2ra-998/18 — cu privire la anularea actelor juridice, evacuarea din apartament și obligarea Primăriei or.Cahul de a deschide cont personal
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la anularea actelor juridice, evacuarea din apartament şi obligarea Primăriei or.Cahul de a deschide cont personal
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-998/18 — cu privire la anularea actelor juridice, evacuarea din apartament și obligarea Primăriei or.Cahul de a deschide cont personal (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 2ra-998/18 Instanța de fond: Judecătoria Cahul – D. Bosâi, Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul – G. Vavrin, R. Petrov, E. Dvurecenschii, Î N C H E I E R E 13 iunie 2018 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru, judecători Iuliana Oprea, Maria Ghervas, examinând admisibilitatea recursului, declarat de către Primăria, Consiliul or. Cahul, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Ian Voinorovschi, intervenient accesoriu Raisa Voinarovscaia împotriva Primăriei, Consiliului or. Cahul, Petru Arnautov, Mariana Arnautov, Corina Arnautov, Întreprinderea Municipală „Gospodăria Comunală Locativă Cahul” cu privire la anularea actelor juridice, evacuarea din apartament și obligarea Primăriei or.
Cahul de a deschide cont personal, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 22 martie 2016 și hotărârii Judecătoriei Cahul din 06 august 2015, C O N S T A T Ă: Ian Voinorovschi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei și Consiliului orașului Cahul, Petru Arnautov, Marianei Arnautov, Corinei Arnautov, și Întreprinderii Municipale „Gospodăria Comunală Locativă Cahul” cu privire la anularea dispoziției, anularea ordinului de repartiție, evacuarea din apartament și obligarea Primăriei orașului Cahul de a deschide cont personal.(f.d.1-2, 196, vol.I) În motivarea acțiunii reclamantul a indicat, că prin hotărârea Comitetului executiv orășenesc Cahul nr. 23/11 din 19 noiembrie 1976, apartamentul nr. XXXXX or.
Cahul a fost repartizat bunicii sale Iuzefa Coniahina în componența familiei de 2 persoane, inclusiv tatăl său – Nicolai Voinorovschi. În baza hotărârii indicate a fost eliberat ordinul de repartiție nr. 3429 și deschis cont personal. În anul 1983 în contul personal, cu viza de domiciliu, a fost inclusă mama sa Raisa Voinorovscaia, după care, în anul 1984, după nașterea lui, a fost inclus și dânsul. Reclamantul menționează că după decesul bunicii Iuzefa Coniahina în anul 1998, actele apartamentului au fost perfectate pe numele tatălui său Nicolai Voinorovschi. Din anumite motive mama sa era nevoită să plece temporar peste hotarele țării și în acest timp în anul 2000 a decedat tatăl lui. În legătură cu faptul că era minor, dânsul nu s-a implicat în chestiunile patrimoniale ale familiei, fiind convins că mama sa a privatizat apartamentul, inclusiv și pe numele lui.
Reclamantul susține că în luna august 2009, a aflat că apartamentul lor este ocupat de Petru Arnautov. Consideră că actele eliberate pe numele lui Petru Arnautov sunt ilegale, or, hotărârea comitetului executiv orășenesc Cahul, nr. 23/11 din 19 noiembrie 1976 și ordinul de repartiție nr. 3429, eliberate pe numele bunicii sale Iuzefa Coniahina sunt valabile până în prezent și 1 nu au fost anulate pe cale judiciară. Prin urmare, el împreună cu mama sa au dreptul la spațiul locativ situat în str. XXXXX or. Cahul, deoarece nu există nicio hotărâre a instanței de judecată, care l-ar fi lipsit de acest drept.
Reclamantul subliniază că actele apartamentului dat cum ar fi : ordinul de repartiție nr. 3429 și contul personal, eliberate pe numele bunicii sale Iuzefa Coniahina și perfectate în continuare pe numele tatălui său, acte care sunt de strictă evidență, au fost extrase din baza documentelor Întreprinderii Municipale „Gospodăria Comunală Locativă Cahul” și în prezent lipsesc. Susține că dispoziția nr. 86 din 04 februarie 2002 a fost emisă în contradicție cu prevederile art. 18, alin. 2, lit. x) din Legea nr. 123 din 18 martie 2003 privind administrația publică locală, iar la momentul emiterii acestei dispoziții tatăl și mama lui aveau viza de domiciliu în acest apartament, în plus că dânsul era minor.
La fel, indică că există o hotărâre a instanței de judecată din 22 septembrie 2004 privind recunoașterea dreptului pierdut a lui Petru Arnautov și a membrilor familiei lui la acest spațiu locativ. La 26 septembrie 2009, a depus la Primăria or. Cahul o cerere prin care a solicitat anularea dispoziției nr. 86 din 04 februarie 2002, a ordinului de repartiție pe numele lui Petru Arnautov și a contului personal nr. 188887 pe numele lui Petru Arnautov, și deschiderea contului personal pe numele lui, însă, în termenul stabilit nu a primit niciun răspuns. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 06 august 2015, a fost admisă acțiunea depusă de Ian Voinorovschi, s-a anulat dispoziția primarului or. Cahul nr. 86 din 04 februarie 2002 „Cu privire la repartizarea apartamentului cu statut de serviciu, ordinele de repartiție și contul personal nr. 188887 eliberate pe numele lui Petru Arnautov pe apartamentul nr. XXXXX, s-a obligat Primăria or.
Cahul și ÎM „Gospodăria Comunală Locativă Cahul” să deschidă contul personal al apartamentului nr. 35, situat în or. Cahul, XXXXX pe numele lui Ian Voinorovschi, s-a evacuat Petru Arnautov și membrii familiei lui Mariana Arnautov, Corina Arnautov din apartamentul nr. XXXX situat în or. Cahul, XXXXX (f. d. 158-160, vol. II). Prin încheierea Curții de Apel Cahul din 22 martie 2016, a fost restituit apelul declarat de Consiliul orășenesc Cahul, ca fiind depus în afara termenului legal și apelantul nu a solicitat repunerea în termen (f. d. 216-222, vol. II). Prin decizia Curții de Apel Cahul din 22 martie 2016, au fost admise apelurile declarate de Petru Arnautov, Mariana Arnautov, Corina Arnautov și apelul declarat de Primăria or.
Cahul, casată parțial hotărârea Judecătoriei Cahul din 06 august 2015 în partea obligării Primăriei or. Cahul și ÎM „Gospodăria Comunală Locativă Cahul” de a deschide contul personal al apartamentului litigios și pronunțată în această parte o nouă hotărâre de respingere a pretenției date. În rest hotărârea Judecătoriei Cahul din 06 august 2015, a fost menținută (f. d. 223-232, vol.II). Decizia Curții de Apel Cahul din 22 martie 2016 a fost contestată cu recurs de către Primăria, Consiliului or. Cahul, Petru Arnautov, Mariana Arnautov și Corina Arnautov. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din data de 29 iunie 2016 recursurile declarate de Primăria, Consiliul or. Cahul și Petru Arnautov, Mariana Arnautov, Corina Arnautov, au fost considerate inadmisibile.
( f.d. 14-20, vol.III) La 06 aprilie 2018 Primăria, Consiliul orășenesc Cahul au declarat repetat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Cahul 22 martie 2016, solicitând casarea deciziei instanței de apel din 22 martie 2016 și a hotărârii primei instanțe din 06 august 2015, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii, ca fiind neîntemeiată.(f.d. 85-87, vol.III) 2 În conformitate cu art. 434 alin. (1), (2) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Materialele cauzei atestă că decizia Curții de Apel Cahul a fost pronunțată la 22 martie 2016, expediată părților prin intermediul oficiului poștal la data de 05 aprilie 2016. Primăria, Consiliul or.
Cahul au recepționat decizia la 07 aprilie 2016, ce se confirmă prin avizul de recepție (f.d.236, 238, vol.II). În aceste circumstanțe recursul, depus la data de 06 aprilie 2018, se consideră depus peste termen. În corespundere cu norma art. 433 lit. b) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434, ca fiind de 2 luni de la data pronunțării deciziei, iar în cazul redactării acesteia – de la data înștiințării scrise a părților despre semnarea hotărârii redactate. Prin referință la aceste prevederi, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că Primăria, Consiliul or.
Cahul au fost citați legal la ședința instanței de apel. Totodată instanța de apel a remis în termen rezonabil în adresa Primăriei, Consiliului or. Cahul copia deciziei motivate, care a fost recepționată de recurenți la data de 07 aprilie 2016, conform avizelor de recepție. Mai mult ca atât, Primăria, Consiliul or. Cahul la data de 29 aprilie 2016 au depus recurs prin care au contestat decizia Curții de apel Cahul din 22 martie 2016 și au solicitat casarea acestei deciziei și hotărârii Judecătoriei Cahul din 06 august 2015. Iar prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 29 iunie 2016 recursul depus de Primăria, Consiliul or. Cahul s-a considerat inadmisibil. Cu toate acestea, la 03 aprilie 2018 peste 2 ani 3 luni și 13 zile de la emiterea deciziei Curții de Apel Cahul din 22 martie 2016 recurenții repetat au depus recurs împotriva aceiași decizii cu aceleași solicitări.
Totodată, la depunerea cererii de recurs Primăria, Consiliul or. Cahul nu au solicitat repunerea în termen în conformitate cu art.116 CPC. Astfel, instanța de recurs consideră că depășirea termenului de declarare a recursului constituie temei, în conformitate cu art. 433 lit. b) CPC, de a considera recursul inadmisibil Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă, de asemenea, că o astfel de soluție este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a deciziei judecătorești emise în instanța de apel și ar afecta, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice.
Din considerentele enumerate și având în vedere faptul că cererea de recurs a fost depusă contrar prevederilor art. 434 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Primăria, Consiliul or. Cahul inadmisibil. Instanța de recurs menționează că recursul a fost supus examinării numai în limitele cerințelor formulate și anume verificarea legalității deciziei Curții de Apel Cahul din 22 martie 2016 și hotărârii Judecătoriei Cahul din 06 august 2015. Faptul că în motivarea recursului recurentul se referă la hotărâri din alte dosare, dar care nu se cuprind în 3 solicitarea recursului de a fi casate, nu constituie temei de a fi supuse controlului judiciar în prezenta cauză.
Aici, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție citează prevederile art. 442, alin. (1) CPC potrivit cărora, judecând recursul instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii atacate, la caz a deciziei Curții de Apel Cahul din 22 martie 2016. Potrivit celor expuse, art. 270, 431 alin.(2), 433 lit. b), 440 alin.(1) CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E : Recursul, declarat de către Primăria, Consiliul or. Cahul, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecători Iuliana Oprea Maria Ghervas 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.