2ra-749/18 — incasarea datoriei.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei.
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
2ra-749/18 — incasarea datoriei. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana: V. Burduh Dosarul nr.2ra-749/18 Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: L. Bulgac, G. Dașchevici, S. Gîrbu Î N C H E I E R E 23 mai 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Ion Druță Judecătorii Galina Stratulat Iulia Sîrcu examinând, fără înștiințarea participanților la proces, chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Grabovschi Elena, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni „Moldovagaz” împotriva Olgăi Vataman și Elenei Grabovschi cu privire la încasarea în mod solidar a datoriei pentru consumul fraudulos a gazelor naturale, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017, prin care a fost admis apelul declarat de către Societatea pe Acțiuni „Moldovagaz”, casată integral hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 25 mai 2017 și pronunțată o nouă hotărâre de admitere a acțiunii c o n s t a t ă: La 17 august 2015, SA „Moldovagaz” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Olgăi Vataman și Elenei Grabovschi cu privire la încasarea în mod solidar a datoriei pentru consumul fraudulos a gazelor naturale.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că la 28 iunie 1999 între SRL „Chișinău- gaz” și Volovei C. a fost încheiat contractul de furnizare a gazelor naturale consumatorului casnic nr. 560388, potrivit căruia furnizorul s-a obligat să livreze consumatorului enunțat gaze naturale la locul de consum amplasat pe adresa: ap. XXXXX, str. XXXXX.
Susține că conform datelor din Registrul bunurilor imobile proprietari ai bunului imobil, nr. cadastral XXXXX – ap. XXXXX, str. XXXXX, sunt Vataman Olga și Grabovschi Elena în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2670 din 25 aprilie 2013. Declară că potrivit art. 48 din Legea cu privire la gazele naturale nr. 123 din 23 decembrie 2009, în vigoare la momentul înaintării acțiunii, și pct. 34 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică nr. 415 din 25 mai 2011, persoana fizică sau juridică, care a obținut cu drept de proprietate un imobil, ce nu a fost deconectat de la rețeaua de gaze naturale, este obligată să solicite furnizorului încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale, însă pârâtele în calitate de noi proprietari ai bunului imobil, nr. cadastral XXXXX – ap. XXXXX, str. XXXXX, nu au solicitat furnizorului semnarea unui astfel de contract.
Menționează că prin Hotărârea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică nr. 513 din 12 martie 2013 „Cu privire la modificarea condițiilor la licența SA „Moldovagaz””, activitatea de furnizare a gazelor naturale în mun. Chișinău din 01 1 ianuarie 2013 este transmisă de la titularul de licență SRL „Chișinău-gaz” titularului de licență pentru același gen de activitate - SA „Moldovagaz”. La 10 aprilie 2013 între SRL „Chișinău-gaz” și SA „Moldovagaz” a fost încheiat contractul de cesiune nr. 55 potrivit căruia ultima a obținut dreptul la revendicările ce decurg din obligațiile privind furnizarea gazelor naturale consumatorilor casnici din mun. Chișinău. Respectiv în calitate de furnizor a livrat la locul de consum – ap. XXXXX, str. XXXXX, gaze naturale conform condițiilor stipulate în contractul nr. 560388 din 28 iunie 1999, executându-și astfel cu bună-credință și integral obligațiile sale contractuale.
Afirmă că la 16 octombrie 2014, în rezultatul controlului efectuat de către operatorul rețelei de distribuție SRL „Chișinău-gaz” la locul de consum menționat, s-au constatat încălcări ale clauzelor contractuale, și anume pe suprafața corpului echipamentului de măsurare G4 Gallus 2000 nr. 004612992, au fost depistate urme de magnetizare, fapt confirmat și prin Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 829 din 20 octombrie 2014 întocmit de către Centrul Expertize Independente „CEXIN”.
Prin decizia nr. 06 din 14 noiembrie 2014 „Privind încălcarea de către consumatorul final a clauzelor contractuale” emisă de către SA „Moldovagaz” în conformitate cu pct. 151 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică nr. 415 din 25 mai 2011, s-a decis de efectuat recalculul consumului de gaze naturale prin metoda sistemului paușal pentru perioada de 12 luni, cu încheierea unui contract de furnizare de gaze naturale după achitarea sumei recalculate. Suma recalculării prin sistemul paușal pentru perioada de 12 luni, constituind 8.556,10 lei. Susține reclamanta că existența datoriei se confirmă și prin avizul de plată din 19 mai 2015 și extrasul din contul personal al consumatorului, care nu au fost contestate de către pârâte, expirând astfel termenele legale de atac ale acestora.
Declară că, întru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, la 29 mai 2015 a expediat în adresa pârâtelor Olga Vataman și Elena Grabovschi pretenția nr. 09-2329, solicitînd achitarea benevolă a datoriei pentru consumul fraudulos a gazelor naturale în mărime de 8.556,10 lei, în termen de 5 zile din momentul recepționării respectivei somații, însă nu s-a soldat cu succes. Astfel, cere SA „Moldovagaz” încasarea în mod solidar din contul Olgăi Vataman și Elenei Grabovschi în beneficiul său sumei de 8.556,10 lei cu titlu de datorie pentru consumul fraudulos a gazelor naturale și 270 de lei taxa de stat. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 25 mai 2017, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prima instanță și-a motiva soluția prin faptul că între reclamanta SA „Moldovagaz” și pârâtele Olga Vataman și Elena Grabovschi nu a fost încheiat contract de furnizare a gazelor naturale, respectiv pretinsa datorie în mărime de 8.556,10 lei, precum că s-a format în rezultatul încălcării obligațiilor contractuale, nu și-a găsit confirmare. A concluzionat prima instanță că SA „Moldovagaz” nu a prezentat probe, care ar demonstra faptul consumului fraudulos a gazelor naturale de către Olga Vataman și Elena Grabovschi prin aplicarea magnetului pe contorul de gaz.
În privința Raportului de constatare tehnico-științific nr. 829 din 20 octombrie 2014 întocmit de către Centrul Expertize Independente „CEXIN” prima instanță a considerat că acesta nu poate fi apreciat drept probă admisibilă, deoarece Centrul Expertize Independente „CEXIN” nu dispune de certificat pentru efectuarea măsurărilor cu mijlocul 2 de măsurare a câmpului magnetic, la care s-a făcut referire în Raportul de expertiză, și anume multimetrul digital UT 203, aprobat de către autoritatea centrală de metrologie, precum și Centrul nu este asigurat cu experți metrologi pentru efectuarea respectivelor măsurări. Cu atît mai mult, că din concluzia expertului rezultă că pentru a determina influența magnetului de diferită putere asupra funcționării mecanismului contorului, sunt necesare cercetări suplimentare cu utilizare aparatajului metrologic special, cercetări care în speță nu s-au efectuat.
Totodată, întru susținerea soluției sale, prima instanță a făcut trimitere și la scrisoarea Institutului Național de Metrologie nr. 10-2/472 din 25 noiembrie 2015, din care rezultă că, în urma examinării materialelor prezentate întru stabilirea consumului fraudulos de gaze prin măsurarea remanenței magnetice pe corpul contorului de gaz, specialiștii INM au considerat-o inaplicabilă din motiv că prin măsurarea remanenței magnetice nu poate fi stabilită sursa care a generat-o, precum și nu poate fi stabilită intensitatea câmpului magnetic aplicat asupra contorului și dacă acesta a fost suficient pentru a bloca funcționalitatea lui și că un anumit nivel de remanență magnetică poate fi găsit practic la orice contor, dat fiind faptul că metalele se magnetizează inclusiv și sub acțiunea câmpurilor magnetice din mediul înconjurător.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017, a fost admis apelul declarat de către SA „Moldovagaz”, casată integral hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 25 mai 2017 și pronunțată o nouă hotărâre de admitere a acțiunii, fiind încasată în mod solidar din contul Olgăi Vataman și Elenei Grabovschi în beneficiul SA „Moldovagaz” suma de 8.556,10 lei cu titlu de datorie și 472,50 lei cheltuieli de judecată, în total 9.028,50 lei.
Instanța de apel a considerat drept neîntemeiată soluția primei instanțe de respingere a acțiunii, bazată pe aprecierea arbitrară a probelor administrate și aplicarea eronată a normelor de drept material, invocând că din 25 aprilie 2013 Vataman Olga și Grabovschi Elena sunt proprietarii ap. XXXXX, str. XXXXX, dreptul de proprietate fiind dobândit în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2670 din 25 aprilie 2013. La momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului imobil enunțat, intimatele-pîrîte Vataman Olga și Grabovschi Elena nu au încheiat cu apelanta-reclamantă SA „Moldovagaz” contract de furnizare a gazelor naturale pentru locul de consum, existând doar cel încheiat anterior la 28 iunie 1999, cu fostul proprietar al locuinței date Volovei C. A concluzionat instanța de apel că intimatele-pîrîte Vataman Olga și Grabovschi Elena, contrar prevederilor art. 48 din Legea cu privire la gazele naturale nr. 123 din 23 decembrie 2009, în vigoare la momentul înaintării acțiunii, și pct. 34 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică nr. 415 din 25 mai 2011, consumă serviciile prestate de către furnizorul de gaze naturale SA „Moldovagaz” în lipsa unui contract încheiat cu acesta.
Deși intimatele-pîrîte nu au solicitat furnizorului SA „Moldovagaz” semnarea unui contract de furnizare a gazelor naturale la locul de consum: str. XXXXX, ap. XXXXX, totuși acestea consumă în continuare gaze naturale, iar în rezultatul controlului efectuat la 16 octombrie 2014, de către operatorul rețelei de distribuție SRL „Chișinău-gaz” la locul de consum, s-au depistat urme de magnetizare pe suprafața corpului echipamentului de măsurare, fapt confirmat și prin Raportul de constatare tehnico-științific nr. 829 din 20 octombrie 2014 întocmit de către Centrul Expertize Independente „CEXIN”.
A stabilit instanța de apel că decizia nr. 06 din 14 noiembrie 2014 „Privind încălcarea de către consumatorul final a clauzelor contractuale” emisă de către SA „Moldovagaz”, 3 prin care s-a depistat consumul fraudulos de gaze naturale și dispusă recalcularea consumului de gaze naturale prin metoda sistemului paușal pentru o perioadă de 12 luni, a fost contestată de către intimatele-pîrîte Vataman Olga și Grabovschi Elena în instanța de judecată, unde prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 17 martie 2016, menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 septembrie 2016, acțiunea acestora a fost respinsă ca fiind tardivă.
A concluzionat în final instanța de apel că pretenția SA „Moldovagaz” privind încasarea în mod solidar din contul Olgăi Vataman și Elenei Grabovschi în beneficiul său sumei de 8.556,10 lei cu titlu de datorie pentru consumul gazelor naturale este întemeiată, în situația în care este în vigoare decizia nr. 06 din 14 noiembrie 2014 „Privind încălcarea de către consumatorul final a clauzelor contractuale” emisă de către SA „Moldovagaz” și avizul de plată din 19 mai 2015 pentru achitarea sumei de 8.556,10 lei, acestea producând în continuare efecte juridice. La 28 februarie 2018, Grabovschi Elena a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017, cu menținerea hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 25 mai 2017, pe care o consideră legală și întemeiată.
În susținerea recursului Grabovschi Elena a invocat ilegalitatea și netemeinicia deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat superficial prezenta speță, interpretând și aplicând eronat normele de drept material și procedural. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele dosarului atestă că copia deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 a fost expediată în adresa Elenei Grabovschi la 17 ianuarie 2018 (f.d. 193), și recepționată de către recurentă la 31 ianuarie 2018 (f.d. 203). În circumstanțele relevate, recursul declarat de către Elena Grabovschi la 28 februarie 2018, se consideră depus în termenul prevăzut de lege.
La 22 martie 2018, în adresa intimatei SA „Moldovagaz” a fost expediată copia recursului declarat de către Grabovschi Elena, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. La 05 aprilie 2018, SA „Moldovagaz” a depus referință, solicitînd respingerea recursului declarat de către Elena Grabovschi, cu menținerea deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017, pe care o consideră legală și întemeiată, invocând că instanța de apel a verificat minuțios toate circumstanțele, care au importanță pentru soluționarea justă a prezentei spețe, dând o apreciere corectă suportului probatoriu al cauzei. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile și obiecțiile din referința depusă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Elena Grabovschi este inadmisibil, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Conform prevederilor art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; 4 d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Elena Grabovschi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel și nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respins. Nu poate fi reținut drept temei al admisibilității recursului argumentul Elenei Grabovschi privind ilegalitatea și netemeinicia deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat superficial prezenta speță, or, recurenta nu a indicat nici un temei de declarare a recursului prevăzut de art. 432 CPC, făcând referire doar la circumstanțele de fapt ale cauzei.
Iar afirmațiile recurentei precum că instanța de apel a interpretat și aplicat eronat normele de drept material, fără specificarea prin ce s-a manifestat aceste încălcări și din care circumstanțe acestea rezultă, nu permite încadrarea acestora în temeiurile prevăzute la art. 400 alin. (2), (3) și (4) CPC. Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanță, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casarea deciziei recurate și urmează a fi respinse. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și de drept procedural, verificându-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu și temeinicia în fapt a acesteia.
Distinct de cele relatate, se reiterează că conform jurisprudenței degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speța Purcell c. Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță sunt similare celor indicate în procesul judecării cauzei, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat deja în modul corespunzător. 5 Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Grabovschi Elena ca inadmisibil.
În conformitate cu prevederile art. 269-270, art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440, CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul declarat de către Grabovschi Elena se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ion Druță Judecătorii Galina Stratulat Iulia Sîrcu 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.