglementată prin Legea specială nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006

3

cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de

autovehicule.

Menționează că raportul de evaluare extrajudiciar nr. 497 din 26 martie 2013

întocmit de către Centrul Național de Expertize Judiciare este o probă inadmisibilă care

contravine cu despăgubirea calculată în limita răspunderii contractuale precum și a

probelor ce dovedesc cheltuielile reale cu privire la recondiționarea automobilului la

societățile selectate de către intimat, anexate la materialele dosarului.

Prin referința depusă la data de 11 iunie 2018, Cucoș Valentin a solicitat ca recursul

declarat de către Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni să

fie considerat inadmisibil.

Conform art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Având în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost expediată în

adresa părților la 7 februarie 2018 (f.d.171), cât și faptul că la materialele cauzei lipsesc

careva probe ce ar demonstra momentul comunicării acesteia, recursul declarat la data

de 29 martie 2018, se consideră depus în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Compania Internațională de

Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul inadmisibil din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost

arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute

la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

4

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei recurate.

Subsidiar se menționează că, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a, Capitolul

XXXVIII Codul de Procedură Civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de

drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia

în fapt.

Totodată completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție accentuează că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere

a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din recursul

declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CEDO în jurisprudența sa a constatat că, dreptul de acces la instanța de

judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că, modul

de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare

depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19

februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de

atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

5

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către

Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate pe Acțiuni nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

d i s p u n e :

Recursul declarat de către Compania Internațională de Asigurări „Asito” Societate

pe Acțiuni se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Dumitru Visternicean

Judecători Luiza Gafton

Nicolae Craiu

6