3ra-431/18 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii recursului
3ra-431/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
prima instanță, Judecătoria Bălți (sediul Sîngerei) dosarul nr. 3ra-431/2018 judecător: N. Corceac instanța de apel, Curtea de Apel Bălți judecători: A. Corcenco, I. Grosu, A. Ciobanu Î N C H E I E R E 25 aprilie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, Iulia Sîrcu judecători Ion Druță, Galina Stratulat examinând admisibilitatea recursului declarat de Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actelor administrative și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 16 noiembrie 2017, prin care a fost respins apelul depus de Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei din 27 iulie 2017, c o n s t a t ă : La 01 octombrie 2015, Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actelor administrative și compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 01 octombrie 2013 a încheiat cu entitatea străină Eurotech Consulting Corp, cu reședința în Wilmington, SUA, contractul nr. XXXXX (anexa 1). Obiectul contractului era prestarea de către reclamant a serviciilor de consultanță în afaceri, precum și achiziționarea în numele acesteia a echipamentelor și mostrelor electronice, respectiv predarea acestora companiei pentru efectuarea testărilor necesare. În scopul executării contractului și a anexelor respective pe contul bancar al reclamantului a fost transferată suma de 195 000 euro, dintre care conform contractului, suma de 1000 euro, constituia onorariul reclamantului pentru serviciile prestate, iar suma de 194 000, urma a fi utilizată pentru cumpărarea echipamentelor electronice și probelor pentru testare.
1 În urma efectuării acțiunilor asumate, conform contractului, Frumusachi Victor a cumpărat echipamente electronice și mostre sub formă de produse electrocasnice în sumă totală de 3 501 792 de lei, echivalentul a 194 000 euro, conform cursului valutar la momentul achiziționării mărfii. Astfel, bunurile respective au fost transmise reprezentantului companiei Eurotech Consulting Corp, împreună cu bonurile fiscale emise de vânzător, instrucțiunile și recomandările de exploatare, carnetele de garanție și accesoriile aferente bunurilor procurate. Transmiterea acestora a avut loc pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, iar bunurile conform anexei nr. 3 la contract și listei anexate la aceasta, confirmă transmiterea bunurilor de către reclamant.
Mai mult, conform anexei nr. 3 la contract, compania confirmă că documentele prezentate de Frumusachi Victor coincid cu suma transferată în contul bancar al acestuia. A mai precizat reclamantul că în anexe sunt indicate inclusiv și seriile bunurilor comercializate, care sunt unice și se atribuie unui singur produs. Ulterior, la 09 septembrie 2014, Frumusachi Victor a primit citația seria D nr. 119736 prin care a fost invitat la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat pentru 16 septembrie 2014, ora 09:00, în bir. 276, pentru a prezenta Documentele confirmative privind extragerea mijloacelor bănești din contul personal înregistrat la BC „Victoriabank” SA. A indicat că la 24 septembrie 2014 a prezentat autorității fiscale actele solicitate și fiind întocmit procesul-verbal privind ridicarea actelor de la reclamant.
La fel, reclamantul a dat explicații asupra situației. La 14 noiembrie 2014 reclamantul a completat declarația CET 08 prin care a declarat venitul de 17.786,30 de lei (1.000,00 euro). La 12 decembrie 2014 în urma controlului efectuat la persoana fizică Frumusachi Victor, privind corectitudinea calculării prin prezentarea declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (CET08) și achitării impozitului pe venit, pentru perioada fiscală A/2013, a fost emisă Decizia nr. 854/605A, prin care în conformitate cu art. 260 alin. (2) Cod fiscal, pentru prezentarea tardivă a dării de seamă fiscale CET08 aferent perioadei fiscale A/2013, a fost sancționat cu amendă în mărime de 200 lei, i-a fost calculat suplimentar impozit pe venit în sumă de 621 372,12 lei și a fost sancționat cu amendă în valoare de 30% din suma diminuării – 186 411,64 de lei, pentru prezentarea către organul fiscal a dării de seamă CET 08 cu date neveridice.
La 29 decembrie 2014 reclamantul a depus contestație împotriva deciziei nr. 854/605A din 12 decembrie 2014. Prin decizia nr. 26/8A din 17 ianuarie 2015 contestația reclamantului a fost respinsă ca nefondată. La 19 ianuarie 2015 Frumusachi Victor a depus contestație împotriva deciziilor Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Sîngerei nr. 854/605A din 12 decembrie 2014 și nr. 26/8A din 17 ianuarie 2015. Prin decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 45 din 19 martie 2015 a fost dispusă suspendarea executării deciziei nr. 854/605A din 12 decembrie 2014 2 asupra cazului de încălcare și s-a obligat Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Sîngerei să efectueze un control repetat.
La 02 aprilie 2015, în urma efectuării controlului fiscal repetat, aferent corectitudinii calculării, achitării impozitului pe venit și prezentării declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală A/2013, a fost întocmit Actul nr. 3-535066 prin care au fost repetate aceleași propuneri ca și în Actul nr. 3-535011 din 21 noiembrie 2014. La 16 aprilie 2015 reclamantul a înaintat un dezacord împotriva actului nr. 3- 535066 din 02 aprilie 2015. Prin decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pe raionul Sîngerei nr. 238/102A din 24 aprilie 2015, în conformitate cu art. 260 alin. (2) Cod fiscal, pentru prezentarea tardivă a dării de seamă fiscale CET08 aferent perioadei fiscale A/2013, a fost sancționat cu amendă în mărime de 200 lei, i-a fost calculat suplimentar impozit pe venit în sumă de 621 372,12 lei și a fost sancționat pentru prezentarea către organul fiscal a dării de seamă CET 08 cu date neveridice, cu amendă în valoare de 30% din suma diminuării – 186 411,64 de lei.
La 11 mai 2015 reclamantul a înaintat contestație împotriva deciziei nr. 238/102A din 24 aprilie 2015 emisă în baza actului de control nr. 3-535066. Prin decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pe raionul Sîngerei nr. 226A/273 din 22 mai 2015 contestația reclamantului a fost respinsă și s-a menținut decizia 238/102A din 24 aprilie 2015. La 16 iunie 2015, Frumusachi Victor a depus contestație împotriva deciziilor nr. 238/102A din 24 aprilie 2015 și nr. 226A/273 din 22 mai 2015. Prin decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 136 din 16 iulie 2015 a fost prelungit termenul de examinare a contestației cu 30 zile.
La 21 august 2015, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a emis decizia nr. 167 prin care a considerat neîntemeiată contestația depusă de Frumusachi Victor împotriva deciziilor nr. 238/102A din 24 aprilie 2015 și nr. 226A/273 din 22 mai 2015. A mai precizat reclamantul că consideră neîntemeiată decizia nr. 238/102A din 24 aprilie 2015 deoarece suma de 194 000 euro, nu a constituit un venit ce urma a fi impozitat, venitul său constituind doar suma de 1000 euro. Cere Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru, anularea deciziei nr. 238/102A din 24 aprilie 2015, ca fiind emisă contrar cadrului legal, cu interpretarea eronată și tendențioasă a acestuia, anularea deciziei nr. 226A/273 din 22 mai 2015 ca fiind ilegală și anularea decizie nr. 167 din 21 august 2015, ca fiind ilegală.
Prin încheierea judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 18 noiembrie 2015 a fost respins demersul înaintat de reprezentantul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat privind restituirea cererii de chemare în judecată, conform art. 170 alin. (1) lit. h) și alin. (2) CPC, ca neîntemeiată, și s-a strămutat spre examinare în fond, la Judecătoria Sîngerei, după competența jurisdicțională, cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actelor administrative și compensarea cheltuielilor de judecată. 3 Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 ianuarie 2016, a fost respins recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat și s-a menținut încheierea judecătoriei Rîșcani, mun.
Chișinău din 18 noiembrie 2015. La 28 martie 2016 reprezentantul reclamantului Frumusachi Victor, avocatul Victor Panțîru a depus o cerere de concretizare a acțiunii prin care a solicitat anularea deciziei nr. 238/102A din 24 aprilie 2015 și a deciziei nr. 226A/273 din 22 mai 2015. Prin hotărârea judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei din 27 iulie 2017, cererea de chemare în judecată înaintată de Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actelor administrative și compensarea cheltuielilor de judecată, a fost respinsă integral ca fiind neîntemeiată. La 31 iulie 2017 și 25 octombrie 2017, în termen legal, Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru a depus apel împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând admiterea apelului și casarea hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.
Prin decizia Curții de Apel Bălți din 16 noiembrie 2017 a fost respins apelul depus de Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei din 27 iulie 2017. La 14 decembrie 2017, Curtea de Apel Bălți a expediat în adresa participanților la proces copia deciziei motivate (f.d.
238, vol. I). Instanța de recurs constată că la 16 februarie 2018, Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea integrală a deciziei Curții de Apel Bălți din 16 noiembrie 2017 și a hotărârii Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei din 27 iulie 2017, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care cererea de chemare în judecată înaintată de Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actelor administrative și compensarea cheltuielilor de judecată, să fie admisă integral. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru la 16 februarie 2018, împotriva deciziei instanței de apel din 16 noiembrie 2017, este declarat în termen, în situația în care conform avizului de recepție nr. DS3118102121AR acesta a primit copia deciziei contestate la 18 decembrie 2017 (f.d. 239, vol.-I). În motivarea recursului Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru, a indicat că consideră decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe neîntemeiate și ilegale, deoarece la emiterea acestora instanțele au încălcat normele de drept material și de drept procesual, nu au elucidat toate circumstanțele cauzei și nu au examinat toate probele prezentate în ansamblu și interconexiunea lor.
A mai indicat că, instanța de apel nu a ținut cont că reprezentantul companiei Eurotech Consulting Corp, a confirmat faptul că actele prezentate de recurent coincid cu suma transferată în contul său bancar. 4 Opinează că, tranzacția a fost efectuată cu respectare tuturor prevederilor legale. Mai mult, de către Inspectoratul Fiscal de Stat Sîngerei în cadrul efectuării controlului repetat în temeiul deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 45 din 19 martie 2015 nu a fost efectuată nici o acțiune de concretizare sau careva investigații pentru elucidarea circumstanțelor de facto a tranzacției descrise în prezenta contestație. Respectiv, Inspectoratul Fiscal de Stat Sîngerei s-a limitat doar la întocmirea procesului-verbal, conform art. 226, alin. (4) Cod fiscal.
Deci, prin acțiunile intimatului au fost încălcate prevederile art. 8, alin. (1), lit. b) Cod fiscal. De asemenea susține recurentul că, conform anexei nr. 3 la contract (addendum no. 3) și listei anexate la anexă (appendix nr. 1-21), este incontestabil faptul că bunurile și documentele conexe au fost transmise - recepționate pe teritoriul vamal al Republicii Moldova. În acest sens menționează recurentul că, careva circumstanțe care ar putea cauza nulitatea contractului indicat, nu există. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 13 martie 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului cererea de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Serviciul Fiscal de Stat prin referința depusă la 02 aprilie 2018, a invocat netemeinicia cererii de recurs, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
5 Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, menționează că, Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare a recursului prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenței CEDO că „... art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor argumentele recursului, au fost verificate minuțios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursul declarat de Frumusachi Victor, prin intermediul avocatului Victor Panțîru, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Iulia Sîrcu judecători Ion Druță Galina Stratulat 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.