Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 06.06.2018
inadmisibil

2rh-143/18 — apararea dreptului de proprietate evacuarea din imobil si incasarea cheltuielilor de judecata

HOTĂRÂRE
06.06.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
apararea dreptului de proprietate evacuarea din imobil si incasarea cheltuielilor de judecata
Temei legal
temeiurile declararii cererii de revizuire
Citează această cauză
2rh-143/18 — apararea dreptului de proprietate evacuarea din imobil si incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2rh-143/18 Prima instanță: Jud. Chișinău (sediul Ciocana) Jud. I. Secrieru Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău: A.Mincina, V. Mihaila, V. Sîrbu Curtea Supremă de Justiție S.Filincova, D.Visternicean, N.Craiu Î N C H E I E R E 6 iunie 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului judecător: Svetlana Filincova Judecători: Dumitru Visternicean Nicolae Craiu examinând cererea de revizuire declarată de Pleșca Valeriu, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Bîrsan Svetlana și Bîrsan Anatolie vs Pleșca Valeriu, Pleșca Alla, Pleșca Vadim, Pleșca Valentin, intervenient accesoriu Grauăr Galina privind apărarea dreptului de proprietate, prin evacuarea pârâților din imobil și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții Supremă de Justiție din 14 februarie 2018, prin care recursul declarat de Pleșca Valeriu s-a considerat inadmisibil, c o n s t a t ă : La 10 noiembrie 2016, Bîrsan Svetlana și Bîrsan Anatolie s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Pleșca Valeriu, Pleșca Alla, Pleșca Vadim, Pleșca Valentin, intervenient accesoriu Grauăr Galina prin care au solicitat evacuarea pârâților din bunurile imobile amplasate în mun.

Chișinău, str. XXXXXX nr.XXXX și încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii au indicat că, conform contractului de donație nr.7053 din 27 iulie 2011, Bîrsan Svetlana deține cu drept de proprietate 9/54 cotă-parte din bunurile imobile cu nr. cadastral XXXXXX. Au menționat că, conform contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață nr.XXXX din data de 27 septembrie 2011, reclamanții dețin 17/54 cotă parte din bunurile imobile cu nr. cadastral XXXXXXX, XXXXXXX, XXXXXX situate în mun. Chișinău, str. XXXXXXX nr.XXXXX. Au statuat că, pârâții nu dețin nici un drept de proprietate asupra bunurilor imobile date, dar le folosesc ilegal și refuză să le părăsească. Au explicat că, la data de 21 octombrie 2016 s-au adresat pârâților cu o somație, prin care au solicitat acestora eliberarea bunurilor imobile în termen de 7 zile.

Somația a fost lăsată fără executare, fapt ce a dus la înainatrea acțiunii în instanța de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 06 iunie 2017, cererea de chemare în judecată înaintată de Bîrsan Svetlana, Bîrsan Anatolie a fost admisă parțial, fiind dispus înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate de către Bîrsan Svetlana asupra 9/54 și 17/54 cotă-parte din bunurile imobile cu nr. cadastral XXXXXX, XXXXXXX, XXXXX situate în mun. Chișinău, str. XXXXX nr.XXXX, și Bîrsan Anatolie asupra 17/54 cotă-parte din bunurile imobile cu nr. cadastral XXXXXX, XXXXXXX, XXXXXX situate în Chișinău, str. XXXXX nr.XXXXX cu evacuarea pârâților Pleșca Valeriu, Pleșca Alla, Pleșca Vadim, Pleșca Valentin împreună cu membrii familiei și a bunurilor lor din 9/54 și 17/54 cotă-parte din bunurile imobile cu nr. cadastral XXXXX, XXXXX, XXXXX situate în mun.

Chișinău, str. XXXXX nr.XXXX. A încasat, în mod solidar, de la Pleșca Valeriu și Pleșca Alla în beneficiul lui Bîrsan Svetlana și Bîrsan Anatolie cheltuielile de judecată, în sumă totală de 10448, 30 de lei, alcătuite din 150 de lei - taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată, 298,30 de lei - cheltuieli pentru xerox și suma de 10 000 de lei – cheltuieli de asistență juridică. În rest, cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 8 noiembrie 2017 s-a admis apelul declarat de Pleșca Valeriu, s-a casat hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 6 iunie 2017, în partea dispunerii încasării cheltuielilor de asistență juridică, în mărime de 10 000 de lei, și pe acest capăt s-a pronunțat o nouă hotărîre, prin care cerința privind încasarea cheltuielilor de asistență juridică s-a admis parțial și s-a încasat de la Pleșca Valeriu, Pleșca Alla, Pleșca Vadim și Pleșca Valentin în beneficiul Bîrsan Svetlana și Bîrsan Anatolie, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, suma de 5000 de lei. În rest hotărîrea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 06 iunie 2017, s-a menținut.

La 14 decembrie 2017 Pleșca Valeriu a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 8 noiembrie 2017 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 6 iunie 2017, cu remiterea cauzei la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 14 februarie 2018 recursul declarat de Pleșca Valeriu s-a considerat inadmisibil. La 7 mai 2018, Pleșca Valeriu, a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 14 februarie 2018, prin care solicită admiterea cererii de revizuire, casarea încheierii Curții Supremă de Justiție din 14 februarie 2018 a deciziei Curții de Apel Chișinău din 8 noiembrie 2017 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 6 iunie 2017 cu remiterea cauzei în prima instanță pentru examinarea cauzei în fond.

În motivarea cererii de revizuire a invocat prevederile art. 449 lit. b) CPC, în conformitate cu care revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire depusă de Pleșca Valeriu, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele motive. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Temeiurile pentru revizuirea hotărârilor judecătorești irevocabile de către legislator sunt specificate exhaustiv în art. 449 CPC. În conformitate cu art. 451 alin. (1) CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 și anexându-se probele ce le confirmă. În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.

Cu referire la prevederile art. 449 lit. b) CPC, urmează de reținut că circumstanțele sau faptele date existente obiectiv până la data pronunțării hotărârii, să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente și pertinente, să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, să fie descoperite după ce hotărîrea judecătorească devine irevocabilă. Având ca temei de revizuire a hotărârii judecătorești prevederile articolului menționat, revizuentul a anexat la cererea de revizuire probe necertificate corespunzător, or, potrivit art.167 alin.(1) lit.(a) copiile de pe înscrisuri sunt certificate de către parte, pe proprie răspundere, într-un număr egal cu numărul de pîrîți și de intervenienți, dacă ei nu dispun de aceste acte, plus un rând de copii pentru instanță.

Copiile vor fi certificate de către parte pentru conformitate cu originalul. Dacă înscrisurile și cererea de chemare în judecată sunt făcute într-o limbă străină, instanța dispune prezentarea traducerii lor în modul stabilit de lege. Astfel, nefiind invocate careva temeiuri de revizuire a încheierii Curții Supreme de Justiție din 14 februarie 2018, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. Se mai reține că, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nu de reformare a hotărârii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice, care înseamnă că soluția definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale.

De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Or, admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securității raporturilor juridice și ar constitui o violare a art. 6 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale. În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție invocă și jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului în cazul Popov (nr. 2) contra Moldovei. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că, revizuentul la cererea de revizuire nu a prezentat probe certificate în modul corespunzător și nu a invocat nici un temei prevăzut de prevederile art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de către Pleșca Valeriu ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, art. 452, 453 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Pleșca Valeriu, împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 14 februarie 2018, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Bîrsan Svetlana și Bîrsan Anatolie vs Pleșca Valeriu, Pleșca Alla, Pleșca Vadim și Pleșca Valentin, intervenient accesoriu Grauăr Galina privind apărarea dreptului de proprietate, prin evacuarea pârâților din imobil și încasarea cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței, judecător: Svetlana Filincova Judecători: Dumitru Visternicean Nicolae Craiu

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-02-14
0,99
2ra-225/18 — apararea dreptului de proprietate evacuarea din imobil si incasarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2ra-225/18 Prima instanţă: Jud. Chişinău (sediul Ciocana) Jud. I. Secrieru Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău: A.Mincina, V. Mihaila, V. Sîrbu Î N C H E I E R E 14 februarie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2018-06-27
0,94
2r-575/18 — Evacuarea din imobil și încasarea cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2r-575/18 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (N. Arabadji) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (L. Bulgac, G. Daşchevici şi S. Gîrbu) D E C I Z I E 27 iunie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2019-02-06
0,93
2ra-151/19 — evacuarea din imobil
dosarul nr.2ra-151/19 prima instanţă: Judecătoria Edineţ, sediul Central (C. Prisacari) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (A. Corcenco, D. Corolevschi, D. Stănilă) ÎNCHEIERE 06 februarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi d
CSJ 2016-08-03
0,93
2ra-1796/16 — evacuarea din imobil fără acordarea altui spațiu locativ, încasarea plății pentru chiri și compensarea cheltuielilor de judecata
prima instanță: S. Bleşceaga dosarul nr. 2ra-1796/16 instanța de apel: N. Traciuc, M. Anton şi Iu. Cotruţă Î N C H E I E R E 03 august 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție
CSJ 2019-02-20
0,93
2r-121/19 — evacuarea din imobil
Dosarul nr.2r-121/19 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. N.Arabadji) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L.Bulgac, G.Dașchevici, S.Gîrbu) D E C I Z I E 20 februarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comer
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă