3r-85/18 — contestarea actului administrativ, obligarea calcularii si achitarii indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului pina la virsta de 3 ani, repararea prejudiciului moral.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ, obligarea calcularii si achitarii indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului pina la virsta de 3 ani, repararea prejudiciului moral.
- Temei legal
- cazurile in care nu se da curs cererii de apel; restituirea cererii de apel.
3r-85/18 — contestarea actului administrativ, obligarea calcularii si achitarii indemnizatiei lunare pentru cresterea copilului pina la virsta de 3 ani, repararea prejudiciului moral. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Prima instanță, Jud. Chișinău, sediul Centru: N. Costin Dosarul nr. 3r-85/18 Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru D E C I Z I E 23 mai 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh examinînd, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de către Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Rodicăi Stici împotriva Penitenciarului nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea stabilirii, calculării și achitării indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani și repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2018, prin care a fost restituit apelul declarat de către Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției al Republicii Moldova c o n s t a t ă: La 11 martie 2016, Rodica Stici a depus cerere de chemare în judecată împotriva Penitenciarului nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare și Casei Naționale de Asigurări Sociale,
solicitînd recunoașterea drept ilegal refuzul Penitenciarului nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare expus în scrisoarea nr. 11-5-1/16 din 15 februarie 2016, cu obligarea pârâților să-i stabilească, calculeze și să-i achite indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului minor XXXXX, a.n. XXXXX, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în mărime de 2.409,85 de lei, precum și încasarea sumei de 5.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și cheltuielilor de judecată. La 21 decembrie 2016, Rodica Stici a depus cerere de chemare în judecată împotriva Penitenciarului nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, solicitînd recunoașterea drept ilegal refuzul Penitenciarului nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare expus în scrisoarea nr. 11/3008 din 08 noiembrie 2016, cu obligarea pârâtului să-i stabilească, calculeze și să-i achite indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului minor XXXXX, a.n.
XXXXX, de la naștere până la împlinirea vârstei de 3 ani, în mărime de 2.409,85 de lei, precum și încasarea sumei de 5.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea Judecătoriei Grigoriopol din 31 mai 2017, au fost conexate într-un singur proces civil, cauza civilă la acțiunea Rodicăi Stici împotriva Penitenciarului nr. 9 - 1 Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare și Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea stabilirii, calculării și achitării indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani și repararea prejudiciului moral, cu cauza civilă la acțiunea Rodicăi Stici împotriva Penitenciarului nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea stabilirii, calculării și achitării indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului de la naștere până la împlinirea vârstei de 3 ani și repararea prejudiciului moral.
Pe parcursul examinării cauzei, și anume la 09 octombrie 2017, reclamanta Stici Rodica și-a concretizat pretențiile din acțiune, înaintându-le doar împotriva Penitenciarului nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, solicitînd în final recunoașterea drept ilegal refuzul Penitenciarului nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare expus în scrisoarea nr. 11-5-1/16 din 15 februarie 2016, cu obligarea pârâtului să-i stabilească, calculeze și să-i achite indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului minor XXXXX, a.n. XXXXX, de la naștere până la împlinirea vârstei de 3 ani, în mărime de 2.409,85 de lei, precum și încasarea sumei de 5.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 09 octombrie 2017, acțiunea a fost admisă în parte, fiind recunoscut drept ilegal refuzul Penitenciarului nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare expus în scrisoarea nr. 11-5-1/16 din 15 februarie 2016 de a-i achita Rodicăi Stici indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului minor XXXXX, a.n. XXXXX, până la împlinirea vârstei de 3 ani, cu obligarea Penitenciarului nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare să-i achite Rodicăi Stici indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului XXXXX, a.n. XXXXX, până la împlinirea vârstei de 3 ani, ca persoană asigurată, în mărime de 2.409,85 de lei, în rest, acțiunea în partea reparării prejudiciului moral și încasării cheltuielilor de judecată, a fost respinsă ca neîntemeiată.
La 07 noiembrie 2017, Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 09 octombrie 2017. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2017, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, acordând apelantului termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii respective pentru lichidarea neajunsurilor, și anume să prezinte motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Concomitent, i-a fost comunicat apelantului că cauza este fixată spre examinare pentru 20 februarie 2018, ora 1400, și, în situația în care nu va prezenta apelul motivat în termenul stabilit, acesta va fi restituit.
La 19 februarie 2018, Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare a prezentat instanței de apel apelul motivat împotriva hotărârii primei instanțe. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2018, a fost restituit apelul declarat de către Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare din motiv că apelantul nu s-a conformat indicațiilor obligatorii stabilite prin încheierea din 07 decembrie 2017, adică în termenul stabilit de 10 zile din momentul recepționării încheierii, nu a prezentat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul.
La 05 martie 2018, în termenul prevăzut de art. 425 CPC, Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2018, cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, la faza primirii cererii de apel.
2 În susținerea recursului Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare a invocat că în cadrul instituției date activează doar un singur jurist, recent angajat, care în perioada până la 22 ianuarie 2018, din cauza volumului foarte mare de lucru, a fost în imposibilitate să se conformeze indicațiilor obligatorii a instanței de apel expuse în încheierea din 07 decembrie 2017. La 24 aprilie 2018, în adresa Rodicăi Stici a fost expediată copia recursului declarat de către Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței, însă intimata nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit.
Prin prisma art. 426 alin. (3) CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curți Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins, cu menținerea încheierii recurate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Conform art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Potrivit art. 365 alin. (1) lit. d) și alin. (4) CPC, în cererea de apel se indică motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Reieșind din prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC. Materialele dosarului atestă că la 07 noiembrie 2017, Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 09 octombrie 2017, solicitînd admiterea acestuia, cu casarea hotărârii primei instanțe. Concomitent, recurentul-apelant a mai indicat că motivele de fapt și de drept, pe care se întemeiază apelul, le va prezenta ulterior după ce va face cunoștință cu hotărârea integrală a primei instanțe.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2017, nu s-a dat curs apelului declarat de către Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, acordând apelantului termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii respective pentru lichidarea neajunsurilor, și anume să prezinte instanței de apel motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Concomitent, i-a fost comunicat apelantului că cauza este fixată spre examinare pentru 20 februarie 2018, ora 1400, și, în situația în care nu va prezenta apelul motivat în termenul stabilit, acesta va fi restituit.
La 19 februarie 2018, Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare a prezentat instanței de apel apelul motivat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 09 octombrie 2017. Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 20 februarie 2018, a restituit apelul declarat de către Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare din motiv că apelantul nu s-a conformat indicațiilor obligatorii stabilite prin încheierea din 07 decembrie 2017, adică în termenul stabilit – 10 zile din momentul recepționării încheierii, nu a prezentat motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul.
3 Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră întemeiată soluția Curții de Apel Chișinău privind restituirea apelului declarat de către Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, or, recurentul-apelant în termenul stabilit de către instanța de apel nu a prezentat cererea de apel motivată. Or, termenul-limită stabilit de către instanța de apel prin încheierea din 07 decembrie 2017 de lichidare a tuturor neajunsurilor, era de 10 zile din momentul recepționării copiei respectivei încheieri.
În acest sens se reține, că la 08 decembrie 2017, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa recurentului-apelant Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare încheierea din 07 decembrie 2017, anexată la citația pentru ședința de judecată din 20 februarie 2018, care a fost recepționată de către ultimul la 12 ianuarie 2018, fapt ce rezultă atît din avizul poștal de recepție, cât și din cererea de recurs (f.d.
186-187, 208). Prin urmare, Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, era obligat până la 22 ianuarie 2018, inclusiv, de a prezenta instanței de apel cererea de apel motivată, însă cu toate acestea recurentul-apelant a prezentat instanței de apel motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul peste termenul-limită de 10 zile indicat în încheierea Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2017, și anume la 19 februarie 2018. Nu poate fi reținut argumentul Penitenciarului nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare invocat în cererea de recurs precum că în cadrul instituției date activează doar un singur jurist, recent angajat, care în perioada până la 22 ianuarie 2018, inclusiv, din cauza volumului foarte mare de lucru, a fost în imposibilitate să se conformeze indicațiilor obligatorii a instanței de apel expuse în încheierea din 07 decembrie 2017, fiind unul declarativ și care nu justifică în nici un mod neprezentarea apelului motivat până la data de 22 ianuarie 2018. Cu atît mai mult, la actele cauzei nu se atestă date, care ar confirma faptul că din motivul expus în cererea de recurs, recurentul-apelant, până la data emiterii încheierii din 20 februarie 2018, ar fi solicitat acordarea unui termen suplimentar pentru a prezenta instanței de apel motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul său.
Date fiind cele relatate, se reiterează că restituirea apelului declarat de către Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare este legală și întemeiată, acesta omițând în termen să înlăture neajunsurile cererii de apel.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că o asemenea soluție este compatibilă cu standardele înserate în textul art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, stabilind în jurisprudența degajată că în situația în care legislația procesuală permite declararea apelului împotriva hotărârii instanței de fond, instanța superioară poate restricționa dreptul la apel doar dacă constată că apelul respectiv nu corespunde cerințelor legale aplicabile (speța Tudor-Comerț c. Moldovei, hotărârea din 04 noiembrie 2008, definitivă din 04 februarie 2009). Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare și a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2018. 4 În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,
d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Penitenciarul nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2018, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Rodicăi Stici împotriva Penitenciarului nr. 9 - Pruncul al Departamentului Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea stabilirii, calculării și achitării indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani și repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.