3ra-543/18 — anularea legii U.A.T. Gagauzia

3ra-543/18 — anularea legii U.A.T. Gagauzia (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosar nr. 3ra-543/18

Prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul central (judecător V. Hudoba)

Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat (judecători Ș. Starciuc, M. Galupa și L. Caraianu)

Î N C H E I E R E

23 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

președintele completului Ala Cobăneanu

judecători Dumitru Mardari

Luiza Gafton

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de Adunarea Populară a

Găgăuziei și de Bașkanul Găgăuziei,

în cauza civilă în procedura contenciosului administrativ la cererea de

chemare în judecată înaintată de Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat

împotriva Adunării Populare a Găgăuziei și Bașkanului Găgăuziei, intervenienți

accesorii Ministerul Finanțelor și Serviciul Fiscal de Stat, cu privire la anularea

legii U.A.T. Găgăuzia,

împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 14 decembrie 2017, prin care

s-au respins apelurile declarate de Adunarea Populară a Găgăuziei și de Bașkanul

Găgăuziei, și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Comrat, sediul central, din 15 mai

2017,

C O N S T A T Ă:

La 08 august 2016, Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a înaintat

o cerere de chemare în judecată împotriva Adunării Populare a Găgăuziei și

Bașkanului Găgăuziei, intervenienți accesorii Ministerul Finanțelor și Inspectoratul

Fiscal Principal de Stat (începând cu data de 01 aprilie 2017, Serviciul Fiscal de

Stat) (f.d. 1-3), solicitând anularea legii U.A.T. Găgăuzia nr. 46 din 17 iulie 2001

privind impozitul fix.

În motivarea acțiunii, Oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a

susținut că în conformitate cu art. 61 și 63 alin. (1) Legea nr. 436 din 28 decembrie

2006 privind administrația publică locală, are atribuția de a supune controlului

administrativ activitatea autorităților administrației publice locale din cadrul

1

U.A.T. Găgăuzia.

A afirmat că legea U.A.T. Găgăuzia nr. 46 din 17 iulie 2001 privind

impozitul fix este ilegală, fapt despre care a notificat Adunarea Populară a

Găgăuziei și Bașkanul Găgăuziei, cerând abrogarea ei totală, dar notificarea a

rămas fără răspuns.

A relevat că această lege locală reglementează impozitul fix, care este

aplicabil în cadrul procedurii simplificate de impozitare a anumitor activități de

antreprenoriat pe teritoriul U.A.T. Găgăuzia, contribuabilii vizați având dreptul de

a alege să-și desfășoare activitatea de antreprenoriat în baza legii locale sau în baza

Codului fiscal.

A notat că legea locală contravine prevederilor legislației cu forță juridică

superioară și a fost emisă cu încălcarea competenței.

A arătat că, conform art. 111 alin. (1) din Constituție, U.A.T. Găgăuzia

soluționează de sine stătător doar acele probleme care se încadrează în limitele

competenței atribuite de Constituție.

A susținut că potrivit art. 58 alin. (3) din Constituție, orice alte prestații

fiscale ale cetățenilor, în afara celor stabilite prin lege, sunt interzise, iar art. 132

din Constituție prevede că orice alte prestări fiscale sunt interzise, în afara

impozitelor, taxelor și oricăror venituri ale bugetului de stat și ale bugetului

asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor raioanelor, orașelor și satelor, care se

stabilesc, conform legii, de organele reprezentative respective.

În continuare, a făcut trimitere la art. 77 alin. (2) Legea nr. 317 din 18 iulie

2003 privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale

administrației publice centrale și locale, care statuează că La emiterea actelor

normative ale autorităților unităților teritoriale autonome cu statut juridic special se

ține cont de caracterul subordonării lor actelor de nivel superior și de faptul că

ele nu pot contraveni acestora.

A invocat că în conformitate cu art. 2 Legea nr. 344 din 23 decembrie 1994

privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), actele normative ale

Adunării Populare a Găgăuziei nu pot veni în contradicție cu legislația Republicii

Moldova.

A evidențiat că, Codul fiscal nu conține reglementări ale impozitului fix și

nici nu prevede competența U.A.T. Găgăuzia de a emite legi locale referitoare la

aplicarea impozitului fix pe teritoriul autonomiei.

În acest sens, a precizat că, conform art. 3 alin. (2) Cod fiscal, actele

normative adoptate de către autoritățile administrației publice locale, în temeiul și

pentru executarea prezentului cod, nu trebuie să contravină prevederilor lui sau să

depășească limitele acestuia.

Prin hotărârea Judecătoriei Comrat, sediul central, din 15 mai 2017 (f.d. 96;

99-101), s-a anulat legea U.A.T. Găgăuzia nr. 46 din 17 iulie 2001 privind

impozitul fix.

La 05 iunie 2017, Adunarea Populară a Găgăuziei a expediat prin poștă în

adresa Judecătoriei Comrat, sediul central, o cerere de apel nemotivată împotriva

hotărârii primei instanțe (f.d. 102; 103), solicitând:

2

(1) casarea integrală a acesteia; și

(2) emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă.

La 13 iunie 2017, Adunarea Populară a Găgăuziei a depus cererea de apel

motivată (f.d. 106-108).

La 15 iunie 2017, Bașkanul Găgăuziei a depus o cerere de apel împotriva

hotărârii primei instanțe (f.d. 141-144), solicitând:

(1) casarea integrală a acesteia; și

(2) emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Comrat din 14 decembrie 2017 (f.d. 188; 190-

194):

(1) s-au respins apelurile declarate de Adunarea Populară a Găgăuziei și de

Bașkanul Găgăuziei; și

(2) s-a menținut hotărârea primei instanțe.

La 29 ianuarie 2018, Adunarea Populară a Găgăuziei a expediat prin poștă în

adresa Curții Supreme de Justiție o cerere de recurs împotriva deciziei instanței de

apel (f.d. 206-208; 209), solicitând:

(1) casarea integrală a acesteia și a hotărârii primei instanțe; și

(2) pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă.

În motivarea recursului, Adunarea Populară a Găgăuziei a susținut că

instanța de apel a aplicat eronat norme de drept material.

A specificat că principalul argument al instanței de apel constă în faptul că

legea locală contestată reglementează impozitul fix, care cuprinde nu doar

impozitele și taxele locale, ci și impozitul pe venit, care potrivit art. 6 alin. (5) lit.

a) Cod fiscal, este inclus în sistemul impozitelor și taxelor de stat, ceea ce

înseamnă că Adunarea Populară a Găgăuziei și-ar fi depășit competența, adoptând

totodată un act normativ ce contravine Codului fiscal.

În această privință, a semnalat că instanța de apel a ignorat argumentul ce

ține de invocarea art. 111 alin. (5) din Constituție, care prevede că Bugetul U.A.T.

Găgăuzia se formează în conformitate cu normele stabilite în legea care

reglementează statutul special al Găgăuziei.

A arătat că legea care reglementează statutul special al Găgăuziei este Legea

nr. 344 din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei

(Gagauz-Yeri).

A făcut trimitere la art. 18 din această Lege.

În succesiunea celor expuse, a menționat că în conformitate cu art. 5 alin. (4)

pct. 2) lit. a) și b) Legea nr. 397 din 16 octombrie 2003 privind finanțele publice

locale, veniturile bugetului central al U.A.T. Găgăuzia se formează inclusiv din

impozitul pe venitul persoanelor fizice – 100% din volumul total colectat pe

teritoriul autonomiei și din impozitul pe venitul persoanelor juridice – 100% din

volumul total colectat pe teritoriul unității teritoriale autonome.

A indicat că, conform art. 6 alin. (10) Cod fiscal, pentru U.A.T. Găgăuzia, o

sursă de reglementare a veniturilor sistemului bugetar este de asemenea impozitul

pe venitul persoanelor juridice (colectat pe teritoriul autonomiei).

Astfel, opinează că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie

3

aplicată.

La 09 februarie 2018, Bașkanul Găgăuziei a depus o cerere de recurs

împotriva deciziei instanței de apel (f.d. 210-214), solicitând:

(1) casarea integrală a acesteia și a hotărârii primei instanțe; și

(2) pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă ca

neîntemeiată.

În motivarea recursului, Bașkanul Găgăuziei consideră că instanța de apel nu

a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod eronat legea.

A raportat că instanța de apel nu a reținut aplicabilitatea art. 6 alin. (10) și

art. 7 alin. (2) și (4) Cod fiscal, precum și a art. 5 alin. (2) și art. 5 alin. (4) pct. 2)

lit. a) și b) Legea nr. 397 din 16 octombrie 2003 privind finanțele publice locale.

A subliniat competența Adunării Populare a Găgăuziei de a adopta legi

locale în domeniul de activitate bugetar-fiscală și fiscală locală.

A evidențiat că instanța de apel nu a oferit argumente în susținerea poziției

precum că există contradicții dintre legea locală în cauză și Codul fiscal.

În acest context, consideră că eventualele contradicții nu duc la necesitatea

restrângerii anumitor drepturi și libertăți ale U.A.T. Găgăuzia, ci indică asupra

unor probleme în domeniul legislativ al Republicii Moldova.

A făcut trimitere la precedentul judiciar apărut în baza încheierii Curții

Supreme de Justiție nr. 3ra-1510/15 din 02 decembrie 2015.

A susținut că prin anularea legii U.A.T. Găgăuzia nr. 46 din 17 iulie 2001

privind impozitul fix, autonomia va fi lipsită de o sursă importantă a sistemului său

bugetar, fiindu-i limitată capacitatea economică, deși potrivit art. 25 Legea nr. 344

din 23 decembrie 1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri),

Republica Moldova este garantul realizării depline și necondiționate a

împuternicirilor Găgăuziei stabilite de prezenta lege.

La 21 aprilie 2018, Serviciul Fiscal de Stat a depus o referință (f.d. 218-221),

solicitând considerarea recursurilor ca fiind inadmisibile.

Examinând admisibilitatea recursurilor declarate de Adunarea Populară a

Găgăuziei și de Bașkanul Găgăuziei împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din

14 decembrie 2017, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ ajunge în mod unanim la concluzia că recursurile urmează a fi

considerat inadmisibile, din următoarele raționamente.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Cod de procedură civilă, Judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin. (2).

Art. 433 lit. b) Cod de procedură civilă stipulează că Cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului

de declarare prevăzut la art. 434.

Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, Recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Având în vedere că Adunarea Populară a Găgăuziei a recepționat decizia

integrală a instanței de apel nu mai devreme de 16 ianuarie 2018 (f.d. 198),

4

declararea recursului de către Adunarea Populară a Găgăuziei la 29 ianuarie 2018

s-a produs cu respectarea termenului stipulat la art. 434 alin. (1) Cod de procedură

civilă.

Luând în considerare că Bașkanul Găgăuziei a recepționat decizia integrală a

instanței de apel la 17 ianuarie 2018 (f.d. 199), declararea recursului de către

Bașkanul Găgăuziei la 09 februarie 2018 s-a produs cu respectarea termenului

prevăzut la art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului raportor cu privire la

încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recursuri, completul

constată existența temeiului de inadmisibilitate stipulat la art. 433 lit. a) Cod de

procedură civilă.

Art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă statuează că Cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, Părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Conform art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, Se consideră că normele

de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța

judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Potrivit art. 432 alin. (3) Cod de procedură civilă, Se consideră că normele

de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă stipulează că Săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Art. 432 alin. (5) Cod de procedură civilă prevede că Temeiurile prevăzute la

5

alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu și în toate cazurile.

Aceste dispoziții legale fundamentează ideea că judecarea recursului

exercitat conform Secțiunii a 2-a, Cap. XXXVIII, Cod de procedură civilă, privește

în exclusivitate probleme de drept material și procedural, verificându-se legalitatea

deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

Astfel, sarcina instanței de recurs este de a verifica temeiurile recursului și

argumentele privind caracterul ilegal al deciziei atacate, în limitele în care au fost

formulate și prin prisma drepturilor garantate de Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Completul evidențiază că în lumina jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, procedura de examinare a admisibilității unui recurs în materie

civilă trebuie să corespundă garanțiilor unui proces echitabil, consfințite la art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în special cu referire la dreptul de

acces liber la justiție și la dreptul de a fi audiat de o instanță judecătorească

(hotărârile Delcourt contra Belgiei din 17 ianuarie 1970 și Erfar-Avef contra

Greciei din 27 martie 2014).

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la

justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a

admisibilității recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea

unei cereri introduse pe calea recursului pot fi mai stricte decât condițiile stabilite

pentru o cale de atac ordinară. Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare și

interpretare unitară a legislației și îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă a

justiției, fiind în deplină concordanță cu art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului (hotărârea Trevisanato contra Italiei din 15 septembrie 2016).

Totodată, completul reține că obligația de a motiva un act judecătoresc poate

varia în funcție de natura actului în cauză (hotărârea Hansen contra Norvegiei din 2

octombrie 2014), iar în concepția Curții Europene a Drepturilor Omului, nu se

impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se

pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”

(hotărârea Nersesyan contra Armeniei din 19 ianuarie 2010).

Completul notează că argumentele invocate în recursuri nu au vocația de a

duce la modificarea soluției în prezenta cauză și că acestea nu atestă examinarea

raportului juridic litigios de către instanțele ierarhic inferioare cu încălcarea

normelor de drept material și procesual sau a drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, neîncadrându-se astfel în temeiurile prevăzute la art. 432

alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, În cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Din raționamentele nominalizate, completul va considera inadmisibile

recursurile declarate de Adunarea Populară a Găgăuziei și de Bașkanul Găgăuziei.

Conform art. 433 lit. a) și 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul

6

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

D I S P U N E:

Recursurile declarate de Adunarea Populară a Găgăuziei și de Bașkanul

Găgăuziei se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului Ala Cobăneanu

judecători Dumitru Mardari

Luiza Gafton

7