2ra-770/18 — cu privire la recunoașterea dreptului de posesiune, obligarea de a nu crea obstacole și de a elibera bunul imobil

prima instanță: A. Miron dosarul nr. 2ra-770/18

instanța de apel: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros

ÎNCHEIERE

25 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Dumitru Mardari

Luiza Gafton

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Vasile

Meleca

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Meleca

împotriva Nataliei Ciolacu cu privire la recunoașterea dreptului de posesiune,

obligarea de a nu crea obstacole și de a elibera bunul imobil

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2017 prin care a

fost respins apelul declarat de Vasile Meleca și menținută hotărârea Judecătoriei

Chișinău sediul Rîșcani din 2 mai 2017, prin care a fost respinsă acțiunea ca

neîntemeiată

constată:

La 20 mai 2016, Vasile Meleca a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Nataliei Ciolacu, intervenient accesoriu Primăria mun. Chișinău,

Direcția Generală Urbanism și Relații Funciare cu privire la recunoașterea

dreptului de posesiune, obligarea de a nu crea obstacole și de a elibera bunul

imobil.

În motivarea acțiunii a invocat că în luna aprilie 2004, pe terenul aferent

domiciliului din mun. XXXXX str. XXXXX, dânsul a construit un șopron capital

pentru necesitățile de gospodărie.

Afirmă că a achitat firmei de construcție, pentru efectuarea lucrărilor, suma

de 30255 lei.

Relatează că în luna mai 2013, lucrătorii OCT Chișinău s-au prezentat la fața

locului, au examinat construcția și din cauza că a fost instalată ușa mare de metal la

intrare, au concluzionat că obiectul dat nu este șopron, ci garaj. Astfel construcția a

și fost introdusă în Certificatul inspectării imobilului.

Susține că certificatul menționat a servit, în continuare, drept temei pentru

întocmirea la 24 septembrie 2014 a certificatului de urbanism informativ

1

nr. 458 i/14, în care de asemenea a fost indicat faptul că această construcție este

garaj.

Menționează că în calitate de garaj, construcția a fost indicată și în Planul

geometric din 25 iunie 2013.

Notează că s-a adresat la Primăria mun. Chișinău solicitând recepționarea și

legalizarea construcției menționate, însă i s-a refuzat din motiv că obiectul

reprezintă o construcție provizorie și nu este înregistrată la OCT Chișinău.

Evidențiază că obiectul litigios este o construcție capitală și înregistrată la

OCT Chișinău cu nr. cadastral XXXXX în calitate de garaj.

Afirmă că după finalizarea construcției în cauză, dânsul a adus mai multe

lucruri personale, iar ușa de la intrare o încuia cu lăcata.

Relatează că într-o dimineață, a găsit lăcata spartă, în locul căreia era

montată o altă lăcată de către vecina Natalia Ciolacu.

Declară că pârâta a întreprins această acțiune cu scopul de a pune acolo

lucrurile ce-i aparțin și de a folosi încăperea în calitate de coproprietar.

Remarcă că pârâta a refuzat să elibereze spațiul ocupat, indiferent de faptul

că nu deține niciun drept asupra lui.

Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 11 lit. a), 303 alin. (1), 307

Cod civil, art. 85 alin. (4), 166, 167 CPC.

Solicită admiterea acțiunii, recunoașterea dreptului lui de posesiune asupra

garajului cu suprafața de 19,5 m.p., situat pe str. XXXXX din mun. XXXXX,

obligarea pârâtei de a elibera garajul și de a nu-i crea obstacole în folosirea

acestuia.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani din 2 mai 2017 a fost

respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 16 noiembrie 2017 a fost admisă

cererea apelantului Vasile Meleca cu privire la scutirea de la plata taxei de stat,

scutit apelantul Vasile Meleca de la plata taxei de stat în mărime de 112,50 lei la

declararea apelului.

A fost respins apelul declarat de Vasile Meleca și menținută hotărârea primei

instanțe.

La 12 februarie 2018, Vasile Meleca a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii primei

instanțe și a deciziei recurate cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima

instanță.

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel nu a luat în considerație

încălcările grave comise de către instanța de fond, încălcarea drepturilor lui și

aprecierea neobiectivă și unilaterală a circumstanțelor pricinii.

Relevă că la materialele dosarului sunt anexate documente (devizul de

cheltuieli privind executarea lucrărilor de construcție a garajului din

12 aprilie 2004, pe care dânsul le-a efectuat, Actul nr. 1 de primire a lucrărilor

efectuate din 4 august 2004 și Actul nr. 2 a lucrărilor efectuate din 4 august 2004),

în care dânsul este inclus drept client în contractul de antrepriză.

2

Menționează că anume el a efectuat toate lucrările de construcție și a achitat

volumul de lucrări efectuate.

Susține că într-adevăr, la rugămintea fostului soț al intimatei, a permis

acestuia să folosească garajul pentru reparația mașinilor, însă când încăperea a

încetat să fie utilizată contrar destinație, dânsul a încuiat încăperea.

Evidențiază că anume el a întocmit toate adresările în instanțele

corespunzătoare pentru înregistrarea garajului, documentele și răspunsurile primite

sunt pe numele lui, iar numele pârâtei nu figurează în niciun document.

Afirmă că în prima instanță, nu a luat cunoștință cu anumite documente

anexate la dosar, iar referitor la aceasta părerea lui nu a fost solicitată.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei motivate a fost expediată

în adresa părților la 11 decembrie 2017, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire

(f. d. 118), careva date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la

materialele dosarului lipsesc.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul la 12 februarie 2018, în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Vasile Meleca nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

3

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul

declarat de Vasile Meleca, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Vasile Meleca ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

dispune:

Recursul declarat de Vasile Meleca se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecători Dumitru Mardari

Luiza Gafton

4