ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 13.06.2018

2ra-1025/18 — cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
13.06.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-1025/18 — cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1025/18

Instanța de fond: Judecătoria Strășeni, sediul Central– D. Croitor,

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – L. Bulgac, G. Dașchevici, S. Gîrbu

13 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru,

judecători Iuliana Oprea, Maria Ghervas,

examinând admisibilitatea recursului, declarat de către Mihail Oprea,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Întreprinderea cu

Capital Străin ,,Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” Societate cu Răspundere

Limitată împotriva lui Mihail Oprea cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din data de 25 ianuarie 2018, prin care

s-a respins apelul declarat de către Mihail Oprea, s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Strășeni, sediul Central din data de 02 mai 2017,

La 01 decembrie 2016 Întreprinderea cu Capital Străin ,,Gaz Natural Fenosa

Furnizare Energie” Societate cu Răspundere Limitată (în continuare ÎCS ,,Gaz Natural

Fenosa Furnizare Energie” SRL ) s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva

lui Mihail Oprea cu privire la încasarea datoriei în sumă de 27 243,44 lei și taxei de stat

în sumă de 817,30 lei.( f.d.1-3)

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat, că la 14 februarie 2015 și 27 ianuarie

2016 în urma unui control a rețelelor electrice s-a depistat că Mihail Oprea s-a conectat

neautorizat, în afara contorului, la rețeaua furnizorului. În acest sens au fost întocmite

actele de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. C 028578 și nr. C 033260, prin

care s-a documentat conectarea neautorizată, în afara contorului, la rețeaua furnizorului,

precum și modificarea schemei de conexiune prin conectarea unui racord direct la firul

fazic și nul la pilon, astfel, Mihail Oprea consuma energie electrică fără evidența acestuia

prin echipamentul de măsurare. Reclamanta menționează că s-a luat decizia de a efectua

recalcularea energiei electrice consumate în perioada 14 februarie 2014 - 14 februarie

2015, 14 februarie 2015-27 ianuarie 2016, conform sistemului paușal și a înaintat spre

plată facturile de consum fraudulos nr. 1335754028 din data de 06 martie 2015, devenită

scadentă la 20 martie 2015 în sumă de 10 380,60 lei și nr.1335754029 din data de 01

1

februarie 2016, devenită scadentă la 15 februarie 2016 în sumă de 16 862,84 lei, facturi

care nu au fost achitate de Mihail Oprea. Reclamanta susține că în adresa lui Mihail

Oprea au fost expediate reclamații privind achitarea suma de 27 243, 44 lei, care au

rămas fără răspuns.

Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul Central din data de 02 mai 2017 s-a

admis acțiunea înaintată de ÎCS ,,Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie” SRL, s-a

încasat de la Mihail Oprea în beneficiul ÎCS ,,Gaz Natural Fenosa Furnizare Energie”

SRL datoria în sumă de 27 243,44 lei și cheltuielile de judecată ce ține de plata taxei de

stat în sumă de 817, 30 lei, în total suma de 28 060, 74 lei. ( f.d.38, 42-43)

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din data de 25 ianuarie 2018 a fost respins

apelul declarat de Mihail Oprea, menținută hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul

Central din data de 02 mai 2017. ( f.d. 64, 65-69)

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la data de 19 martie 2018 Mihail

Oprea a contestat-o cu recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor

judecătorești, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.(f.d.72-77)

În motivarea recursului recurentul a indicat, că instanțele de judecată au interpretat

în mod eronat legea și în acest sens au aplicat eronat normele de drept material, au

apreciat arbitrar probele prezentate la materiale cauzei. Mai mult ca atât, instanța de apel

nu l-a citat în modul prevăzut de lege, examinând apelul în lipsa sa.

În conformitate cu art. 434 alin. (1), (2) CPC recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Materialele cauzei atestă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la

25 ianuarie 2018, expediată părților prin intermediul oficiului poștal, confirmare despre

recepționarea acesteia de către părți la materialele dosarului lipsește. (f.d. 70)

În aceste circumstanțe recursul, depus de Mihail Oprea la 19 martie 2018, se

consideră depus în termen.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia, că recursul declarat de către Mihail

Oprea, este inadmisibil din următoarele considerente.

Verificând motivele de casare, invocate în recurs, completul Colegiului atestă, că

Mihail Oprea indică argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanța de judecată

au apreciat înscrisurile probatorii și au constatat circumstanțele cauzei. Nu pot fi reținute

ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece țin de reaprecierea probelor, fapt

inadmisibil în recurs.

Potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și

concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

2

Recursul exercitat conform secțiunii a II - a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procesual, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia în fapt.

Astfel, completul Colegiului constată, că argumentele invocate în recurs nu pot

constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acesta nu se încadrează în cele expres

stabilite la art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC.

Potrivit prevederilor art. 432 alin.(1) CPC părțile și alți participanți la proces sunt în

drept să declarare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procesual.

Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost

arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în

cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4).

Totodată, potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede

puterea de a îndrepta în mod direct starea lucrurilor pe când în recursul declarat de către

Mihail Oprea asemenea aspecte nu se regăsesc.

În speță, completul Colegiului menționează, că recursul în cauză conține obiecții de

fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanțele de judecată

primind o apreciere corespunzătoare.

Recurentul în susținerea poziției sale a invocat că apelul a fost examinat în lipsa sa,

deoarece instanța de apel nu la citat în modul prevăzut de lege.

Argumentul nu este relevant și nu poate influența soluția adoptată.

La caz, instanța de recurs invocă prevederile art. 102, alin. 41 CPC, potrivit cărora

participanții la proces, înștiințați în mod legal o dată, nu pot invoca necitarea lor pentru

efectuarea actelor de procedură la o dată ulterioară, ori la materialele dosarului este

anexat avizul de recepție, ce confirmă citarea lui Mihail Oprea pentru ședința din 09

noiembrie 2017. ( f.d. 50,51)

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la

soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care

este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Drept urmare, se reține că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de

admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată

a normei de drept material sau a normei de drept procesual, așa cum formal invocă

Mihail Oprea și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

3

În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de Mihail Oprea inadmisibil.

Conform celor expuse, în temeiul art. 431 alin.(1), (2), 433 lit. a), 440 alin.(1), (11)

CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

Recursul, declarat de către Mihail Oprea, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

judecători Iuliana Oprea

Maria Ghervas

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-02-20
0,95
2r-105/19 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2r-105/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru, judecător – Gh. Stratulat Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – A. Panov, V. Mihaila, M. Anton DECIZIE 20 februarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civ
CSJ 2019-04-10
0,95
2rac-160/19 — încasarea sumei si a cheltuielilor de judecată
dosar nr. 2rac-160/2019 prima instanță, Judecătoria Străşeni, sediul central, judecător: (M. Grosu) instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău judecători: (N. Simciuc, I. Cotruţă, I. Ţurcanu) Î N C H E I E R E 10 aprilie 2019 mun. Chișinău C
CSJ 2016-12-21
0,95
2ra-2626/16 — încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată
Prima instanţă, Judecătoria Călăraşi: V. Neguriţa dosarul nr. 2ra-2626/16 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: Iu. Cimpoi, N. Simciuc, V. Braşoveanu D E C I Z I E 21 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenc
CSJ 2018-03-14
0,95
2ra-287/18 — încasarea pagubei morale si a cheltuielilor de judecată
dosarul nr. 2ra – 287/18 Instanţa de fond: Judecătoria Strășeni Judecătorul: S. Slobodzean, Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Vascan, V. Clima, E. Palanciuc, Î N C H E I E R E 14 martie 2018 mun. Chişinău Colegiul civ
CSJ 2018-09-19
0,95
2ra-1976/18 — încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2ra-1976/18 Prima instanță - (Judecătoria Strășeni, sediul Călărași) V. Criucicova Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) A. Panov, M. Anton, V. Cotorobai ÎNCHEIERE 19 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
Sursă