2ra-846/18 — Încasarea prejudiciului material

2ra-846/18 — Încasarea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-846/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, judecător – O. Țurcan

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – Iu. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov

Î N C H E I E R E

16 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător – Svetlana Filincova

Judecători – Dumitru Visternicean, Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Feodorov Iurie, prin

intermediul avocatului Gandrabur Valeriu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Feodorov Iurie

către Compania Națională de Asigurări în Medicină, Ministerul Sănătății al

Republicii Moldova, Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Republican,

Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Cardiologie și Bătrînac Aurel cu

privire la repararea prejudiciului material și moral, încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2018, prin care a fost

respinsă cererea de apel declarată de Feodorov Iurie, prin intermediul avocatului

Gandrabur Valeriu, fiind menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani

din 16 februarie 2017,

c o n s t a t ă:

La 09 februarie 2016, Feodorov Iurie s-a adresat în instanță cu o cerere de

chemare în judecată, ulterior concretizată, împotriva Companiei Naționale de

Asigurări în Medicină, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Instituția Medico-

Sanitară Publică Spitalul Clinic Republican, Instituția Medico-Sanitară Publică

Institutul de Cardiologie și Bătrînac Aurel, solicitând încasarea din contul pârâților în

mod solidar a prejudiciului material în mărime de 23000 euro, a prejudiciului moral

în sumă de 50000 euro și a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 350 de euro.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 14 iulie 2015, a fost internat în

Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Cardiologie și în aceeași zi i-a fost

stabilit diagnosticul conform fișei medicale a bolnavului de staționar nr. XX -

XXXXXXX, și în urma diagnosticării reclamantului i-a fost recomandată o

intervenție chirurgicală XXXXX.

La 17 iulie 2015, reclamantul a fost externat pentru a urma tratamentul

ambulatoriu recomandat. Întrucât insistența sa pentru intervenția chirurgicală a fost

ignorată de către medici, iar starea sănătății se agrava cu fiecare oră, reclamantul a

fost nevoit să se adreseze pentru tratament la Clinica „Polisano” din România, unde

1

la 29 iulie 2015, a fost supus unei intervenții chirurgicale în regim de urgență,

tratamentul fiind efectuat în staționar până la 26 august 2015.

Potrivit reclamantului, fiind internat în instituțiile-pârâte cu o stare de sănătate

ce prezenta o acutizare gravă a bolii, acesta urma să fie supus investigațiilor

suplimentare necesare și prescrise conform standardelor medicale cu scopul de a

elucida motivul agravării, acutizării stării sau a monitoriza și elucida noile simptome,

însă analiza superficială a stării de sănătate a fost demonstrată și prin concluziile de la

Clinica „Polisano” din România, operându-l chiar în primele zile de internare.

Astfel, personalul medical din cadrul Instituția Medico-Sanitară Publică

Institutul de Cardiologie nu a dat dovadă de scrupulozitate științifică, prudență,

scepticism obiectiv, vigilență și nu a întreprins nimic pentru a minimaliza riscurile

profesionale, dar și pentru a preveni înrăutățirea stării de sănătate a pacientului. Din

aceste considerente, reclamantul a solicitat angajarea răspunderii persoanelor care au

avut o atitudine superficială față de obligațiunile de serviciu, motiv pentru care

consideră că în speță s-a stabilit cu certitudine că comportamentul lucrătorilor

medicali din instituția medicală națională nu a corespuns deontologiei profesionale,

or, la intervenirea cazului medical, adică adresarea după asistență medicală,

reprezentanții sistemului medical urmau să-1 interneze, iar ulterior, când acesta a fost

internat, urmau să se conducă după principiul precauției, ce impune întreprinderea

tuturor măsurilor în cazul în care apare pericolul efectului negativ pentru mediul de

sănătate. În cazul reclamantului, însă, se înregistrează o tactică lipsită de deontologie

a eticii profesionale a lucrătorilor medicali, de datoria cărora ține protejarea vieții,

sănătății, intimității și demnității subiectului uman.

Din aceste considerente, în rezultatul tratamentului neadecvat în cadrul Instituția

Medico-Sanitară Publică Institutul de Cardiologie, reclamantului i-au fost încălcate

drepturile prevăzute de art. 5 al Legii cu privire la drepturile și responsabilitățile

pacientului, art. 20 al Legii ocrotirii sănătății, medicii fiind responsabili și de

încălcarea art. 17 al Legii cu privire la exercitarea profesiunii de medic, cât și a art.

11 al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistentă medicală.

În urma tratamentului primit în clinica „Polisano” din România, conform

contractului de prestări a serviciilor medicale nr. 192 din 29 iulie 2015, reclamantul a

achitat suma de 97020 RON, sau echivalentul a circa 23000 euro, care sunt, în opinia

lui, în legătură cauzală cu încălcările comise de către medicii Instituția Medico-

Sanitară Publică Institutul de Cardiologie pentru asistență medicală

necorespunzătoare și determinarea reclamantului de a solicita asistență medicală la o

instituție din străinătate.

Mai mult, în rezultatul tratamentului neglijent și în urma acțiunilor ilicite prin

care i-a fost pusă în pericol viața, reclamantul a suportat și suportă până la moment

suferințe psihice care, de asemenea, sunt rezultatul acordării necorespunzătoare a

asistenței medicale, în urma cărora reclamantul a suportat și un prejudiciu moral

estimat de acesta la suma de 50000 euro.

2

Astfel, întru încasarea extrajudiciară a sumelor respective, Feodorov Iurie s-a

adresat către Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Cardiologie și Ministerul

Sănătății cu două cereri prealabile, însă prin răspunsurile din 02 noiembrie 2015 și

din 28 noiembrie 2015, cererile prealabile au fost respinse.

Potrivit cererii de chemare în judecată, reclamantul deține polița de asigurare nr.

XX eliberată la XX XXXXX XXXX, care prevede că acesta are dreptul la asistență

medicală în volumul prevăzut de Programul unic al asigurării obligatorii de asistență

medicală, cu termen de valabilitate conform bazei de date a CNAM, în care

reclamantul a indicat că este de acord cu condițiile de asigurare, însă, contrar acestor

prevederi speciale, instituite în domeniul acordării asistenței medicale, raportate la

circumstanțele cauzei, se denotă o neglijare prin neaplicarea prevederilor Hotărârii

Guvernului nr. 1387 din 10 decembrie 2007 cu privire la aprobarea programului unic

al asigurării obligatorii de asistență medicală.

În speță se constată legătura cauzală directă dintre încălcarea deontologiei

medicale de către lucrătorii medicali și prejudiciul moral cauzat reclamantului,

deoarece acesta a fost supus unui comportament neadecvat din partea lucrătorilor

medicali, fiind nevoit să apeleze la instituții medicale din afara țării, iar îngrijirea

paliativă este cea care combină măsuri de terapie în scopul îmbunătățirii calității

vieții pacienților și familiei acestuia, făcând față problemelor asociate cu boala

amenințătoare de viață prin prevenirea și înlăturarea suferințelor, adică acest tip de

asistență este unul mai mult psihologic, ce ajută pacienții și membrii familiei acestuia

să suporte mai ușor boala și consecințele acesteia.

Din aceste considerente, mărimea compensației prejudiciului moral solicitat de

către reclamant, urmează să fie în legătură directă cu suferințele psihice suportate de

acesta, iar acordarea unei recompense bănești pentru suferințele psihice ale

reclamantului în mărime de 50000 euro este una echitabilă în raport cu suferințele

suportate.

Consideră reclamantul că pârâții urmează să răspundă solidar, deoarece la 17

iulie 2015, medicii de la Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Cardiologie,

ilegal și neîntemeiat au refuzat operarea urgentă a sa, încălcând normele de acordare

a asistenței medicale și normele deontologiei medicale stabilite de legea națională,

dar și de standardele internaționale, care prevăd asigurarea în ansamblu a unui sistem

medical adecvat, profesionist, ce ar asigura respectarea drepturilor pacienților,

inclusiv dreptul la viață prevăzut și de art. 2 al CEDO.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 16 februarie 2017,

acțiunea înaintată de Feodorov Iurie a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2018, a fost respinsă cererea

de apel declarată de Feodorov Iurie, prin intermediul avocatului Gandrabur Valeriu,

fiind menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 16 februarie 2017.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelantul Feodorov Iurie nu a

probat comiterea de către intimați în comun sau separat a vreunei fapte ilicite în

3

privința sa. Or, potrivit materialelor cauzei apelantul a fost consultat de medicii de

profil din cadrul instituțiilor la care acesta s-a adresat sau a fost îndreptat, consecutiv,

însă, după ultima consultație de către intimatul Bătrînac Aurel din cadrul Instituția

Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Republican apelantul a refuzat internarea,

fiind externat la solicitarea acestuia, astfel încât, prin prisma art. 23 alin. (1) al Legii

ocrotirii sănătății, ce prevede că consimțământul pacientului este necesar pentru orice

prestație medicală propusă (profilactică, diagnostică, terapeutică, recuperatorie),

acesta a renunțat la serviciile prestate de instituția medicală indicată, actul de voință

al acestuia în sensul dat fiind exprimat în scris și expres.

Prin urmare, dat fiind faptul că norma nominalizată instituie interdicția supunerii

apelantului unui tratament contrar voinței sale, neprestarea serviciilor medicale

pretinse de apelant, și anume efectuarea intervenției chirurgicale XXXXX, nu era

posibilă fără voința expresă a apelantului, instanța de apel a conchis faptul că

concluzia consultativă a medicului Bătrînac Aurel nu echivalează cu un refuz de

intervenție medicală.

De asemenea, instanța de apel a respins argumentele apelantului referitoare la

faptul că pe lângă cerințele expuse în concluzia consultativă nominalizată, acestuia i-

au fost înaintate cerințe de acumulare a unei sume de 8000 euro și că intervenția

chirurgicală putea fi programată doar pentru toamna anului 2015, deoarece acestea

poartă un caracter declarativ și neprobat, astfel încât nu pot fi reținute de instanță prin

prisma art. art. 118, 121, 122, 130, 239 și 240 CPC.

Mai mult, Curtea de Apel Chișinău a constatat că lipsa unei intervenții

chirurgicale de urgență asupra apelantului în perioada de până la externarea sa din

Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Republican, nu constituie un refuz

de intervenție urgentă medical-chirurgicală și, astfel, acest fapt nu poate fi apreciat ca

fiind ilicit. Or, la materialele cauzei lipsesc probe ce ar dovedi refuzul intimaților de a

acorda asistența medicală necesară sau înaintarea vreunor prescripții nefondate, ce nu

puteau fi executate de către apelant.

Instanța de apel a respins și argumentele apelantului referitoare la faptul că

instituția medicală română nu i-a înaintat prescripții similare celor înaintate de

Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul Clinic Republican, deoarece din

materialele cauzei reiese că la data prezentării acestuia la instituția respectivă starea

apelantului implica urgența intervenției chirurgicale, stare ce nu exista la data

externării acestuia, motiv pentru care situațiile date nu erau similare și, astfel,

înaintarea prescripțiilor nominalizate nu constituie un fapt ilicit.

La 26 februarie 2018, Feodorov Iurie, prin intermediul avocatului Gandrabur

Valeriu, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, iar la 28 martie 2018 –

recurs suplimentar, solicitând admiterea acestora, casarea integrală a deciziei și a

hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie

admisă integral.

4

În motivarea recursului, a indicat că instanța de apel a interpretat eronat normele

de drept material, nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, nu a constatat și

elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, iar

concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Feodorov

Iurie, prin intermediul avocatului Gandrabur Valeriu, neîntemeiat și care urmează a

fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 434 CPC, termenul de declarare a recursului este de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Alineatul (2) al aceluiași

articol prevede că termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la

23 ianuarie 2018, fiind expediată participanților la proces la data de 08 februarie 2018

(f.d. 72, vol. II), însă la materialele cauzei nu există dovezi privind recepționarea

acesteia de către părți. Astfel, având în vedere faptul că recursul declarat împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 ianuarie 2018 a fost depus la 26 februarie

2018, în conformitate cu art. 434 CPC, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt

în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) CPC, în cazul în care se constată existența

unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod

unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al CPC, sunt

strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin.

(1) lit. f) CPC, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței,

temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe

ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar

dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurent nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 CPC, în condițiile în care

se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul

evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

5

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs declarată de Feodorov Iurie, prin intermediul avocatului

Gandrabur Valeriu.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) CPC,

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Feodorov Iurie, prin intermediul

avocatului Gandrabur Valeriu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecător Svetlana Filincova,

Judecători Dumitru Visternicean,

Nicolae Craiu

6