3ra-504/18 — Contestarea actului administrativ

Dosar nr. 3ra-504/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani

Judecător: Liudmila Holevițcaia

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: Iulia Cimpoi

Ion Secrieru

Aliona Danilov

Î N C H E I E R E

6 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător: Svetlana Filincova

Judecători: Dumitru Visternicean, Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Consiliul de Supraveghere a

Activității de Audit de pe lângă Ministerul Finanțelor, prin intermediul avocatului Coban

Igor,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu

Răspundere Limitată „Audit Real”, Placinta Irina și Usatîi Serghei împotriva Consiliul

de Supraveghere a Activității de Audit de pe lângă Ministerul Finanțelor, intervenient

accesoriu de partea reclamanților Asociația autorilor și societăților de audit „Afam” cu

privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 ianuarie 2018, prin care a fost

respins apelul declarat de Consiliul de Supraveghere a Activității de Audit de pe lângă

Ministerul Finanțelor, prin intermediul avocatului Coban Igor cu menținerea hotărârii

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 14 septembrie 2017,

c o n s t a t ă:

La data de 29 aprilie 2016, Societatea cu Răspundere Limitată „Audit Real”,

Placinta Irina și Usatîi Serghei au depus cerere de chemare în judecată împotriva

Consiliul de Supraveghere a Activității de Audit de pe lângă Ministerul Finanțelor,

intervenient accesoriu de partea reclamanților Asociația autorilor și societăților de audit

„Afam” cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a indicat că, prin decizia Consiliului de Supraveghere a

Activității de Audit nr. 02 din 11 martie 2016, auditorii Placinta Irina, Usatîi Serghei și

Societatea cu Răspundere Limitată „Audit Real”, au fost sancționați disciplinar sub

formă de avertisment, ca urmare a nerespectării prevederilor Standardelor Internaționale

1

de Audit, Legea privind activitatea de audit și Regulamentul Consiliului de

Supraveghere a Activității de Audit aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 1450 din 24

decembrie 2007.

Invocând dezacordul cu această decizie și cu actul de control din 8 decembrie 2015,

întocmit de Serviciul de control, s-au adresat către pârât cu obiecții verbale și scrise prin

care au solicitat anularea sancțiunii disciplinare ca nefondată și neîntemeiată.

Menționează că, reieșind din extrasul procesului-verbal nr. 01 al ședinței din 11

martie 2016, pârâtul nu poate să-și expună opinia referitor la credibilitatea actului de

control emis, deoarece de competența funcțională nu ține verificarea corectitudinii

informației incluse în raport și reieșind din utilizarea care se dorea a fi dată raportului

rezultat din prestarea serviciilor de către reclamant, era adecvată prestarea serviciilor

prevăzute de Standardele Internaționale de Audit. Necătând la aceasta, totuși au fost

sancționați.

Indică că, din diferite motive pârâtul nu a fost în stare să răspundă la cerințele de

anulare a deciziei.

A solicitat, anularea deciziei nr.2 din 11 martie 2016 ca fiind ilegală.

La 22 iulie 2016, reclamanții și-a concretizat cerințele, solitictînd repunerea în

termenul prevăzut soluționării litigiului, anularea deciziei pârâtului nr. 02 din 11 martie

2016 ca nelegitimă.

Ulterior, prin cerere de chemare în judecată suplimentară, reclamanții și-au

concretizat cerințele, solicitând anularea deciziei Consiliului de supraveghere a

activității de audit nr.02 din 11 martie 2016, invocând că și-au realizat dreptul la acțiune

în limita termenului de prescripție nefiind, astfel, necesară repunerea acțiunii în termen.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 14 septembrie 2017, s-a

admis cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată

„Audit Real”, Placinta Irina și Usatîi Serghei.

S-a anulat decizia Consiliului de supraveghere a activității de audit de pe lîngă

Ministerul Finanțelor nr. 02 din 11 martie 2016 ca fiind emisă cu încălcarea procedurii

stabilite.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 ianuarie 2018, a fost respins apelul

declarat de avocatul Coban Igor în interesele Consiliului pentru Supravegherea

Activității de Audit de pe lîngă Ministerul Finanțelor și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 14 septembrie 2017.

La 01 martie 2018, Consiliul de Supraveghere a Activității de Audit de pe lângă

Ministerul Finanțelor, prin intermediul avocatului Coban Igor a depus cerere de recurs

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 ianuarie

2018 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 14 septembrie 2017, cu

remiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță.

În motivarea cererii de recurs a indicat că, în partea admiterii acțiunii instanța de

apel și instanța de fond au aplicat și interpretat eronat legea, deoarece nu poate fi anulată

decizia Consiliului de supraveghere a activității de audit de pe lîngă Ministerul

2

Finanțelor nr. 02 din 11 martie 2016 atîta timp cît Actul de control este în vigoare și nu

a fost dispusă anularea acestuia. Respectiv la examinarea cerinței de anulare a actului

administrativ, instanța de apel nu a aplicat legea care urma a fi aplicată.

Examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Coban Igor în interesele

Consiliului pentru Supravegherea Activității de Audit de pe lîngă Ministerul Finanțelor,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

menționează următoarele.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La data de 21 martie 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimaților copia cererii de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

Până la examinarea cererii de recurs, intimații nu au depus referință prin care să-și

expună opinia asupra motivelor invocate în recursul declarat de Consiliul de

Supraveghere a Activității de Audit de pe lângă Ministerul Finanțelor.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție, examinând temeiurile invocate în cererea de recurs declarată de

Consiliul de Supraveghere a Activității de Audit de pe lângă Ministerul Finanțelor, în

raport cu materialele cauzei civile, consideră că acesta este inadmisibil din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

Conform art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din actele cauzei se constată că, decizia Curții de Apel Chișinău din 16 ianuarie

2018 a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 31 ianuarie 2018 (vol.

I, f.d.206). Cererea de recurs a fost depusă la data de 1 martie 2018 (vol. II, f.d.1).

Astfel, instanța de recurs constată că Consiliul de Supraveghere a Activității de

Audit de pe lângă Ministerul Finanțelor s-a conformat prevederilor legale și a declarat

cererea de recurs în interiorul termenului de două luni.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

3

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost

arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate de către Consiliul de

Supraveghere a Activității de Audit de pe lângă Ministerul Finanțelor în cererea de

recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a

deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în

fapt.

Totodată completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție accentuează că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere

a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din recursul

declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa a constatat că, dreptul de acces la instanța

de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că, modul

de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare

depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de

4

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19

februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Consiliul de

Supraveghere a Activității de Audit de pe lângă Ministerul Finanțelor nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și,

drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Consiliul de Supraveghere a Activității de Audit de pe

lângă Ministerul Finanțelor, prin intermediul avocatului Coban Igor, se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecător: Svetlana Filincova

Judecători: Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

5