3ra-646/18 — contestarea actului administrativ

dosarul nr. 3ra-646/18

Prima instanță - (Judecătoria Soroca, sediul central) C. Botnari

Instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) A. Corcenco, I. Grosu, D. Stănilă

ÎNCHEIERE

23 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Ala Cobăneanu

judecători Luiza Gafton, Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Mihail Tonofa,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Mihail Tonofa

împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 11 ianuarie 2018, prin care s-a

respins apelul declarat de Mihail Tonofa și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Soroca, sediul central din 04 septembrie 2017,

c o n s t a t ă :

La 29 mai 2017 Mihail Tonofa a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva Serviciului Fiscal de Stat, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 224 din

17 martie 2017 și a actului de control nr. 1-760384 din 22 februarie 2017.

Motivele cererii de chemare în judecată, astfel după cum au fost expuse de

reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 17 martie 2017 Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Soroca (Direcția

Generală Administrare Fiscală Nord a Serviciului Fiscal de Stat), în rezultatul

controlului fiscal efectuat, a emis decizia nr. 224 asupra cazului de încălcare fiscală

comisă de Mihail Tonofa.

Reclamantul a invocat că actul de control nr. 1-760384 din 22 februarie 2017 și

decizia nr. 224 din 17 martie 2017 sunt ilegale deoarece au fost emise cu încălcarea

procedurii de stabilire a bazei de impozitare și, ca urmare, estimarea incorectă a

venitului obținut de către el, în calitate de persoană fizică.

Prin actul de control fiscal și decizie i s-au încălcat drepturile și i s-a creat o

presiune fiscală, deoarece impozitul și sancțiunile calculate în sumă totală de 547 779

lei sunt enorme și ireale, întrucât pe perioada anilor 2014-2015 nu a obținut venituri

impozabile personale în urma cărorva activități de comercializare a producției

agricole.

Mihail Tonofa a menționat că a activat în calitate de director la SRL „Aecom”

și a transmis producția către firmă, care la rândul ei a livrat-o în continuare, iar

1

apreciind venitul obținut din vânzări, a achitat toate impozitele și taxele stabilite de

legislația în vigoare.

A indicat că SRL „Aecom” a efectuat reținerea finală din operațiunile de

procurare a producției agricole de la persoanele fizice conform actelor de achiziție

întocmite, în mărime de 2% aplicate la suma venitului achitat în baza art. 901 alin.

(35) Cod fiscal, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, reținerea finală a impozitului

scutește beneficiarul câștigurilor și veniturilor specificate de la includerea lor în

componența venitului brut, precum și de la declararea acestora, fapt prin care

argumentează neprezentarea declarației pe venit pentru anii 2014-2015.

La fel, a menționat că mijloacele bănești obținute de la SRL „Aecom” în

perioada anului 2014 în sumă de 1 114 060 de lei și a anului 2015 în sumă de 296 815

lei au fost îndreptate în adresa altor persoane fizice, de la care a fost cumpărată

producția, iar în urma acestor operațiuni nu a obținut venit net (impozabil).

Producția a fost procurată la un preț real, care coincide cu prețul de piață

stabilit pentru perioada corespunzătoare achiziției.

Consideră Mihail Tonofa că pârâtul a refuzat nejustificat soluționarea

contestației depuse prin scrisoarea nr. 26-24-11/824 din 04 mai 2017, prin ce i-a

cauzat un prejudiciu moral și material estimat în sumă de 54 779 de lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Soroca, sediul central din 04 septembrie 2017,

cererea de chemare în judecată înaintată de Mihail Tonofa s-a respins ca fiind

neîntemeiată.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că în cadrul controlului fiscal

tematic, s-a stabilit că reclamantul prin procurarea producției agricole prin acte de

achiziții de la persoane fizice din mijloacele financiare eliberate de la SRL „Aecom”,

a încălcat legislația fiscală, s-a eschivat de la calculul și de la plata impozitului pe

venit pentru anii 2014-2015. Fiind în calitate de fondator și conducător al SRL

„Aecom”, nu fost în drept să îndeplinească acte de achiziții din numele său cu firma

pe care o conduce, din aceste motive s-a considerat că operațiunile au fost efectuate

din numele său și nu a persoanei juridice SRL „Aecom”, fapt confirmat în instanța

judecată prin declarațiile părților și a martorilor.

Astfel, instanța a menționat că, în rezultatul controlului fiscal precum și în

urma efectuării controlul ierarhic a legalității deciziei emise în privința lui Mihail

Tonofa, s-a stabilit cu certitudine că acesta a desfășurat ilegal activitatea de

întreprinzător în perioada anilor 2014-2015, prin achiziționarea și comercializarea

producției agricole, încălcând prevederile art. 8 alin. (2) lit. c), d) și e), art. 83, alin.

(2) lit. a), art. 87 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, iar în ședința de judecată nu a fost

demonstrat contrariul.

Nefiind decacord cu hotărîrea instanței de fond, la 12 septembrie 2017 Mihail

Tonofa a depus cerere de apel, solicitând casarea integrală a hotărîrii primei instanțe,

cu emiterea unei noi hotărîri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă

integral.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 11 ianuarie 2018, s-a respins apelul

declarat de Mihail Tonofa și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Soroca, sediul

central din 04 septembrie 2017.

La 03 aprilie 2018 Mihail Tonofa a declarat recurs, solicitând admiterea

acestuia, casarea integrală a hotărîrii primei instanțe și deciziei instanței de apel, cu

2

emiterea unei noi hotărîri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă

integral.

În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel și

hotărârea primei instanțe, invocând că instanțele au încălcat normele de drept

material și de drept procedural.

Totodată, a invocat că hotărârile contestate sunt neîntemeiate, nemotivate și

contrare prevederilor art. 239 și 241 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Atât instanța de fond cît și cea de apel nu s-au expus asupra tuturor

circumstanțelor invocate în acțiune și au emis hotărîri părtinitoare și contrare situației

de fapt a cauzei.

La fel, recurentul consideră că instanța de apel urma să constate că instanța de

fond nu a luat în considerare și nici nu a analizat nici unul din argumentele indicate în

cererea de chemare în judecată.

Instanța de fond s-a limitat și a preluat poziția pârâtului, dând o aparență de

motivare a hotărârii pronunțate, astfel fiind încălcat dreptul la un proces echitabil,

dreptul privind accesul la justiție și principiul egalității armelor.

Prin referința din 14 mai 2018, intimatul Serviciul Fiscal de Stat a indicat că

recursul declarat de Mihail Tonofa nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și urmează a fi considerat

inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei Curții de Apel Bălți din 11

ianuarie 2018 a fost recepționată de recurent la 23 februarie 2018 (f.d. 144).

Din considerentele menționate, recursul înaintat la 03 aprilie 2018 se consideră

declarat în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

3

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în

cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât

prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în

această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, §

39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

4

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Mihail

Tonofa nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Mihail Tonofa.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Ala Cobăneanu

judecători Luiza Gafton

Dumitru Mardari

5