Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.05.2018
inadmisibil

2ra-700/18 — inlăturarea obstacolelor in folosirea bunului imobil si repararea prejudiciului material

HOTĂRÂRE
23.05.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
inlăturarea obstacolelor in folosirea bunului imobil si repararea prejudiciului material
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2ra-700/18 — inlăturarea obstacolelor in folosirea bunului imobil si repararea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Prima instanță, Jud. Buiucani, mun. Chișinău dosarul nr. 2ra-700/18 O. Cojocaru, Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău: N. Vascan, Vl. Clima, E. Fistican Î N C H E I E R E 23 mai 2018 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh examinând, fără înștiințarea participanților la proces, chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Coroma Oleg, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Coroma Oleg împotriva lui Friptu Valentin, Friptu Nadejda, Bordeianu Radu, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău cu privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea proprietății și repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 iunie 2017, prin care a fost respins apelul declarat de către Coroma Oleg și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 02 iunie 2015 și încheierile Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 28 noiembrie 2014 și 04 mai 2015, c o n s t a t ă La 15 iulie 2009, Coroma Oleg a depus cerere de chemare în judecată, ulterior concretizată, împotriva lui Friptu Valentin, Friptu Nadejda, Bordeianu Radu, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău cu privire la înlăturarea obstacolelor în folosirea proprietății și repararea prejudiciului material. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în baza contractului de vânzare- cumpărare nr. 1-2960 din 23 decembrie 1994, înregistrat cu nr. cadastral XXXXX la 18 iunie 2004, îi aparține cu drept de proprietate 1/6 cotă-parte din imobilul situat în XXXXX.

Pârâții Friptu Valentin și Friptu Nadejda dețin 2/3 cote-părți din acest imobil, în temeiul contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață nr. 2-3832 din 23 august 1996, iar Bordianu Radu - 1/6 cotă-parte în temeiul contractului de donație nr. 1869 din 06 aprilie 2006. Menționează reclamantul că, imobilul respectiv reprezintă o construcție comună, cu pereți și acoperiș comuni cu intrări separate.

Pe parcursul ultimulor ani, în lipsa actelor confirmative privind autorizația de construcție și certificatului de urmanism, pârâții au efectuat diferite lucrări în vederea 1 reconstrucției casei prin demolarea și ridicarea altor anexe în loc, astfel proprietății sale fiindu-i cauzată o influență negativă, și anume au apărut crăpături pe întreg perimetru a peretelui comun, a căzut tencuiala, iar prin demolarea acoperișului, a apărut umezeală, fapt ce creează dificultăți în folosirea proprietății sale, chiar mai mult, reprezintă un pericol de prăbușire a părții sale din imobilul comun. Indică reclamantul că, în urma adresărilor sale către organele municipale de a reacționa asupra acțiunilor pârâților, chiar și după aplicarea sancțiunilor administrative, pârâții au lăsat situația fără schimbări.

Solicită reclamantul înlăturarea obstacolelor în folosirea proprietății sale, cu demolarea construcțiilor neautorizate și repararea prejudiciului material cauzat în urma efectuării lucrărilor de demolare și reconstruire necesare pentru restabilirea și reparația imobilului ce-i aparține cu drept de proprietate. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 02 iunie 2015 acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 iunie 2017, a fost respins apelul declarat de către Coroma Oleg și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 02 iunie 2015. Instanțele de judecată au concluzionat asupra netemeiniciei acțiunii, constatând că acțiunile vecinilor lui Coroma Oleg sunt legale și nu contravin prevederilor legislației în vigoare, în condițiile în care reconstrucția apartamentelor acestora, ce fac parte din bunul imobil comun, a fost coordonată cu autoritățile competente, care la rândul lor au examinat sub aspectul legii și în fapt efectuarea lucrărilor de construcție/reconstrucție, fapt confirmat prin hotărâri judecătorești irevocabile, emise în cadrul examinării acțiunilor intentate de către Coroma Oleg.

La fel, instanțele ierarhic inferioare au conchis că Coroma Oleg nu a dovedit influența negativă a construcțiilor solicitate de a fi demolate asupra imobilului ce-i aparține cu drept de proprietate, făcând referire la raportul de constatare tehnico- științifică nr. 283 din 27 aprilie 2011, întocmit de Centru de Expertize Independente „Cexin”, potrivit căruia în urma lucărilor de demolare și construcție efectuate de către coproprietarii imobilului, nu s-au depistat anumite deteriorări în construcțiile portante, idem și în peretele longitudional încăperilor nr. 9,11,12 imobilului amplasat XXXXX. La 22 septembrie 2017, Coroma Oleg a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, cerând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 iunie 2017 și hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 02 iunie 2015, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii. În susținerea recursului s-a invocat că instanțele de judecată la examinarea acțiunii au interpretat și aplicat eronat normele de drept material și procedural și au apreciat arbitrar probele administrate. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Materialele dosarului atestă că copia deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 iunie 2017 a fost expediată în adresa recurentului la 14 august 2017 (f.d. 153), însă lipsesc date (aviz de recepție) despre recepționarea acesteia, iar recurentul indică că a recepționat copia deciziei motivate recurate la 17 august 2017. 2 În circumstanțele relevate, recursul declarat de către Coroma Oleg la 22 septembrie 2017 se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege.

La 07 martie 2018 în adresa intimaților a fost expediată copia recursului declarat de către Coroma Oleg, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Intimații nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv și nu au depus referință în termenul stabilit. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Coroma Oleg este inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4). Conform prevederilor art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Coroma Oleg nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC. Or, argumentele invocate în recurs sunt similare celor indicate în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel în privința cărora s-au expus instanțele ierarhic inferioare.

Astfel, acestea se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel și instanța de fond și nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea 3 eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a hotărârilor recurate și urmează a fi respinse. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și de drept procedural, verificându-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar și nu temeinicia în fapt a acesteia.

Distinct de cele relatate, se reiterează că conform jurisprudenței degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speța Purcell c. Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra cărora instanțele de judecată ierarhic inferioare s-au pronunțat deja în modul corespunzător. Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Coroma Oleg ca inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. art. 269-270, art. 431 alin. alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440, CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de către Coroma Oleg se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-03-21
0,96
2ra-450/18 — anularea actelor, înlăturarea obstacolelor în folosirea imobilului
prima instanţă: N. Pasecinic dosarul nr. 2ra-450/18 (Judecătoria Căuşeni (sediul Buiucani) instanţa de apel: L. Bulgac, Gr. Daşchevici, V. Sîrbu (Curtea de Apel Chişinău) ÎNCHEIERE 21 martie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2018-08-01
0,94
3ra-944/18 — anularea răspunsului si obligarea eliberării informatiei
Dosarul nr. 3ra-944/18 Prima instanţă: Jud. Chișinău, sediul Centru (D. Sușchevici) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol) Î N C H E I E R E 1 august 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de co
CSJ 2018-06-13
0,93
2ra-1108/18 — înlăturarea obstacolelor
Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani Dosarul nr. 2ra-1108/18 Judecător: O. Parfeni Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Simciuc, I. Țurcan, I. Cotruță Î N C H E I E R E 13 iunie 2018 mun. Chişinău Colegi
CSJ 2018-09-26
0,93
2ra-1827/18 — inlaturarea obstacolelor si incasarea prejudiciului
Dosarul nr.2ra-1827/2018 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (A. Cucerescu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (I. Muruianu, V. Sîrbu, N. Budăi) Î N C H E I E R E 26 septembrie 2018 mun.Chişinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2018-12-19
0,93
2ra-1756/18 — înlăturarea obstacolelor ș.a.
dosarul nr.2ra-1756/18 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana (I. Dutca) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros) D E C I Z I E 19 decembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă